La Crânguri...
Un week-end petrecut departe de lume și agolomerație, în mijlocul naturii, într-o localitate mică, numită sugestiv ”La Crânguri”. Prieteni de familie, un domn arhitect, de 50 de ani, o doamnă pictoriță, de 40 de ani, și fetița lor de zece ani, m-au invitat alături de ei, la căsuța simplă, de vacanță, situată undeva în sudul României.
O dimineață întreagă petrecută în livadă, dar și în mijlocul unei naturi sălbatice, deoarece totul creștea acolo la voia întâmplării, natural, m-a epuizat fizic. Așa că la amiază m-am întins în primul pat care îmi era la îndemână, chiar în antreul casei. Eram într-o stare de semi-somn și dintr-o dată simt cum o fată tânără, o domișorică, se întinde deasupra mea, la o distanță de jumate de metru în aer, și mă privește profund. S-a aplecat spre mine și mi-a trasnmis, telepatic, desigur, întrebarea ei – cine ești, ce cauți aici? Emana căldură, pozitivitate, senzația de bine. După ce a deschis ochii mari, pătrunzând cu ei în adâncimea sufletului meu, a dispărut... M-am ridicat din pat, am ieșit în curte și eram oarecum blocată.
Proprietarul casei, domnul arhitect, mă întreabă – ce s-a întâmplat? Cu mare greutate reușesc însă să îi povestesc – ”am văzut o fată, cam de 18-20 de ani, având o bluză încheiată în nasturi, îmbrăcând tot gâtul până sub barbă. Un model foarte vechi... Și se uita la mine...”. Răspunsul domnului arhitect a fost simplu : ”Aaaaaa.... era sora mea care a murit într-un accident la 20 de ani și acela era patul ei preferat”... Nu am întrebat mai mult deoarece nu am dorit să intru în intimitatea acestei familii și așa binevoitoare cu mine, oferindu-mi o vacanță scurtă, dar de rezonanță pentru întreaga mea viață.
Ligia Beatrice Vasilescu
Va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu