Sentimentul de dreptate exista in natura incat ne revoltam la gandul unei nedreptati. Progresul moral dezvolta fara indoiala acest sentiment dar nu ti-l da. Dumnezeu l-a asezat in inima omului si de aceea gasim adesea la oamenii simpli conceptii mai precise despre dreptate decat la cei care au o multime de cunostinte.
Dreptatea este o lege a naturii. Ea este amestecata adeseori cu pasiuni ce alterneaza acest sentiment, asa cum se intampla cu majoritatea celorlalte sentimente naturale, facand ca lucrurile sa fie vazute dintr-o perspectiva falsa. De aceea oamenii inteleg atat de diferit si unul vede drept ceea ce altuia i se pare nedrept.
Dreptatea consta in respectul drepturilor fiecaruia. Ceea ce determina aceste drepturi sunt: legea omeneasca si legea naturala. Oamenii facand legi corespunzatoare traditiilor si caracterului lor, aceste legi au stipulat drepturi ce variaza potrivit progresului cunostintelor. Legile noastre de azi, fara a fi perfecte sunt diferite de cele din Evul Mediu; acele drepturi invechite ce ni se par monstruoase, pareau juste si naturale in acea epoca. Dreptul stabilit de catre oameni nu este intotdeauna conform dreptatii; de altfel el nu guverneaza decat anumite raporturi sociale, in timp ce, in viata privata exista o multime de acte ce tin numai de un tribunal al constintei.
Suportul dreptatii fondate pe legea naturala, a fost stabilit de Hristos: sa dorim altora ceea ce am dori pentru noi insine. Dumnezeu a asezat in inima omului regulile adevaratei dreptati, prin dorinta fiecaruia de a-si vedea respectate drepturile. In incertitudinea legata de modul de actiune fata de semenul sau intr-o circumstanta oarecare, cand omul se intreaba cum ar vrea sa fie tratat intr-o imprejurare asemanatoare, Dumnezeu nu poate sa-i dea un ghid mai sigur decat propria constiinta.
Criteriul adevaratei dreptati consta, intr-adevar, in a dori pentru ceilalti ce ti-ai dori tie, si nu a dori pentru tine ce ai dori pentru ceilalti, ceea ce nu este intru totul acelasi lucru. In toate timpurile si in toate circumstantele, omul a cautat intotdeauna sa se prevaleze de dreptul sau personal: sublimul religiei crestine consta in faptul ca a luat dreptul personal drept temei pentru dreptul semenului.
Nevoia omului de a trai in societate antreneaza obligatii specifice. Prima dintre ele este de a respecta drepturile semenilor sai. Cel ce va respecta aceste drepturi va fi intotdeauna drept. In lumea noastra unde atatia oameni nu practica legea dreptatii, fiecare foloseste represaliile, ceea ce duce la tulburare si confuzie in societate. Viata sociala da drepturi si impune datorii in mod reciproc.
Limita dreptului recunoscut semenului sau este limita dreptului personal, in aceeasi circumstanta si reciproc.
Drepturile naturale sunt aceleasi pentru toti oamenii, de la cel mai neinsemnat pana la cel mai puternic; Dumnezeu nu a facut pe unii dintr-un lut mai pur decat pe ceilalti, toti sunt egali in fata Lui. Aceste drepturi sunt eterne; cele stabilite de om pier odata cu institutiile sale. Fiecare cunoaste forta sau slabiciunea si va sti intotdeauna sa aiba un fel de respect pentru cel ce-l va merita datorita virtutii si intelepciunii sale.
Este foarte important de stabilit acest lucru, pentru ca persoanele ce se considera superioare sa-si cunoasca indatoririle si sa-si merite respectul. Subordonarea nu va fi compromisa daca autoritatea va fi data intelepciunii.
Caracterul omului care va practica dreptatea in deplinatatea sa va fi cu adevarat drept, ca si Iisus deoarece va practica in aceeasi masura dragostea de aproape si mila, fara de care nu exista dreptate adevarata.
(prelucrare dupa Allan Kardec - Cartea spiritelor)
Sursa: http://amira-spiritualitate.blogspot.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu