Experienţa în preajma morţii

"În 1982 am murit de cancer în faza terminală. Boala mea era inoperabilă şi orice fel de chimioterapie pe care mi-ar fi prescris-o nu ar fi făcut altceva decât să mă transforme, din ce în ce mai mult, într-o legumă. Mi se dăduseră între şase şi opt luni de viaţă.

În anii ‘70 eram un consumator ahtiat de informaţii şi mă întristam din ce în ce mai mult din cauza crizei nucleare, a crizei ecologice şi aşa mai departe. Aşa că, în lipsa unei baze spirituale, am început să cred că natura făcuse o greşeală şi că noi eram, de fapt, asemenea unui organism canceros aflat pe planetă. Percepeam oamenii că fiind un soi de cancer şi cu asta m-am ales.

Asta m-a ucis. Aveţi mare grijă cum vedeţi lumea. Acest lucru se răsfrânge asupra voastră, mai ales dacă viziunea voastră este negativă. Acest lucru m-a dus pe mine la moarte. Am încercat diverse metode alternative de vindecare, dar nimic nu mi-a folosit.

Aşa că am stabilit că totul era, de fapt, între mine şi Dumnezeu. Nu mă mai confruntasem niciodată până acum cu Dumnezeu, de fapt nu avusesem niciodată de-a face cu El. Nu aveam niciun fel de preocupări spirituale la vremea respectivă, dar am început o călătorie pentru a afla despre spiritualitate şi despre modurile alternative de vindecare. M-am apucat să citesc tot ce se putea despre subiectul respectiv, pentru că nu voiam să am vreo surpriză dincolo. Aşa că am început să citesc despre diverse religii şi filosofii. Toate erau foarte interesante şi mi-au dat speranţa că exista ceva dincolo.

Îmi amintesc că m-am trezit într-o noapte, acasă, pe la 4:30 şi am ştiut că venise timpul.

Asta era ziua în care aveam să mor. Aşa că mi-am chemat câţiva prieteni şi mi-am luat la revedere. Mi-am trezit îngrijitoarea şi i-am spus. Făcusem o înţelegere cu ea că îmi va lăsa cadavrul în pace şase ore, pentru că citisem că se întâmplă tot soiul de lucruri interesante atunci când mori. Am adormit la loc.

Următorul lucru pe care mi-l amintesc este începutul unei experienţe tipice în apropierea morţii. Dintr-o dată, am fost perfect conştient că stăteam în picioare, dar corpul meu era aşezat în pat. În jurul meu era un fel de întuneric. Mă simţeam mai viu în afara corpului decât în viaţa obişnuită. Totul era atât de viu, încât puteam vedea fiecare cameră din casă. Puteam vedea şi acoperişul casei, împrejurimile ei şi chiar dedesubtul casei.

Era o Lumină care strălucea. M-am întors spre Lumina, care era foarte asemănătoare celei descrise de alţi oameni în experienţele lor din apropierea morţii. Era atât de minunată. Este tangibilă, o poţi simţi. Este ademenitoare; vrei să te duci spre ea, aşa cum te-ai arunca în braţele tatălui sau mamei tale ideale.

Pe măsură ce am început să mă mişc către Lumină, am ştiut intuitiv că, dacă merg către Lumina, voi muri. Aşa că mergeam spre Lumină şi spuneam: „Te rog să aştepţi un minut; stai doar o secundă. Vreau să mă gândesc la asta, aş vrea să-ţi vorbesc înainte să plec”. Spre surprinderea mea, în acel punct, întreaga experienţă s-a oprit. Vă puteţi controla experienţa de după moarte. Nu vă aflaţi într-un vârtej incontrolabil.

Aşa că dorinţa mea a fost respectată şi am avut o discuţie cu Lumina. Lumina lua permanent diferite forme, Iisus, Buddha, Krishna, mandale, imagini şi semne arhetipale. Am întrebat-o: Ce se întâmplă aici? Te rog, Lumină, explică-mi. Chiar vreau să ştiu care este realitatea situaţiei. Nu pot pune exact în cuvinte, pentru că era un fel de comunicare telepatică.

Lumina mi-a răspuns. Informaţia care mi-a fost transferată era că, în timpul experienţei tale de după moarte, credinţele tale sunt cele care dau forma feedback-ului pe care îl primeşti în faţa Luminii. Dacă eşti budist sau catolic sau fundamentalist, primeşti feedback legat de ceea ce era credinţa ta. Ai ocazia să o priveşti şi să o examinezi, dar majoritatea oamenilor nu o fac. După cum mi-a revelat mie Lumina, mi-am dat seama că ceea ce vedeam cu adevărat era matricea Sinelui nostru Superior.

Cu toţii avem un Sine Superior, sau o parte suprasufletească a fiinţei noastre. El mi s-a revelat în cea mai adevărată formă energetică a sa. Singurul fel în care o pot descrie cu adevărat este că Fiinţa Sinelui Superior este mai mult un canal. Nu arăta aşa, dar este o conexiune directă la Sursă, pe care o avem fiecare dintre noi. Suntem direct conectaţi la Sursă. Aşa că Lumina îmi arăta matricea Sinelui Superior. Eu nu eram angajat în nicio religie anume. Prin urmare, asupra acestei stări de fapt primeam feedback în timpul experienţei mele după moarte.

Continuând să cer Luminii să mă lămurească, să-mi explice, am înţeles ce este matricea Sinelui Superior. Avem o reţea în jurul planetei, la care sunt conectate toate Individualităţile Superioare.

Este precum o companie grozavă, un nivel următor, subtil de energie care ne înconjoară, nivelul spiritului, ca să spunem aşa. Apoi, după câteva minute, am mai cerut lămuriri. Chiar doream să ştiu despre ce este vorba în Univers şi, de data asta, eram gata să plec. Am spus: Sunt gata, ia-mă!

Atunci, Lumina s-a transformat în cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată: o mandala de suflete umane de pe aceasta planetă. Adusesem aici viziunea mea negativă a ceea ce se întâmplă pe planetă. Aşa că am întrebat Lumina, rugând-o să mă lămurească şi am văzut, în această mandala magnifică, cât de frumoşi suntem cu toţii în esenţa noastră, în nucleul nostru. Suntem cele mai frumoase creaţii.

Sufletul uman, matricea umană pe care o formăm împreună este absolut fantastică, elegantă, exotică, orice. Nu pot spune destul despre felul în care mi s-a schimbat părerea despre Fiinţele umane în acel moment. Am spus: O, Doamne, nu ştiam cât suntem de frumoşi! La orice nivel, sus sau jos, în orice formă v-aţi afla, voi sunteţi cea mai frumoasă creaţie.

Revelaţiile primite de la Lumina continuau fără oprire. Apoi am întrebat Lumina: Asta înseamnă că Omenirea va fi salvată? Atunci, asemenea unei explozii de trâmbiţe cu o ploaie de lumini spiralate, Marea Lumină a vorbit: Ţine minte asta şi nu uita niciodată; voi vă salvaţi, voi vă răscumpăraţi şi voi vă vindecaţi. Aţi făcut-o întotdeauna. O veţi face întotdeauna. Aţi fost creaţi cu puterea de a face asta, încă dinainte de începutul lumii.

În acea clipă am înţeles şi mai mult. Am înţeles că AM FOST DEJA SALVAŢI, şi ne-am salvat pe noi înşine, pentru că am fost proiectaţi să ne autocorectăm, asemenea întregului Univers al lui Dumnezeu. La asta se referă "a doua venire". I-am mulţumit Luminii lui Dumnezeu, din toată inima. Cel mai bun lucru pe care am putut să-I spun au fost următoarele cuvinte simple de mulţumire: O, dragă Dumnezeule, dragă Universule, dragă Sine Superior, Îmi Iubesc Viaţa.

Lumina părea să mă aspire şi mai profund. Era ca şi cum Lumina m-ar fi absorbit complet. Lumina Iubirii este ceva de nedescris. Am intrat într-un alt tărâm, mai profund decât cel precedent, şi am devenit conştient de ceva mai mult, mult mai mult. Era un şuvoi enorm de Lumină, vast şi plin, adânc în Inima Vieţii. Am întrebat ce era.

Lumina mi-a răspuns: Acesta este FLUVIUL VIETII. Bea din această apă bogată, după dorinţa inimii. Aşa am făcut. Am luat înghiţituri, una după alta. Să bei Viaţa însăşi! Eram în extaz.

Atunci Lumina a spus: Ai o dorinţă. Lumina ştia totul despre mine, trecutul, prezentul şi viitorul. Da! am şoptit.

Am cerut să văd restul Universului, dincolo de sistemul nostru solar, dincolo de toate iluziile omeneşti. Lumina mi-a spus atunci că pot să merg odată cu Şuvoiul. Am făcut-o şi am fost purtat prin Lumină, către capătul tunelului. Am simţit şi am auzit o serie de explozii sonice foarte blânde. Ce mai goană!

Dintr-o dată, mi s-a părut că sunt lansat de pe planetă, pe acest şuvoi de Viaţă. Am văzut Pământul dispărând. Sistemul solar, în întreaga lui splendoare, a trecut uşor pe lângă mine şi a dispărut. Cu o viteză mai mare decât cea a luminii am zburat prin centrul Galaxiei, absorbind din ce în ce mai multă cunoaştere, pe măsură ce înaintam. Am aflat că aceasta Galaxie şi întreg Universul sunt pline de diferite forme de VIAŢĂ. Am văzut multe lumi. Vestea bună este că nu suntem singuri în Univers!

Pe măsură ce călătoream pe şuvoiul de conştienţă prin centrul Galaxiei, şuvoiul se desfăcea în extraordinare valuri fractalice de energie. Supraaglomerările Galaxiei, cu toată înţelepciunea lor străveche, zburau pe lângă mine. Primul gând a fost că mergeam undeva, chiar călătoream. Dar apoi mi-am dat seama că, pe măsură ce şuvoiul se mărea, propria mea conştienţă se extindea şi ea, pentru a cuprinde tot ce era în Univers! Toată creaţia trecea pe lângă mine. Era o minune de neimaginat! Eram cu adevărat un Copil Minune; un prunc în Lumea minunilor!

În acel moment, m-am regăsit într-o tăcere profundă, dincolo de limitele liniştii. Puteam vedea sau percepe VECIA, dincolo de Infinit.

Eram în Vid.

Eram în pre-creaţie, înainte de Big Bang (Marea Explozie). Trecusem dincolo de începutul timpului/ Primul Logos/ Prima Vibraţie. Eram în Ochiul Creaţiei. Am simţit că atingeam Faţa lui Dumnezeu. Nu era un sentiment religios. Pur şi simplu, am fost una cu Viaţa şi Conştienţa Absolută.

Când spun că am putut vedea sau percepe veşnicia, spun că am putut experimenta modul în care Creaţia, în întregimea ei, se autogenerează. Era fără început şi fără sfârşit. Acesta e un gând care îţi lărgeşte mintea, nu-i aşa?

Oamenii de ştiinţă percep Big Bang-ul asemenea unui eveniment unic, ce a dat naştere Universului. Am văzut, în timpul experienţei mele de viaţă după moarte, că Big Bang a fost doar unul dintr-un număr infinit de alte Big Bang-uri care creează Universuri, încontinuu şi simultan. Singurele imagini care se pot apropia oarecum de asta, în termeni umani, ar fi acelea create de supercomputerele ce folosesc ecuaţii de geometrie a fractalilor.

Oamenii din antichitate ştiau toate astea. Ei spuneau că Dumnezeu crease periodic noi Universuri, expirând şi recrease alte Universuri, inspirând. Aceste epoci erau numite Yuga. Ştiinţa modernă a numit asta Big Bang. Mă aflam în conştienţa absolută, pură. Puteam vedea sau percepe toate marile explozii Big Bang sau Yuga, cum se creau şi se recreau. Am intrat instantaneu, simultan, în toate. Am văzut că absolut fiecare părticică a creaţiei are, la rândul său, puterea de a crea. Este foarte dificil de explicat. Încă nu am cuvinte să descriu lucrul ăsta.

Mi-au trebuit ani întregi, după ce m-am întors din experienţa mea în preajma morţii, să găsesc cuvinte care să descrie experienţa Vidului. Pot să vă spun acum aşa: Vidul este mai puţin decât nimic şi totuşi, mai mult decât orice există! Vidul este zero absolut, haosul ce dă naştere tuturor posibilităţilor. Este Conştienţa Absolută, cu mult mai mult decât Inteligenţa Universală.

Vidul este golul sau nimicul dintre manifestările fizice. Este SPAŢIUL dintre atomi şi componentele lor. Ştiinţa modernă a început să studieze acest spaţiu. Ea îl numeşte punctul Zero. Ori de câte ori se încearcă să fie măsurat, instrumentele depăşesc scala, sau, cum s-ar spune, tind spre infinit. Până acum nu a fost găsită o modalitate de a măsura, cu precizie, infinitul. În corpul vostru şi în Univers există mai mult spaţiu zero decât orice altceva!

Ceea ce misticii denumesc Vid, nu este un vid. Este atât de plin de energie, un alt fel de energie, care a creat tot ceea ce suntem. Totul, începând de la Big Bang, este vibraţie, de la primul Cuvânt care este prima vibraţie. Biblicul EU SUNT în realitate are un semn de întrebare după el. EU SUNT- Ce sunt eu? Astfel, creaţia este Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, în orice fel imaginabil, într-o explorare continuă prin fiecare dintre noi. Am început să văd, în timpul experienţei mele în preajma morţii, că tot ceea ce există este Sinele, literalmente Sinele vostru, Sinele meu. Totul este marele Sine. De aceea ştie Dumnezeu chiar şi atunci când cade o frunză. Lucrul acesta este posibil pentru că, oriunde te-ai afla, acolo este centrul Universului. Oriunde se află orice atom, acela este centrul Universului. Există Dumnezeu în acela şi există Dumnezeu în Vid.

Atunci când exploram Vidul, în timpul experienţei mele în preajma morţii, şi toate acele Yuga sau creaţii, mă aflam complet în afara timpului şi spaţiului, aşa cum le cunoaştem noi. În această stare extinsă am descoperit că, de fapt, creaţia înseamnă Conştienţa Absolută Pură, sau Dumnezeu, care intră în Experienţa Vieţii, aşa cum o ştim noi. Vidul însuşi este lipsit de experienţă. Este înaintea vieţii, înainte de prima vibraţie. Dumnezeirea înseamnă mai mult decât Viaţă şi Moarte. Prin urmare, există chiar mai mult de experimentat în univers decât Viaţa şi Moartea!

Când am înţeles acest lucru, încheiasem cu Vidul şi doream să mă întorc la Creaţia sa, sau Yuga. Părea lucrul cel mai normal de făcut. Atunci m-am întors brusc prin cea de-a doua Lumină, sau Big Bang, şi am auzit mai multe explozii de catifea. Am mers pe şuvoiul conştienţei, înapoi prin întreaga Creaţie, şi ce mai călătorie a fost! Supraaglomerările Galaxiilor au trecut prin mine, aducându-mi şi mai multă înţelegere. Am trecut prin centrul Galaxiei noastre, care este o gaură neagră. Găurile negre sunt marile procesoare sau reciclatoare ale Universului.

Ştiţi ce se află de cealaltă parte a unei găuri negre? Suntem noi; Galaxia noastră, care a fost reciclată dintr-un alt Univers. În întreaga ei configuraţie energetică, Galaxia arăta asemenea unui oraş fantastic al luminilor. Toată energia de pe această parte a Big Bang-ului este Lumină. Fiecare subatom, atom, stea, planetă, chiar şi conştienţa însăşi sunt alcătuite din Lumină şi au o frecvenţă şi/sau o particulă. Lumina este vie. Totul este alcătuit din Lumină, chiar şi pietrele. Aşa că totul este viu. Totul este alcătuit din Lumina lui Dumnezeu; totul este foarte inteligent.

Atunci când eram purtat pe şuvoi, am putut vedea, în cele din urmă, că se apropia o Lumină imensă. Am ştiut că era Prima Lumină; Matricea Luminoasă a Sinelui Superior a Sistemului nostru Solar. Apoi, întregul nostru Sistem Solar a apărut în Lumină, însoţit de una dintre exploziile acelea de catifea.

Am putut vedea toată energia pe care o generează acest Sistem Solar şi este un spectacol incredibil de Lumină! Am putut auzi Muzica Sferelor. Sistemul nostru Solar, asemenea tuturor corpurilor cereşti, generează o matrice unică de Lumină, sunet şi energii vibraţionale. Civilizaţiile avansate de pe alte sisteme stelare pot detecta în Univers Viaţa, aşa cum o ştim noi, după amprenta energetică şi vibraţională a matricei. Este o joacă de copii. Copilul minune al Pământului (Fiinţele umane) face chiar acum o grămadă de zgomot, asemenea copiilor care se joacă în curtea Universului.

Lumina mi-a explicat că nu există moarte; suntem Fiinţe nemuritoare. Suntem vii dintotdeauna! Am înţeles că facem parte dintr-un sistem natural viu, care se reciclează permanent. Nu mi s-a spus niciodată că trebuie să mă întorc. Am ştiut că va trebui. Era firesc, după tot ceea ce văzusem în timpul experienţei mele în preajma morţii.

Nu ştiu cât timp am fost cu Lumina, în timp uman. Dar a venit momentul în care am înţeles că toate întrebările mele îşi primiseră răspuns şi că întoarcerea mea era iminentă. Când spun că toate întrebările mele căpătaseră răspuns dincolo, chiar asta vreau să spun. Toate întrebările mele au primit răspuns. Fiecare om are o viaţă diferită şi întrebări diferite, la care caută răspuns. Unele dintre întrebările noastre sunt universale, dar fiecare dintre noi explorează acest lucru pe care îl numim Viaţă în felul său personal unic. Aşa se întâmplă cu orice formă de viaţă, de la munţi, până la orice frunză din vreun copac.

Acest lucru este foarte important pentru noi, cei din acest Univers. Pentru că totul contribuie la Imaginea Generală, la deplinătatea Vieţii. Noi suntem, literalmente, Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, într-un Dans infinit al Vieţii. Unicitatea noastră sporeşte întreaga Viaţă.

Când am început întoarcerea către ciclul vieţii, nu mi-a trecut nicio clipa prin minte, nici nu mi s-a spus, că mă voi întoarce în acelaşi trup. Am avut încredere deplină în Lumină şi în procesul Vieţii. Atunci când şuvoiul s-a unit cu marea Lumină, am cerut să nu uit niciodată revelaţiile şi sentimentele legate de ceea ce am învăţat dincolo.

A urmat un da. L-am simţit ca şi cum sufletul mi-ar fi fost sărutat.

Apoi am fost dus înapoi prin Lumina în tărâmul vibraţional. Întregul proces s-a repetat, cu şi mai multe informaţii care mi-au fost transmise. M-am întors acasă şi mi s-au dat lecţii din experienţa mea în preajma morţii, legate de mecanismul reîncarnării. Mi s-au dat răspunsuri la toate micile mele întrebări: Cum se face asta? Cum se face ailaltă? Am ştiut că mă voi reîncarna.

Pământul este un mare procesator de energie şi conştiinţa individuală se dezvoltă din asta, în fiecare dintre noi. Mă gândeam la mine ca devenind om pentru prima dată, şi eram fericit să fiu aşa. Din ceea ce am văzut, aş fi fericit să fiu şi un atom în acest Univers. Un atom. Aşa că, să fiu o parte umană a lui Dumnezeu‚ asta este cea mai minunată binecuvântare. Este o binecuvântare dincolo de orice ne închipuim noi că poate fi o binecuvântare. Pentru fiecare dintre noi, să fim partea umană a acestei experienţe este ceva teribil şi magnific. Fiecare dintre noi, oriunde şi oricum ar fi, ratat sau nu, este o binecuvântare pentru planetă, exact în locul în care se află.

Am trecut prin procesul reîncarnării, aşteptându-mă să ajung un bebeluş undeva. Dar mi s-a dat o lecţie despre cum evoluează identitatea şi conştienţa individuală. Am fost atât de surprins când am deschis ochii. Nu ştiu de ce, pentru că o înţelesesem, dar a fost totuşi o surpriză atât de mare să mă întorc în acest corp, înapoi în camera mea, cu cineva care mă privea, plângând în hohote. Era infirmiera mea. Ea renunţase să mai spere după o oră şi jumătate după ce mă găsise mort. Corpul meu era rigid şi inflexibil. S-a dus în cealaltă cameră. Atunci m-am trezit şi am văzut lumina afară. Am încercat să mă ridic şi să mă duc spre ea, dar am căzut din pat. Infirmiera a auzit zgomot, a venit în fugă şi m-a găsit pe podea.

Când mi-am revenit, am fost foarte surprins şi, în acelaşi timp, plin de veneraţie faţă de ceea ce mi se întâmplase în timpul experienţei mele în preajma morţii. La început, toate amintirile călătoriei mele pe care le am acum, încă nu existau. Continuam să alunec din lumea asta şi întrebam într-una: Trăiesc? Lumea asta părea mai ireală decât cealaltă. După trei zile mă simţeam din nou normal, mai clar şi totuşi diferit de felul în care mă mai simţisem vreodată în viaţă. Amintirile experienţei mele au revenit mai târziu. Nu vedeam nimic rău în nicio Fiinţă umană pe care o văzusem vreodată. Înainte, eram cu adevărat plin de prejudecăţi. Credeam că mulţi oameni erau nişte rataţi. De fapt, credeam că toţi, în afară de mine, erau nişte rataţi. Dar acum am scăpat de toate astea.

Cam după 3 luni un prieten mi-a sugerat să fac nişte analize, aşa că m-am dus să mă scaneze şi aşa mai departe. Mă simţeam cu adevărat bine şi mă temeam să nu primesc veşti proaste. Mi-l amintesc pe medicul de la clinică privind scanările dinainte şi cele după, zicând: Ei bine, nu mai este nimic aici. Am spus: "Cu adevărat este un miracol". El a răspuns: "Nu, astfel de lucruri se mai întâmplă, se numesc remisii spontane." Părea destul de neimpresionat. Dar aici era vorba de un miracol şi eu eram impresionat, chiar dacă nimeni altcineva nu era.

În timpul experienţei mele în preajma morţii am coborât în ceea ce s-ar putea numi Iad şi a fost foarte surprinzător. Nu am văzut Satana sau răul. Coborârea mea în Iad a fost o coborâre în mizeria umană, în ignoranţa şi întunericul lipsei de cunoaştere. A părut a fi o eternitate jalnică. Dar fiecare dintre milioanele de suflete din jurul meu avea o mică stea de Lumină, care îi stătea oricând la dispoziţie. Dar nimeni nu părea să-i acorde atenţie. Erau atât de prinşi în propria durere, traumă şi suferinţă. Dar, după ceea ce mi-a părut o eternitate, am început să chem Lumina aceea, asemenea unui copil care îşi strigă părinţii în ajutor.

Atunci, Lumina s-a deschis şi a format un tunel care a venit direct la mine şi m-a izolat de toată frica şi durerea. Asta este, în realitate, Iadul. Aşa că, ceea ce facem este să învăţăm să ne ţinem de mână, să ne apropiem unii de alţii. Porţile Iadului sunt acum deschise. Ne vom uni, ne vom prinde de mâini şi vom păşi împreună afară din Iad. Lumina a venit la mine şi s-a transformat într-un Înger auriu, imens. Am spus: Eşti Îngerul Morţii? Mi-a transmis că era suprasufletul meu, matricea Sinelui meu Superior, o parte foarte veche a noastră. Apoi am fost dus în Lumină.

Curând, ştiinţa noastră va cuantifica spiritul. Va fi minunat, nu-i aşa? Reuşim să facem acum dispozitive care sunt sensibile la energia subtilă, sau la energia spiritului. Fizicienii folosesc acceleratoare de particule pentru a zdrobi atomii şi a vedea din ce sunt formaţi. Au ajuns până la nivelul quarcilor şi aşa mai departe. Ei bine, într-o bună zi vor ajunge până la acel lucru mic ce ţine totul laolaltă şi îl vor numi: Dumnezeu. De abia acum începem să înţelegem că şi noi creăm, pe parcurs ce avansăm. Cum am văzut aievea, în timpul experienţei mele am ajuns pe un tărâm unde există un punct în care ne transmitem întreaga cunoaştere acumulată şi începem să creăm următorul fractal, următorul nivel. Avem puterea de a crea, pe măsură ce explorăm. Acesta este Dumnezeu, care se extinde prin noi.

De la întoarcerea mea, am trăit experienţa Luminii în mod spontan şi am învăţat cum să ajung în acel spaţiu aproape oricând în timpul meditaţiei mele. Fiecare dintre voi poate face asta. Nu este nevoie să muriţi sau să aveţi o experienţă în preajma morţii pentru a face acest lucru. Sunteţi dotaţi pentru asta, aveţi deja tot ce vă trebuie. Corpul este cea mai minunată Făptură de Lumina din câte există. Corpul este un Univers de Lumină incredibilă. Spiritul nu ne forţează să anulăm acest corp. Nu asta se întâmplă. Nu mai încercaţi să deveniţi Dumnezeu; Dumnezeu devine voi. Aici.

L-am întrebat pe Dumnezeu: "Care este cea mai bună religie de pe planetă? Care este cea corectă?" şi Dumnezeirea a spus, cu multă iubire: "Nu-mi pasă." A fost o graţie incredibilă. Când Dumnezeirea a spus nu-mi pasă, am înţeles imediat că e treaba noastră să ne pese. Este important, pentru că noi suntem Fiinţele cărora le pasă. Contează pentru noi, iar în asta rezida importanţa. Aici avem ecuaţia energiei în spiritualitate. Dumnezeului Absolut nu îi pasă dacă eşti protestant, budist sau orice altceva. Toate reprezintă faţetele unui întreg. Mi-aş dori ca toate religiile să-şi dea seama de asta şi să se lase unii pe alţii în pace. Nu e vorba de sfârşitul religiilor, ci că vorbim despre acelaşi Dumnezeu. Trăiţi şi lăsaţi-i şi pe alţii să trăiască. Fiecare are o altă viziune. Şi toate fac parte din imaginea globală; toate sunt importante.

Am trecut dincolo, în timpul experienţei mele în preajma morţii, plin de temeri legate de deşeurile toxice, rachetele nucleare, creşterea explozivă a populaţiei şi de distrugerea pădurii amazoniene. M-am întors, iubind fiecare problemă. Iubesc deşeurile nucleare. Iubesc norul uriaş în formă de ciupercă; acesta reprezintă cea mai sfântă mandala pe care am manifestat-o până acum, ca un arhetip. El, mai mult decât orice religie şi filozofie de pe Pământ, ne-a adus împreună, dintr-o dată, la un nou nivel al conştienţei. Ştiind că am putea arunca planeta în aer de 50 de ori, sau de 500 de ori, realizăm în cele din urmă, poate, că ne aflăm cu toţii aici, împreună.

Pentru o perioadă de timp, a fost nevoie să se adune mai multe bombe. Atunci am început să spunem: nu mai vrem aşa ceva. Acum ne aflăm, de fapt, într-o lume mai sigură decât a fost ea vreodată, şi va deveni şi mai sigură. Aşa că m-am întors din experienţa mea în preajma morţii iubind deşeurile toxice, pentru că ne fac să ne apropiem unii de alţii. Aceste lucruri sunt atât de mari. După cum ar spune Peter Russel, aceste probleme sunt acum de dimensiunea sufletului. Avem soluţii de dimensiunea sufletului? DA!

Tăierea pădurii amazoniene va încetini şi, în cincizeci de ani de acum încolo, vor fi mai mulţi copaci pe planetă decât au fost demult. Dacă vă ocupaţi de ecologie, faceţi-o în continuare; sunteţi acea parte din sistem care devine conştientă. Faceţi-o cu toată puterea, dar nu fiţi deprimaţi. E o parte din ceva mult mai mare.

Pământul se află în plin proces de îmblânzire. Nu va mai fi niciodată un loc atât de sălbatic cum era altădată. Vor rămâne locuri sălbatice măreţe, rezervaţii în care natura să prospere. Grădinăritul şi rezervaţiile vor constitui preocupările viitorului. Creşterea populaţiei a ajuns foarte aproape de optimul energetic care să determine o schimbare a conştienţei. Aceasta schimbare în conştienţă va conduce la schimbări în domeniul politicii, banilor şi energiei.

După ce am murit o dată, trecând prin experienţa în preajma morţii şi întorcându-mă, respect cu adevărat viaţa şi moartea. În experienţele noastre cu ADN-ul s-ar putea să fi deschis poarta unui mare secret. În curând, vom putea trăi în acest corp cât de mult vrem.

După ce veţi fi trăit în jur de 150 de ani, veţi simţi intuitiv că vreţi să schimbaţi canalul. Să trăieşti o veşnicie într-un singur trup nu este la fel de creativ ca şi reîncarnarea, ca şi transferul energiei în acest vortex fantastic de energie în care ne aflăm. Vom vedea cu adevărat înţelepciunea vieţii şi morţii şi ne vom bucura de ea. După cum stau lucrurile, suntem vii dintotdeauna.

Acest corp în care vă aflaţi a fost viu dintotdeauna. El vine dintr-un şuvoi de Viaţă care îşi are originea în Marea Explozie (Big Bang) şi chiar dincolo de ea.

Acest corp dă viaţă vieţii următoare, atât ca energie densă, cât şi subtilă.

Acest corp este viu deja de o veşnicie."

Mellen-Thomas Benedict povesteşte (in cartea sa Journey Through the Light and Back):

Sursa: Daniel Roxin