Începutul
Să dau timpul înapoi este ca și cum aș întoarce ceasul și l-aș potrivi... undeva, demult, în copilărie, la vârsta de numai 6-7 ani. Am avut o boală considerată pe atunci ”boala copilăriei”, adică oreion. Nu era vaccin pentru așa ceva pe vremea aceea. Știu că am avut febră foarte mare. Tata vorbea cu mine dar apoi mă gândeam ce a spus, dacă așa a spus sau doar mi-am imaginat... Cred că de aici a început totul. Acum mă gândesc că probabil am avut o deschidere a unor câmpuri energetice, necunoscute, dar care fac legătura directă cu lumea de dincolo. Dincolo de materie, de ceea ce simțim și de ceea ce vedem și chiar dincolo de limitele înțelegerii umane.
Scriu și adun astfel de momente cu gândul de a-mi demonstra mie dar și întregii lumii că viața continuă chiar și după trecerea noastră în neființă. Au trecut anii și totul a început mai accentuat în urmă cu 20 de ani. Am visat pe bunica, de care mă îndepărtasem deoarece nu îi înțelegeam comportamentul, spunând – ”eu nu am murit, eu mai trăiesc încă... și râdea...” La câteva ore de la trezirea din acest vis, un telefon mă anunța că bunica murise cu o săptămână în urmă. Foarte mult timp am avut coșmaruri legate de ea și acestea au durat câțiva ani. Toate au luat sfârșit când am mers la biserică am aprins o lumânare și am spus că am iertat-o. Într-unul dintre vise era agitată și a spus că mă lasă în pace dacă voi cumpăra un costum tricotat de la un magazin pe care îl văzusem cu o zi în urmă. Am cumpărat costumul și s-a liniștit. Vreau să precizez că ea era croitoreasă la o casă de modă renumită din București și în același timp avea ca pasiune tricotatul. Aceasta este doar o întâmplare. Legătura mea cu cei de dincolo a continuat, desigur, în cea mai mare parte prin intermediul viselor.
Am primit și primesc mesaje în vis de la apropiați, cunoscuți, dar și necunoscuți. Cele mai profunde mesaje sunt de la cei dragi inimii mele – mama, tata, Maricuța...în vise, dar am putut să îi văd pe unii, necunoscuți și nu numai, și în stare de veghe, aș spune un semi-somn... Așa s-a întâmplat cu 20 de ani în urmă când citeam o frază interesantă într-o carte, care spunea așa – ”dacă suntem puternici, ei, cei din lumea de dincolo ne dau semne”...eu spun, da, sunt puternică este ok să primesc semne și în acel moment ușa camerei mele s-a deschis...M-am speriat, mi-am facut cruce și totul s-a oprit... După câteva ore însă, un bătrânel, semănând leit cu celebrul Einstein, cu mâinile la spate, trecea prin drepul ușii mele și a intrat în bucătărie. Eram singură acasă deși locuiam în acea vreme cu cei doi frați gemeni, mai mici...
Ligia Beatrice Vasilescu
Va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu