Postul si terapia prin tacere

Postul include si o anumita atitudine launtrica, fiind în acest fel o sursa de sanatate si echilibru, pe cînd celelalte forme de renuntare fortata la hrana sînt perturbatoare. O vorba de duh spune ca „binele face putin zgomot si zgomotul putin bine“.
De aceea, în post este bine sa vorbim mai putin, sa ne abtinem de la certuri, intrigi, bîrfe, minciuni, sa controlam “palavrageala” mintii si chiar rugaciunile sa le spunem în gînd si în tacere. Abtinerea de la mîncare este postul trupului, iar tacerea este postul mintii, al sufletului. În deplina tacere se produce un fel de întarire a sufletului, o însanatosire spirituala.
Calugarii din manastiri spun ca dintre toate canoanele postului, cele mai spectaculoase si rapide efecte le are asupra sufletului tacerea.

În tacere observam cum mintea tinde sa se linisteasca, cum receptivitatea la stress devine mai mica, gîndirea este mai profunda si apare o stare de inspiratie în care putem gasi solutii la cele mai dificile probleme ale noastre. Concentrarea în fata unei icoane are un efect terapeutic extraordinar.

Terapia tacerii in perioada postului nu inseamna o tacere a Divinitatii ca neparticipare, ci o tacere vie, graitoare, activa. Cei care cred in Dumnezeu simt cum acesta lucreaza prin tacere.
La adevarata tacere mistica – forma de comunicare si de terapie cu Dumnezeu, se ajunge numai dupa pregatire de durata, care inseamna si post. Tacerea mistica inlatura toate tulburarile, toti stimulii din afara si din launtrul nostru, care ne tulbura, care ne deranjeaza. Aceste tulburari sint obstacole in fata comunicarii cu Divinitatea.

De ce sintem stresati si cu mintea plina de tot felul de ginduri? Pentru ca ne lasam prada stimulilor exteriori, zgomotelor care ne impiedica sa ne concentram in tacere. Orice vindecare spirituala se produce prin centrare. Sintem bolnavi cind ne descentram, cind ne pierdem centrul, cind ne imprastiem. Ca sa ne vindecam, noi crestinii, cautam concentrarea prin rugaciune sau in fata unei icoane ca un simbol, in genunchi, in biserica.
Concentrarea aceasta in “sfinta tacere” are un efect terapeutic extraordinar. Nu exista o forma mai buna de terapie, de vindecare a bolilor trupesti si sufletesti, decit in cea mai deplina tacere, prin uniune cu Dumnezeu.

Una dintre cele mai puternice rugaciuni la care se face referire adesea este “Rugaciunea Inimii” cind este spusa mereu in gind si in tacere. Aceasta tacere-gind mistica patrunde in noi pina in centrele de taina ale fiintei si ne vindeca sufleteste.
Se mai spune ca cea mai primita rugaciune se face in gind si la miezul noptii, cind dispar toate zgomotele, toate tulburarile inceteaza si tacerea este maxima. Se mai spune ca atunci se deschid cerurile…

Cei ce au ajuns la adevaratul sens al tacerii, ca adevarata atitudine in fata tainelor divine, folosesc cuvintele in sensul lor fundamental, legat de Logosul Divin. Pentru ei, cuvantul este ziditor, avand puterea de a lega si dezlega…

Îndemnuri de la Sfinti
“Tacerea este taina veacului viitor. Iar cuvintele sunt unealta acestei lumi.” (Sfintul Isaac Sirul)
„Fa stomacul mic, limba tacuta, pastreaza-ti mintea limpede, inima curata, blînda si smerita. Iata postul“ (Sfîntul Vasile cel Mare);
„Postul nu înseamna numai sa manînci rar, ci sa manînci putin. Adevaratul post nu consta, de altfel, numai în a domoli propriul nostru corp, ci în a renunta la hrana în scopul de a da pîinea ta celui ce nu are“ (Sfîntul Serafim de Sarov)

Sursa: http://drumuricatretine.wordpress.com