Spiritul nostru poate zbura unde mintea nici macar nu isi poate imagina. Fiecare om are un spirit etern, un calator printre vieti, o stea care nu inceteaza sa straluceasca niciodata...
Regresii la vieţile anterioare
11.11.11

Numărul 11 corespunde trecerii Planetei într-o nouă etapă de evoluţie din Programul Divin.
Este numărul celei de-a unsprezecea Sefire ce se creează în această etapă, în care Planeta îşi dezvoltă încă un aspect dimensional.
Pe 11.11. se deschid portaluri energetice, ce aduc pe Pământ energia de întoarcere acasă. Deschiderea şirului de portaluri a început odată cu Convergenţa Armonică şi continuă până ce vor fi implementate toate Tiparele Ascensionale Evolutive în Matricea Grilă a Planetei.
În zilele de 11.11 energiile noi evolutive pătrund în structura cristalină a Pământului, în grila de Cristal, implementând programe şi încărcând energetic Grila.
Prin conexiunile interioare pe care le avem sau care ni se creează, conexiuni ale corpurilor noastre de cristal cu Grila Pământului, accesăm informaţiile, primim energia evolutivă şi preluăm tiparele de ascensiune.
Tiparele ascensionale evolutive se activează şi în conştiinţa Planetei pământ, apoi şi în conştiinţele noastre, dacă sunt trezite şi integrate în Programul Divin de Evoluţie.
Este important de ştiut că atunci când se deschid, se activează, portalurile energetice, nu este suficient să ştim de existenţa lor, să fim conştienţi de această informaţie, este necesar să fim acordaţi pe anumite frecvenţe evolutive, iar corpurile şi structurile noastre energetice să poată suporta energiile transformatoare, şi să le integreze, dacă aceasta este în planul Sufletului, pentru Binele Suprem.
Pentru a înţelege mai bine ce fel de energii pătrund în structura Pământului prin portalurile deschise pe 11.11, vă invit să citiţi mai jos, sau să recitiţi, lecţia următoare, din cartea mea „Lecţii pentru Auto-vindecare”, apărută de curând la Alexiada Publishing.
Lecţie despre Energia de întoarcere Acasă
Încearcă să pătrunzi cu Mintea la începutul tuturor lucrurilor. Înainte de prima emanaţie a lui Dumnezeu. Mintea ta conştientă va putea cu greu să reuşească acest lucru, pentru că atunci ea nu exista prin ea însăşi, exista în Mintea lui Dumnezeu. Poţi însă ajunge la Început cu acea parte din tine care este de esenţă Divină pură, Sinele tău Divin.
Dumnezeu a proiectat în cea mai subtilă esenţă a ta energia Începutului. În adâncul fiinţei tale păstrezi amintirea Întregului şi sentimentul de Acasă. Ele te îndeamnă să renunţi la iluzia separării, să te cauţi pe tine însuţi adânc în interiorul tău, scoţând la lumină Adevărul şi Amintirea Sinelul tău.
Adevărul îţi spune că toţi suntem Unul, dacă toţi ne regăsim pe noi înşine în aceeaşi Esenţă. Ne separă şi ne desparte însă întunericul din noi, carapacea ce învăluie şi izolează Sinele nostru.
Amintirea profundă, de dincolo de amintiri, îţi spune că timpul nu exista. Şi nici tu nu existai în afara ta şi în afara lui Dumnezeu. Până când Dumnezeu a vrut să se cunoască pe El însuşi prin tine, prin manifestările şi trăirile tale. Ai ales să participi la primul experiment al Divinităţii.
Dumnezeu a rămas esenţa pură, Centrul, tu ai format împreună cu cei care au ales să se separe de Divinitate, Primul cerc. Energia din Cerc a evoluat altfel decât Energia Centrului, Divinitatea a experimentat prin entităţile desprinse existenţa în afară. La sfârşitul acelei etape, Divinitatea a emis Energie de întoarcere acasă, făcând să se contopească energia Centrului cu Energia Cercului. Unele dintre entităţi s-au întors în Centru, altele au rămas în Primul cerc creat de Dumnezeu, formând astfel primul nivel de evoluţie.
Divinitatea s-a extins din nou, a creat al doilea cerc, în care au plecat entităţi din primul cerc pentru a experimenta alte modalităţi de cunoaştere, de definire a Divinităţii. Şi cum Primul cerc era deja aspirat în Divinitate prin contopirea energiilor, există din nou două cercuri concentrice. Cel interior conţine centrul şi este prima manifestare a Divinităţii. Al doilea cerc este a doua manifestare, al doilea nivel. Şi el a fost cuprins la sfârşitul acelui ciclu de Energia de întoarcere acasă. Energiile s-au contopit, creând necesitatea apariţiei celui de-al treilea nivel.
Ciclul de evoluţie a continuat. Pământul este cel de-al zecelea cerc extins de Divinitate. Şi ora întoarcerii acasă a sosit. Divinitatea emite spre noi Energie de întoarcere acasă, făcând posibil să se contopească energia noastră cu energia Cercului „superior”, Cercul îngerilor. Însă Cercul în care ne aflăm este primul sub semnul legii alegerii, al liberului arbitru. Depinde de noi dacă primim sau nu Energia de întoarcere acasă. Alegerea fiecăruia este determinată de propriul nivel de conştienţă. Cei care aleg să se întoarcă vor trece dincolo de bariera ce separă cele două cercuri. Cei care aleg să rămână vor forma Cercul următor, continuând să experimenteze în alt plan, până la o altă emisie de Energie de întoarcere acasă.
Entităţile din Cercul anterior, devenit acum Cercul care conţine Centrul, au venit să ne ajute. O parte din cei întrupaţi acum sunt şi ei entităţi din Primul Cerc, întrupate cu misiuni speciale, venite pentru a ajuta pe cât mai mulţi din al Doilea Cerc să primească Energia de întoarcere acasă.
Dacă citeşti această lecţie conştient, nu din curiozitate, faci parte dintre cei care deja au primit în fiinţa lor Energia de întoarcere acasă. Nu înseamnă că ai şi ajuns Acasă. Drumul este altul pentru fiecare. Depinde de cât de mult ne-am întors, de cât am rătăcit. Însă suntem pe Drum şi, ce este cel mai important, nu suntem singuri.
Energia de întoarcere acasă ne luminează drumul de întoarcere şi iubirea, acceptarea, înţelegerea ajutorul şi sprijinul Îngerilor ne însoţesc pe Drumul de Întoarcere Acasă, drumul spre noi înşine, spre Dumnezeu.
Sursa: Spre Infinit
Energia Cosmica...

"Pamantul este intr-un proces de transformare pentru a se deplasa spre o frecventa mai inalta. Orice planeta trece printr-o astfel de transformare, este calea naturala a evolutiei. Totul in univers evolueaza, nimic nu sta pe loc. Frecventa pamantului creste incet, este mai mare decat cu decenii in urma. De aceea unii dintre voi percepeti ca timpul zboara mai repede. Acest lucru va ofera oportunitatea sa va dezvoltati constiinta chiar mai repede; fiindca mai multe lucruri se intampla intr-o perioada mai scurta de timp iar gandurile voastre se manifesta mai rapid. In aceste frecvente ridicate nimic rau nu poate exista. De aceea, cei intunecati care detin cotrolul – oameni si extraterestrii negativi – fac tot posibilul pentru a tine frecventa Pamantului la un nivel scazut. Ei au detonat bombe atomice sub pamant sau in cer pentru a perturba campul magnetic al pamantului. Ei raspandesc prin intermediul mass mediei energia razboiului, urii, competitiei si creaza frica prin manipularea economiei.
Au studiat comportamentul uman pe o perioada de sute de ani si folosesc impulsurile si dorintele primitive ale maselor pentru a le tine in ignoranta si inconstienta. Le este teama ca populatia va creste si va evolua prea mult si de aceea raspandesc chimicale pentru a o imbolnavi. Vor chiar mai mult, vor controlul total. Dar exista o putere care ii poate opri, si aceasta putere este Energia Spirituala. Cu cat mai multi oameni folosesc aceasta putere spirituala a Energiei Universale, cu atat mai usor este sa inlaturati aceasta amenintare. Atat timp cat veti vedea Pamantul ca fiind format din tari separate care nu se plac si sunt in competitie, le faceti viata usoara celor negativi care controleaza pamantul. Daca vreti sa schimbati o energie mai joasa trebuie sa folositi o energie mai inalta. In unele cazuri acest lucru se va intampla automat, deoarece cu cat mai mult vor suferii oamenii cu atat mai mult veti cauta noi solutii pentru a rezolva problemele. Veti incepe sa cautati adevarul si energia spirituala a existentei.
Este o provocare si o sansa pentru a va depasi negativitatea interioara si exterioara. Incepeti sa lucrati la vindecarea si dezvoltarea interioara. Freceventele inalte care vin de la sursa Luminii aduc la suprafata toate blocajele interioare si emotiile nevindecate pentru ca voi sa lucrati asupra lor si sa le vindecati. Nu puteti merge catre dimensiunile superioare cu energii blocate, probleme nerezolvate sau ura si aroganta. Religiile si oamenii care inca au ura, aroganta, ego sau lacomie nu pot face fata energiilor inalte ale iubirii. Urasc iubirea si oamenii care vorbesc despre iubire si ii insulta.
Urasc tot ce exprima iubirea: muzica plina de armonie, culorile frumoase sau natura. Urasc in special oamenii care spun adevarul deoarece mastile lor cad. Ei au optiunea si sansa de a-si depasi ego-ul sau de a ramane negativi si a invata lectia in vietile urmatoare. Este important sa vindecati toate defectele caracterului, toate problemele karmice si experientele traumatice din viata actuala sau din vietile trecute si sa scapati de programele negative ale societatii ca: gandirea orientata spre competitie, ego, invidie, culte, falsuri, sisteme de convingeri; sau sa urati oamenii din alte zone ale planetei. Astfel veti avea cale libera spre dezvoltarea constientei spirituale. Cu o constiinta mai inalta veti intelege ca totul este energie: ganduri, sentimente, obiecte, culori, muzica, forme, totul. Si totul este interconectat. Energia Spirituala sau Dumnezeu este Constiinta. Existenta, Creatia, Sursa. Iar constiinta poate aparea in multe forme, fizice sau nonfizice conform nivelului de vibratie.
Energia este sursa intregului si puteti folosi energia spirituala pentru a crea realitatea. De fapt voi faceti deja acest lucru dar intr-o maniera inconstienta, amestecata cu sabloane mentale negative ca teama si ura. Va puteti imagina ce s-ar intampla daca suficient de multi oameni ar folosi constient energia cosmica, indreptandu-si atentia catre Iubirea Universala? V-ar ridica constiinta si calitatea vietii. Si cand ma refer la iubire nu vorbesc despre iubirea distorsionata pe care o folositi in religii, culte sau relatii. Ma refer la iubirea pura si universala, puterea Luminii Spirituale care este capabila sa va curete energia corpului si sa va schimbe structura subatomica. Veti avea dorinta de a va mentine corpul curat pentru a retine aceasta energie inalta in voi. Veti avea dorinta de a trai in armonie si de a evita agresivitatea si oamenii agresivi sau negativi.
Agresivitatea, frica, ura sau tristetea va mentin energia la un nivel scazut. Ele va influenteaza structura moleculara a corpului facandu-l mai slab si pot cauza atacuri de inima, cancer, reumatism si altele boli. Asadar, veti evita oamenii agresivi, stresul, drogurile sau mancarea nesanatoasa. Regasiti-va conexiunea cu Sursa, mergeti des in natura pentru a va curata corpul de energiile negative. Bolile apar datorita energiilor negative sau emotiilor nevindecate, unele din motive karmice, altele produse de guverne. Cu energia inalta a iubirii cosmice puteti transforma toata energia negativa. Cu energia iubirii sunteti capabili sa obtineti intelepciune. Prin intelepciune puteti sterge karma negativa si sa deveniti creatori constienti ai propriei vieti pentru ca sunteti in acord cu legile spirituale. Intelepciunea vine din intelegerea si stapanirea experientelor din toate vietile voastre. Nu puteti obtine constienta spirituala folosind intelectul mintii ci numai cu o inima plina de iubire si libera de orice sistem de convingeri, numai cand cooperati cu existenta si sinele vostru superior. Folosindu-va energia inimii oferiti un ajutor foarte valoros planetei.
Fiecare gest, gand sau sentiment influenteaza desfasurarea viitorului, deoarece viitorul nu este static. In fiecare secunda gandurile si emotiile voastre schimba viitorul. Asadar, exista multe posibilitati. In viata nu exista accidente. Tot ceea ce se intampla are un motiv, chiar daca acesta nu este asa de usor de vazut."
PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A...

PAMANTUL IN DIMENSIUNEA A 5-A (ii multumim Irinei)
de Dr. GEORGE A. KOEMTZOPOULOS – cercetator in domeniul inteligentei extraterestre
Cea de-a 3-a Dimensiune, in care Pamantul s-a aflat pana in octombrie 2006, este, in mod clar, dimensiunea materiala a carei experienta am trait-o pana acum. In Dimensiunea a 4-a, in care ne aflam acum, materia a devenit mai rarefiata si vibreaza mai rapid, ca o pregatire pentru dimensiunea a 5-a. De aceea, frecventa pulsatiilor Pamantului a crescut de la peste 7, cate erau in Dimensiunea a 3-a, pana aproape de 13, in timp ce constiinta oamenilor se modifica, iar ei se trezesc, intuitia lor este activata, iar unii dintre ei capata abilitati paranormale. Totusi, acest lucru nu inseamna ca astazi (in iunie 2010) noi am devenit cu totii fiinte ale Dimensiunii a 4-a, dar numarul celor care au facut-o creste cu fiecare zi. In Dimensiunea a 5-a, in care materia din jurul si din interiorul nostru va deveni si mai rarefiata – eterica – (spatiul gol din si dintre atomi – particulele de materie – va deveni mult mai mare) si va vibra si mai rapid.
Mai mult, spiritul va domina materia, iar gandurile noastre vor crea, treptat, realitatea, dirijand materia, cum faceau, de exemplu, magicienii din povesti, cu bagheta lor magica. Dimensiunea a 5-a va fi atinsa la sfarsitul anului 2012, iar schimbarile pe care ea le va crea se vor desavarsi pana in anul 2017. Demn de remarcat este faptul ca, dupa 2012, calendarul si timpul – asa cum il cunoastem noi – se schimba, si drept urmare, 2017 este stabilit pe baza vechiului calendar (cel actual). Apoi, conform celor spuse de extraterestri (iar informatiile lor converg), se vor intampla lucruri extraordinare, care, chiar daca se vor dovedi a fi manifestari ale dorintelor noastre, asa cum pot crede multi dintre noi, cel putin ele sunt foarte optimiste si ne-ar putea ajuta sa ne simtim mult mai bine si, drept urmare, sa fim mai sanatosi, daca avem incredere ca este posibil sa se intample astfel, asa cum cred eu.
In aceasta dimensiune, boala va disparea, iar corpul nostru va ramane sanatos, supunandu-se vointei noastre, in timp ce se va adapta treptat, devenind tipul de corp pe care ni-l dorim, la varsta dorita, fapt care ne va permite sa traim ani multi si placuti. Hrana nu va mai constitui prea mult o necesitate, cata vreme ne vom asigura energia de care are nevoie corpul nostru si din alte surse, ea devenind mai mult o placere gustativa. Gravitatea va fi invinsa, fapt care va influenta foarte mult constructiile, transporturile si deplasarile noastre dintr-un loc in altul.
In general, vehiculele noastre nu vor mai avea nevoie de combustibili si vor urma anumite “linii energetice”, putand schimba directia in punctele de intersectare a acestor linii. De asemenea, vor exista posibilitati de teleportare (asemenea unei raze) instantanee intr-un alt loc, impreuna cu corpul nostru fizic. Aici ar fi potrivit de mentionat ca, dupa cum spun extraterestrii, ca, pe langa corpul material, pe care il cunoastem cu totii, noi mai avem, in aura noastra, alte corpuri imateriale (corpuri energetice), care ne inconjoara precum foile cepei. Unul dintre acestea, unde se afla sentimentele noastre, va capata o importanta speciala in Dimensiunea a 5-a. Cu totii vom avea capacitatea de a vedea aura, care contine informatii pretioase despre trecutul nostru si despre noi, si prin care exercitam influenta si suntem influentati de oamenii din jurul nostru.
Mai detaliat, mijloacele noastre de transport vor trece prin trei stadii, dupa cum urmeaza: a) Chiar inainte de a ajunge in Dimensiunea a 5-a, vom folosi masinile pentru a ne deplasa pe drumurile existente, folosind energie pura (nepoluata), gratuita (fara combustibil), cum ar fi electricitatea, s.a.m.d. Aceasta tehnologie exista deja, dar cei de la putere o tin ascunsa, pentru a apara interesele companiilor petroliere. b) Pe langa tehnologiile care elimina gravitatia, vor exista vehicule de zbor de mari dimensiuni, care vor transporta marfuri si pasageri, cu mare viteza, folosind, de asemenea, energie pura gratuita, dar vom avea si vehicule de zbor personale, mai mici, pe care le vom folosi precum folosim acum masinile personale. Aceasta tehnologie ne-a fost oferita, de asemenea, de catre extraterestri, dar si ea este tinuta la secret de catre cei care au primit-o. Aceasta tehnica poate fi utilizata si dupa ce ne vom afla in a 5-a Dimensiune, initial pentru transportul materialelor. c) Dupa ce vom deveni pentadimensionali, ne vom putea teleporta in cateva secunde, singuri sau odata cu vehiculele noastre (impreuna cu pasagerii si bunurile noastre) si in orice loc de pe planeta dorim sa ajungem; pentru calatoriile interplanetare (chiar in alte galaxii), vom fi teleportati in navele noastre spatiale, in cateva minute (in principal folosind nave spatiale-mama, in cazul calatoriilor intergalactice). De aceea, dupa 2012, drumurile, caile ferate, terminalele s.a.m.d., care au adus atatea distrugeri mediului nostru, vor deveni inutile.
Constructiile noastre, casele, cladirile etc. vor fi cladite mult mai usor decat astazi, si vor putea fi mutate in alte locuri, daca rezidentii decid sa se mute, fapt care se realizeaza deja pe alte planete. De asemenea, va fi posibil sa construim orase plutitoare, care vor dispune de toate facilitatile si cu care vom calatori pe mari si oceane. Cand veti patrunde in diferite spatii – incaperi, care vor dispune de dimensiunile lor exterioare, o noua dimensiune “interioara” vi se va prezenta, suficient de extinsa pentru a va implini toate necesitatile, situatie care exista acum pe multe nave extraterestre.
Mai mult, veti putea aranja anumite parti ale cladirii, pentru a avea vedere la diferite locuri din lume (fara ca acest lucru sa va permita si accesul direct la acele locuri), lucru pe care, atunci cand l-am vazut, m-a uimit peste masura. De asemenea, am fost foarte impresionat de culorile minunate, intense si neobisnuite, care se misca, facand ca obiectele sa para vii, ca si cum ar respira, si abia astept sa ajungem in Dimensiunea a 5-a, pentru a vedea zilnic aceste culori. In ceea ce priveste energia electrica, fiecare cladire va avea, pe acoperis, o instalatie care va colecta energia care intra din univers si merge in centrul Pamantului; aceasta energie va acoperi, fara niciun cost, tot necesarul nostru de energie casnica. In plus, cadastrul, birourile de inregistrari si alte institutii publice relevante vor deveni inutile, intrucat totul va fi scris in aura persoanelor si obiectelor, putand fi citite de catre oricine.
Deoarece fiecare om va putea citi gandurile celorlalti oameni, in mod telepatic, in general, nu vor mai exista secrete, ceea ce va limita considerabil casatoriile (ele se vor incheia doar intre cei care se iubesc cu adevarat) si va face ca relatiile personale sa depaseasca limitele actuale, devenind mult mai libere, asa cum se intampla in prezent, in cadrul altor civilizatii ale galaxiei.
Nevoia de monogamie va disparea, cata vreme nu a reprezentat niciodata o dorinta a sufletului. In plus, nasterile vor fi limitate, fapt care nu va influenta in niciun fel populatia Pamantului, cata vreme varsta medie va creste impresionant de mult. Actualele sisteme de administrare si guvernare vor colapsa si vor fi create altele noi. Intrucat nu va mai exista niciun fel de interes personal, persoanele care au pozitii de conducere nu se vor mai bucura de privilegii speciale, in ciuda responsabilitatilor sporite si a presiunii muncii, comparativ cu ceilalti oameni. Cu toate acestea, ei vor fi mult mai putini decat astazi, fiindca oamenii vor fi capabili sa-si gaseasca singuri solutiile pentru existenta. Ei vor fi cu adevarat “slujitori” ai societatii, se vor bucura de munca lor, asa cum fac astazi cei care lucreaza in domeniul caritatii. De asemenea, tribunalele si inchisorile vor disparea, pentru ca, treptat, isi vor dezvolta relatiile pe baza iubirii lipsite de egoism.
Cei care vor alege sa traiasca intr-un mod diferit vor fi “pedepsiti” prin ceea ce conditiile de viata pe care au ales sa le traiasca vor crea pentru ei, pana cand vor intelege ca trebuie sa se adapteze, asa cum fac ceilalti oameni. Anumite persoane evoluate, care au intrat primele in Dimensiunea a 5-a, vor avea ca indatorire de baza ajutorul oferit altora, pentru a ajunge si ei in aceasta dimensiune si a valorifica toate posibilitatile existente acolo. In cele din urma, calatoriile interplanetare, contactul cu alte civilizatii, ritualurile si acumularea de noi cunostinte si experiente vor constitui unele dintre “distractiile” oamenilor in Dimensiunea a 5-a.
Dezamagiti de aceste schimbari vor fi, probabil, doar cei obisnuiti sa detina puterea, sa se foloseasca de alti oameni si sa adune pentru ei insisi gramezi de bunuri materiale, privilegii care nu vor mai exista in Dimensiunea a 5-a. Totusi, chiar si acestia vor fi obligati sa se adapteze, urmand sa beneficieze de alte multe avantaje oferite de existenta in aceasta dimensiune. Oricum, dupa cum se sustine, in univers nu exista lipsuri, ci abundenta, de care se poate bucura oricine. Mai mult, in Dimensiunea a 5-a, vom avea acces la arhivele eterice (sau Cronica Akasa), in care sunt inscrise toate informatiile universale, avand astfel acces la toata cunoasterea, deci nu vor mai exista secrete si nici nu va mai fi necesar tipul de scoli pe care le avem astazi. In cele din urma, vom avea capacitatea de a materializa obiecte (hrana, imbracaminte, mobila, etc), putere pe care anumiti maestri din Orient deja o detin (intr-o masura minima), dupa cum am auzit, dar, in general, nu prea credem.
Clima pe Pamant va deveni subtropicala (mult mai calda decat este acum), si o mare parte din ghetari se vor topi. Poluarea va fi limitata, in timp ce vom transforma gunoaiele provenite din materie in energie. O mare atentie va fi acordata mentinerii mediului intr-o conditie excelenta.
In ceea ce priveste frica de catastrofe si milioanele de morti, pe parcursul trecerii in Dimensiunea a 5-a, extraterestrii sustin ca toate aceste dezastre (care, initial, ar fi trebuit sa aiba loc) au fost evitate, in cele din urma, iar razboaiele si catastrofele naturale vor avea un caracter limitat. Desi scoarta Pamantului se va modifica spectaculos si continente pierdute vor aparea din nou (Lemuria - in Pacific, Atlantida – in zona atlantica si Marea Sri Lanka – in Oceanul Indian, in timp ce Sahara si alte zone aride se vor transforma in lacuri, astfel incat suprafata Pamantului va fi 50% uscat si 50% apa), aceste schimbari se vor petrece lin, pentru a permite mutarea populatiei (cu ajutorul navelor spatiale extraterestre), fie in locuri mai sigure, fie pe Pamantul Sacru.
Sursa: Editura For You
Traieste 100% in prezent!

Chiar si cand avem multe de facut, putem evita stresul si graba facand un singur lucru odata. Majoritatea dintre noi avem momente in care mintea ne pune aceeasi placa: “El mi-a facut asta; ea mi-a spus cealalta, si chiar nu vrea sa termine.” Emotiile noastre pot fi atat de agitate incat nu ne lasa sa dormim, sa mancam.
In asemenea momente lucrul de care avem nevoie este abilitatea de a ne indrepta complet atentia in alta parte decat la acel incident vechi, sa mutam atentia din trecut si s-o aducem iar in prezent. Nu incidentul din trecut ne agita mintea in asemenea momente. Ci atentia pe care o dam acum amintirii acelui incident.
Cu cat dam mai multa atentie, cu atat incidentul ne apare mai important. Fara atentia noastra, el ar fi doar o fantoma a trecutului. De aceea antrenarea atentiei este atat de importanta in a face mintea sa se calmeze, sa intre intr-o stare de pace.
In acelasi timp, avem nevoie sa invatam cum sa ne pastram mintea concentrata, si unul dintre cele mai eficiente moduri de a invata sa facem asta este de a face cate un singur lucru, cu atentie sporita, la un moment dat. Cand mintea nu este controlata, nu noi gandim gandurile, ci ele pe noi.
Incercarea de a trece prin viata fara control asupra atentiei seamana cu incercarea de a ajunge la o destinatie fara sa ai control asupra masinii.
Data viitoare cand speli vasele de la cina, de exemplu, incearca sa observi de cate ori gandurile tale hoinaresc aiurea in cincisprezece minute. Iti vei surprinde mintea hoinarind spre cearta de saptamana trecuta asupra unui lucru minor. Apoi trece inapoi la tigaia pe care o ai de frecat, dar numai pentru o clipa, apoi iarasi o ia din loc.
Acum clabucii iti amintesc de zapada si gandurile divagheaza nestapanit la Craciunurile trecute. Cateva versuri dintr-un colind iti trec prin minte. Nu mai esti in fata chiuvetei, ci intr-o pensiune la munte, in fata bradului, in timp ce afara ninge ca in povesti.
De la vasele din bucatarie la Craciunul de altadata- asta se intampla in procesul de gandire al fiecaruia. Ne place sa spunem ca noi am gandit acele ganduri, dar ar fi mult mai aproape de adevar daca am spune ca gandurile ne-au gandit pe noi, pentru ca nu am avut nici un pic de control asupra lor.
Dupa asta tanjim cu totii: o minte care sa nu fie deranjata de nimic. Si o putem avea, dar este nevoie de multa munca pentru antrenarea atentiei.
Cand avem resentimente, dusmanii sau rea vointa, nu doar atentia noastra, ci si energia vitala este capturata in trecut. Dupa ce invatam sa nu ne mai mentinem atentia in trecut, si s-o directionam in intregime in prezent, vom vedea ca avem o uriasa rezerva de energie vitala care fusese prinsa in trecut. De fiecare data cand facem asta, ne refacem energia vitala a prezentului.
Asa cum toata lumea cara povara unor resentimente din trecut, cu totii avem temeri si anxietati cu privire la viitor. Aceasta face parte din conditia noastra umana. Dar aici, de asemenea, putem invata sa impiedicam energia sa rataceasca in viitor si s-o tinem toata in prezent.
Prin practica, nu te vei mai gandi deloc la trecut. Asta nu inseamna ca nu iti vei mai aminti trecutul, ci ca nu va mai fi nevoie sa te mai gandesti la el. Nici la viitor nu te vei gandi, nu in sensul ca nu iti vei face planuri de viitor, dar nu vei mai fi prins in mrejele lui.
Traieste suta la suta in prezent, ceea ce inseamna ca esti suta la suta viu!
Extras din cartea "Linistea timpului", Eknath Easwaran, Editura Kamala
Sursa: aimee.ro
Zece metode pentru mentinerea unui nivel energetic ridicat

Pe parcursul unei zile, intampinam multe lucruri care ne secatuiesc de energie si alunga vibratiile pozitive; seful poate e nedrept cu noi, sau poate partenerul nostru sau copiii au o zi mai agitata, avem parte poate de o altercatie, de trafic, zgomot, vesti proaste sau avem provocari pur si simplu care ne mananca energia. Iar atunci cand vibratiile noastre se invart pe o frecventa joasa ,este foarte greu sa ne concentram pe scopurile noastre sau sa ne propunem sa fim fericiti.
Atunci cand esti pe o vibratie inalta, te simti mai stabil, mai in siguranta, mai creativ, pasionat, increzator, conectat la viata, expresiv si intuitiv. Iar aceasta este o modalitate excelenta de a-ti petrece timpul in aceasta viata.
Sunt foarte multe metode prin care iti poti ridica vibratia. Iti voi impartasi zece dintre ele pe care le poti aplica timp de cateva minute pentru a avea rezultate. Pe masura ce te vei familiariza cu ele, vei incepe sa gasesti propriile tale metode. Studiaza-le si incorporeaza- le in rutina ta zilnica. Vei descoperi ca ai mai multa energie si resurse pentru a trai viata plenar.
1. Canta
A canta este cea mai rapida si usoara metoda de a-ti creste vibratia. E foarte greu sa te simti trist sau deprimat atuci cand canti. Incearca sa canti un cantec cu versuri. Canta cat te tin plamanii, de parca ai fi intr-un muzical pe Broadway. Daca esti timid, gaseste-ti un loc privat pentru a face asta. E foarte distractiv si sa inventezi cuvinte pentru un cantec mai vechi. Si la fel de amuzant este sa incerci sa faci karaoke.
Incearca sa canti chiar atunci esti prea trist ca sa ai chef de cantat. Canta dimineata, cand iti pregatesti copiii pentru gradinita sau pentru scoala sau cand te pregatesti pentru o noua zi de munca si vei vedea ca ziua ta se va imbunatati semnificativ.
2. Fa miscare
Cand iti misti corpul, inviti Spiritul Universal in interiorul tau si misti energiile inauntrul tau astfel incat distrugi posibilele blocaje energetice din zona chakrelor.
Danseaza! Pune- ti o melodie, si apoi misca-te in ritmul muzicii.
Daca nu-ti place sa dansezi, fa exercitii. Fa o plimbare, pe jos sau cu bicicleta, urca scari, ridica greutati. Pune-ti muschii la treaba. Acest lucru te va impamanta si te va reconecta cu corpul tau si cu Pamantul. Aminteste-ti ca esti o fiinta spirituala intr-un corp fizic si ca trebuie sa ai grija de corpul tau pentru ca el sa-ti poata adaposti in siguranta spiritul.Poti sa incerci si Qigog, Tai Chi, sau yoga. Toate incorporeaza meditatia si isi propun sa reconecteze mintea, corpul si spiritul.
Miscarea corpului curata sistemul limfatic si elibereaza endorfinele care dau senzatii placute in corp. Miscarea energizeaza. Cand oamenii sunt tristi sau deprimati, nu au tragere de inima spre miscare si prefera statul la televizor sau in pat. Daca esti pe o frecveta negativa, impune-ti sa faci miscare. Plimba-te putin sau danseaza pe melodia preferata. Vei observa o schimbare considerabila a vibratiilor tale.
3. Razi
Umorul iti ridica intotdeauna vibratiile. Exista un motiv pentru care s-a spus ca rasul este cel mai bun medicament.Daca te tarasti prin viata si te simti zdrobit, gaseste un motiv de ras. Razi chiar de tine si de situatia ta.Invata sa=nu te iei prea in serios. Daca nu poti sa razi de propria ta situatie,atunci gaseste motive de ras in alta parte. Uita-te la o comedie, uita-te la un filmulet amuzant sau citeste o carte de bancuri. Rasul elibereaza endorfine in corp. Foarte rar vezi oamenii deprimati razand. Daca ar rade, in mod sigur ar reusi sa scape de depresie.
Cand esti in stare sa razi, chiar daca te afli intr-o situtie de viata mai dificla, acest lucru te va conduce intr-un punct de unde vei putea sa actionezi si vei putea sa scapi de vibratiile joase.
Cand a fost ultima data cand ai ras din tot sufletul?Astfel incat sa te doara stomacul sau sa-ti dea lacrimile?Este un sentiment minunat de eliberare, care merita incercat mai des.
4. Mediteaza
Meditatia ese o metoda excelenta de a ne reconecta cu mintea si spiritul.E recomandat sa ne asezam intr-o pozitie confortabila, sa punem muzica relaxanta pe fundal, sa aprindem cateva lumanarele parfumate. Apoi sa ne concentram pe respiratie. Sa observam inspiratiile si expiratiile. Sa facem cateva expiratii adanci. Vom observa ca ne vin multe ganduri in minte. E bine sa le lasam sa intre si sa plece.Sa fim constienti de gandurile noastre si apoi sa le dam drumul. Putem sa stam in acesta stare pentru a ne bucura de momentul prezent, sau putem face o meditatie care sa ne separe, prin imaginatia noastra, de ego si sa ne duca in comunicare cu sinele, cu intuitia, cu ghizii nostri spiritual.
E recomandat sa facem exercitii zilnice de meditatie, timp de 10 minute. Unora le place sa mediteze dimineata, imediat cum se trezesc, pentru a ramane cu aceasta stare buna pe tot parcursul zilei. Mai exista si varianta meditatiei inainte de a merge la culcare, pentru eliberarea tuturor energiilor negative acumulate pe parcursul zilei. Meditatia poate fi facuta la birou, in timpul pauzei de pranz sau oricand in timpul zilei.
5. Curatare energetica.
Exista un corp energetic de lumina in interiorul fiecaruia.Pe parcursul unei zile, acest corp energetic se impregneaza cu experientele si energiile altora. Unele din acestea te vor energiza, insa altele te vor seca de energie.Poti insa sa-ti refaci energia, devenind constient de ea si facand cativa pasi pentru a reechilibra energiile.Iata cateva metode de curatare energetic rapida;
Respira adanc de zece ori.
Respiratia adanc indeparteaza tensiunile din corp si oxigeneaza sangele.De asemenea, indeparteaza starile de manie,frica sau depresie.Pe inspiratie e bine sa spunem mantra "inspir iubirea si lumina din Univers.Permit numai iubirii si luminii sa locuiasca in mine."Si apoi pe expiratie:"Indepart ez negativitatea si reziduurile ei din corpul meu.Sunt iubire."
Fa o baie fierbinte.
Apa are puteri purificatoare, atat fizic=cat si energetic. Cand faci baie, e bine a-ti repeta:"Indepartez toate energiile negative din corpul meu.Sunt plin de iubire si lumina de la Sursa Universala." Imagineaza- ti ca apa este lumina alba, care te inconjoara cu dragoste si protectie.
Spune o rugaciune.
Cere ca energiile tale a fie purificate.Spune: "Sunt inconjurat de lumina alba a iubirii.Cer sa fiu un vas curat pentru energia provenita de la Sursa Universala, sa impart dragoste si binecuvantari oriunde ma duc."
Echilibreaza- ti chakrele.
Chakrele sunt puncte de lumina din corpul tau care conecteaza corpul energetic la corpul fizic. Fiecare chakra reprezinta o arie a vietii tale. Fa o meditatie de purificare a chakrelor, prin care sa-ti imaginezi ca fiecare zona devine curata.
6. Numara-ti binecuvantarile.
Recunostinta este printre cele mai inalte vibratii din univers. A fi recunoscator iti poate ridica vibratia in cateva secunde. Indiferent de ce se intampla in viata ta, poti gasi ceva pentru care sa fii recunoscator. Chiar atunci cand ti se intampla ceva rau,incearca sa gasesti binecuvantarea din spatele situatiei.
Scrie, in fiecare dimineata sau in fiecare seara,zece lucruri pentru care esti recunoscator. Pot fi lucruri simple, de care te bucuri zilnic.Iata cateva exemple:
Sunt recunoscator pentru ca familia ma iubeste si stiu ca pot conta pe dragostea si sprijinul ei in orice situatie.
Sunt recunoscator pentru sanatatea mea.
Sunt recunoscator oamenilor care m-au provocat astazi, pentru ca mi-au dat sansa sa evoluez spiritual.
Sunt recunoscator pentru ca am cel mai calduros si confortabil halat de baie.
Sunt recunoscator pentru sanatatea copiilor mei.
Sunt recunoscator pentru faptul ca am suficienti bani pentru a cumpara produse ecologice.
Cand devii constient de toate aceste bin=cuvantari din viata ta, atunci incepi sa functionezi pe alte frecvente si sa dai in jur mai multa energie pozitiva, aducand in viata ta mai multe binecuvantari. Cand simti ca incepi sa te simti manios,trist, vinovat,plin de temeri,incepe sa-ti numeri binecuvantarile din viata ta.Vei vedea ca situatia nu e atat de rea pe cat pare.
7. Tine un jurnal.
Scrierea gandurilor te ajuta sa le procesezi mai bine. Sa te exprimi, chiar si pe hartie, poate fi un exercitiu terapeutic.Iti poate da si un etalon aceea ce ai fost si cat de departe ai ajuns la un moment dat.Poti folosi jurnalul si pentru a-ti inregistra binecuvantarile zilnice,dar si pentru a-ti exprima gandurile.Acest lucru te ajuta sa-ti cresti vibratiile,pentru ca in loc sa depozitezi sentimentele negative in corpul tau, poti scapa de ele,incredintandu- le hartiei.
In acelasi timp.te poate ajuta sa gasesti solutii si sorteaza gandurile intr-o maniera logica.Iti poti folosi jurnalul pentru a-ti face listele zilnice de sarcini,pentru a descrie experientele de crestere personala care ti s-au intamplat peste zi,sau pentru a-ti nota scopurile.Poti scrie acolo scrisori pentru cei de care esti prea speriat pentru a le vorbi in realitate sau poti scrie cateva randuri pentru cei pe care esti furios si fata de care nu te poti exprima fara sa-ti pierzi cumpatul.
Poti scrie orice in jurnalul tau.Este un exercitiu terapeutic,insa e recomandat sa-l pastrezi doar pentru tine,intr-un loc sigur,pentru ati da spatiu de a fi sigur cu tine insuti.
8. Ajuta-i pe ceilalti.
Este un mod simplu si eficient de ati creste vibratia.Cand cauti pe cineva,acea persoana iti este recunoscatoare. Recunostinta este o vibratie foarte inalta,si cand ajuti pe cineva sa atinga acea stare,se proiecteza si asupra ta aceeasi energie pozitiva.
Nu trebuie sa facem gesturi eroice pentru a-i ajuta pe ceilalti.
Putem sa dam telefoane rudelor mai invarsta si sa ne interesam de ele.Sa cumparam o cafea pentru cineva care sta alaturi de noi la restaurant.Sa lasam un bacsis mai mare pentru un chelner care pare obosit,sa facem un compliment unui strain,sa donam haine mai vechi unui adapost de copiii.Sa vedem daca putem face zece astfel de actiuni in fiecare zi.
Este usor sa facem acest lucru atunci ca=d avem o stare emotionala buna,insa este si mai important sa ajutam atunci cand suntem tristi si deprimati.Fii o binecuvantare in viata cuiva,doar pentru un moment,si vezi cum iti va creste vibratia.
9. IARTA!
Stii ca atunci cand iti mentii starea de furie sau de suparare pe cineva,sistemul tau energetic sufera foarte mult?E ca si cum ai lua o greutate de cateva kg si ai purta-o dupa tine tot timpul.Cand alegi sa ierti,alegi sa renunti la acea greutate.Acest lucru te face sa fii mai usor si iti creste vibratia.Insa e foarte usor de vorbit despre iertare si foarte greu de facut.
Mai intai,da-ti seama ca sentimentele de furie pe care le perpetuezi in viata ta iti fac rau tie,nu persoanei care te-a jignit.
Daca cineva iti da un cactus cat timp il vei tine in mana?Pana iti va intra tepii sub piele?Pur si simplu da-i drumul ,lasa-l sa cada,leaga-ti ranile,ingrijeste- le si vindeca-te.Daca alegi sa tii cactusul in mana in continuare,nu poti sa invinovatesti pe nimeni altcineva decat pe tine pentru propria ta durere.
Invata lectia care decurge din experienta respectiva si mergi mai departe.Cand te simti jignit,tratat nedrept,asuma- ti responsabilitatea si mergi mai departe.Nu fi aspru cu tine,doar realizeaza ce ai facut rau in situatia respectiva si decide cum ar fi mai bine sa te comporti in viitor.
Trimite-i iubire celui care ti-a facut rau.Fii empatic.Realizeaz ca persoana repectiva se comporta asa ,pentru a-siindeplini si ea nevoia de iubire.Simte compasiune pentru cei care nu au primit iubire in viata si cred ca vor obtine atentie prin comportamente agresive.Poate cel care te-a ranit se simte rau in legatura cu acest lucru,dar nu vrea sa recunoasca.Poate nu a vrut sa te raneasca,dar nu vrea sa-si recunoasca vina.Poate sufera atat de tare incat actul lui a fost un stigat de ajutor.Incerca sa vezi situatia din punctul lui de vedere.
Toata lumea greseste.Iata- te pe tine si pe ceilalti.Ne aflam aici pentru a invata.Nu e nevoie sa porti greutati insuportabile in spate.Nu lasa loc pentru ura si manie in viata ta.Fa loc doar pentru iubire.
10. IUBESTE!
Iubirea este cea mai inalta frecventa vibrationala posibila.De aceea ,e bine sa gasim moduri de a iubi si de a ne afla cat de mult posibil pe fregventa iubirii.
Trimite iubire altora.Inchide ochii si imagineaza-ti persoana careia vrei sa-i trimiti dragoste.Imagineaza -ti energia cum se misca din inima ta inspre a ei.Poate fi colorata in roz,verde,galben. alb.Imagineaza- ti fluxul de iubire dintre voi.E posibil ca persoana respectiva sa va contacteze mai tarziu sa va spuna ca s-a gandit la voi.
Exprima-ti dragostea fata de ceilalti.Stiu ca toti oamenii din viata ta pe care ii iubesti,ca ii iubesti?Cand le-ai spus ultima oara?Si cand le-ai aratat?Printr- o imbratisare, strangere de mana,un zambet?Imparte permanent in jur aceste lucruri,pentru ca ceilalti sa stie permanent ca ii iubesti.
Aminteste-ti de conexiunea ta cu Sursa.Nu esti niciodata singur.Sursa Universala este permanent legata de tine si p=rmanent accesibila.Inchide ochii si deschide-ti inima pentru a primi iubirea Universala.Imaginea za-ti o raza de lumina care vine din Univers si intra=direct in inima ta.Ea va fi acolo mereu.Nu trebuie sa faci ceva sa o castigi,ea pur si simplu este.Las-o sa-ti spele temerile,vina, rusinea,furia, depr=sia. Adu-ti aminte ca esti permanent conectat cu Sursa de iubire Universala.Conectea za-te la aceasta energie atunci cand te simti rau.
Iubeste-te pe tine insuti.Acorda- ti timp=pe parcursul zilei pentru a-ti oferi iubire Du-te la masaj,imbratiseaza- te=singur, zambeste in oglinda si spune-ti:"Te iubsc.Multumesc ca esti aici."Trimite iubire celulelor din corpul tau. Fa o lista cu lucruri pe care iti p=ace sa faci,si fa-le cat mai des cu putinta. Nu astepta ca ceilalti sa-ti ofere dragoste.Hraneste- te singur ca sa ii poti hrani pe altii.Acorda- ti timp sa-ti echilibrezi energiile,pentru a avea capacitatea sa imparti dragostea ta cu ceilalti.
Incearca aceste metode.Imparte- le cu prietenii si colegii.Creeaza un mediu pozitiv acasa la locul de munca.Totul incepe cu tine.Gandeste- te la cate lucruri poti face daca ai grija de nivelul tau energetic. Si adu-ti aminte, CA ESTI IUBIT INTOTDEAUNA!
Descoperindu-va misiunea individuala

(30 Dec.2009, prin Magenta Pixie)
Recent am primit multe mesaje de la oameni cu varste cuprinse intre adolescenta si pana la pensionare, toti avand aceeasi intrebare. Ei sunt constienti ca se afla pe cale, intelegand ce se intampla la nivel global, dar se pierd cand vine vorba despre gasirea misiunii individuale. Sunt dominati de o anume nesiguranta, cand este vorba sa-si aleaga calea pe care s-o urmeze.
Cum isi pot afla oamenii chemarea interioara? Cum descopera ei care este misiunea lor individuala si in ce directie sa se indrepte? Dorinta lor este sa ajute si sa vindece, si fac tot ce le sta in putinta sa-si aduca contributia in trezirea celor care au nevoie de aceasta, totusi, ei sunt nesiguri cum sa abordeze problema.
Raspunsul Consiliul Innaripat al Constiintei lui Noua: Din perspectiva noastra totul deja s-a planuit si s-au facut harti in amprenta voastra divina originala. Misiunea vietii individului se regaseste in amprenta sa divina originala si individul are capacitatea de a pasi in aceasta cunoastere, caci cunoasterea si memoria acelei amprente originale divine se afla in ADN-ul fiecaruia si, deci, in campurile constiintei aflate in reteaua planetara a luminii.Acest lucru este disponibil si accesibil indivizilor care isi gasesc calea.
Dintr-o alta perspectiva, individul are liber arbitru, adica alegerea ii apartine si aceasta poate fi schimbarea sau ignorarea necesitatii schimbarii ori modificarea (privita ca imbunatatire) programului cu care a venit in aceasta viata.
Pentru indivizii care aleg sa ramana la amprenta originala divina, hotarand sa acceseze planurile si memoriile misiunii individuale, este util ca ei sa observe cu atentie cum li se deruleaza viata, caci acolo gasesc si raspunsul la intrebarea care-i framanta.(Daca evenimentele din viata individului se deruleaza in conformitate cu dorinta pornita din inima, daca totul pare a curge fara obstacole si tot ceea ce i se intampla ii aduce satisfactie si implinire, poate considera ca si-a gasit menirea. Daca, dimpotriva, totul se deruleaza cu mari dificultati, cu eforturi epuizante, cu insatisfacii, atunci, este de presupus ca nu si-a gasit calea pe care ar trebui s-o urmeze. N.M.).
Pentru multi dintre voi, viata actuala poate fi o continuare a unui program ce se intinde pe mai multe vieti, anterioare si/sau viitoare, existand posibilitatea ca in acest program sa fie cuprinse si alte aspecte care reprezinta fiinta totala a individului (aspecte care se pot afla in alte lumi, alte dimensiuni).
La nivel de suflet, voi intotdeauna ati stiut care este misiunea globala si intotdeauna ati stiut ce rol trebuie sa jucati.
Inima voastra va va arata calea.Care a fost intotdeauna dorinta inimii voastre? Amintiti-va jocurile de cand erati copil, visele pe care le-ati avut (noi vorbim aici despre visele reprezentand nazuintele voastre dar si despre unele vise din timpul somnului). Indiciile sunt peste tot in jurul vostru, totul este sa fiti atenti si sa le observati.
Unde se afla talentele voastre, ce v-ar place cel mai mult sa faceti? La ce sunteti buni? Multi dintre voi sunteti vindecatori si ati avut o compasiune fireasca pentru toate lucrurile din copilarie.
Ati simtit o puternica iubire pentru animale si ati observat nedreapta lor suferinta ? Incercati acum sa le protejati, sa le vindecati, sa le faceti viata mai usoara ?
Multi dintre voi sunt vegetarieni, refuzand sa se hraneasca cu corpul altor fiinte. Exista
vindecatori pe pamant veniti sa folosesca virtulile regatelor elementalilor pentru insanatosirea oamenilor. Majoritatea oamenilor au sarcini de captare a energiilor cosmice si dirijare a acestora catre inima pamantului. Printre voi exista si fiinte umane care activeaza ADN-ul celorlalti, prin crearea unor stari de incantare, de bine, prin cantec, prin vorba, prin operele care le scriu sau le picteaza etc. ; rareori ei sunt constienti de rezultatul muncii lor, in folosul celorlalti. Printre acestia, cei care fac channeling, ajuta pe cei interesati sa-si creasca constiinta/constienta. Consumatorii de arta rafinata, isi deschid in timp, chakra coroanei si isi extind aura. Dar ce spuneti de educatori, de formatorii de opinie si de caractere ? Lista modurilor prin care fiecare isi poate gasi utilitatea si rostul in viata poate fi continuata la nesfarsit.
Fiecare dintre voi este ajutat de ghizii sai din lumina, pentru a-si duce munca cu rezultate benefice pentru el, pentru cei pe care-i ajuta si pentru societate, in general.
Cereti ghizilor vostri sa va conduca catre misiunea voastra, daca nu ati descoperit-o inca. Aveti nevoie de claritatea gandului si capacitatea de a procesa cunoasterea interioara si concentrarea pentru intelegerea misiunii personale.
Claritatea gandului depinde de calitatea aerului pe care il respirati, a apei pe care o beti si mancarii cu care va hraniti.
Meditatia, deasemenea, va va ajuta sa dati claritate gandului ; meditatia va ajuta in obtinerea comunicarii cu ghizii inalti din lumina. Meditatia va face sa descoperiti in ce consta amprenta originala divina. Intelegerea misiunii personale faciliteaza realizarea acestei misiuni, in cunostinta de cauza. Daca veti constientiza sincronicitatile si daca veti permite inimii sa va conduca in tot ceea ce faceti, va veti afla, cu siguranta, menirea, scopul in aceasta viata.
Noi suntem Consiliul Innaripat al Constiintei lui Noua.
Sursa: www.lightworkers.org (http://esoterism.ro)
Cercul gratiei

La editura For You a aparut o noua carte: “Cercul Gratiei. Frecvente si corp fizic. Informatii primite de la Fratia Luminii”. Cartea ofera informatii extraordinare, care ne pot ajuta sa dobandim o perspectiva luminoasa si optimista asupra perioadei de trecere spre noi dimensiuni si realitati energetice, traversate acum de intreaga umanitate.
Cartea ne aduce in atentie importanta purificarii celor patru corpuri pe care le avem (desi nu suntem constienti de ele pe deplin) : corpul fizic, mental, emotional si spiritual. Ne vorbeste despre existanta aurei si a blocajelor din campul auric, pe care noi le numim stres, tensiune si durere. Si mai aduce in discutie un element foarte important: fiecare din noi avem puterea de a ne autovindeca, de a ne aduce in echilibru cele 4 straturi ale fiintei noastre si de a dobandi sanatatea, bunastarea si perfectiunea.
Cum putem face insa acest lucru? Printr-o meditatie activa, numita Cercul Gratiei, cu ajutorul careia ne putem autopurifica si ne putem pastra corpul sanatos. Scopul acestei meditatii este sa fie un instrument prin care oamenii sa se vindece singuri. O stare de vindecare absoluta este aceea in care toate cele patru straturi FEMS (fizic, emotional, mental, spiritual) ale corpului nostru eteric sunt purificate si echilibrate si functioneaza ca un intreg.
Meditatia Cercul Gratiei elimina excesul de presiune interna din sistemul nervos si blocajele cronice ale meridianelor, care afecteaza circulatia energiei. De fapt, corpul elimina vechea densitate tridimensionala si se reincarca cu o energie universala noua si pura, de frecventa mai inalta. Activarea Cercului Gratiei ne poate ajuta sa eliberam vechi rani emotionale, circuite mentale inchise si sisteme de credinta eronate, care ne domina biologia.
Cum se practica exercitiul Cercului Gratiei?
Pentru a face Cercul Gratiei, nu aveti altceva de facut decat sa exprimati verbal o intentie, prin Rugaciunea de Vindecare (aflata in primele pagini ale cartii), si sa invocati ajutorul superior. Apoi, intindeti-va comod si spuneti cu voce tare ce doriti si ce anume nu mai doriti si ati vrea sa se vindece. Spuneti cu voce tare daca simtiti un blocaj si lucrurile se vor rezolva.
Este important sa purtam haine largi si confortabile, pentru ca orice constrangere aplicata corpului inseamna constrictia meridianelor energetice. Intindeti-va cu fata in sus, cu capul aliniat cu coloana vertebrala, cu picioarele usor departate si cu bratele de-a lungul trunchiului. Puneti cate o perna sub cap si una sub genunchi si nu tineti bratele sau picioarele unul peste altul. Intredeschideti falcile, si apoi mutati capul spre stanga si spre dreapta, pentru a activa fluxurile din meridiane.
Cartea ofera informatii detaliate despre corpurile emotional, mental si spiritual. Corpul emotional este cel care furnizeaza “combustibilul”- energia iubitoare- pentru gandurile, actiunile, credintele si telurile noastre. Totodata, el prelucreaza si inmagazineaza stresul si emotiile negative. Corpul emotional este stratul auric cel mai aproape de corpul fizic. Pentru a mentine sanatos corpul emotional, nu trebuie sa lasam emotiile sa preia stapanirea si, in egala masura, trebuie sa ne concentram asupra fericirii. Sa o cautam inauntrul nostru, si nu in afara noastra.
Corpul mental este dirijat, prin aceasta meditatie, sa renunte la controlul total pe care l-a exercitat in ultimele secole asupra omului, si sa-si reia adevaratele functii, de observator si de sfetnic pentru celelalte aspecte ale noastre. Corpul spiritual are ca principala functie invatarea lectiilor de viata, iar programul sau este planul lectiilor. Cel care se lasa indrumat de corpul sau spiritual, ramane mereu calm si intr-o postura de observator.
Cartea prezinta in continuare 12 etape pentru crearea unui corp fizic mai putin dens, vindecat in totalitate de toate blocajele energetice si de toate bolile:
- repolarizarea;
- purificarea si echilibrarea merdianelor energetice;
- purificarea si echilibrarea chakrelor;
- echilibrarea celor trei chakre inferioare cu cele trei chakre superioare, noul punct de sprijin fiind inima;
- purificarea chakrei inimii;
- trezirea, purificarea si echilibrarea emisferei drepte a creierului;
- purificarea si echilibrarea emisferei stangi a creierului;
- alinierea emisferei stangi a creierului, cu cea dreapta;
- reconectarea fizica a corpului cu aura;
- dezvoltarea progresiva a simturilor de 5D;
- imbracarea corpului de lumina, ingrijirea si intretinerea aurei.
Suntem sfatuiti de asemenea, ca, pe parcursul acestui proces de purificare, sa fim blanzi si intelegatori cu noi insine, in contextul minunatei, dar si grelei misiuni pe care o avem de indeplinit : “Fiti indulgenti cu voi insiva, in aceste vremuri de energie fluctuanta. Odihniti-va adesea, pentru a compensa marea dificultate a inaltarii. Atingerea unei stari cu densitate mai usoara este o treaba obositoare!”
Sunt prezentate si legile care au inceput sa guverneze realitatea noastra din ce in ce mai mult si a caror functionalitate am inceput cu totii sa o simtim: legea materializarii, legea acceptarii si legea creatiei divine. Le gasiti explicate pe larg in paginile cartii. Intelegerea acestor trei legi va poate schimba viata!
De ce ne sunt oferite insa toate aceste informatii? Asa cum am precizat si la inceputul articolului, intreaga carte are rolul de a ne oferi o imagine completa asupra minunatei tranzitii la care suntem martori, de la inceputul mileniului: trecerea din dimensiunea a treia, in dimensiunea a patra (in care suntem acum), catre dimensiunea a 5-a, in care vom deveni constienti de calitatea noastra de fiinte energetice, vom fi suficienti de puternici pentru a ne vindeca, pentru a materializa instantaneu orice si pentru a deveni interdimensionali in mod constient.
Trebuie sa ne aducem aminte ca Sinele Nostru superior a ales sa se intrupeze in timpul acestor monumentale schimbari de pe Pamant!
Avem rolul si datoria de a ne purifica si de a ne inalta frecventa pana cand vom accesa dimensiunea a 5-a, vom deveni reconectati cu fiinta noastra energetica totala si vom incepe sa functionam ca Sine Superior.
Avem datoria sa fim pemanent optimisti, sa ne ancoram in frecventa iubirii, sa traim in momentul “acum”, sa intelegem unitatea si sa renuntam la dualitate si sa aplicam in fiecare zi procedeele de purificare energetica descrise in aceasta carte!
Cartea se gaseste pe site-ul Editurii For You.
Sursa: aimee.ro
Copiii de acum

Acesta este titlul unei carti care ne ofera informatii uimitoare despre generatia actuala : Copiii de Cristal, Copiii Stelari, Ingerii Pamantului si Copiii de Tranzitie. Fiecare grup de copii prezinta inzestrari uimitoare si este unic in ceea ce priveste setul de atribute. Cartea, aparuta la Editura for You, este scrisa de dr. Meg Blackburn Losey, o autoare cu intuitie medicala si practica internationala de vindecare.
De-a lungul experientei sale practice, a intalnit nenumarati copii incredibil de inzestrati, care nu numai ca erau nerecunoscuti ca atare, dar erau si contestati de catre parinti, profesori si alte persoane din preajma, deoarece acestia nu reuseau sa aprecieze importanta faptului ca aveau copii diferiti de ceilalti.
Aceasta carte este stimul de constientizare si un mecanism de sprijin pentru parinti, profesori, personal de ingrijire, educatori si pentru cadrele medicale. Multi copii sufera inutil, pentru ca nu le sunt recunoscute nevoile. Unele familii sunt speriate, pur si simplu, de inzestrarile de care dau dovada copiii lor. Aceasta frica produce probleme suplimentare, pe masura ce copiii cresc si se maturizeaza. Asa ca, e bine sa cunoastem multe informatii despre acesti copii speciali, chiar daca nu i-am intalnit inca si sa fim constienti ca intr-o zi putem ajuta, recunoscand nevoile unui astfel de copil.
Ce au deosebit acesti copiii care au venit si continua sa vina pe Pamant in ultimii ani?
Copiii de Acum aduc sansa unei schimbari remarcabile in evolutia lumii noastre. Ei au o misiune si un scop urias si au nevoie de ajutorul nostru. Sunt intr-o misiune de a ne invata despre realitatea superioara, dar reprezinta si viitorul lumii noastre.
Copiii de Acum dau dovada de o constienta, cunoastere si intuitie uimitoare. Datorita ADN-ului lor, Copiii de Acum sunt hipersensibili in ceea ce priveste sentimentele lor, cat si in ceea ce priveste sentimentele oamenilor care ii inconjoara.
S-a dovedit stiintific faptul ca acesti copii vin cu tipare ADN noi si mult mai avansate. Campurile lor de energie sunt acordate la un camp de transmisie si receptie mult mai larg. Copiii de Acum comunica in cadrul lumii noastre, cu fiecare particula a fiintei lor, iar lumea le raspunde.
Pentru ca au o inteligenta avansata, se plictisesc foarte usor si dau semne de apatie, care iau forma unor performante slabe la scoala, sau a unui comportament distructiv.Campurile energetice din creier se unifica, creand un camp de energie ce acceseaza parti ale creierului pe care, in mod normal, cei mai multi oameni nu le folosesc.
Constiinta lor devine constienta de realitatile alternative si de lumile multidimensionale. Acesti copii pot sa treaca foarte usor dintr-o realitate in alta si, in acelasi timp, sa ramana constienti de toate realitatile.
Copiii de Cristal au inceput sa soseasca in 1997 sau 1998. Ei sunt cei care se lumineaza cand ne vad si ne prind cu o privire care rezoneaza profund cu noi, ca o aducere aminte. Atunci cand suntem captivati de privirea Copiilor de Cristal, ochii lor exprima o cunoastere esentiala, de dincolo de timp si spatiu si, de obicei, este greu sa te uiti in alta parte. Ei sunt extrem de intuitivi si constienti de sentimentele lor. Sunt extrem de sensibili energetic si au o inclinatie spre a fi empatici, ceea ce inseamna ca simt, la propriu, durerea altora, atat la modul emotional, cat si la modul fizic.
Pentru acesti copii, conflictele sunt extrem de distructive si vor face tot posibilul pentru a evita circumstantele ce ar putea duce la conflicte. Ei sunt extrem de profunzi, ca dovada sunt lucrurile pe care le spun din senin. Iata cateva exemple din experienta autoarei:
“Viata nu este despre lucruri si tot felul de chestii. Ea este despre a ne iubi pe noi insine si unul pe celalalt, cat de mult putem.”
“Doresc ca oamenii sa poata intelege ca atunci cand se infurie, sunt fericiti sau se intristeaza, ei impartasesc efectiv acele sentimente cu fiecare din jurul lor. Sentimentele sunt energie si energia se misca.”
Copiii stelari
Sunt copii cu calitati deosebite. Multi dintre ei influenteaza echipamentele electronice, producand fie defectarea, fie pornirea sau oprirea lor, la intamplare. Au daruri intuitive puternice si stapanesc energia de vindecare. Multi dintre ei pot vedea aura si alte campuri energetice. Folosindu-si darurile extrasenzoriale, pot diagnostica precis boala din corpul fizic. Proceseaza, fara niciun efort, informatii legate de mai multe subiecte deodata, fara sa faca vreo confuzie. Sunt capabili sa extinda si sa comprime timpul, in mod constient: pot sa faca ca evenimentele sa fie mai lungi sau mai scurte, lucrand in afara timpului.
In cazul unor asemenea copii, e bine sa intelegem ca lucrurile ciudate despre care vorbesc ei nu sunt fantezii, ci sunt indiciul unei realitati mai cuprinzatoare, ce va fi candva parte a constiintei noastre cotidiene, a tehnologiilor noastre si chiar a vietilor noastre.
Copiii de tranzitie
Sunt cei care au venit dupa copiii Indigo, si au acum intre 19 si 25 de ani. Ei au un bagaj amestecat de energii, seamana si cu copiii Indigo si cu cei de Cristal. Vad realitatea in mod diferit decat cei mai multi oameni. Pe masura ce inainteaza in varsta, nu se simt in siguranta. Ei vad diverse lucruri si fiinte din planuri eterice, insa nu inteleg ca viziunile lor sunt manifestari ale unor planuri ale realitatii. Cum nimeni altcineva nu le poate vedea, copilul incepe sa creada ca nu e normal si il cuprinde un profund sentiment de singuratate.
Ce putem face pentru acesti copii si, implicit, pentru a crea schimbari pozitive in lumea noastra?
Primul pas e sa acceptam adevarul acestor copii. Sa nu lasam ego-ul sau ignoranta sa ne stea in drum.
Apoi, sa raspandim aceasta informatie, astfel incat ea sa ajunga la cei mai multi oameni de pe planeta. In loc sa ne uitam la copiii nostri inzestrati, ca la niste fiinte diferite sau defecte si in loc sa-i lasam sa se piarda, doar pentru ca nu se potrivesc cu perceptiile noastre, noi trebuie sa-i imbratisam, sa-i ingrijim si sa-i incurajam sa-si impartaseasca darurile cu noi.
Trebuie sa cream, in plan social, acasa si in scoli, constienta ca intr-adevar copiii sunt diferiti, iar faptul ca sunt diferiti esti o binecuvantare pentru noi.
Sursa: aimee.ro
TOTUL ESTE IUBIRE!

Din ce in ce mai multa lume vorbeste astazi despre iubire. Sa traiesti in dragoste, sa fii iubitor, Dumnezeu (Creatorul) este iubire si asa mai departe. Dar ce inseamna toate aceste vorbe si de ce ar trebui sa aplicam in viata noastra de zi cu zi sfaturile si invataturile filozofiilor si spiritualitatilor? Cu siguranta nu de frica vreunei “razbunari ceresti”, a vesnicei condamnari la chinurile Iadului, cum o propovaduieste distorsiunea denumita religie Crestina. Care este explicatia lor stiintifica si mai ales ce avem de castigat traind si impartasind iubirea?
Indata ce am inteles ca tot ceea ce exista este asemanator unui ocean de energie inteligenta (ce in trecut a fost denumita, Dumnezeu), care vibreaza continuu (si este constienta de Ea insasi) in milioane si milioane de combinatii, forme si frecvente, in scopul de a crea asa zisa materie si realitatile fizice, necesare experimentarii vietii (care sunt virtuale nici decum reale), ne punem intrebarea fireasca cum putem sa ne apropiem mai mult de aceasta Sursa? Cum putem sa ne crestem vibratia (constiinta de sine)?
Am citit in cartile “Conversatie cu Dumnezeu”, ale lui Neale Donald Walsch, ca exista doar doua forme de energie in Univers si anume: IUBIRE si FRICA. Iubirea este vibratia ce ne face sa atragem energie de la Creatorul Infinit, sa ne apropiem de El, sa simtim unitatea, in timp ce frica este energia care ne seaca de puteri, facandu-ne slabi si separati unii de altii si de Intreg. Aceasta separatie ne face sa devenim fiinte disperate, singure, slabe si pierdute in intuneric.
Deci daca intregul Univers este compus dintr-un camp unificat, sau o singura Sursa de energie constienta, atunci noi insine suntem parte din acest camp, iar constiinta noastra poate interactiona cu aceasta Sursa, pe mai multe nivele. Cand dam la o parte toate distorsiunile implementate in cultura noastra de catre credintele (dogmele) religioase si filozofice, ramanem doar cu un singur adevar si anume ca natura energiei lui Dumnnezeu este IUBIRE si LUMINA. Deoarece natura Sa este iubitoare (ni se spune ca are tendinta de a face pe oricine altcineva sa se simta la fel), inseamna ce se straduieste continuu sa reuneasca fiecare forma de viata constienta din Univers cu iubirea si lumina. De aceea Isus ne-a invatat sa ne iubim aproapele ca pe noi insine. Ni se spune de asemenea ca Dumnezeu evolueaza prin libera vointa si liberele decizii ale partilor sale, aparent separate. In realitate intregul Univers se modifica, atunci cand alegem sa ne reunim in Unul.
Ideea de baza ce conecteaza conceptele de Dumnezeu, iubire si fizica, este cea a vibratiilor mutuale, asa cum sugereaza cercetatorul John Keely. Acest principiu este usor de sesizat cand vibram un diapazon, in vecinatatea caruia se afla un al doilea. Vibratia se va transmite de la unul la celalalt, aparand fenomenul de rezonanta in frecventa. Similar oamenii se influenteaza unii pe altii prin alegerea lor de a trai in uniune si dragoste, sau in dezbinare si ura.
Deci putem sa spunem ca intregul Univers este o fiinta, o minte si ca atat eterul nonfizic cat si materia fizica sunt parti fundamentale ale acestei fiinte unice interconectate. Multe invataturi spirituale (indeosebi cele din est) ne spun ca Dumnezeu cauta Uniunea si reconectarea, asociind aceasta cu conceptul de vibratie. Ca sa folosim o analogie, data de dr. Walter Russell in “Secretul Luminii”, daca luam o bucata de sarma, o indoim la 90 de grade si apoi o rotim cu viteza mica, putem vedea usor sarma; la viteza mare insa, ea va arata ca un disc solid. Acesta este un model simplu ce ne permite sa intelegem modul cum materia solida poate fi vazuta ca fiind compusa din energie vibratoare, cu diverse frecvente. De asemenea acest model ne permite sa observam ca cu cat vibratiile sunt mai rapide (frecventa mai ridicata), cu atat compozitia materiei va deveni mai stabila. Deci unitatea este punctul de singularitate, unde toate vibratiile devin simultane si toate culorile devin LUMINA ALBA. Aici spatiul si timpul se unesc intr-un singur punct central, incetandu-si curgerea lor liniara. Cu cat ne apropiem de centru cu atat vibratiile devin mai rapide.
In general iubirea nu este inteleasa cu adevarat, adesea conceptul acesta se refera doar la control si sexualitate. In modelul eteric se poate spune insa ca iubirea este tendinta entitatilor (oameni sau particule) de a-si creste vibratia catre Unitatea armonica a Intregului.
Desigur o sa intrebati ce are de a face iubirea dintre oameni cu miscarea vibrationala? In sensul fizic sentimentul de iubire cauzeaza mai multa miscare in sistemul nervos si in corp (dilatarea pupilelor, accelerarea batailor inimii, modificarea conductivitatii pielii, cresterea transpiratiei, accelerarea respiratiei). Sentimentul de iubire aduce fiinta umana intr-o mai mare armonie cu Inteligenta Infinita, determinand o mai mare dorinta de a zambi, de a fi fericit si prietenos. In multe filozofii spirituale se spune ca iubirea creaza o miscare radianta catre alta persoana, iar cand aceasta incepe sa o simta, o transmite mai departe catre altii. Aceasta miscare radianta traverseaza prin umanitate in acelasi fel cum miscarea vibratorie se propaga printr-un mediu fluid. Fratii extraterestrii ne spun ca fiecare individ exercita o influenta in stabilirea vibratiei Pamantului, deci fiecare conteaza!
Aceasta miscare (de iubire) este prezenta ca un factor in fizica, manifestandu-se la nivel cuantic. Eterul ce formeaza toate obiectele din Univers trebuie sa fie in miscare, deoarece fara miscare nu ar exista nimic. Miscare inseamna viata si invers, viata inseamna miscare. Pentru ca Universul este un
Daca nervii din creierul uman nu ar vibra energia, prin ei si in zonele invecinate, nu am fi capabili de a gandi, sau de a ne manevra trupul. Daca sangele nu ar vibra prin vene, ca urmare a contractiilor musculare, am muri! Daca electricitatea nu ar vibra prin circuite, computerul nu ar functiona. Daca energia atomilor nu s-ar misca, nu i-am putea percepe, iar ei nu s-ar putea asocia, pentru a alcatui compusii chimici. In concluzie este important sa vedem ca in orice gand, orice actiune, cat de mica, apare o forma de vibratie in energia eterica, care ne inconjoara si ne creaza. Daca interactiunile electrice din creier si trup ar avea loc intr-un spatiu gol, atunci nu ne-am astepta ca ele sa circule in afara trupului nostru. Dar stim ca nu existat asa zisul spatiu gol nicaieri in Univers. Toata energia este unificata, ca un camp de energie eterica inteligenta si orice miscare se propaga prin intermediul acestui camp, inclusiv miscarile constiintei.
Ganditi-va ca celulele din corpul nostru nu ar putea functiona ca un intreg (organismul), daca fiecare s-ar considera ca fiind separata si ar refuza sa interactioneze (vibreze) cu celeleate. Cum s-ar putea ca o parte din corp sa se razvrateasca impotriva celeilalte, daca aceasta ar duce la incetarea functionarii sale? De aceea s-a spus din vechime ca Dumnezeu are un plan si anume de a reinstaura iubirea si unificarea gandurilor si actiunilor.
Deci daca constiinta noastra creaza unde vibratorii in aceasta mare de energie eterica, cu cat vei deveni mai iubitor pentru tine si pentru altii, cu atat aceasta va duce la intarirea fuziunii cu energia creatiei. In final aceasta fuziune (uniune) este un punct in afara timpului si al spatiului, este CENTRUL.
Iubirea radiaza forta intaritoare si unificatoare, ce se indreapta spre punctul central, in timp ce ura, sau lipsa iubirii, este o energie ce dezintegreaza si slabeste, departandu-ne de centru, ducand la separatie.
Iata de ce notiunea de iubire trebuie privita si inteleasa, nu ca pe un concept filozofico-spiritual abstract, ci ca pe unul foarte clar, palpabil, de natura fizico- energetica. Odata inteles acest lucru ramane la libera alegere a fiecaruia dintre noi, daca vom vedea sau nu, iubirea si perfectiunea in orice situatie, persoana, sau eveniment, aparute in viata noastra. Dar sa retinem un lucru: ca orice alta energie opusa iubirii ne vatama mai intai pe noi si apoi pe ceilalti. De asemenea nu vom putea fi capabili de a iubi cu adevarat pe altii, daca mai intai nu ne vom iubi pe noi si nu vom fi egoisti in mentinerea nivelului si frecventei propriei noastre energii.
Teodor Rosca - Evolutia constiintei (http://evolutiaconstiintei.webs.com/)