"Un suflet neputincios si golit de iubire nu-i va oferi trupului sanse de supravietuire. Samânta goala în interior nu va putea sa dea vlastari sanatosi. „Din cauza înmultirii faradelegilor se va raci în multi oameni iubirea", spunea Isus Hristos. Desi lumea moare sub ochii nostri nu-mi pierd încrederea ca aceasta criza va împinge omenirea spre renastere si salvare. Schimbarile puternice si profunde ale oricarui organism viu sunt asemanatoare cu moartea si de aceea noi întreprindem ceva concret pentru salvarea noastra abia atunci când aproape ca nu exista practic sanse reale de a supravietui. Daca doriti sa va ajutati fiica imaginati-va procedura mortii dumneavoastra posibile si luati-va ramas bun de la tot ce va este scump. înainte de aceasta învatati-va sufletul sa
iubeasca lumea înconjuratoare, pe sine si destinul oricât de imperfecte ar parea sa fie si oricâta durere v-ar pricinui.
-Se poate sa lucrezi cu sine însuti în metrou, în
autobuz, etc?
-Este mai usor sa te rogi în timpul postului, izolându-te atât cu trupul cât si cu sufletul. Daca nu sunteti irascibil si nu aveti pretentii când va calca cineva pe picior, când va împinge sau va umileste în transportul în comun, puteti sa va rugati.
Am citit cândva despre boala lui Confucius. Discipolii îi spuneau: „Roaga-te si îti va fi mai bine." Confucius a ridicat din umeri si a raspuns: „Ma rog tot timpul." în principiu, rugaciunea în transportul în comun poate sa depinda de atitudinea indulgenta fata de oameni si situatii care va deranjeaza. Din punctul meu de vedere, principalul este sa nu-ti pierzi iubirea fata de oamenii care nu va plac si sa încercati sa-i reeducati tinând seama de faptul ca educatia unui alt om începe cu autoeducatia.
-Daca nu va place situatia, trebuie, de asemenea, s-o iubiti, iar aceasta nu exclude actiunile de schimbare a ei. Si, iarasi, nu trebuie sa uitati, cauza oricarei situatii se ascunde în starea noastra emotionala de profunzime care interactio-neaza cu aceasta. Tot ce se întâmpla în jurul unui om la cel mai profund nivel corespunde în totalitate cu starea lui emotionala, în jurul nostru nu poate sa se întâmple nimic agresiv daca în sufletul nostru nu exista agresivitate. Sufletul care a uitat de Dumnezeu si a pierdut iubirea se îndreapta, în mod automat, spre zgârcenie, invidie, gelozie si poate sa comita în viitor crime împotriva iubirii si a oamenilor. în jurul omului încep a se produce evenimente neplacute si el neîntelegând ca aceste evenimente sunt generate de sufletul si subconstientul sau începe a se supara, condamna si a urî, amplificând în continuare problemele sale. Daca cineva v-a îmbrâncit sau v-a jignit înseamna ca sufletului dumneavoastra nu-i ajunge puterea sa iubeasca si vi se aminteste de acest lucru. Acceptati ce vi se întâmpla si zâmbiti în
interiorul dumneavoastra.
-- Unul dintre cunoscutii mei considera ca pentru un om credincios primeaza credinta apoi iubirea. Daca nu vom avea credinta în Dumnezeu nu-l vom putea iubi pe Acel în care nu credem. Va rugam sa comentati acest punct de vedere.
- Iubirea ca unitate cu Dumnezeu exista întotdeauna în subconstientul nostru. Orientându-ne catre iubire ne unim cu întreg Universul si abia atunci apare procesul cunoasterii si al supravietuirii. Notiunea de credinta a aparut atunci când omul avea un nivel foarte ridicat al constiintei si, conform datelor istorice, aceasta s-a întâmplat relativ nu demult, daca examinam istoria aparitiei omului chiar de la începuturi.
Chiar daca un om este departe de religie dar a acceptat iubirea de Dumnezeu, el poate sa-si schimbe conceptia despre lume si sistemul de valori. Atunci începe dezvoltarea lui si supravietuirea este constientizata.
Frica si îndoiala frâneaza iubirea si atunci iubirea de Dumnezeu din constiinta noastra si din straturile exterioare ale subconstientului slabeste. în consecinta apar bolile, nenorocirile, etc. Credinta ne ajuta sa ne eliberam de frica si îndoieli, sa depasim dependenta de constient care, fiind legata de trup, ne provoaca îndoiala, frica si condamnarea.
Când un om care tine de civilizatia orientala îsi frâneaza constiinta în procesul meditatiei sau un om care tine de civilizatia occidentala îsi pastreaza credinta în Dumnezeu indiferent de lipsa de logica, duritatea si stupiditatea evenimentelor care se deruleaza, atât într-un caz cât si în celalalt are loc depasirea dependentei de constiinta, mai exact de straturile ei exterioare, fapt care permite sa simtim unitatea cu Creatorul prin iubirea fata de El. Asadar, apare un paradox: credinta în Dumnezeu poate fi prima veriga dar poate si a doua. Daca facem abstractie de aceste doua momente si ne deplasam la un nivel mult mai înalt al energiilor, pe planuri mult mai subtile, vom vedea ca nu exista contradictii.
Pe plan exterior credinta ajuta iubirea prin constiinta care este legata de trup. Pe planurile de profunzime iubirea ajuta credinta. în straturile cele mai profunde, credinta ca aspect superior al constiintei si iubirea de Dumnezeu ca aspect superior al sentimentelor devin un tot, un întreg.
- Cum explicati cuvintele: „totul se iarta cu exceptia pacatului împotriva Duhului Sfânt"?
- în clipa de fata înteleg în felul urmator. O suparare mare pe alt om si neacceptarea comportamentului acestuia dau nastere la suparare si condamnare care se exprima prin emotii si cuvinte. Atât timp cât agresivitatea se afla în constiinta ea nu poate sa aiba influenta asupra sanatatii si a destinului. Daca agresivitatea patrunde în subconstient, iar aceasta se întâmpla în cazul unei suparari de lunga durata sau este intensificata de conceptia gresita despre lume, sau este acumulata de parinti sau de omul cel mai apropiat în decursul multor ani, ea va ramâne acolo pentru mult timp. Va iesi doar în caz de moarte, boala, nenorociri.
In filosofia clasica indiana despre karma se spune ca omul trebuie sa purifice prin suferinta toate actiunile sale gresite.
Era adevarat pentru acel moment istoric, ori energetica omului era mai slaba si posibilitatile sale de a se schimba erau minime. Pentru a depasi greselile savârsite de sufletul uman era nevoie de zeci de ani de asceza, de studierea cartilor sfinte. în religiile de mai târziu a aparut notiunea de pocainta. Pocainta înseamna schimbarea atitudinii fata de lume, a conceptiei fata de aceasta, iar ca rezultat schimbarea subconstientului prin iubirea fata de Dumnezeu.
Cercetând sute si mii de cazuri am observat o particularitate: supararea îndelungata pe un vecin poate crea o problema, dar aceeasi suparare îndreptata catre un grup de oameni uniti dupa criteriul economic, social, national, religios patrunde mult mai adânc si se vindeca mult mai greu. Condamnarea frecventa a statului, societatii, patrunde foarte adânc si poate sa genereze cele mai grave boli în câteva generatii chiar pâna la pieirea neamului. Daca omul crede ca toata lumea este cruda si nedreapta, agresivitatea în cazul dat atinge cota maxima.
Daca suntem nemultumiti de starea lucrurilor în lumea înconjuratoare si pe lume însasi, suntem nemultumiti de Cel care o conduce. Cred ca acesta este pacatul împotriva Sfântului Duh.
Orice om, chiar cel mai convins ateu, stie în subconstientul sau ca lumea vazuta si perceputa de noi este dirijata de Creator: „Ponegrirea Sfântului Duh" este în esenta respingerea legilor supreme dupa care se dezvolta Universul. In acest caz, agresivitatea patrunde atât de adânc în subconstient încât sansele de ispasire a pacatelor se apropie de zero. Consecinta este moartea neamului. Postulatul despre inadmisibilitatea pacatului împotriva Creatorului, respingerea vointei Lui exista nu numai în crestinism ci si în iudaism si în alte religii.
Trebuie sa întelegem particularitatile constiintei si subconstientului. Pe plan exterior, la nivelul
constiintei, conflictul, adica respingerea situatiei dureroase provoaca actiunea si dezvoltarea. Concurenta,conflictul, agresivitatea ca distrugere a legaturilor exterioare care s-au format la nivelul constiintei este necesara. Pe plan exterior noi suntem izolati si de aceea nu ne putem dezvolta fara conflict. Neacceptarea situatiei pe plan exterior duce la actiuni active pentru schimbarea lumii înconjuratoare. Pe planurile din profunzime nu mai sunt actiuni active. Acolo poate sa existe agresivitate ca distrugere a legaturilor superioare, totul se desfasoara însa sub controlul iubirii care nu-i permite sa patrunda prea adânc. Pe planurile cele mai profunde, cu cea mai mare încarcatura energetica, exista doar iubirea. Acolo lumea este unitara si agresivitatea
este imposibila. în cartile anterioare am încercat sa explic notiunea de Sfânta Treime. Astazi înteleg acest lucru în felul urmator:
fara o iubire continua catre Dumnezeu sunt imposibile supravietuirea, dezvoltarea. Creatorul a creat timpul care se împarte în doua curente: lumea vazuta, materiala, pe care o asociem cu prezentul si trecutul si lumea nevazuta, spirituala, pe care o asociem cu viitorul. Creatorul se afla dincolo de limitele timpului si ale lumii vazute si nevazute. Daca însa noi vom considera, ca exista Creator numai dincolo de limitele timpului atunci noi trebuie sa presupunem ca în lumea vazuta si nevazuta exista ceva diferit de creator, adica, în final, ajungem la politeism si erezie. Cred ca dogma despre Sfânta Treime le permite credinciosilor sa simta în tot ce ne înconjoara, în lumea vazuta si nevazuta, prezenta vointei Divine."
Fragment din: Principii de vindecare - Serghei Lazarev
Daca doriti sa cititi cartile lui Lazarev le puteti gasi aici:
http://putereaprezentului.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu