Scară la cer… (1)

Între normal și paranormal

Scară la cer… 

• Primul pas… prima treaptă

Noapte, vis, existență paralelă. Pentru mine una așa este și foarte mult aș dori să știu dacă mai sunt pe undeva oameni ca mine… Aceasta este determinarea cu care am pornit la acest drum, al peniței, al scrisului, al ideilor așternute pe coala albă de hârtie. Cuvintele ”Scară la cer” au venit de undeva departe de mine, dincolo de ce sunt eu, dintr-un subconștient care dictează, uneori, ce să facem, încotro să ne îndreptăm pașii, unde să mergem sau unde să ne oprim…Auzind aceste cuvinte fiind într-un dialog eu cu mine însămi nu am înțeles imediat sensul lor… dar în următoarele ceasuri și zile, da, am înțeles mesajul. El este simplu, cât se poate de simplu. ”Cât trăim trebuie să ne construim, noi oamenii, o scară… o scară la cer”. Pornind de la această idee am să vorbesc în mai multe episoade despre experiențele mele, mesajele primite, dialogul sau monologul, călătoria în lumea de dincolo… toate în 99 la sută din cazuri … prin intermediul visului. Voi încerca să aprofundez existența paralelă cu interviuri, povestiri, declarații ale altor oameni, unii dintre ei, prin natura meseriei având această oportunitate de a primi semne de la cei plecați dintre noi. Ce mi se pare și mie interesant în cazul meu este că nu caut semne cu orice preț, nu am depus eforturi să ajung acolo unde mintea omenească cu greu poate pătrunde…
Totul la mine a decurs cât se poate de firesc, de natural. Totodată, am avut și am norocul să cunosc oameni cu deschidere paranormală dar aceasta în primul rând din curiozitatea de jurnalist care mă caracterizează. Voi vorbi cu ei și despre ei, dar cu permisiunea lor, desigur. Mi-au trebuit 20 de ani ca să mă înțeleg pe mine, să înțeleg primele mesaje, să înțeleg sensul vieții mele, să înțeleg de ce am fost lăsată pe Pământ să îmi îngrop nu un părinte ci trei părinți, bunici, socrul meu iubit, alți oameni dragi, apropiați… Nu mi-am propus… dar de la toți am primit semne…în vis. Ceea ce povestesc unii oameni că văd în moartea clinică, eu am avut și am privilegiul de a vedea în vis. Dacă sunt oameni ca mine tare aș vrea să știu de existența lor. Am avut multe momente grele, cumpene, lacrimi, mii de lacrimi. Întotdeauna m-am întrebat de ce am fost lăsată să merg mai departe…
Acum știu, aveam și eu menirea, ca noi toți dealtfel, să construiesc scara spre cer… Aceasta este doar prima treaptă…Vom parcurge toate treptele împreună…

Viața ne-a fost dată cu un sens, am venit pe lume cu scopul bine determinat de a face ceva, o menire, am primit misiunea de a fi prezenți aici, acum, în același timp material, noi toți, eu și voi... 
Desigur, prima întrebare – care este misiunea mea? Simplu, se rezumă la trei cuvinte – ”Scară la cer”. Aceasta este misiunea mea, dar și a ta. Cât trăim să ne construim, treaptă cu treaptă scara la cer, scara spre cer, locul unde vom ajunge mai devreme sau mai târziu... urmăriți episoadele noastre și haideți să construim împreună această necesară scară la cer,  fără de care viața pământeană nu ar avea niciun sens.

Ligia Beatrice Vasilescu

Va urma...