Scară la cer... (3)

Urcăm sau coborâm …

   Treaptă cu treaptă…Uneori visez că fug, urc sau cobor…Am trăit câțiva ani într-un bloc cu zece etaje la bunica Teodora, mama mamei noastre, maia Dia cum îi spuneam noi copiii. Ne jucam zilnic sus, pe terasa blocului, construită solid, cu parapeți înalți, și unde era o ”Mare” de pietricele. În visele mele, liftul în acest bloc niciodată nu funcționează. Și fug, pe scările reci, de ciment rezistent (a rămas neclintit chiar și la cutremurul din martie 77, de peste 7 grade), ținându-mă de bara fixată pe gratiile bine sudate de fier. Fug de bunica. Fugeam în realitate și fug, în continuare, în vis. Dar, după cum am mai spus și anterior, totul s-a oprit după ce am iertat-o pentru tot și pentru toate momentele rămase neexplicate între noi.  
   Trăiam la ea, la bunica Teodora și aveam 13 ani iar frații mei gemeni doar 10 ani când am primit nefericita veste că mama, care era internată în spital, a murit. Mama, Elena, avea pe atunci 36 de ani. În ziua morții ei se pronunțase divorțul de tata. Spun aceasta deoarece noi, copiii am fost întrebați de maia Dia dacă rămânem la ea sau plecăm la tata. Nu știam. La cimitir, însă, în timp ce groparii aruncau cu lopețile lor grele pamântul uscat peste sicriul mamei, o caldură puternică și o lumină caldă m-a luat și m-a dus direct în brațele tatei.
   Atunci am înțeles că hotărârea aparținea mamei care ne trimite la tata. Ea nu mai este, doar el ne-a mai rămas. După înmormântare, am plecat cu bunica Teodora acasă. M-a supărat. A luat o decizie care a adus multă suferință în sufletul meu și am hotarât să nu mai vorbesc cu ea. Am adormit plângând, dar în același pat cu bunica, pentru că acolo îmi era locul. M-am trezit noaptea cu o lumină orbitoare. Era o lună mare, imensă, roșiatică care staționa fix în fața ferestrei. Emana o căldură și o liniște sufletească extraordinară. Aproape că nu există cuvinte pentru a descrie această senzație de calmitate și pace nesfârșită. Teleghitată, hipnotizată am întins brațele spre bunica și am luat-o în brațe. Așa îmi spunea lumina să fac…Să o iert. Să o iubesc indiferent dacă merită sau nu… Acum înțeleg că dincolo de materia pe care noi o putem vedea, sentimentele lumii de dincolo sunt pure, calde, tandre. Acolo este încorporat tot binele din lume, tot pozitivul din toate câte sunt, cele văzute și nevăzute…Au trecut anii și mă gândeam că a ramas ceva neterminat în relația mea cu mama… Gândul meu făcea referire la faptul că atât timp cât a trăit, ea, ca mamă, niciodată nu m-a cuprins în brațe… Și nu a durat mult… a venit noaptea în visul meu și m-a îmbrățișat… Am simțit căldură…și totul a durat parcă o veșnicie. Nu a venit în grabă, a fost totul cât se poate de firesc și natural. Simțeam că vine de undeva de sus, de unde avea ceva de făcut, o îndeletnicire, munca care i-a fost încredințată de către Creatorul nostru, dar am simțit că a avut permsiunea, i-a dat voie… să mă liniștească… Și chiar a reușit pentru că, după aceea, niciodată nu am mai simțit nevoia acestei îmbrățișări de… mamă.

 Ligia Beatrice Vasilescu

Va urma...

Falsa plecare - Cercetare asupra experientelor din apropierea mortii

“Pentru ca aud atatea relatari despre experientele extraordinare pe care vi le voi descrie, aproape ca ajung sa le resimt ca si cum le-as fi trait eu insumi.”

Viata dupa viata – Dr. Raymond Moody

In Univers, totul este codat sub forma de unda. Stelele sunt la milioane si miliarde de ani-lumina. Cu toate acestea, noi primim informatii de la ele care nu se pierd niciodata pentru ca sunt codate sub forma undelor.

Dintotdeauna, numerosi oameni au trecut pe langa moarte accidental, in timpul unei operatii sau in alte imprejurari dramatice si au relatat dupa aceea experiente extraordinare care s-au produs pe cand se aflau in coma profunda. Sau chiar in moarte clinica. Identificate si descrise de Dr. Raymond Moody in 1975, au fost numite “near death experience” (NDE), experiente in apropierea mortii. Studiile efectuate timp de 30 de ani arata ca aceste experiene sunt universale, fara legatura cu particularitati geografice sau culturale, ci sunt inerente conditiei umane.

Un documentar excepţional despre fenomenul de moarte clinică (NDE – near death experience) şi experienţele extracorporale. – SURSA: Echipa SpiritualPsy



Deasemenea si la Radio Vocea Sufletului exista o emisiune saptamanala care abordeaza acest subiect si se numeste "Amintiri din moarte clinica" (cu Severina Soare) si un blog dedicat avand acelasi nume amintiri-din-moarte-clinica.blogspot.com.

"Renașterea în eternitate."
Fenomenul Near Death Experience (NDE)

"Potrivit doctorului Raymond A. Moody, expresia Near Death Experience (NDE)defineşte fenomenele vizuale, sonore, barestezice, ideatice, emoţionale, etc., pe care le-au relatat cei care au prezentat semnele obiective ale morţii. Şi anume, stop respiratoriu şi cardiac, însoţit de electroencefalogramă plată – semn că activitatea cerebrală a încetat. Şi care au revenit la viaţă în mod spontan sau în urma reanimării.
În anul 1982 Institulul Gallup a efectuat un sondaj de opinie în SUA, la care au participat opt milioane de adulţi ce trecuseră prin experienţa NDE. Lucrurile au demarat în anii ’70 când pionierii acestei indedite cercetări, Elisabeth Kübler-Ross şi Raymond Moody au publicat rezultatul studiilor pe care le-au întreprins de-a lungul anilor. În cartea sa Moartea este un nou soare, Elisabeth Kübler-Ross a declarat că a recenzat douzeci de mii de cazuri din toată lumea în care oamenii au fost declaraţi morţi clinic, dar au revenit la viată în mod spontan sau prin reanimare. „Experinţa NDE, spune Elisabeth Kübler-Ross, este generală, independentă de faptul că sunteţi aborigeni din Australia, hinduşi, musulmani, crestini sau păgâni. Ea este independentă de vârstă sau de statut socio-economic. Este vorba de un eveniment pur uman, după cum procesul naşterii este un eveniment pur uman.”
„Experienţa morţii este aproape indentică cu cea a unei naşteri. Este o naştere într-o altă existenţă, care poate fi dovedită cât se poate de simplu.”
„Imediat ce sufletul v-a părăsit corpul fizic, vă daţi deama că vedeţi tot ce se pretrece la locul morţii voastre, în camera bolnavului, la locul accidentului sau acolo unde aţi părăsit corpul fizic. Nu veţi mai înregistra aceste evenimente cu conştinţa voastră muritoare, ci cu o percepţie nouă. Veţi înregistra totul şi asta în momentul în care nu mai aveţi tensiune arterială, când nu aveţi nici puls, nici respiraţie, uneori chiar în absenţa undelor cerebrale. Ştiţi exact ce spune şi gândeşte fiecare şi cum se comportă.”
„Mulţi oameni îşi părăsesc corpul în cursul unei intervenţii chirurgicale şi privesc efectiv această intervenţie. Toţi medicii şi infermierele trebuie să fie conştienţi de acest lucru. Asta înseamnă că lângă o persoană inconştientă nu trebuie să se vorbească decât despre lucruri decente.”
„Mai trebuie să ştiţi că, dacă vă apropiaţi de patul mamei voastre aflată pe moarte sau tătăl vostru se află deja într-o coma profundă, acestă femeie sau acest bărbat aud tot ce spuneţi. Şi nu este prea târziu pentru a spune „îmi pare rău”, „te iubesc” sau tot ce vreţi să spuneţi.”
După unsprezece ani de anchetă în o sută cinzeci de cazuri de NDE, Raymond Moody a pulicat cartea Viaţă după viaţă, care a devenit un succes mondial. Mă voi referi în cele ce urmează la tunelul descris în carte, pe care îl străbate sufletul (sau ceea ce numin noi suflet) la iesirea din corpul fizic.
„Experinţa tunelului are loc în general după ce au părăsit corpul... În acest stadiu, în faţa lor se deschide un portal sau un tunel şi sunt împinşi în întuneric. Trec atunci print-o zonă de obscuritate şi la sfârşit ies în acea lumină strălucitoare (...)” - relatează doctorul Moody.
Menţionarea acelui tunel mă determină să vorbesc despre o experinţă asemănătoare, prin care am trecut cu vreo 35 de ani în urmă. Ca urmare a unui eveniment OZN din Curbura Buzăului, m-am ales cu o boală provocată de radiaţii calorice, ce m-a făcut să slăbesc peste 7 kg într-o săptămână. Aveam dureri în piept, în spate, în umărul stâng şi în mâna stângă. Noaptea neputând să dorm din cauza suferinţelor, am făcut exerciţii de decorporalizare pentru a atenua durerile. (A se vedea în acest sens şi procedura practică de ieşire din corpul fizic, descrisă în modulele predate de Academia Internaţională a Conştiinţei.)
Mă relaxasem în poziţia culcat pe spate şi începusem procedura de decorporalizare. La un moment dat durerile s-au atenuat, după care au dispărut cu totul. Nu îmi mai simţeam corpul fizic. Mergeam pe un câmp cu flori multicolore din flora spontană, situat într-o pantă lină. Din prudenţă, m-am oprit şi m-am întors din drum, fără a da curs tentaţiei de a merge în vârful dealului să văd ce se află dincolo de creastă. După ce am revenit în corpul meu, am consatat că suferinţele dispăruseră.
Am repetat exerciţiul şi în noaptea următoare, aproximativ la aceeaşi oră. De data această experimentul de ieşire din corp a scăpat de sub control. Am fost aspirat într-un vortex sub formă de tunel de culoare gri-închis, înclinat aproximativ la 145 grade, care se îngusta spre la căpătul de sus. La capătul tunelului se vedea o lumină albă, strălucitoare. Eram aspirat cu viteză din ce în ce mai mare, neputând să respir din cauza acceleraţiei cu care mă deplasam. Trecerea prin vortex a fost însoţită de un zumzet, ce devenea din ce în ce mai alert.
Când am ieşit din vortex, am constatat că eram într-o altă lume, peisajul fiind comparabil întrucâtva ce cel terestru dar era curat, fără urme de poluare. Potrivit reperelor de orientare terestră, soarele era la nord, mai mare decât soarele terestru (discul solar era de circa trei-patru ori mai mare decât al soarelui nostru) şi avea o lumină atenuată, plăcută, de aproximativ 1.600 grade Kelvin. Din direcţia nord-nord-vest spre sud-sud-est curgea un pârâu cu apă limpede, presărat din loc în loc cu bolovani din piatră. Nu se vedeau alge, insecte sau alte animale pe apă, sau în apă. La vest de pârâu era un teren cu iarbă, iar la sud-vest era o terasă din piatră înaltă de circa 1,5 metri, cu balustradă. În partea de sud-sud-vest a terasei era un perete înclinat din stâncă, în care ve vedea o intrare într-o grotă din care ieşeau sporadic vapori de apă.
Am obsevat în acea locaţie patru rase umane. M-a întâmpinat o femeie relativ scundă, cu capul ceva mai mare decât rasa terestră, cu părul blod-deschis, cu ochii de un albastru azuriu, cu trăsături plăcute. Pe umăr avea un fel de sacoşă, cu articole pentru plajă. Era însoţită de o fată de vreo şapte-opt ani, având exact trăsăturile ei. (Este posibil să fi fost făurită prin clonare, gândeam eu.)
Pe bulustrada din marginea terasei se sprijineau şi se uitau amuzate la mine patru femei tinere dintr-o rasă necunoscută, înalte, bine proporţionate, cu pielea gri-deschis. Erau îmbrăcate la fel, purtând rochii lejere dintr-un material de culoarea inului. Din grotă venise zâmbind să mă privescă un bărbat de rasă albă de vârsta a treia, de statură scundă. Soţii femeilor „clonate” se pare că se aflau la alt nivel de organizare a materiei vii. Se materializau din când în când în preajma acestora, schimbau câteva vorbe după care se volatilizau în aer. Se pare că nu îi preocupa prezenţa mea acolo.
Am intrat în dialog cu femeia „clonată”. Discuţia cu aceasta s-a dovedit foarte reconfortantă pentru mine, întrucât aceasta era „programată” să rostească numai adevărul. Conversaţia a avut loc într-o limbă plăcută, pe care mi-am dat seama că o vorbeam fluent. Este de nedescris confortul psihic simţit în timpul dialogului cu cineva programat să rostească numai adevărul.
Am avut senzaţia că nu sunt pregătit pentru a rămâne acolo. Trebuia să mă întorc degrabă în lumea mea, pentru că dacă mai întârziam „ştiam” că nu mai puteam să mă întorc pe Pământ. Am trecut cu regret pârâul (călcând pe bolovani), m-am îndreptat către sud-est şi m-am întors în lumea noastră. Femeia blodă cu copilul au trecut şi ele pe malul celălalt şi au mers către nord.
M-am regăsit în patul meu, respirând cu dificultate. Inima îmi bătea tare în piept. După câteva minute, respiraţia a revenit la normal şi bătăile inimii s-au atenuat. După această întâmplare, adaptarea cu semenii mei a durat circa două luni de zile. Era dificil să mă acomodez cu oamenii tereştri atât în privinţa înfăţişării fizice, cât şi din punctul de vedere al psihismului uman.
Rămâne în suspesie o întrebare. Întâmplarea pe care am trăit-o eu şi pe care am redat-o întocmai face parte din fenomenul NDE, sau este vorba de alt fenomen situat dincolo de frontierele cunoaşterii? Am constatat că trecând prin acest incident, mi-a dispărut frica de moarte şi am simţit nevoia să dobândesc cunoştinţe suplimentare referitoare la planeta noastră, despre locul nostru în univers, despre fenomenul nemuririi.
Şi iată că ne-am apropiat de un important capitol – poate cel mai important - al existenţei noastre pe pământ, moartea fizică. Cvasimajoritatea pământenilor consideră fenomenul morţii un subiect tabu, rău şi inevitabil totodată. Omul obişnuit când se apropie de ceasul morţii devine anxios, disperat, cu gândul la corpul fizic ce va intra în descompunere în sol şi nu la zestrea psihică subconştientă cu care va pleca în eternitate.
Moartea, concluzionează Elisabeth Kübler-Ross, după ce a intervievat 20.000 de subiecţi umani din toate rasele de pe mapamod care au trecut prin fenomenul NDE, este o nouă naştere într-o altă lume. Lumea în care plecăm după moarte este mai bună şi mai curată decât lumea în care trăim în prezent, iar relaţiile interumane din cealaltă lume sunt bazate pe cordialitate, adevăr şi respect reciproc. Prin fenomenul morţii dispar programele cerebrale negative ale omului, printre care şi programul de a nu rosti adevărul, programe responsabile cu înşelătoria, ura, invidia, furtul, crima. Rămân doar informaţiile despre aceste tare individuale stocate la nivelul karmei. Potrit legii karmei(karmah, în limba sanscrită), orice faptă antrenează consecinţe în această viaţă şi mai cu seamă după moarte. (Pierre Riffard, Dictionnaire de l’esoterimsme, Ed. Payot & Rivages, 1993).
Transformările fiinţei umane au loc la un nivel superior de organizare a materiei vii şi debutează imediat ce organismul nostru prezintă fenomenele morţii clinice prin stop respiratoriu, cardiac şi prin electroencefalogramă plată. Datorită trasformării energetice a omului, orbii vor vedea cu clarite, surzii vor auzi, mutilaţii se vor regăsi cu membrele intacte. Se cuvine să inserez la acest capitol un experimet pe care l-am făcut în anul 1990 la Spitalul Colţea, împreună cu profesorul chirurg dr. Nicolae Costantinescu asupra „membrului fantomă”, anomalie psiho-organică binecunoscută în chirurgie. Am făcut detecţii la subiecţi umani care aveau piciorul amputat de 4-5 zile. În locul membrului amputat am detectat o energie misterioasă, ce avea forma membrului lipsă. Prin urmare, trasformarea energetică la nivel superior de organizare a materiei vii începuse.
Moartea ar trebui să fie pentru noi un prilej de bucurie, pentru că renaştem într-o lume superioară din toate punctele de vedere. Accesul în lumea de dincolo se face potrivit karmei individuale. După moartea fizică, plecăm cu informaţiile comportamentale despre sine pe care le-am stocat în subconştient pe parcusul veţii actuale. În funcţie de natura acestor informaţii, vom avea parte de trasformare adecvată. Unii dintre semenii noştri vor urca spre vârful piramidei valorice umane; alţii se vor eşalona către baza acesteia. Iar alţii vor urma calea involuţiei.
Prin urmare, fiecare om este liber să aleagă calea pe care va merge în viaţă. Iisus a spus că raiul şi iadul sunt în noi. Alegem raiul, vom avea parte de rai. Alegem iadul, vom avea parte de iad, cu toate neajunsurile ce rezultă din dintr-o atare opţiune."

SURSA: http://rudan.ro

Eckhart Tolle - Cum il traiesti pe Dumnezeu

Puterea cuvantului…

Noul pamant

Traieste viata pentru care ai fost creat!

WORKSHOP: Traieste viata pentru care ai fost creat!
28-30 octombrie 2011, BRASOV

"TRAIESTE VIATA PENTRU CARE AI FOST CREAT- experienta de a fi intreg complet si perfect!

Acest workshop a fost creat in 2008 si este o binecuvantare pentru toti cei care-l co-creeaza impreuna cu mine. Fiecare om care a participat si-a adus contributia, a devenit sursa de transformare in viata sa, a fost atins, miscat si inspirat. Modul de expunere, simplu, cald si direct, mesajul imbracat in iubire, generozitate si umor, au creat mereu un cadru potrivit in care cei prezenti sa-si poata deschide inimile cu usurinta.

Este un workshop care pur si simplu te trezeste, iti aminteste cine esti cu adevarat, te provoaca sa te vindeci incepand din interior, te ajuta sa-ti descoperi potentialul si sa dizolvi blocajele mentale, te inspira sa faci o alegere esentiala: aceea de a te detasa de orice suferinta trecuta si a fi fericit si implinit chiar acum, chiar aici.

Atat instrumentele oferite, cat si exercitiile si temele propuse, sunt create astfel incat tie sa-ti fie usor sa integrezi totul si sa obtii rezultate incredibile intr-un timp scurt.

Transformarea incepe inca din momentul inscrierii, prin intentia ta ferma de a trai aceasta experienta, si este desavarsita pe parcursul celor trei zile, pas cu pas. Chiar si prin simpla participare, transformarea se produce si va ramane acolo, in interior, pentru totdeauna.

Nu sunt necesare cunostinte prealabile, nu exista limita de varsta, ci e de ajuns sa vii cu inima deschisa. Nu este un workshop pentru minte, ci unul in care sa-ti accesezi sinele divin, in care sa te vezi asa cum esti cu adevarat, dincolo de personalitate. Vei afla ca suferinta se datoreaza atasamentului de trecut si vei invata cum sa vindeci toate ranile vechi si cum sa traiesti in pace, libertate si armonie, indiferent ce.

Vindecarea incepe din interior. Totul se intampla din interior catre exterior. De aceea, oricate incercari ai facut sa-ti schimbi viata nu au functionat. Nu functioneaza sa repari acolo, afara. Nu functioneaza nici macar incercarea de a te schimba mereu. Insa functioneaza sa transformi in interior, sa regasesti lumina si iubirea din inima ta, sa te experimentezi ca fiind intreg, complet si perfect.

Auzi vocea aceea din cap care-ti spune ce poti si ce nu poti sa faci, cine e vinovat pentru suferintele tale, cat de slab sau de puternic esti, ce meriti si ce nu? Aceea este vocea ego-ului tau, a mintii, a personalitatii tale. Vei putea trece dincolo de ea si vei invata cum sa te detasezi de ea. In schimb, te vei plasa in inima ta, in pace, armonie, iubire si putere. In spatiul in care totul este posibil!

Vor fi alaturi de tine, in aceasta experienta minunata:

1. Dr Nicoleta Svârlefus: consilier transpersonal, trainer spiritual, astrolog;
2. Isabela Cosneanu: asistent si organizator workshop. "

mai multe detalii aici: www.astrocafe.ro

Dincolo de moarte...

"De zeci de ani se fac diferite observaţii, se experimentează şi se adună
material referitor la manifestările spirituale. Azi, numărul manifestărilor
spirituale înregistrate este atât de mare, iar numărul celor care le-au analizat
şi sintetizat este atât de impozant, încât doar aceia nu se încredinţează de
valoarea revelaţiilor venite de dincolo de vălul lumii fizice, care închid ochii şi
nu vor să vadă, care îşi astupă urechile şi nu vor să audă. Este inadmisibil ca
omul să manifeste ignoranţă faţă de modul cum moare trupul său, faţă de
sentimentele şi senzaţiile resimţite de entităţile spirituale, când trec în lumile
spaţiale.
Examinând seriile nesfârşite de mărturisiri ale entităţilor spirituale ce şi-au
dezbrăcat trupul, se constată o concordanţă între ele, confirmându-se unele
pe altele. Nu se poate admite ca persoane inculte sau necunoscătoare ale
fenomenelor spirituale, din ţări şi timpuri diferite, să se concerteze
între ele şi să debiteze - conştient sau din subconştientul lor - despre
fenomene identice, referitoare la existenţa omului dincolo de hotarele morţii.
Când entitatea ce comunică dă probe – prin comunicările ei personale şi
intime, neştiute de nimeni - că într-adevăr, ea este fosta personalitate
terestră, şi când ea, ca şi alte entităţi spirituale, descrie aceleaşi fenomene,
petrecute şi resimţite în lumea invizibilă, o minte rezonabilă, dezbrăcată de
orice idee prestabilită, nu poate să nu admită realitatea lor.
Din enumerarea acestor câteva cazuri, se poate constata că există
fenomene ,fundamentale - care
se produc în mod constant, indiferent de gradul evolutiv al entităţii spirituale
ce se destrupează, şi există fenomene secundare - care se produc sau nu, în
funcţie de evoluţia spiritului trecut în lumea spaţială.
Fenomenele fundamentale prin care trece entitatea spirituală după părăsirea
vieţii terestre sunt:

1. La început, nu crede că trupul său a murit;
2. Se vede om, ca şi mai înainte;
3. I se derulează panorama întregii vieţi terestre;
4. Este întâmpinată de rude sau prieteni;
5. Cade într-un somn;
6. Sesizează că lumea unde a sosit este splendidă sau întunecoasă, conform
faptelor sale;
7. Observă că lumea cerească este substanţială, reală şi asemănătoare ca
aspect cu cea terestră;
8. Constată că entităţile spirituale comunică între ele prin gândire - limbajul
spiritual;
9. Remarcă faptul că gândirea este forţa creatoare a lucrurilor şi
fenomenelor;
10. Vede că entităţile spirituale străbat spaţiile, ca gândul, în sus sau
împrejurul pământului;
11. Constată că, potrivit condiţiei lor morale şi evoluţiei lor intelectuale,
entităţile spirituale gravitează automat către nivelul spiritual corespunzător.
Fenomenele de ordin secundar prin care trece entitatea spirituală după
părăsirea vieţii terestre sunt:
1. După ce-şi vede trupul întins rece şi palid pe pat, observă că are un corp
eteriform;
2. Constată că, după cum în lumea trupească nu există doi indivizi absolut
identici, tot aşa două entităţi spirituale nu pot să treacă în mod absolut prin
aceleaşi fenomene spirituale, fiind vorba de diferite grade evolutive;
3. Două duhuri care au trăit pe pământ împreună ca soţi, se vor duce fiecare
în nivelul lor spiritual, dar pot să se întâlnească şi să-şi comunice ideile şi
sentimentele de câte ori doresc;
4. Cu toate că orice entitate spirituală poate crea prin puterea gândului său,
marile creaţii sunt rezervate doar anumitor ierarhii de spirite specializate;
5. Entităţile spirituale dominate de pasiuni umane rămân totdeauna legate
de mediul unde au trăit, un timp mai scurt sau mai lung, după intensitatea
pasiunii lor. În general, moartea fizică nu
le produce nici o schimbare în înţelegere, de aceea ele se cred tot
pământeni, cred că trăiesc tot
printre oameni trupeşti. Dintre aceste spirite sunt şi cele ce bântuie anumite
locuinţe;
6. Durerea sfâşietoare a celor rămaşi pe pământ îi produc torturi groaznice şi
din această cauză nu poate să intre în relaţie cu ei. În acelaşi timp, este
reţinut la suprafaţa pământului, nepermiţându-i-se să se ridice la nivelul
corespunzător evoluţiei sale;
7. Văzându-se singură, se înspăimântă, dar imediat aude o voce sosită de
departe. Este vocea unui spirit amic, care simţind din depărtare neliniştea sa,
vine să-i vorbească şi să-l sfătuiască.
Din toate aceste afirmaţii se relevă cât de numeroase taine există în operele
Creatorului, pe care omul nu le cunoaşte şi nici nu caută să le afle. El se
alipeşte cu toată puterea sufletului de lucrurile pământeşti, trecătoare
precum fumul, uitând că e un musafir al pământului, al acestei forme de
viaţă trupească."

"Extragem un caz din lucrarea intitulată „The Morrow of Death by Amicus”. În
această culegere de comunicări, spiritul preotului N. A. Stockwell comunică
prin mediumul numit Ernest H. Peekam, următoarele idei, referitoare la
moartea sa fizică.
„Când eram în lumea terestră, nu mi-am putut face nici o idee despre
existenţa omului dincolo de mormânt. Aveam asupra acestui subiect idei
confuze şi nesigure, care se învârteau mereu în jurul concepţiilor obişnuite -
ale unui paradis rezervat celor buni şi ale unui infern gata să înghită pe cei
răi. Pe timpul meu nu se prea cunoştea posibilitatea comunicării cu entităţile
spirituale. Nu rămânea decât să faci teorie şi să ai credinţă în Dumnezeu.
Credinţa o aveam. În aceste condiţii, e inutil să mai spun că atunci când mam
găsit în lumea spiritelor, am rămas profund mirat în faţa realităţii. Am
fost primit, întărit şi ajutat de persoane cunoscute pe pământ şi care mă
precedaseră în marea călătorie. Primii mei paşi în lumea cerească au fost
supravegheaţi de ghidul meu. Dar ceea ce constituia pentru mine suprema
bucurie, în acel moment, a fost întâlnirea cu scumpa mea soţie, care mă
înconjura cu toată atenţia, plină de devotament şi afectuoase mângâieri. Pot
afirma că prima mea impresie în lumea spirituală a fost proba că iubirea
soţiei mele nu slăbise prin moartea ei. Moartea nu poate suprima afecţiunea,
nici împiedica întâlnirea a două spirite care s-au iubit pe pământ. Una din
primele descoperiri în această nouă lume a fost aceea de a mă descoperi pe
mine însumi. Adevărata mea personalitate se desfăşura înaintea mea cu
toată cruzimea culorilor şi această descoperire nu era prea măgulitoare
pentru fiinţa mea. Procesul morţii fizice - ca şi cel al renaşterii în lumea
spirituală - este foarte interesant. În mod normal, de îndată ce încetează
funcţiile trupului - proces care poate dura uneori un timp foarte lung -
suferinţele fizice şi mâhnirea sufletului încetează şi ele, şi încetul cu încetul
se trece gradat la starea de inconştienţă absolută. Dar aripa morţii o dată
trecută, vine o dezlegare sublimă: spiritul renaşte la o nouă existenţă. Duhul,
la început nu bagă de seamă că a dezbrăcat trupul, dar dacă se întâmplă să
observe prea devreme acest lucru, el rămâne deosebit de tulburat, mai ales
când moartea a rupt legături afective puternice. Dar în lumea spirituală
nimeni nu e părăsit. Toate entităţile spirituale, fără excepţie, când ies din
criza morţii, sunt primite de conducători experimentaţi, pentru a-i întări,
consola şi asista. Ei vor intra în noua existenţă după cum cer condiţiile lor
morale, intelectuale şi spirituale. Mediul care îi va primi va fi determinat de
gradul lor de spiritualitate. Dincolo de moarte ne aşteaptă pe fiecare o
situaţie pregătită de noi pe pământ. Nu poţi să te duci în alt loc decât în sfera
de care aparţii. Calificările noastre spirituale ne fac să gravităm, cu o precizie
de neînfrânt, către condiţiile de existenţă corespunzătoare meritelor şi
lipsurilor noastre. Marea lege a afinităţii reglează acest proces inexorabil.
Omul merge după moartea sa în locul de el pregătit, prin traiul său pe
pământ. Acolo, el se adună cu semenii săi, gravitând în sânul acelor legiuni
spirituale în mijlocul cărora se va simţi foarte bine. Voi descrie în două
cuvinte natura substanţei întrebuinţate în construcţiile sau creaţiile mediului
nostru spiritual, precum şi metodele întrebuinţate. Lumea noastră este cea
mentală, a gândului. Tot ceea ce se vede aici, tot ce e utilizat aici, este
creaţia gândirii. Chiar corpul nostru spiritual prin care ne exercităm
activitatea este o creaţie substanţială a gândului Creatorului. În jurul nostru
iau formă creaţiile gândirii noastre, care se unesc şi se armonizează cu
gândurile celorlalţi. Unele din ele sunt exteriorizări inconştiente ale unor
spirite, altele, din contră, sunt rezultatul forţei creatoare a gândului voit şi cu
un scop determinat. Noi suntem fiinţe construite din gândire, şi existăm întro
lume creată prin gândire. Aici, tot ce există pare a fi constituit după felul
cum a lucrat gândirea. Substanţa asupra căreia se exercită forţa gândirii este
- în raport cu noi - tot atât de solidă şi durabilă ca piatra şi metalele din
mediul vostru terestru. Vouă vă este greu, fireşte, să concepeţi asemenea
lucruri. Asemenea vouă şi eu îmi imaginam că toate creaţiile de aici sunt
formate dintr-o materie vaporoasă, dar venind aici, am văzut că ele sunt, în
felul lor, tot atât de solide şi viu colorate ca şi obiectele solide şi colorate ale
mediului terestru. Casele sunt zidite de spirite specializate în a modela, prin
puterea gândului, această materie eterică, spirituală. Desigur, cei ce trăiesc
în mediul terestru, radical deosebit de al nostru, vor înţelege cu greu, iar unii
chiar deloc cele afirmate de noi. Cu toate acestea, te asigur că procesul de
care îţi vorbesc este foarte simplu, natural şi eficace. Învăţămintele date
acum pământenilor, constituie una din numeroasele taine pe care Isus din
Nazaret nu le-a propovăduit decât ucenicilor Săi, pentru că omenirea de
atunci nu era coaptă pentru a le primi.”"

Scarlat Demetrescu - Din Tainele Vietii Si Ale Universului

Crede-n Tine!

Imnul vietii...

Alegerea - Înţelepciunea unui Maestru

Un om care se simtea vesnic împovarat de greutatile vietii i se plânse unui maestru spiritual vestit:
- Nu mai pot! Viata mi-e un chin!
Maestrul lua o mâna de cenusa si o lasa sa cada într-un pahar plin cu apa curata, buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunând:
- Acestea sunt suferintele tale.

Toata apa se tulbura si se murdari. Maestrul arunca apa, lua o alta mâna de cenusa la fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca în mare.
Cenusa se împrastie într-o clipa, iar marea ramase la fel ca înainte.
- Vezi?, îl lamuri înteleptul. “În fiecare zi trebuie sa alegi între a fi un pahar de apa sau marea.”

Prea multe inimi neîncapatoare, prea multe suflete sovaitore, prea multe minti nepricepute si brate închise.
Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul! Nu îndrazneala prosteasca, temeritatea inconstienta, ci adevaratul curaj, care în fata fiecarei probleme spune linistit: ”Exista cu siguranta o solutie pe undeva, iar eu o voi gasi .”

… iar cand in viata ta exista momente in care te plangi de starea jalnica in care se afla lumea, societatea sau cand esti tentat(a) sa arati acuzator spre altii, raspunde-ti la o singura intrebare:

“Sunt parte din problema sau din solutie?”

(adaptare dupa un text de Bruno Ferrero)

Sursa: drumuricatretine

Copilul interior (video)

S. N. Lazarev - Sistemul autoreglarii campurilor

Experienţa în preajma morţii

"În 1982 am murit de cancer în faza terminală. Boala mea era inoperabilă şi orice fel de chimioterapie pe care mi-ar fi prescris-o nu ar fi făcut altceva decât să mă transforme, din ce în ce mai mult, într-o legumă. Mi se dăduseră între şase şi opt luni de viaţă.

În anii ‘70 eram un consumator ahtiat de informaţii şi mă întristam din ce în ce mai mult din cauza crizei nucleare, a crizei ecologice şi aşa mai departe. Aşa că, în lipsa unei baze spirituale, am început să cred că natura făcuse o greşeală şi că noi eram, de fapt, asemenea unui organism canceros aflat pe planetă. Percepeam oamenii că fiind un soi de cancer şi cu asta m-am ales.

Asta m-a ucis. Aveţi mare grijă cum vedeţi lumea. Acest lucru se răsfrânge asupra voastră, mai ales dacă viziunea voastră este negativă. Acest lucru m-a dus pe mine la moarte. Am încercat diverse metode alternative de vindecare, dar nimic nu mi-a folosit.

Aşa că am stabilit că totul era, de fapt, între mine şi Dumnezeu. Nu mă mai confruntasem niciodată până acum cu Dumnezeu, de fapt nu avusesem niciodată de-a face cu El. Nu aveam niciun fel de preocupări spirituale la vremea respectivă, dar am început o călătorie pentru a afla despre spiritualitate şi despre modurile alternative de vindecare. M-am apucat să citesc tot ce se putea despre subiectul respectiv, pentru că nu voiam să am vreo surpriză dincolo. Aşa că am început să citesc despre diverse religii şi filosofii. Toate erau foarte interesante şi mi-au dat speranţa că exista ceva dincolo.

Îmi amintesc că m-am trezit într-o noapte, acasă, pe la 4:30 şi am ştiut că venise timpul.

Asta era ziua în care aveam să mor. Aşa că mi-am chemat câţiva prieteni şi mi-am luat la revedere. Mi-am trezit îngrijitoarea şi i-am spus. Făcusem o înţelegere cu ea că îmi va lăsa cadavrul în pace şase ore, pentru că citisem că se întâmplă tot soiul de lucruri interesante atunci când mori. Am adormit la loc.

Următorul lucru pe care mi-l amintesc este începutul unei experienţe tipice în apropierea morţii. Dintr-o dată, am fost perfect conştient că stăteam în picioare, dar corpul meu era aşezat în pat. În jurul meu era un fel de întuneric. Mă simţeam mai viu în afara corpului decât în viaţa obişnuită. Totul era atât de viu, încât puteam vedea fiecare cameră din casă. Puteam vedea şi acoperişul casei, împrejurimile ei şi chiar dedesubtul casei.

Era o Lumină care strălucea. M-am întors spre Lumina, care era foarte asemănătoare celei descrise de alţi oameni în experienţele lor din apropierea morţii. Era atât de minunată. Este tangibilă, o poţi simţi. Este ademenitoare; vrei să te duci spre ea, aşa cum te-ai arunca în braţele tatălui sau mamei tale ideale.

Pe măsură ce am început să mă mişc către Lumină, am ştiut intuitiv că, dacă merg către Lumina, voi muri. Aşa că mergeam spre Lumină şi spuneam: „Te rog să aştepţi un minut; stai doar o secundă. Vreau să mă gândesc la asta, aş vrea să-ţi vorbesc înainte să plec”. Spre surprinderea mea, în acel punct, întreaga experienţă s-a oprit. Vă puteţi controla experienţa de după moarte. Nu vă aflaţi într-un vârtej incontrolabil.

Aşa că dorinţa mea a fost respectată şi am avut o discuţie cu Lumina. Lumina lua permanent diferite forme, Iisus, Buddha, Krishna, mandale, imagini şi semne arhetipale. Am întrebat-o: Ce se întâmplă aici? Te rog, Lumină, explică-mi. Chiar vreau să ştiu care este realitatea situaţiei. Nu pot pune exact în cuvinte, pentru că era un fel de comunicare telepatică.

Lumina mi-a răspuns. Informaţia care mi-a fost transferată era că, în timpul experienţei tale de după moarte, credinţele tale sunt cele care dau forma feedback-ului pe care îl primeşti în faţa Luminii. Dacă eşti budist sau catolic sau fundamentalist, primeşti feedback legat de ceea ce era credinţa ta. Ai ocazia să o priveşti şi să o examinezi, dar majoritatea oamenilor nu o fac. După cum mi-a revelat mie Lumina, mi-am dat seama că ceea ce vedeam cu adevărat era matricea Sinelui nostru Superior.

Cu toţii avem un Sine Superior, sau o parte suprasufletească a fiinţei noastre. El mi s-a revelat în cea mai adevărată formă energetică a sa. Singurul fel în care o pot descrie cu adevărat este că Fiinţa Sinelui Superior este mai mult un canal. Nu arăta aşa, dar este o conexiune directă la Sursă, pe care o avem fiecare dintre noi. Suntem direct conectaţi la Sursă. Aşa că Lumina îmi arăta matricea Sinelui Superior. Eu nu eram angajat în nicio religie anume. Prin urmare, asupra acestei stări de fapt primeam feedback în timpul experienţei mele după moarte.

Continuând să cer Luminii să mă lămurească, să-mi explice, am înţeles ce este matricea Sinelui Superior. Avem o reţea în jurul planetei, la care sunt conectate toate Individualităţile Superioare.

Este precum o companie grozavă, un nivel următor, subtil de energie care ne înconjoară, nivelul spiritului, ca să spunem aşa. Apoi, după câteva minute, am mai cerut lămuriri. Chiar doream să ştiu despre ce este vorba în Univers şi, de data asta, eram gata să plec. Am spus: Sunt gata, ia-mă!

Atunci, Lumina s-a transformat în cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată: o mandala de suflete umane de pe aceasta planetă. Adusesem aici viziunea mea negativă a ceea ce se întâmplă pe planetă. Aşa că am întrebat Lumina, rugând-o să mă lămurească şi am văzut, în această mandala magnifică, cât de frumoşi suntem cu toţii în esenţa noastră, în nucleul nostru. Suntem cele mai frumoase creaţii.

Sufletul uman, matricea umană pe care o formăm împreună este absolut fantastică, elegantă, exotică, orice. Nu pot spune destul despre felul în care mi s-a schimbat părerea despre Fiinţele umane în acel moment. Am spus: O, Doamne, nu ştiam cât suntem de frumoşi! La orice nivel, sus sau jos, în orice formă v-aţi afla, voi sunteţi cea mai frumoasă creaţie.

Revelaţiile primite de la Lumina continuau fără oprire. Apoi am întrebat Lumina: Asta înseamnă că Omenirea va fi salvată? Atunci, asemenea unei explozii de trâmbiţe cu o ploaie de lumini spiralate, Marea Lumină a vorbit: Ţine minte asta şi nu uita niciodată; voi vă salvaţi, voi vă răscumpăraţi şi voi vă vindecaţi. Aţi făcut-o întotdeauna. O veţi face întotdeauna. Aţi fost creaţi cu puterea de a face asta, încă dinainte de începutul lumii.

În acea clipă am înţeles şi mai mult. Am înţeles că AM FOST DEJA SALVAŢI, şi ne-am salvat pe noi înşine, pentru că am fost proiectaţi să ne autocorectăm, asemenea întregului Univers al lui Dumnezeu. La asta se referă "a doua venire". I-am mulţumit Luminii lui Dumnezeu, din toată inima. Cel mai bun lucru pe care am putut să-I spun au fost următoarele cuvinte simple de mulţumire: O, dragă Dumnezeule, dragă Universule, dragă Sine Superior, Îmi Iubesc Viaţa.

Lumina părea să mă aspire şi mai profund. Era ca şi cum Lumina m-ar fi absorbit complet. Lumina Iubirii este ceva de nedescris. Am intrat într-un alt tărâm, mai profund decât cel precedent, şi am devenit conştient de ceva mai mult, mult mai mult. Era un şuvoi enorm de Lumină, vast şi plin, adânc în Inima Vieţii. Am întrebat ce era.

Lumina mi-a răspuns: Acesta este FLUVIUL VIETII. Bea din această apă bogată, după dorinţa inimii. Aşa am făcut. Am luat înghiţituri, una după alta. Să bei Viaţa însăşi! Eram în extaz.

Atunci Lumina a spus: Ai o dorinţă. Lumina ştia totul despre mine, trecutul, prezentul şi viitorul. Da! am şoptit.

Am cerut să văd restul Universului, dincolo de sistemul nostru solar, dincolo de toate iluziile omeneşti. Lumina mi-a spus atunci că pot să merg odată cu Şuvoiul. Am făcut-o şi am fost purtat prin Lumină, către capătul tunelului. Am simţit şi am auzit o serie de explozii sonice foarte blânde. Ce mai goană!

Dintr-o dată, mi s-a părut că sunt lansat de pe planetă, pe acest şuvoi de Viaţă. Am văzut Pământul dispărând. Sistemul solar, în întreaga lui splendoare, a trecut uşor pe lângă mine şi a dispărut. Cu o viteză mai mare decât cea a luminii am zburat prin centrul Galaxiei, absorbind din ce în ce mai multă cunoaştere, pe măsură ce înaintam. Am aflat că aceasta Galaxie şi întreg Universul sunt pline de diferite forme de VIAŢĂ. Am văzut multe lumi. Vestea bună este că nu suntem singuri în Univers!

Pe măsură ce călătoream pe şuvoiul de conştienţă prin centrul Galaxiei, şuvoiul se desfăcea în extraordinare valuri fractalice de energie. Supraaglomerările Galaxiei, cu toată înţelepciunea lor străveche, zburau pe lângă mine. Primul gând a fost că mergeam undeva, chiar călătoream. Dar apoi mi-am dat seama că, pe măsură ce şuvoiul se mărea, propria mea conştienţă se extindea şi ea, pentru a cuprinde tot ce era în Univers! Toată creaţia trecea pe lângă mine. Era o minune de neimaginat! Eram cu adevărat un Copil Minune; un prunc în Lumea minunilor!

În acel moment, m-am regăsit într-o tăcere profundă, dincolo de limitele liniştii. Puteam vedea sau percepe VECIA, dincolo de Infinit.

Eram în Vid.

Eram în pre-creaţie, înainte de Big Bang (Marea Explozie). Trecusem dincolo de începutul timpului/ Primul Logos/ Prima Vibraţie. Eram în Ochiul Creaţiei. Am simţit că atingeam Faţa lui Dumnezeu. Nu era un sentiment religios. Pur şi simplu, am fost una cu Viaţa şi Conştienţa Absolută.

Când spun că am putut vedea sau percepe veşnicia, spun că am putut experimenta modul în care Creaţia, în întregimea ei, se autogenerează. Era fără început şi fără sfârşit. Acesta e un gând care îţi lărgeşte mintea, nu-i aşa?

Oamenii de ştiinţă percep Big Bang-ul asemenea unui eveniment unic, ce a dat naştere Universului. Am văzut, în timpul experienţei mele de viaţă după moarte, că Big Bang a fost doar unul dintr-un număr infinit de alte Big Bang-uri care creează Universuri, încontinuu şi simultan. Singurele imagini care se pot apropia oarecum de asta, în termeni umani, ar fi acelea create de supercomputerele ce folosesc ecuaţii de geometrie a fractalilor.

Oamenii din antichitate ştiau toate astea. Ei spuneau că Dumnezeu crease periodic noi Universuri, expirând şi recrease alte Universuri, inspirând. Aceste epoci erau numite Yuga. Ştiinţa modernă a numit asta Big Bang. Mă aflam în conştienţa absolută, pură. Puteam vedea sau percepe toate marile explozii Big Bang sau Yuga, cum se creau şi se recreau. Am intrat instantaneu, simultan, în toate. Am văzut că absolut fiecare părticică a creaţiei are, la rândul său, puterea de a crea. Este foarte dificil de explicat. Încă nu am cuvinte să descriu lucrul ăsta.

Mi-au trebuit ani întregi, după ce m-am întors din experienţa mea în preajma morţii, să găsesc cuvinte care să descrie experienţa Vidului. Pot să vă spun acum aşa: Vidul este mai puţin decât nimic şi totuşi, mai mult decât orice există! Vidul este zero absolut, haosul ce dă naştere tuturor posibilităţilor. Este Conştienţa Absolută, cu mult mai mult decât Inteligenţa Universală.

Vidul este golul sau nimicul dintre manifestările fizice. Este SPAŢIUL dintre atomi şi componentele lor. Ştiinţa modernă a început să studieze acest spaţiu. Ea îl numeşte punctul Zero. Ori de câte ori se încearcă să fie măsurat, instrumentele depăşesc scala, sau, cum s-ar spune, tind spre infinit. Până acum nu a fost găsită o modalitate de a măsura, cu precizie, infinitul. În corpul vostru şi în Univers există mai mult spaţiu zero decât orice altceva!

Ceea ce misticii denumesc Vid, nu este un vid. Este atât de plin de energie, un alt fel de energie, care a creat tot ceea ce suntem. Totul, începând de la Big Bang, este vibraţie, de la primul Cuvânt care este prima vibraţie. Biblicul EU SUNT în realitate are un semn de întrebare după el. EU SUNT- Ce sunt eu? Astfel, creaţia este Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, în orice fel imaginabil, într-o explorare continuă prin fiecare dintre noi. Am început să văd, în timpul experienţei mele în preajma morţii, că tot ceea ce există este Sinele, literalmente Sinele vostru, Sinele meu. Totul este marele Sine. De aceea ştie Dumnezeu chiar şi atunci când cade o frunză. Lucrul acesta este posibil pentru că, oriunde te-ai afla, acolo este centrul Universului. Oriunde se află orice atom, acela este centrul Universului. Există Dumnezeu în acela şi există Dumnezeu în Vid.

Atunci când exploram Vidul, în timpul experienţei mele în preajma morţii, şi toate acele Yuga sau creaţii, mă aflam complet în afara timpului şi spaţiului, aşa cum le cunoaştem noi. În această stare extinsă am descoperit că, de fapt, creaţia înseamnă Conştienţa Absolută Pură, sau Dumnezeu, care intră în Experienţa Vieţii, aşa cum o ştim noi. Vidul însuşi este lipsit de experienţă. Este înaintea vieţii, înainte de prima vibraţie. Dumnezeirea înseamnă mai mult decât Viaţă şi Moarte. Prin urmare, există chiar mai mult de experimentat în univers decât Viaţa şi Moartea!

Când am înţeles acest lucru, încheiasem cu Vidul şi doream să mă întorc la Creaţia sa, sau Yuga. Părea lucrul cel mai normal de făcut. Atunci m-am întors brusc prin cea de-a doua Lumină, sau Big Bang, şi am auzit mai multe explozii de catifea. Am mers pe şuvoiul conştienţei, înapoi prin întreaga Creaţie, şi ce mai călătorie a fost! Supraaglomerările Galaxiilor au trecut prin mine, aducându-mi şi mai multă înţelegere. Am trecut prin centrul Galaxiei noastre, care este o gaură neagră. Găurile negre sunt marile procesoare sau reciclatoare ale Universului.

Ştiţi ce se află de cealaltă parte a unei găuri negre? Suntem noi; Galaxia noastră, care a fost reciclată dintr-un alt Univers. În întreaga ei configuraţie energetică, Galaxia arăta asemenea unui oraş fantastic al luminilor. Toată energia de pe această parte a Big Bang-ului este Lumină. Fiecare subatom, atom, stea, planetă, chiar şi conştienţa însăşi sunt alcătuite din Lumină şi au o frecvenţă şi/sau o particulă. Lumina este vie. Totul este alcătuit din Lumină, chiar şi pietrele. Aşa că totul este viu. Totul este alcătuit din Lumina lui Dumnezeu; totul este foarte inteligent.

Atunci când eram purtat pe şuvoi, am putut vedea, în cele din urmă, că se apropia o Lumină imensă. Am ştiut că era Prima Lumină; Matricea Luminoasă a Sinelui Superior a Sistemului nostru Solar. Apoi, întregul nostru Sistem Solar a apărut în Lumină, însoţit de una dintre exploziile acelea de catifea.

Am putut vedea toată energia pe care o generează acest Sistem Solar şi este un spectacol incredibil de Lumină! Am putut auzi Muzica Sferelor. Sistemul nostru Solar, asemenea tuturor corpurilor cereşti, generează o matrice unică de Lumină, sunet şi energii vibraţionale. Civilizaţiile avansate de pe alte sisteme stelare pot detecta în Univers Viaţa, aşa cum o ştim noi, după amprenta energetică şi vibraţională a matricei. Este o joacă de copii. Copilul minune al Pământului (Fiinţele umane) face chiar acum o grămadă de zgomot, asemenea copiilor care se joacă în curtea Universului.

Lumina mi-a explicat că nu există moarte; suntem Fiinţe nemuritoare. Suntem vii dintotdeauna! Am înţeles că facem parte dintr-un sistem natural viu, care se reciclează permanent. Nu mi s-a spus niciodată că trebuie să mă întorc. Am ştiut că va trebui. Era firesc, după tot ceea ce văzusem în timpul experienţei mele în preajma morţii.

Nu ştiu cât timp am fost cu Lumina, în timp uman. Dar a venit momentul în care am înţeles că toate întrebările mele îşi primiseră răspuns şi că întoarcerea mea era iminentă. Când spun că toate întrebările mele căpătaseră răspuns dincolo, chiar asta vreau să spun. Toate întrebările mele au primit răspuns. Fiecare om are o viaţă diferită şi întrebări diferite, la care caută răspuns. Unele dintre întrebările noastre sunt universale, dar fiecare dintre noi explorează acest lucru pe care îl numim Viaţă în felul său personal unic. Aşa se întâmplă cu orice formă de viaţă, de la munţi, până la orice frunză din vreun copac.

Acest lucru este foarte important pentru noi, cei din acest Univers. Pentru că totul contribuie la Imaginea Generală, la deplinătatea Vieţii. Noi suntem, literalmente, Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, într-un Dans infinit al Vieţii. Unicitatea noastră sporeşte întreaga Viaţă.

Când am început întoarcerea către ciclul vieţii, nu mi-a trecut nicio clipa prin minte, nici nu mi s-a spus, că mă voi întoarce în acelaşi trup. Am avut încredere deplină în Lumină şi în procesul Vieţii. Atunci când şuvoiul s-a unit cu marea Lumină, am cerut să nu uit niciodată revelaţiile şi sentimentele legate de ceea ce am învăţat dincolo.

A urmat un da. L-am simţit ca şi cum sufletul mi-ar fi fost sărutat.

Apoi am fost dus înapoi prin Lumina în tărâmul vibraţional. Întregul proces s-a repetat, cu şi mai multe informaţii care mi-au fost transmise. M-am întors acasă şi mi s-au dat lecţii din experienţa mea în preajma morţii, legate de mecanismul reîncarnării. Mi s-au dat răspunsuri la toate micile mele întrebări: Cum se face asta? Cum se face ailaltă? Am ştiut că mă voi reîncarna.

Pământul este un mare procesator de energie şi conştiinţa individuală se dezvoltă din asta, în fiecare dintre noi. Mă gândeam la mine ca devenind om pentru prima dată, şi eram fericit să fiu aşa. Din ceea ce am văzut, aş fi fericit să fiu şi un atom în acest Univers. Un atom. Aşa că, să fiu o parte umană a lui Dumnezeu‚ asta este cea mai minunată binecuvântare. Este o binecuvântare dincolo de orice ne închipuim noi că poate fi o binecuvântare. Pentru fiecare dintre noi, să fim partea umană a acestei experienţe este ceva teribil şi magnific. Fiecare dintre noi, oriunde şi oricum ar fi, ratat sau nu, este o binecuvântare pentru planetă, exact în locul în care se află.

Am trecut prin procesul reîncarnării, aşteptându-mă să ajung un bebeluş undeva. Dar mi s-a dat o lecţie despre cum evoluează identitatea şi conştienţa individuală. Am fost atât de surprins când am deschis ochii. Nu ştiu de ce, pentru că o înţelesesem, dar a fost totuşi o surpriză atât de mare să mă întorc în acest corp, înapoi în camera mea, cu cineva care mă privea, plângând în hohote. Era infirmiera mea. Ea renunţase să mai spere după o oră şi jumătate după ce mă găsise mort. Corpul meu era rigid şi inflexibil. S-a dus în cealaltă cameră. Atunci m-am trezit şi am văzut lumina afară. Am încercat să mă ridic şi să mă duc spre ea, dar am căzut din pat. Infirmiera a auzit zgomot, a venit în fugă şi m-a găsit pe podea.

Când mi-am revenit, am fost foarte surprins şi, în acelaşi timp, plin de veneraţie faţă de ceea ce mi se întâmplase în timpul experienţei mele în preajma morţii. La început, toate amintirile călătoriei mele pe care le am acum, încă nu existau. Continuam să alunec din lumea asta şi întrebam într-una: Trăiesc? Lumea asta părea mai ireală decât cealaltă. După trei zile mă simţeam din nou normal, mai clar şi totuşi diferit de felul în care mă mai simţisem vreodată în viaţă. Amintirile experienţei mele au revenit mai târziu. Nu vedeam nimic rău în nicio Fiinţă umană pe care o văzusem vreodată. Înainte, eram cu adevărat plin de prejudecăţi. Credeam că mulţi oameni erau nişte rataţi. De fapt, credeam că toţi, în afară de mine, erau nişte rataţi. Dar acum am scăpat de toate astea.

Cam după 3 luni un prieten mi-a sugerat să fac nişte analize, aşa că m-am dus să mă scaneze şi aşa mai departe. Mă simţeam cu adevărat bine şi mă temeam să nu primesc veşti proaste. Mi-l amintesc pe medicul de la clinică privind scanările dinainte şi cele după, zicând: Ei bine, nu mai este nimic aici. Am spus: "Cu adevărat este un miracol". El a răspuns: "Nu, astfel de lucruri se mai întâmplă, se numesc remisii spontane." Părea destul de neimpresionat. Dar aici era vorba de un miracol şi eu eram impresionat, chiar dacă nimeni altcineva nu era.

În timpul experienţei mele în preajma morţii am coborât în ceea ce s-ar putea numi Iad şi a fost foarte surprinzător. Nu am văzut Satana sau răul. Coborârea mea în Iad a fost o coborâre în mizeria umană, în ignoranţa şi întunericul lipsei de cunoaştere. A părut a fi o eternitate jalnică. Dar fiecare dintre milioanele de suflete din jurul meu avea o mică stea de Lumină, care îi stătea oricând la dispoziţie. Dar nimeni nu părea să-i acorde atenţie. Erau atât de prinşi în propria durere, traumă şi suferinţă. Dar, după ceea ce mi-a părut o eternitate, am început să chem Lumina aceea, asemenea unui copil care îşi strigă părinţii în ajutor.

Atunci, Lumina s-a deschis şi a format un tunel care a venit direct la mine şi m-a izolat de toată frica şi durerea. Asta este, în realitate, Iadul. Aşa că, ceea ce facem este să învăţăm să ne ţinem de mână, să ne apropiem unii de alţii. Porţile Iadului sunt acum deschise. Ne vom uni, ne vom prinde de mâini şi vom păşi împreună afară din Iad. Lumina a venit la mine şi s-a transformat într-un Înger auriu, imens. Am spus: Eşti Îngerul Morţii? Mi-a transmis că era suprasufletul meu, matricea Sinelui meu Superior, o parte foarte veche a noastră. Apoi am fost dus în Lumină.

Curând, ştiinţa noastră va cuantifica spiritul. Va fi minunat, nu-i aşa? Reuşim să facem acum dispozitive care sunt sensibile la energia subtilă, sau la energia spiritului. Fizicienii folosesc acceleratoare de particule pentru a zdrobi atomii şi a vedea din ce sunt formaţi. Au ajuns până la nivelul quarcilor şi aşa mai departe. Ei bine, într-o bună zi vor ajunge până la acel lucru mic ce ţine totul laolaltă şi îl vor numi: Dumnezeu. De abia acum începem să înţelegem că şi noi creăm, pe parcurs ce avansăm. Cum am văzut aievea, în timpul experienţei mele am ajuns pe un tărâm unde există un punct în care ne transmitem întreaga cunoaştere acumulată şi începem să creăm următorul fractal, următorul nivel. Avem puterea de a crea, pe măsură ce explorăm. Acesta este Dumnezeu, care se extinde prin noi.

De la întoarcerea mea, am trăit experienţa Luminii în mod spontan şi am învăţat cum să ajung în acel spaţiu aproape oricând în timpul meditaţiei mele. Fiecare dintre voi poate face asta. Nu este nevoie să muriţi sau să aveţi o experienţă în preajma morţii pentru a face acest lucru. Sunteţi dotaţi pentru asta, aveţi deja tot ce vă trebuie. Corpul este cea mai minunată Făptură de Lumina din câte există. Corpul este un Univers de Lumină incredibilă. Spiritul nu ne forţează să anulăm acest corp. Nu asta se întâmplă. Nu mai încercaţi să deveniţi Dumnezeu; Dumnezeu devine voi. Aici.

L-am întrebat pe Dumnezeu: "Care este cea mai bună religie de pe planetă? Care este cea corectă?" şi Dumnezeirea a spus, cu multă iubire: "Nu-mi pasă." A fost o graţie incredibilă. Când Dumnezeirea a spus nu-mi pasă, am înţeles imediat că e treaba noastră să ne pese. Este important, pentru că noi suntem Fiinţele cărora le pasă. Contează pentru noi, iar în asta rezida importanţa. Aici avem ecuaţia energiei în spiritualitate. Dumnezeului Absolut nu îi pasă dacă eşti protestant, budist sau orice altceva. Toate reprezintă faţetele unui întreg. Mi-aş dori ca toate religiile să-şi dea seama de asta şi să se lase unii pe alţii în pace. Nu e vorba de sfârşitul religiilor, ci că vorbim despre acelaşi Dumnezeu. Trăiţi şi lăsaţi-i şi pe alţii să trăiască. Fiecare are o altă viziune. Şi toate fac parte din imaginea globală; toate sunt importante.

Am trecut dincolo, în timpul experienţei mele în preajma morţii, plin de temeri legate de deşeurile toxice, rachetele nucleare, creşterea explozivă a populaţiei şi de distrugerea pădurii amazoniene. M-am întors, iubind fiecare problemă. Iubesc deşeurile nucleare. Iubesc norul uriaş în formă de ciupercă; acesta reprezintă cea mai sfântă mandala pe care am manifestat-o până acum, ca un arhetip. El, mai mult decât orice religie şi filozofie de pe Pământ, ne-a adus împreună, dintr-o dată, la un nou nivel al conştienţei. Ştiind că am putea arunca planeta în aer de 50 de ori, sau de 500 de ori, realizăm în cele din urmă, poate, că ne aflăm cu toţii aici, împreună.

Pentru o perioadă de timp, a fost nevoie să se adune mai multe bombe. Atunci am început să spunem: nu mai vrem aşa ceva. Acum ne aflăm, de fapt, într-o lume mai sigură decât a fost ea vreodată, şi va deveni şi mai sigură. Aşa că m-am întors din experienţa mea în preajma morţii iubind deşeurile toxice, pentru că ne fac să ne apropiem unii de alţii. Aceste lucruri sunt atât de mari. După cum ar spune Peter Russel, aceste probleme sunt acum de dimensiunea sufletului. Avem soluţii de dimensiunea sufletului? DA!

Tăierea pădurii amazoniene va încetini şi, în cincizeci de ani de acum încolo, vor fi mai mulţi copaci pe planetă decât au fost demult. Dacă vă ocupaţi de ecologie, faceţi-o în continuare; sunteţi acea parte din sistem care devine conştientă. Faceţi-o cu toată puterea, dar nu fiţi deprimaţi. E o parte din ceva mult mai mare.

Pământul se află în plin proces de îmblânzire. Nu va mai fi niciodată un loc atât de sălbatic cum era altădată. Vor rămâne locuri sălbatice măreţe, rezervaţii în care natura să prospere. Grădinăritul şi rezervaţiile vor constitui preocupările viitorului. Creşterea populaţiei a ajuns foarte aproape de optimul energetic care să determine o schimbare a conştienţei. Aceasta schimbare în conştienţă va conduce la schimbări în domeniul politicii, banilor şi energiei.

După ce am murit o dată, trecând prin experienţa în preajma morţii şi întorcându-mă, respect cu adevărat viaţa şi moartea. În experienţele noastre cu ADN-ul s-ar putea să fi deschis poarta unui mare secret. În curând, vom putea trăi în acest corp cât de mult vrem.

După ce veţi fi trăit în jur de 150 de ani, veţi simţi intuitiv că vreţi să schimbaţi canalul. Să trăieşti o veşnicie într-un singur trup nu este la fel de creativ ca şi reîncarnarea, ca şi transferul energiei în acest vortex fantastic de energie în care ne aflăm. Vom vedea cu adevărat înţelepciunea vieţii şi morţii şi ne vom bucura de ea. După cum stau lucrurile, suntem vii dintotdeauna.

Acest corp în care vă aflaţi a fost viu dintotdeauna. El vine dintr-un şuvoi de Viaţă care îşi are originea în Marea Explozie (Big Bang) şi chiar dincolo de ea.

Acest corp dă viaţă vieţii următoare, atât ca energie densă, cât şi subtilă.

Acest corp este viu deja de o veşnicie."

Mellen-Thomas Benedict povesteşte (in cartea sa Journey Through the Light and Back):

Sursa: Daniel Roxin

EU SUNT! (video)

Sarbatori Fericite!

Bucuria vine din lucruri marunte, linistea vine din suflet, lumina vine din inima fiecaruia.

Fie ca Lumina Sfanta a acestei mari Sarbatori sa-ti calauzeasca pasii, sa iti aduca sanatate si fericire care sa dainuie vesnic in preajma ta!

Un Paste fericit alaturi de cei dragi!

Eckhart Tolle - Living presence now (video)

Wayne Dyer - Perceptia asupra lucrurilor

Viata dupa Viata

In Viata dupa viata Raymond Moody prezinta peste o suta de cazuri de „moarte clinica” – persoane care au fost declarate decedate si apoi au revenit la viata. Publicata pentru prima data în 1975, aceasta explorare devenita clasica a ceea ce se întâmpla dupa moarte a stârnit o veritabila revolutie în modul în care este perceputa viata de „dincolo”, transformând pentru totdeauna ideile si optica populara privind aceste doua mari mistere: viata si moartea – si pragul dintre ele.
Cazurile prezentate se constituie în dovezi ale existentei vietii dupa moartea trupului, relatarile celor care au trecut acest prag oferindu-ne o imagine impresionanta a pacii, a saninatatii si iubirii neconditionate care ne asteapta, pe toti, „dincolo”.

Raymond Moody este doctor în filosofie al Universitatii Virginia, doctor în psihologie al Colegiului West Georgia si doctor în medicina al Colegiului Medical din Georgia.

„Viata dupa viata ne-a readus în atentie ceea ce omenirea a stiut dintotdeauna despre moarte. Nu murim pur si simplu; fenomenul mortii este mult mai complicat. Este o carte fara vârsta, care va fi si peste douazeci si cinci de ani la fel de importanta precum era în urma cu un sfert de secol.”

Melvin Morse

„Am învatat multe despre procesul mortii, dar avem înca numeroase nedumeriri cu privire la momentul trecerii pragului si la ceea ce se întâmpla cu pacientii nostri în clipa în care sunt declarati clinic morti. Studiile de tipul celor pe care dr. Moody le prezinta în cartea sa vor aduce o noua lumina în acest domeniu si ne vor confirma ceea ce stim de doua mii de ani – si anume ca exista viata dupa moarte.”

Elisabeth Kubler-Ross

Preluare din cartea lui Raymond Moody - Viata dupa viata:

"Experientele pe care le-am studiat se împart în trei categorii distincte:

1. Experientele unor persoane care au fost readuse la viata dupa ce au fost socotite,
judecate si declarate ca moarte clinic, de catre doctorii lor.
2. Experientele unor persoane care, în. Timpul unor accidente sau raniri si îmbolnaviri
foarte grave, au ajuns foarte aproape de moartea fizica.
3. Experientele unor persoane care, în timp ce mureau, au povestit altor persoane
prezente.

In ciuda marii variatii a circumstantelor care înconjoara momentele apropiate mortii, precum si a tipurilor de persoane care trec prin ele, ramâne cert ca exista o asemanare izbitoare între relatarile experientelor însele. De fapt, similaritatile între variatele rapoarte sunt asa de mari, încât cu usurinta se pot scoate aproximativ 15 elemente separate care apar iara si iara în masa de povestiri pe care ie-am. adunat. Pe baza acestor puncte de asemanare, permiteti-mi acum sa construiesc o experienta scurta, teoretic „ideala" sau „completă" care cuprinde toate elementele comune, în ordinea în care este tipic să aibă loc.

„Un om moare si, în momentul în care atinge punctul celei mai mari confuzii trupesti, îi aude pe doctori pronuntându-1 mort (ca fiind mort).In acel moment începe sa auda un zgomot neplacut, un fel de zumzet sau sunet puternic (tare) si în acelasi timp se simte pe sine miscându-se foarte rapid printr-un tunel lung si întunecat. Dupa aceasta, dintr-odata se descopera pe sine în afara propriului trup fizic dar înca în imediata apropiere fizica, sisi vede propriul trup de la distanta, ca si cum ar fi spectator. Urmareste (vede) cum medicul încearca sa-l readuca la viata (din acel punct neobisnuit de avantajos în care se afla) si este într-o stare de tumult emotional.
Dupa o perioada, se reculege si devine tot mai obisnuit cu conditia lui ciudata. Observa ca înca are un „trup", dar unul de o foarte diferita natura si cu puteri foarte diferite de trupul fizic pe care l-a lasat în urma (l-a parasit). Curând alte lucruri încep sa se întâmple.
Vin alte persoane sa-1 întâmpine si sa-1 ajute. Desluseste spiritele unor rudenii si ale unor prieteni care au murit deja si apoi îi apare înainte o fiinta de lumina atât de iubitoare, atât de calda încât niciodata nu a mai întâlnit asa ceva. Aceasta fiinta îi pune o întrebare, fara cuvinte cerându-i sa-si evalueze viata si-1 ajuta sa faca aceasta aratându-i un panoramic, o reluare instantanee a momentelor majore din viata lui. La un moment dat i se pare ca se apropie de un fel de bariera sau granita, aparent reprezentând limita dintre viata pamânteasca si viata de apoi. Si totusi afla curând ca trebuie sa se reîntoarca pe pamânt, ca înca nu a sosit timpul mortii sale. Aflând aceasta se opune pentru ca de acum se obisnuieste cu experienta sa în viata de apoi si nu mai vrea sa se reîntoarca. Este coplesit de sentimente intense de bucurie, iubire si pace. In ciuda atitudinii sale, se reuneste totusi oarecum cu trupul sau fizic si continua sa traiasca. Mai târziu încearca sa povesteasca altora, dar îi este dificil sa faca aceasta. Mai întâi pentru, ca nu poate gasi cuvinte omenesti adecvate spre a descrie aceste episoade nepamântesti De asemenea, observa ca persoanele carora le. povesteste se îndoiesc si-1 ironizeaza, încât înceteaza sa mai povesteasca altor oameni. Totusi experienta îi afecteaza viata profund, în special parerile sale despre moarte si legaturile sale cu viata".

Multe persoane descriu ca ar fi avut simtaminte si senzatii extrem de placute de-a lungul primelor stadii ale experientelor lor. Dupa o ranire foarte severa a capului un barbat nu a mai dat semne de viata. Asa cum spune: „în momentul ranirii a fost o izbitura momentana de durere dupa care toata durerea a.disparut. Aveam impresia ca pluteam într-un spatiu întunecat Acea zi era foarte friguroasa, dar pe când eram în acea negura tot ceea ce simteam era un fel de caldurasi cea mai puternica mângâiere pe care am simtit-o vreodata... îmi amintesc cum ma gândeam ca „trebuie sa fiu mort".
O femeie readusa la viata dupa un atac de cord remarca:
„Am început sa trec prin cele mai minunate simtaminte. Nu puteam simti absolut nimic decât pace, mângâiere, usurinta, liniste. Simteam ca toate necazurile mele se terminaseră şi mă gândeam: „Ia te uită cât este de linişte şi cât de împăcată sunt şi nu mă doare deloc".

Un alt barbat îsi reaminteste: „Aveam doar un sentiment de singuratate si pace... Era frumos si aveam o astfel de pace în minte". Un barbat care murise dupa rani suferite în Vietnam spune ca în timp ce era lovit a simtit: „O stare deosebita de usurare. Nu era nici o durere si nu am fost niciodata asa de relaxat. Eram linistit si toate erau bune".

Iată câteva pasaje din 5 interviuri în care unele din aceste aspecte fantastice ale existenţei în trup spiritual sunt relatate de însăşi persoanele respective.

1. Am pierdut controlul masinii într-o curba si parasind drumul, masina a planat în aer si-mi amintesc cum am vazut cerul albastru si cum masina s-a dus într-o prapastie,în momentul în care masina a parasit drumul mi-am spus „Sunt într-un accident". In acel punct mi-am pierdut oarecum simtul trupului si mi-am pierdut realitatea fizica în ceea ce priveste trupul meu mi-am pierdut contactul cu trupul. Fiinta mea sau eul meu sau spiritul meu, sau oricum i-oi spune, am simtit cumva cum s-a ridicat din mine, iesind afara parca din cap. Si nu ma durea nimic, era numai ca o ridicare si apoi o fiintare deasupra mea... „Fiinta mea parea sa aiba un fel de densitate, dar nu o densitate fizica- nu stiu precis, ca niste valuri sau ceva de acest fel, presupun; nimic cu adevarat fizic, ca si cum era încarcata, as putea spune. Dar o simteam ca si când avea ceva in ea... Era mica si parea sa fi fost ceva de forma circulara, fara nici un schelet rigid. Ai putea sa o asemeni cu un nor.Aproape ca parea sa fi fost în propria-i carcasa, în timp. ce iesea din trupul meu, parea ca un capat lat a iesit mai întâi, iar celalalt capat, mai mic, la sfârsit... Era o senzatie foarte usoara. Nu era nici o strâmtoare asupra trupului meu (fizic); senzatia era total separata. Trupul meu nu avea greutate... Cel mai izbitor moment al întregii experiente a fost acela în care fiinta mea a fost suspendata deasupra capului meu. Era aproape ca si cum încerca sa decida daca voia sa plece sau sa ramâna. Parea ca si cum timpul se oprise. De la începutul pâna la sfârsitul accidentului, totul a trecut atât de repede cu exceptia acestui moment deosebit care a fost parca între celelalte, cel în care fiinta mi-a fost parca suspendata deasupra mea, iar masina mergea peste balustrada, moment în care a parut ca a trecut mult timp pâna ce masina a ajuns acolo, iar chiar în acel timp nu eram preocupat cu adevarat nici de masina nici de accident nici de propriul meu trup,numai de mintea mea. Fiinta mea nu avea caracteristici fizice dar eu trebuie s-o descriu în termeni fizici. As putea-o descrie în atâtea feluri cu atâtea cuvinte, dar nici unul din ele nu ar fi corect. Este asa de greu de descris. In sfârsit, masina a lovit pamântul si s-a rostogolit, dar singurele mele rani au fost gâtul sucit si un pieioi strivit.

2. Atunci când am iesit în afara trupului meu fizic a fost ca si cum am iesit din trupul meu si am intrat.în altceva. Nu credeam ca eram nimic. Eram un alt trup... dar nu un alt trup omenesc obisnuit.Era putin diferit. Nu era exact ca un trup omenesc,dar nu era nici in fel de glob mare de materie. Avea forma, dar nu era colorat. Si stiu ca înca aveam ceva ce ai putea numi mâini. Nu pot să-l descriu. Erammult prea fascinat de tot ceea ce percepeam în jur,văzându-mi acolo propriul trup şi toate celelalte,astfel încât nu m-arn gândit la felul de trup în care eram. Şi toate păreau să treacă aşa de iute. Timpul nu era realmente un element şi totuşi era.Lucrurile par să se întâmple mai repede (iute) după ce ieşi din trup.

3. Imi amintesc cum am fost transportat în camera de operatie si urmatoarele câteva ore au fost o perioada critica,în acel timp am continuat sa ies si sa intru din si în trupul fizic si 1-arn putut vedea de deasupra. Dar facând aceasta eram totusi, într-un trup,nu un trup fizic, dar ceva ce as putea descrie ca un mod de energie. Daca ar trebui sa spun cu cuvinte, as spune ceva transparent, o fiinta spirituala în comparatie cu cea materiala. Si totusi, cu siguranta avea parti diferite.

4. Atunci când a încetat sa-mi bata inima simteam ca parca eram o minge rotunda si poate aproape ca o sfera cu un fel de Bol în interiorul ei. Pur si simplu nu v-o pot descrie.

5. Eram în afara trupului privind la el de la o distanta de aproximativ 10 yardzi (8—9 m) dar înca gândeam chiar ca în viata fizica. Locul unde gândeam era cam la înaltimea normala a iranului meu. Nu eram într-un trup obisnuit. Puteam simti ceva ca un fel de capsula sau ceva de forma clara. Nu puteam s-o vad bine; parca era transparenta dar nu prea. Era ca si cum doar eram acolo,o energie poate, parca o minge mica de energie. Si nu eram cu adevarat constient de vreo senzatie trupeasca, precum temperatura sau orice de acest fel."

Destul de multi mi-au spus ca la un moment dat în timp ce erau pe moarte - uneori la începutul experientei, alteori numai dupa ce alte evenimente au avut loc - ei deveneau constienti de prezenta unor alte fiinţe spirituale în vecinătatea lor, fiinţe care aparent erau acolo să-i ajute la trecerea lor prin moarte (în moarte) sau în alte două cazuri, să le spună că încă nu le sosise timpul să moară şi că trebuie să se întoarcă în trupurile lor fizice.
„Am avut aceasta experienta când am nascut. Expulzarea era foarte dificila si am pierdut mult sânge. Doctorul a pierdut orice speranta si le-a spus rudelor mele ca eram pe moarte. Totusi am fost foarte agitata tot timpul si chiar în momentul în care l-am auzit spunând aceasta am simtit cum îmi recapat cunostinta. Atunci mi-am dat seama ca toti acesti oameni erau acolo, o multime întreaga, planând la înaltimea tavanului camerei. Toti erau oameni pe care-i cunoscusem în viata mea trecuta dar care murisera înainte. Am recunoscut pe bunica mea si pe o fata pe care o cunoscusem când eram în scoala si pe multe alte rude si prieteni. Pare ca le-am vazut mai ales fetele si le-am simtit prezenta.
Toti pareau multumiti. Era o ocazie foarte fericita si simteam ca venisera sa ma protejeze sau sa ma conduca. Era ca si cum veneam acasa iar ei erau acolo sa ma salute si sa-mi spuna bun-venit. Tot acest timp, aveam senzatia ca totul era foarte luminos si frumos. Era un moment frumos si plin de glorie".

Un barbat îsi aminteste: „Mai multe saptamâni înainte de moartea mea aparenta, un bun prieten de-al meu, Bob, a fost omorât. Acum, în momentul în care am iesit din trup aveam senzatia ca Bob statea acolo, lânga mine. L-am putut vedea în mintea mea si simteam ca parca era acolo, dar era ciudat. Nu l-am vazut în trupul lui fizic.Puteam sa vad lucruri, dar nu în forma lor fizica, si totusi asa de clar, trasaturile sale, totul'. Este oare posibil asa ceva? Era acolo dar nu avea un trup fizic. Era ca un fel de trup transparent si-i puteam simti fiecare parte - brate, picioare si asa mai departe -dar nu-1 vedeam fizic. Nu m-am gândit ca era . neobisnuit în acel moment pentru ca nu aveam nevoie cu adevarat sa-1 vad cu ochii. Nu aveam, oricum, ochi. Am continuat sa-1 întreb „Bob, oare unde merg eu acum? Ce s-a întâmplat? Sunt mort sau nu? Iar el nu mi-a raspuns nici o data, nu a zis nici un cuvânt. Dar, adesea, tot timpul cât am fost în spital el parca a fost acolo iar eu parca îi întrebam din nou.Ce se întâmpla?, dar el nu mi-a raspuns niciodata. Iar apoi în ziua în care doctorii au zis despre mine „Va trai" el a plecat. Nu l-am mai vazut si nu i-am mai simtit prezenta. Era ca si cum el m-ar fi asteptat pâna ce as fi trecut acea frontiera finala dupa care mi-ar fi spus, mi-ar fi dat detalii în legatura cu ceea ce se petrecea".

In alte cazuri, spiritele pe care ei le întâlnesc nu sunt persoane pe care le-au cunoscut în viata fizica. Astfel, o femeie povestea faptul ca în timpul experientei ei în afara trupului a vazut nu numai propriul ei trup spiritual transparent ci înca unul, cel al unei persoane care murise foarte recent. Nu stia cine era acea persoana dar a facut o foarte interesanta remarca; „Nu am vazut aceasta persoana, acest spirit ca având vreo anumita vârsta. Eu însumi, de fapt, nu aveam nici o senzatie a timpului"

„(1) l-am auzit pe doctori spunând ca eram mort si în acel moment am început sa simt ca parca ma rostogoleam, de fapt un fel de plutire, prin aceasta întunecime care era ca un fel de îngradire. Nu sunt cu adevarat cuvinte spre a descrie aceasta. Totul era foarte negru, cu exceptia faptului ca,undeva departe de mine, puteam vedea aceasta lumina. Era o lumina foarte stralucitoare, dar nu prea mare la început. A devenit mai mare în timp ce ma apropiam tot mai mult de ea. Incercam sa ajung la acea lumina, pentru ca simteam ca ea era Hristos si voiam sa ating acel punct.Nu era o experienta care sa produca teama. Era mai mult sau mai putin un lucru placut. Pentru ca, fiind crestin, am facut imediat legatura dintre lumina si Hristos care spusese „Eu sunt lumina lumii". Mî-am spus mie însumi: „Daca aceasta este, daca trebuie sa mor, atunci stiu cine ma asteapta la capat, acolo în acea lumina".

„(2) M-am sculat si am iesit pe sala sa iau ceva de baut. Si asa cum am aflat mai târziu, tocmai în acel moment mi s-a perforat apendicele. Am simtit ca eram foarte slabit si am cazut jos. Am început sa simt un fel de deplasare, un fel de miscare a fiintei mele reale înnauntru si în afara trupului meu si apoi sa aud o muzica foarte frumoasa. Pluteam în josul salii si afara pe usa spre balconul ascuns. Acolo mi s-a parut ca au început sa se adune în jurul meu un fel de nori, un fel de pâcla roz si apoi am plutit drept prin... (portic) ca si cum nici nu era acolo si apoi în sus în aceasta lumina clara si pura ca cristalul, o lumina care ilumina alb. Era frumoasa si asa de stralucitoare, asa de radianta, dar nu mi-a ranit ochii. Nu este un fel de lumina pe care ai putea-o descrie pe pamânt. Nu am vazut chiar o persoana în aceasta lumina si totusi avea o identitate speciala, categoric. Este o lumina de întelegere perfecta si de dragoste perfecta. Imi veni în minte următorul gând: "Mă iubeşti?" Nu era exact în forma unei întrebări, dar cred că semnificaţia a ceea ce spusese lumina ar fi: „Dacă mă iubeşti, întoarce-te înapoi şi termină ceea ce ai început în viata". Si în tot acest timp m-am simtit ca parca eram înconjurat cu o dragoste si o compasiune coplesitoare."

„(3) Stiam ca eram pe moarte si ca nu puteam face nimic, pentru ca nimeni nu ma putea auzi... Eram în afara trupului, fara îndoiala, pentru ca puteam sa-mi vad propriul trup acolo pe masa din sala de operatie. Sufletul meu iesise afara! Toate acestea m-au facut sa ma simt foarte rau la început, dar, dupa aceea, a venit aceasta lumina cu adevarat stralucitoare. La început parea un pic palida dar apoi am vazut acea raza imensa. Era o cantitate uimitoare de lumina, nu numai ca o mare pâlpâire ci era foarte multa lumina. Si m-a încalzit; aveam o senzatie de caldura. Era o lumina de un alb galbui stralucitor — mai mult alb. Era teribil de stralucitoare, pur si simplu nu pot sa o descriu. Parea ca acopera totul si totusi nu m-a împiedicat sa vad totul în jurul meu — sala de operatie, doctorii si surorile, totul. Puteam vedea clar si nu ma orbea. La început, când a aparut lumina, nu prea am fost sigur ce se întâmpla, dar apoi, a întrebat, m-a întrebat oarecum daca eram gata sa mor. Parea a vorbi cu o persoana, dar.nu era nici o persoana acolo. Era parca doar o voce a luminii care vorbea cu mine. Acum, cred ca acea voce care a vorbit cu mine si-a dat seama ca eu nu eram gata sa mor. Stiti, era doar un fel de a ma încerca pe mine mai mult decât orice. Totusi, din momentul în care lumina a vorbit cu mine m-am simtit cu adevarat bine — în siguranta si iubit. Venea din ea un fel de dragoste care este pur si simplu de neînchipuit si de nedescris. Era o persoana cu care era placut sa fii! Si avea, categoric,si un simt al umorului!"

„Atunci când a aparut lumina, primul lucru pe care mi 1-a spus a fost „Ce poti sa-mi arati ca ai facut cu viata ta?" sau ceva de acest fel. Iar aceasta odata cu momentul în care au început aceste reluari. M-am gândit „Oare ce se întâmpla?" pentru ca, asa dintr-o data, ma întorceam înapoi în timpul copilariei. Si de atunci încolo, era ca si cum umblam începând cu timpul celei mai fragede vârste, prin fiecare an al vietii mele si pâna în prezent. De asemenea, era foarte ciudat unde a început,momentul când eram fetita mica, jucânduma în vecinatatea noastra si continua cu alte scene din acel timp — experiente pe care le avusesem cu sora mea si apoi lucruri despre oameni din vecinatatea noastra si locuri în care am fost,dupa aceea m-am vazut la gradinita si mi-era reamintit timpul în care avusesem o anumita jucarie care îmi placuse foarte mult si, rupând-o, am plâns mult timp. Aceasta a fost pentru mine o experienta cu adevarat traumatica. Imaginile au continuat reluând aspecte din viata mea si am revazut un alt moment când eram la Gire- Scout cu corturile si apoi mi-am reamintit multe lucruri despre toti anii scolii primare. Apoi anii ceilalti de scoala, în liceu (high school) când. m-am bucurat de marea onoare de a fi ales membru ai unei societati a scolii si mi-am amintit si alta. Astfel am trecut atât prin primii cât si prin ultimii ani ai liceului, prin absolvire si apoi de la primii mei ani în colegiu pâna în momentul respectiv..Lucrurile pe care le vedeam veneau în ordinea vietii mele si erau asa de vivace. Scenele erau pur si simplu ca si cum ieseau afarasi ie vedeai complet tridimensional si în culori. Si se miscau. De pilda când m-am văzut rupând jucăria, am putut să văd toate mişcările. Nu era ca şi cum o vedeam în întregime din perspectiva mea în acel timp. Era ca şi cum fetiţa pe care o vedeam era altcineva, într-un film, o fetiţă mică printre alţi copii care se jucau la locul de joacă. Şi totuşi eram eu. Mă vedeam făcând aceste lucruri, ca un copil şi erau exact aceleaşi lucruri pe care le făcusem, pentru că mi le amintesc.în momentul în care treceam prin aceste reluări nu mai vedeam realmente lumina. Ea a disparut imediat dupa ce m-a întrebat ce am facut, si atunci au început reluarile si totusi am stiut ca era acolo cu mine tot timpul, ca ma purta prin aceste reluari, pentru, ca-i simteam prezenta si pentru ca facea comentarii ici si colo, încerca sa-mi arate câte ceva în fiecare din aceste reluari. Nu era ca si cum încerca sa vada ce am facut — stia deja — dar alegea anumite reluari din viata ca si, punându-mi-le înainte, trebuia sa mi-le reamintesc bine. în tot acest timp, „el" a continuat sa accentueze importanta iubirii. Locurile în care mi-a aratat-o cel mai bine o implicau pe sora mea, întotdeauna am fost foarte apropiat de ea. Mi-a aratat câteva situatii în care am fost egoista cu sora mea, dar apoi tot atâtea situatii în care i-am aratat cu adevarat dragoste si am împartit cu ea. A scos în evidenta faptul ca ar trebui sa încerc sa fac lucruri pentru altii, încerc sa fac ce pot mai bine. Totusi nu era nici un fel de acuzatie în toate acestea. Atunci când treceam peste momente în care fusesem egoista, atitudinea lui era numai ca învatasem si din acestea. Parea de asemenea foarte interesat în lucruri referitoare la cunoastere. A insistat în evidentierea unor lucruri care aveau de-a face cu învatatura si spunea ca voi continua sa învat si mai spunea ca chiar si când va veni (din nou) înapoi pentru mine (pentru ca în acel moment îmi spusese deja ca ma voi întoarce la viata) va fi. totdeauna un test al cunoasterii. Spunea ca este un proces continuu, astfel încât am avut impresia ca va continua si dupa moarte.
Cred ca încercase sa ma învete tot timpul cât treceam prin aceste reluari. Totul a fost cu adevarat ciudat. Eram acolo, vedeam cu adevarat aceste reluari, mergeam prin ele si totul era asa de repede. Si totusi a fost îndeajuns de încet ca sa le pot prinde pe toate. Dar cred ca nu a trecut mult timp. Parca a aparut lumina, am trecut, prin acele reluari, iar lumina s-a reîntors. Parea sa fi durat mai putin de 5 minute si probabil mai mult decât 30 secunde, dar nu pot spune precis. Singura data când am fost speriat a fost atunci când ma îngrijorasem ca nu mai puteam sa-mi termin viata aici. Dar mi-a placut trecerea prin aceste reluari. A fost distractiv. M-a distrat trecerea mea din nou prin copilarie, ca si cum aproape am retrait-o. A fost o cale de a merge înapoi spre a o vedea ceea ce pur si simplu nu poti face în mod obisnuit".

Puteti cumpara aceasta carte de aici: www.divin.ro
sau in format digital: Raymond-Moody-Viata-Dupa-Viata