Din ce motiv Spiritul încarnat pierde amintirea trecutului său? (Cartea Spiritelor)

Cartea spiritelor este rezultatul muncii de sinteza asupra unor informatii despre fenomenele paranormale provenind din toate colturile Europei si Americii. Allan Kardec (pseudonimul lui Hippolyte Rivail, 1804-1869 - parintele spiritismuluii mondial) a organizat aceste informatii in capitole tematice, inserand ocazional propriile concluzii in legatura cu unele dintre temele abordate. Cartea este structurata sub forma unui chestionar in care spiritele invocate ofera raspunsuri la intrebari legate de subiecte ca viata dupa moarte, legile morale, natura divinului sau fericirea, autorul extragand anumite principii si realizand sinteza acestora.

Cartea lui Kardec ramane pana in ziua de astazi una dintre cele mai vandute carti din lume, reprezentand scrierea de capatai a spiritismului mondial si o incitanta incursiune in necunoscut.

Fragment din carte:

392. Din ce motiv Spiritul încarnat pierde amintirea trecutului său?

„Omul nu poate şi nu trebuie să ştie totul; în înţelepciunea sa, Dumnezeu a dorit astfel. Fără vălul ce-i ascunde anumite lucruri omul ar fi orbit; ca şi cel ce trece brusc de la întuneric la lumină. Prin uitarea trecutului, el este mai mult el însuşi”.

393. Cum poate omul să fie responsabil de actele sale şi să-şi răscumpere greşelile de care nu-şi aminteşte? Cum poate profita de experienţa acumulată în existenţele căzute în uitare? S-ar concepe că frământările vieţii ar fi o lecţie pentru el dacă-şi amintea de ceea ce a putut să-l atragă; dar din moment ce nu şi le aminteşte, fiecare existenţă este pentru el ca şi cum ar fi prima, şi astfel întotdeauna o ia de la început. Cum împăcaţi acestea cu dreptatea lui Dumnezeu?

„Cu fiecare existenţă nouă omul are mai multă inteligenţă şi poate mai bine să distingă binele şi răul. Unde ar fi meritul, dacă-şi amintea tot trecutul? Când Spiritul reintră în viaţa sa primordială (viaţa spiritistă), întreaga viaţă trecută se derulează în faţa lui, vede greşelile comise şi cauzele suferinţei sale şi ceea ce l-ar fi putut împiedica să le comită; înţelege că starea ce-i este dată este justă şi caută atunci existenţa ce ar putea să o îndrepte pe cea care tocmai s-a scurs. Caută încercări asemănătoare celor prin care a trecut, sau prilejuri pe care le crede potrivite pentru progresul său, şi cere Spiritelor superioare lui să-l ajute în această nouă misiune pe care o întreprinde, căci el ştie că Spiritul ce-i va fi dat drept călăuză în această nouă existenţă va căuta să-l facă să-şi îndrepte greşelile dându-i un fel de intuiţie despre cele comise. Acelaşi fel de intuiţie este în gândul, dorinţa criminală ce vă încearcă adesea şi căreia îi rezistaţi instinctiv, atribuind de obicei rezistenţa voastră principiilor primite de la părinţi, în timp ce vocea conştiinţei este cea care vă vorbeşte şi această voce este amintirea trecutului, voce ce vă avertizează să nu recădeţi în greşelile deja săvârşite. Spiritul intrat în această nouă existenţă, dacă suportă şi rezistă cu curaj acestor încercări, creşte şi se ridică în ierarhia Spiritelor, atunci când revine printre ele”. Dacă în timpul vieţii corporale nu avem o amintire precisă despre ceea ce am fost, şi despre ceea ce am făcut bine sau rău în existenţele noastre anterioare, avem totuşi intuiţia lor. Tendinţele noastre instinctive sunt o reminiscenţă a trecutului nostru, cărora conştiinţa noastră, care este dorinţa de a nu mai comite aceleaşi greşeli, ne avertizează să rezistăm.

394. În lumi mai avansate decât a noastră, unde nu există deloc chinul tuturor nevoilor noastre fizice, al infirmităţilor noastre, oare înţeleg oamenii că sunt mai fericiţi decât noi? Fericirea, în general, este relativă; se simte prin comparaţie cu o stare mai puţin fericită. În definitiv, cei care locuiesc în aceste lumi (lumi care, chiar dacă sunt mai bune decât a noastră, nu sunt totuşi în starea de perfecţiune) ar trebui să aibă în felul lor şi motive de plictiseală. În lumea noastră bogatul, care nu are nelinişti provocate de nevoile materiale, nu are totuşi mai puţin zbucium ce-i face viaţa amară. Or, întreb dacă nu cumva locuitorii acestor lumi se consideră tot atât de nefericiţi ca şi noi şi nu se plâng de soarta lor, neavând amintirea unei existenţe inferioare pentru comparaţie.

„Pentru aceasta trebuie să dăm două răspunsuri diferite. Există lumi, despre care şi tu vorbeşti, ai căror locuitori au o amintire foarte clară şi precisă cu privire la existenţele lor trecute. Ei pot şi ştiu să aprecieze fericirea pe care Dumnezeu le-a permis să o guste. Dar există şi alte lumi unde locuitorii aflaţi acolo, aşa cum spui, în condiţii mai bune decât ale voastre, au unele necazuri, nenorociri chiar; aceia nu apreciază fericirea lor datorită faptului că nu au amintirea unei stări mai nefericite. Dacă nu o apreciază ca oameni o apreciază ca Spirite”. Oare nu există în uitarea acestor existenţe trecute, mai ales când sunt foarte dureroase, ceva providenţial, şi în care se revelează înţelepciunea divină? Aşa şi în lumile superioare, amintirea existenţelor nefericite, dacă apare în memorie, nu este mai mult decât un vis urât. În lumile inferioare, relele prezente nu ar fi agravate de amintirea tuturor celor îndurate? Concluzionăm de aici că tot ceea ce Dumnezeu a făcut este bine făcut şi nu suntem în măsură să criticăm operele sale, şi să spunem cum ar fi trebuit să pună ordine în univers. Amintirea individualităţilor noastre anterioare ar avea inconveniente foarte grave; ar putea în anumite cazuri, să ne umilească în mod ciudat; între altele, să ne exalte orgoliul, şi prin acest lucru să împiedice liberul nostru arbitru. Dumnezeu ne-a dat pentru a ne îmbunătăţi, tot ceea ce ne este necesar şi poate să ne ajungă: vocea conştiinţei şi tendinţele noastre instinctive; a îndepărtat tot ceea ce ne putea face rău. Să mai adăugăm că dacă aveam amintirea actelor noastre personale anterioare, am fi avut-o în mod egal şi pe cea a actelor celorlalţi, şi această consecinţă ar fi putut avea cele mai neplăcute efecte asupra relaţiilor sociale; neavând întotdeauna motiv să ne mândrim cu trecutul nostru, adesea este mai bine ca un văl să fie aruncat asupra lui. Acest lucru concordă perfect cu doctrina Spiritelor despre lucrurile superioare lumii noastre. În aceste lumi, unde nu domneşte decât binele, amintirea trecutului nu are nimic neplăcut; iată de ce ele îşi amintesc de existenţa precedentă ca şi cum noi ne-am aminti de ceea ce am făcut în ajun. Cât despre şederea posibilă în lumile inferioare, aşa cum am spus, nu este mai mult decât un vis rău.

395. Putem avea unele revelaţii despre existenţele noastre anterioare?

„Nu întotdeauna. Unii ştiu totuşi ce au fost şi ce făceau; dacă le-ar fi permis s-o spună pe fată, ar face revelaţii originale despre trecut”.

396. Anumite persoane cred că au o vagă amintire a unui trecut necunoscut, ce li se prezintă ca o imagine fugitivă a unui vis pe care încearcă în van să-l înţeleagă. Această idee nu este decât o iluzie?

„Câteodată este real; dar adesea nu este decât o iluzie împotriva căreia trebuie să fim puşi în gardă, căci poate fi efectul unei imaginaţii surescitate”.

397. În existenţele corporale de o natură mai elevată decât a noastră, amintirea existenţelor anterioare este mai precisă?

„Da, pe măsură ce corpul este mai puţin material îţi aminteşti mai bine. Amintirea trecutului este mai clară pentru cei care locuiesc în lumile de ordin superior”.

398. Tendinţele instinctive ale omului fiind o reminiscenţă a trecutului său, rezultă că, prin studiul acestor tendinţe, se pot cunoaşte faptele săvârşite de el?

„Fără îndoială, până la un anumit punct; dar trebuie ţinut cont de ameliorarea ce s-a putut efectua în Spirit şi de hotărârile ce le-a luat în starea rătăcitoare; existenţa actuală poate fi mult mai bună decât precedenta”.
Oare poate fi mai rea? Adică omul poate săvârşi într-o existenţă greşeli necomise în existenţa precedentă?
„Aceasta depinde de progresul său; dacă nu ştie să reziste încercărilor, poate fi antrenat în noi greşeli; dar, în general, aceste greşeli acuză mai degrabă o stare staţionară decât o stare retrogradă, căci Spiritul poate să avanseze sau să se oprească, dar nu dă înapoi”.

399. Vicisitudinile vieţii corporale fiind în acelaşi timp o ispăşire pentru greşelile trecute şi probe pentru viitor, rezultă că, în funcţie de natura acestor vicisitudini s-ar putea deduce modul existenţei anterioare?

„Foarte adesea, de vreme ce fiecare este pedepsit pentru ceea ce a greşit. În acelaşi timp, nu trebuie să se facă din aceasta o regulă absolută; tendinţele instinctive sunt un indice mai sigur, căci încercările suferite de Spirit sunt atât pentru viitor cât şi pentru trecut”. Ajuns la termenul stabilit de Providenţă pentru viaţa normală, Spiritul îşi alege el însuşi probele cărora vrea să li se supună pentru a grăbi progresul său, adică felul de existenţă pe care o crede mai favorabilă lui, să-i furnizeze mijloacele, şi aceste probe sunt întotdeauna în raport direct cu greşelile pentru care trebuie să ispăşească. Dacă triumfă, se ridică; dacă sucombă, reîncepe. Spiritul se bucură întotdeauna de liberul său arbitru; în virtutea acestei libertăţi pe care o are în starea de Spirit el alege încercările vieţii corporale, hotărăşte ce va face şi ce nu va face în starea de încarnare şi alege între bine şi rău. A tăgădui omului liberul arbitru, ar însemna să-l reduci la starea de maşină. Reintrat în viaţa corporală, Spiritul pierde pe moment amintirea existenţelor sale anterioare, ca şi cum un văl le-ar ascunde; totuşi, el are câteodată despre ele o vagă conştiinţă; şi ele îi pot fi chiar revelate în anumite circumstanţe; dar atunci numai prin voinţa Spiritelor superioare ce o fac în mod spontan, într-un scop util, şi niciodată pentru a satisface o curiozitate deşartă. Existenţele viitoare nu pot fi revelate, deoarece ele depind de felul în care se săvârşeşte existenţa prezentă, şi de alegerea ulterioară a Spiritului. Uitarea greşelilor comise nu este un obstacol în îmbunătăţirea Spiritului, căci dacă el nu are o amintire precisă, cunoaşterea ce o avea în starea rătăcitoare şi dorinţa de a le îndrepta îl ghidează prin intuiţie şi îi dau raţiunea de a rezista răului; această raţiune este vocea conştiinţei, în care este secondat de către Spiritele ce-l asistă dacă ascultă inspiraţiile potrivite ce-i sunt sugerate. Dacă omul nu cunoaşte actele săvârşite în existenţele sale anterioare, ele poate întotdeauna să ştie de ce fapte s-a făcut vinovat şi care era caracterul său dominant. Îi este suficient să se studieze pe sine însuşi, şi poate judeca ceea ce a fost, dar nu prin ceea ce este, ci prin tendinţele sale. Vicisitudinile vieţii corporale sunt în acelaşi timp o ispăşire pentru greşelile trecute şi probe pentru viitor. Ele ne purifică şi ne înalţă, dacă le suportăm cu resemnare şi fără murmur. Natura vicisitudinilor şi încercărilor pe care le suportăm poate de asemenea să ne lămurească cu privire la ceea ce am fost şi ce am făcut, aşa cum aici-jos judecăm faptele unui vinovat prin pedeapsa impusă de lege. Astfel, cutare va fi pedepsit în orgoliul său prin umilinţa unei existenţe inferioare, bogatul rău şi avar, prin mizerie; cel care a fost dur cu alţii, prin durităţile ce le va suporta; tiranul, prin sclavie; copilul rău, prin ingratitudinea copiilor săi; leneşul, prin muncă forţată etc.

Allan Kardec - Cartea spiritelor

Puteti cumpara aceasta carte de aici: Editura Herald
sau o puteti descarca in format digital aici: Cartea Spiritelor