Alchimie spirituala - Ioan Muntean

1. CE ESTE ALCHIMIA SPIRITUALĂ?

Alchimie spirituală semnifică transformarea fiinţelor umane în aur şi transformarea calităţilor noastre inferioare, precum frica, ignoranţa, vrăjmăşia şi ruşinea, în cele mai preţioase lucruri care există: iubire, iluminare, fericire şi împlinire.

Paşii alchimiei, care încep de la naştere şi duc în cele din urmă la transformarea totală, au fost parcurşi atunci când o persoană a trecut dincolo de limitări, a aruncat toată teama şi a descoperit spiritul pur din interiorul său.

Adevărata alchimie este înlăuntrul nostru. Maestrul este un agent catalizator.

2. CE ESTE VIAŢA?

Corpul nostru este format din miliarde de celule care intră în diverse combinaţii până formează corpul. În mod similar fiecare dintre noi suntem o parte din Creaţia Divină, din Întreg. Aşa cum arată şi dr. Janine Fontaine corpul fizic reprezintă numai 5 – 10 % din ceea ce este omul, restul fiind energie şi informaţie de vibraţie înaltă(suflet, spirit…). Prin intermediul acesteia suntem în legătură cu întreaga creaţie şi în primul rând cu cei apropiaţi nouă: copii, neamuri, prieteni …

Toate formele de viaţă sunt sisteme de energie, care transmit semnale şi vibraţii. Noi – corpul nostru fizic, emoţional, mental şi spiritual – suntem câmpuri de energie în mişcare, cu toţii rezonând şi vibrând la propria noastră frecvenţă de vibraţie unică şi transmiţând unde de energie.

Viaţa este o şcoală a creşterii armoniei sufletului nostru cu restul Creaţiei Divine. În parabola fiului rătăcitor Iisus ne descrie călătoria de la perfecţiunea inconştientă, prin imperfecţiunea aparentă şi „rău”, până la perfecţiunea conştientă. Fiecare trebuie să ne urmăm propria cale. O credinţă devine eliberatoare numai prin experienţă proprie.

Indicatorul nivelului de armonie este bucuria. Iisus ne arată că Dumnezeu este Lumină şi Iubire.

Trebuie să fim în contact cu corpul, să-l iubim, să fim conştienţi de el, să ştim mereu ce e cu el.

3. CE ESTE BOALA?

Starea de sănătate este starea de armonie perfectă cu Întregul. Orice stare de dizarmonie este stare de boală şi creează încetiniri ale funcţionării pe subtil şi ulterior pe fizic. Şi un gând de vibraţie joasă are ca efect reducerea imunităţii. Bolile şi necazurile le văd ca semne ale insuficientei armonii între sufletul nostru şi restul Creaţiei.

Deşi medical clasic toate bolile sunt grupate sub diferite denumiri, din punct de vedere energetic şi informaţional fiecare boală este diferită de celelalte.

Ori de câte ori apare o boală, cu până la şase luni înainte de a se manifesta pe corpul fizic sunt transmise continuu semnale. Schimbările apar mai întâi în sistemul energetic şi informaţional şi apoi se manifestă în corpul fizic.

4. CARE SUNT CAUZELE BOLILOR?

Toxicitatea din gândurile negative, emoţiile negative nerezolvate, poluanţi, gunoaie, hrană necorespunzătoare etc., afectează câmpurile de energie ale corpului.

Expunerea repetată sau prelungită la stres eliberează substanţe chimice hormonale, cum ar fi cortizonul, colesterolul şi adrenalina, care slăbesc sistemul imunitar şi cresc riscul apariţiei de cheaguri de sânge şi a întăririi arterelor. Stocarea de emoţii negative în corpul fizic creează blocaje de energie care, în caz că sunt nerezolvate, vor conduce la distrugere şi boală.

Consider că toate bolile sunt ale sufletului. Una din principalele cauze ale bolilor este orgoliul. Cel orgolios nu se poate conştientiza ca parte a Întregului si ca efect nu-şi poate primi corespunzător energia şi informaţia de care are nevoie.. Aceasta creează dificultăţi sufletului chiar şi după plecarea din această viaţă.

5. PAŞI PE… CALE

Calea ne-o arată Iisus de 2000 de ani. Tot mai mult, pe măsură ce progresează, o reconfirmă şi ştiinţa. “Deveniţi o mlădiţă din vie” ne indică Iisus.

Importantă e trăirea şi nu teoria pentru că toată teoria din lume nu face cât un gram de practică. Cei de care mă ocup conştientizează că deşi este important şi ceea ce discutăm este mult mai importantă energia pe care o primeşte sufletul lor fiind în legătură cu mine. Mulţi o percep ca fiind între noi, o legătură continuă, iar când intrăm în legătură prin telefon sau direct, ridicarea lor este şi mai puternică.

Să conştientizăm că Dumnezeu este în toţi şi în toate, că totul este un imens templu divin din care facem şi noi parte, şi făcând tot ce simţim nevoia să facem să lăsăm grijile în seama lui Dumnezeu.

Indiferent ce fac ceilalţi noi cu bine să răspundem pentru că prin aceasta noi ne înălţăm cu sufletul spre Dumnezeu şi primim mult mai multă putere…

Să conştientizăm că Dumnezeu este lumină şi iubire şi de ceea ce iubim ne putem apropia.

Pentru a se duce răul care este de altă dată în jurul nostru trebuie să ne rugăm, dar trebuie să învăţăm şi să ne rugăm.

Să conştientizăm că şi bolile şi necazurile sunt îndemnuri de a ne întări armonia sufletului cu Dumnezeu.

Să ne bucurăm de binele celorlalţi şi în rest să-i lăsăm în seama lui Dumnezeu să-şi înveţe lecţiile, să nu-i judecăm.

Sufletul nostru trebuie să fie numai în legătură cu Dumnezeu. De orice ne ataşăm se creează probleme. Starea normală este de bine, de sănătate, de bogăţie. Bogăţia să o înţelegem ca un cadru divin în care ne aflăm şi nu ca fiind a noastră. Urmaşii trebuie să-i vedem ca daruri de la Dumnezeu şi abia apoi ca pe copiii şi nepoţii noştri.

Să trăim în prezent şi să ne bucurăm de fiecare clipă. Singurul timp real este prezentul. Numai când trăim în prezent putem fi în legătură cu Dumnezeu, ne trăim cu adevărat viaţa, suntem cu adevărat vii. Când ne bucurăm se înalţă sufletul spre Dumnezeu, se curăţă de aspectele mai puţin bune, se luminează viitorul.

Să facem cu bucurie şi mulţumire ceea ce simţim nevoia să facem. Când suntem mulţumiţi cu ceea ce facem efectul la ceea ce facem este cu atât mai bun şi înălţarea sufletului spre Dumnezeu cu atât mai stabilă.

Să avem întotdeauna imaginea de bine spre care tindem ca şi cum Dumnezeu le rezolvă pe toate. Să facem tot ce simţim nevoia să facem, şi pe măsură ce se înalţă sufletul spre Dumnezeu se curăţă şi informaţia care vine de la Dumnezeu, o primim mai clară, gradul de adevăr din ceea ce simţim că trebuie să facem este mai ridicat. Să ne bucurăm că se face voia lui Dumnezeu, să le primim pe toate cu smerenie, bucurie, mulţumire, sufletul deschis.

5.1 Dacă se poate să fim în legătură cu un maestru

Adevărata alchimie este înlăuntrul nostru. Maestrul este un agent catalizator. Tot ceea ce avem nevoie este înăuntrul nostru. Într-o reacţie chimică, pentru ca ea să poată avea loc, suportul de energie şi informaţie vine de la catalizator. În mod similar, de la maestru vine energia şi informaţia de care avem nevoie pentru a ne putea transforma.

Discipol este cel care este gata să primească, care e pasiv, deschis, vulnerabil. Iar maestru e cel care curge, care se revarsă, împrăştiindu-şi spiritul în existenţă. Şi cea mai bună cale este să devină hrană pentru aceia care caută adevărul. Asta este împărtăşania lui Iisus.

Oricând discipolul e pregătit maestrul apare. Când eşti pregătit Dumnezeu te caută. Oricând eşti pregătit, sămânţa va încolţi, bobocul va deveni floare. Pregătirea înseamnă aşteptare – aşteptarea e singura rugăciune pe care poţi s-o faci. Numai credinţa poate să aştepte.

Dacă poţi să aştepţi cu bucurie, nu va fi nevoie să mai aştepţi mult, pentru că divinul ţi se poate întâmpla numai când aşteptarea ta este extatică, plină de bucurie. Aşteaptă cu infinită răbdare, cu bucurie, cu extaz, şi atunci nu va mai fi nevoie să aştepţi, se poate întâmpla chiar şi în clipa asta. Dacă eşti deschis, pasiv, nimic nu poate împiedica lumina să intre.

Un fenomen viu, un maestru, prin simpla sa prezenţă creează un mediu. Şi, când intri în acel mediu, intri într-o familie, devii o parte a sufletului maestrului. Acum vei exista ca parte a maestrului şi el va exista prin tine.. Maestrul va avea grijă de tine în toate privinţele, vei fi acolo în intimitate, în strânsă apropiere.

Iisus a spus: “Luaţi şi mâncaţi acesta este trupul meu”. Când suntem în apropierea unui maestru el curge în noi, devine un curent înlăuntrul nostru. Vine la noi, ne umple până în centrul cel mai adânc. Nu trebuie să facem nimic, trebuie doar să fim receptivi în prezenţa lui – apropiat, receptiv, deschis.

5.1.1 Ce se face şi prin intermediul meu ?

Dumnezeu Tatăl, Întregul, lucrează prin intermediul fiecăruia dintre noi, fiecare fiind parte din Întreg, din Creaţia Divină. El lucrează şi prin intermediul meu. Iisus ne spune tuturor că Tatăl este cel care face lucrarea.

Primul care a văzut ce se face prin intermediul meu a fost un preot înalt în credinţă şi profesor la o facultate de teologie. El îi explica altui preot, care-l avea ca duhovnic din facultate, că …”e chirurgie cu lumină pe suflet” şi „se făcea şi în vechime prin oameni aleşi” …

A doua caracterizare importantă am primit-o prin mesaj de Sus prin intermediul Elenei I. când am rugat-o să-mi facă o caracterizare la începutul activităţii mele la SETRAS. Prin aceasta se arată şi rolul meu de catalizator… Pentru că este util în înţelegerea acestei lucrări îl prezint în anexă. Şi eu văd cum acestea toate se realizează şi prin intermediul meu.

Şi să ţinem minte că Iisus ne spune tuturor că acestea toate le putem face şi altele pe deasupra. Şi cei cu care lucrez văd cum starea de armonie se transmite şi spre cei apropiaţi lor, în primul rând spre copii ca şi cum fiecare ar face terapie de înalt nivel. Cei care făceau deja terapie simt cum efectul ei se îmbunătăţeşte şi ei se încarcă din ce în ce mai puţin de la cei de care se ocupă.

5.2 Să conştientizăm UNITATEA

Corpul nostru este format din miliarde de celule care intră în diverse combinaţii până formează corpul. În mod similar fiecare dintre noi suntem o parte din Creaţia Divină, din Întreg.

De la Dumnezeu Tatăl le primim pe toate şi prin intermediul nostru Dumnezeu îşi face lucrarea după cum ne spune Iisus. Când ne îndeamnă „toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm” ne arată că suntem o parte din Creaţia Divină şi să facem tot ce simţim nevoia să facem, dar, să lăsăm grijile în seama lui Dumnezeu. Când realizăm aceasta se rezolvă mai multe şi ne consumăm mai puţin. Aşa cum demonstrează şi medicina, grijile au ca efect o auto otrăvire…

Dumnezeu este pretutindeni. Tot ce e, e divin. Dumnezeu înseamnă pur şi simplu întreaga existenţă, totalitatea, oceanul care ne înconjoară, oceanul vieţii. Să-l vedem în toate pe Dumnezeu. O dată ce putem să vedem asta, fericirea e doar produsul secundar, pacea se produce pur şi simplu.

Primul lucru care trebuie ţinut minte – Divinul este aici şi acum, însăşi existenţa, însăşi respiraţia, noi înşine. Până când divinul nu este experienţa noastră, credinţa e zadarnică.

Întreaga existenţă este armonie. Nu poate exista altceva decât un joc cosmic. Să privim lumea ca pe un ocean în care noi suntem valurile şi apoi să continuăm să unduim, să ne jucăm.

Aşa cum arată şi dr. Jeanine Fontaine corpul nostru fizic reprezintă numai 5 – 10 % din ceea ce este omul, restul fiind energie şi informaţie de vibraţie înaltă(suflet, spirit…). Prin intermediul acesteia suntem în legătură cu întreaga creaţie şi în primul rând cu cei apropiaţi nouă: copii, neamuri, prieteni …Suntem parte a tot ceea ce considerăm a fi lumea noastră, şi strâns întreţesuţi cu tot acest tot. Suntem toţi expresiile aceleiaşi vieţi. Nu contează unde ne aflăm, rugăciunile noastre sunt auzite de toţi. Cu toţi Una suntem.

Suntem în rezonanţă – “acordaţi” la lumea noastră. Suntem parte a ceea ce percepem. Corpul nostru este un templu care ne adăposteşte sufletul. Orice se întâmplă cu lucrurile din această lume, este resimţit de corpurile noastre. Nu existăm decât ca Unul în această lume. Prin uşurarea durerilor altora, uşurăm şi durerile noastre. Iubindu-i pe ceilalţi ne iubim pe noi înşine. Cheia către unimea noastră este capacitatea pe care o avem de a transforma lumea în care trăim. Dar pentru aceasta trebuie în primul rând să ne acceptăm aşa cum suntem pe noi şi ceea ce este în jurul nostru. Transformându-ne pe noi, se transformă şi ceea ce este în jurul nostru, influenţa simţindu-se la nivel de Întreg.

Cu voinţă proprie, suntem un fragment care se luptă cu tot universul, având o cantitate infimă de energie. Şi acea energie este dată de univers. Universul este atât de jucăuş încât ne şi lasă să ne luptăm cu el, ne dă energie. Orice voinţă este împotriva naturii. Când spunem din toată inima “Facă-se voia Ta, nu a mea” – “Ta” se referă la divinitate, la totalitate, întreg – devenim pentru prima dată puternici. Dar această putere nu ne aparţine nouă – noi suntem doar un canal, un culoar. Această putere îi aparţine cosmosului.

Dumnezeu există pretutindeni – unul în toate. Singură unitatea există, cele multe sunt doar formele ei. Ele nu există în realitate împărţite, divizate, numai par divizate; în adâncime una sunt.

5.3 SĂ TRĂIM ÎN PREZENT!

„Un altul dintre ucenici I-a zis: “Doamne, dă-mi voie întâi să mă duc şi să îngrop pe tatăl meu”. Iar Iisus i-a zis: „Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor”. [Evanghelia după Matei 8,21]

Pentru conştiinţa obişnuită, ordinară, trecutul este timpul real, iar prezentul este doar trecerea de la trecut la viitor, este doar o trecere momentană. Trecutul este real şi la fel şi viitorul, dar prezentul este ireal pentru conştiinţa obişnuită. Pentru o fiinţă deşteptată numai prezentul este real. Numai atunci când omul se trezeşte, prezentul e real, iar trecutul şi viitorul devin amândouă ireale.

Să fim în clipa prezentă. Prezenţa este necesară pentru a deveni conştienţi de frumuseţea, măreţia şi sfinţenia naturii. Clipa de acum poate fi considerată elementul principal. Aici şi acum ,este singurul punct, din care putem ajunge la Dumnezeu. Îl descoperim pe Dumnezeu în momentul în care realizăm că nu este nevoie să-l căutam. El este în noi şi în tot ceea ce există. Numai Creaţia Divină există. Să ne aducem toată fiinţa în clipa prezentă. Tot ce există, există aici şi acum. Ori de câte ori ne dăm seama că ne ducem în trecut sau viitor să nu facem o problemă din asta. Să venim în prezent pur şi simplu. Niciodată să nu ne pară rău pentru trecut. Să trăim fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima. Numai atunci o vom încheia. Trebuie să ne încheiem socotelile în fiecare clipă. Să ne spunem: “Dacă trebuie să fac ceva, trebuie să fac aici şi acum, complet!” Să încercăm să acordăm atenţie acţiunilor în sine şi nu rezultatelor. Să acordăm atenţie deplină tuturor lucrurilor pe care ni le aduce în faţă prezentul. Să permitem lucrurilor să fie aşa cum sunt, atâta tot.

Să locuim în prezent şi să vizităm din când în când trecutul şi viitorul, atunci când trebuie să facem faţă aspectelor practice ale unei situaţii. În acest mod percepem o cunoaştere care nu distruge sacralitatea şi misterul vieţii ci conţine o iubire şi un respect profund pentru tot ceea ce există.

Nicodim l-a întrebat pe Iisus: “Învăţătorule, cum pot să intru în Împărăţia lui Dumnezeu?” Iisus a răspuns: “Adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu.” Această renaştere e un proces continuu. Trebuie să ne renaştem în fiecare clipă. Să murim în fiecare clipă pentru trecut, oricum a fost el, frumos sau un iad. Viaţa este o naştere continuă iar moartea e şi ea continuă. Să fim clipă de clipă proaspăt şi tânăr, să renaştem în fiecare clipă. Iar dacă suntem proaspeţi nu putem decât să asistăm, să fim martori.

5.4 Să fim conştienţi!

Să trăim clipă de clipă, atenţi, conştienţi de noi şi de tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, şi să răspundem clipă de clipă.

Conştienţa nu e ceva care trebuie cultivat; ea există deja, trebuie doar să fie trezită. Omul conştient este bun pentru că este conştient. Iar la lumina conştienţei, răul dispare la fel cum dispare întunericul la lumina zilei.

Să fim totali în acţiunile noastre, să fim conştienţi. Aceasta înseamnă să nu avem alte gânduri Corpul, mintea, sufletul să fie în armonie în timp ce facem orice lucru şi astfel lucrurile mărunte se transformă, devin acţiuni luminoase.

5.5 Să semănăm armonie!

Ceea ce semănăm aceea culegem.

Când Iisus ne spune “întoarce şi celălalt obraz” încearcă să exprime simbolic secretul lipsei de rezistenţă şi de reacţie. Când ne îndeamnă “să ne rugăm pentru cei ce ne urăsc şi ne blestemă” Iisus ne transmite că dacă noi răspundem cu bine, indiferent de acţiunile celorlalţi, ne ridicăm pe plan spiritual şi primim mult mai multe…

5.6 Să conştientizăm că DUMNEZEU ESTE LUMINĂ ŞI IUBIRE!

Iisus ne arată că „Dumnezeu este lumină şi iubire.” Când îl conştientizăm ca iubire ne putem apropia de el. Din acest punct de vedere este frumoasă şi pilda cu “fiul rătăcitor”. Când se întoarce nu-l întreabă nici de ce s-a îndepărtat, nici ce a păcătuit, ci este primit cu lumină şi iubire simbolizat prin tăierea viţelului cel gras. Aceasta este foarte important pentru că ne putem apropia mult mai uşor de Dumnezeu.

5.7 Să învăţăm să ne rugăm!

Ca să se ducă încărcătura negativă care este în jurul nostru trebuie să ne rugăm. Dar aşa cum ne arată şi Iisus trebuie să învăţăm să ne rugăm. El ne transmite rugăciunea “Tatăl nostru” dacă nu suntem în stare să ne rugăm în linişte. Dacă mintea ar fi liniştită şi am putea conştientiza că suntem parte din Creaţia Divină şi că de la Dumnezeu le primim pe toate şi prin intermediul nostru Dumnezeu Tatăl este cel care-şi face lucrarea, şi ne deschidem sufletul să vină puterea divină care dă viaţă tuturor să ne facă bine şi apoi se duce să facă lucrarea lui cu cei apropiaţi nouă, cu toţi oamenii şi cu creaţia divină aceasta ar fi una din cele mai puternice rugăciuni.

Dacă simţim nevoia să ne rugăm cu cuvinte singurele rugăciuni bune cu cuvinte sunt cele în care mulţumim pentru ceea ce primim şi ce vom primi. Prin aceasta deschidem posibilitatea pentru a putea primi.

Când Iisus ne spune “acestea toate le puteţi face şi altele pe deasupra” ne arată că în noi este Dumnezeu care are puteri nelimitate, starea normală fiind de bogăţie, de sănătate, de bine. Noi trebuie să ne înălţăm cu sufletul spre Dumnezeu pentru a le putea primi pe toate. Când noi cerem, punem în evidenţă faptul că nu avem şi creăm condiţii ca să nu putem avea, sau să primim foarte greu ceea ce cerem.

5.8 Să respirăm cu LUMINĂ ŞI IUBIRE!

Chiar şi numai transformarea respiraţiei dintr-un act inconştient într-un act conştient, are efect deosebit. Înţelegând că şi în aerul din jurul nostru este energie divină putem conştientiza cum o dată cu aerul pe care-l inspirăm intră şi energia divină care ajunge în toate părţile corpului, face bine peste tot, vindecă peste tot, înalţă peste tot şi apoi rămânând în continuare plini de energie divină când expirăm se duce energie divină şi spre toţi oamenii, spre întreaga creaţie. Pentru cei care pot, să conştientizeze această energie ca lumină şi iubire divină. Cu cât semănăm mai multă energie divină, mai multă lumină şi iubire divină, cu atât mai multă culegem.

5.9 Să ne descărcăm de energia greşelilor!

Să conştientizăm că viaţa este o şcoală a creşterii armoniei sufletului cu Creaţia Divină şi se aseamănă cu şcoala clasică. Şi copilul până învaţă să tragă liniile drepte la începutul şcolii, câte exerciţii face şi, dacă se supără că nu le poate trage drepte de prima dată, nu învăţă niciodată să le tragă. Este important ca nici noi să nu ne punem cenuşă în cap dacă greşim pentru că amplificăm răul. Ceea ce putem face este să mulţumim la Dumnezeu că ne luminează şi să ne ajută să facem tot mai bine ceea ce facem.

Cea mai mare greşeală a omului este orgoliul, egoul, pentru că atunci când omul crede că el face lucrarea şi nu se conştientizează ca parte a Creaţiei Divine prin care Întregul, Dumnezeu Tatăl îşi face lucrarea, se separă de Întreg şi nu poate primi energia şi informaţia de care are nevoie. În rest conform legii semănatului cu cât de la noi pleacă mai mult bine cu atât mai mult bine culegem.

5.10 Să-i mulţumim lui Dumnezeu că ne luminează în loc să ne autocompătimim!

Să conştientizăm că şi bolile şi necazurile sunt semne că trebuie să ne întărim armonia sufletului cu Dumnezeu şi cu restul Creaţiei Divine. În loc să ne autocompătimim sau să-i compătimim pe ceilalţi este important să-i mulţumim lui Dumnezeu că ne luminează şi ne ajută să ne învăţăm lecţiile şi să ieşim din situaţia în care suntem. Prin aceasta ne deschidem şi primim ceea ce avem nevoie pentru a ieşi din situaţia în care suntem şi să trecem mai bine prin toate. Şi văd cum oamenii se pot recupera şi din cele mai grele boli când îşi învaţă lecţiile… În general bolile sunt vindecabile. Sunt mai degrabă oameni nepregătiţi să se vindece…

Energia de compătimire este energie de blocaj. Când îi compătimim le facem rău şi lor şi nouă. Când îi compătimim că sunt bolnavi le întărim boala. Când îi compătimim că au necazuri atragem şi alte necazuri asupra lor. Mulţi au primit aceleaşi boli ca cei pe care îi compătimeau pentru a pricepe că nu-i bine să compătimească.

5.11 Să ne bucurăm de binele celorlalţi în loc să judecăm!

Când ni se spune “să nu judecaţi” ni se atrage atenţia pe de o parte că nu suntem în stare să judecăm şi pe de altă parte că dacă judecăm atragem, prin rezonanţă, răul judecat asupra noastră.

În momentul când judecata încetează, prin acceptarea realităţii, facem loc iubirii, bucuriei, păcii. Să nu ne mai judecăm nici pe noi şi nici pe ceilalţi, să renunţăm la pretenţiile faţă de noi şi de ceilalţi. Cel mai important catalizator al schimbării într-o situaţie este acceptarea completă a situaţiei aşa cum este ea, fără a simţi nevoia de a o judeca sau a o schimba în vreun fel. Când acceptăm starea prezentă, fiecare moment este bun. Prin înălţarea noastră interioară se înalţă şi ceea ce se află în legătură cu noi.

5.12 Sufletul să fie numai în legătură cu Dumnezeu!

Sufletul trebuie să fie în legătură numai cu Dumnezeu pentru a primi ceea ce avem nevoie. Pentru sănătatea sufletului nostru de orice ne ataşăm, fie ca este vorba de familie, spiritualitate, bunuri…, trebuie să le pierdem sau să nu putem dispune de ele.

Starea normală este de bogăţie dar trebuie s-o înţelegem ca pe un decor divin în care ne aflăm şi pe care trebuie să-l folosim. Dacă credem că este al nostru şi un capăt de aţă ne face „bogaţi”.

Să înţelegem că urmaşii sunt în primul rând daruri de la Dumnezeu şi abia apoi copiii şi nepoţii noştri. Să ţinem la Dumnezeu din ceilalţi, la sufletul lor, şi abia apoi la ei ca oameni.

Să ne bucurăm când suntem în legătură cu oamenii înalţi pe suflet. Dar să nu-i comparăm între ei, să nu judecăm.

5.13 Să ne bucurăm!

Când Iisus ne spune că pentru a intra în Împărăţia Cerurilor trebuie să redevenim copii ne indică să fim în prezent precum copii şi să ne bucurăm ca ei. Abia când ne bucurăm clipă de clipă merită să trăim. La ce ne-ar fi util dacă am avea toată bogăţia de pe pământ, şi am fi cei mai grozavi artişti, sportivi … dacă nu ne putem bucura.

Starea normală este de bucurie că suntem în această viaţă care este o şcoală a creşterii armoniei sufletului cu Dumnezeu, cu Întreaga Creaţie. Dar până ajungem la această stare de bucurie continuă, de extaz, este util să ne bucurăm de faptul că-l regăsim tot mai frumos pe Dumnezeu, că ne întărim tot mai mult legătura sufletului cu Dumnezeu, ne putem bucura de toţi şi de toate… şi de flori, şi de copaci şi de păsări … şi de orice. Să conştientizăm că toate fac parte din Creaţia Divină, să conştientizăm frumuseţea şi măreţia Creaţiei Divine … Când ne bucurăm şi conştientizăm frumuseţea şi măreţia Creaţiei Divine creşte nivelul de vibraţie al sufletului, se curăţă de aspectele mai puţin bune, se deschide sufletul şi primim cu atât mai multă putere şi multe altele, se luminează viitorul.

5.14 Să fim mulţumiţi!

Ceea ce suntem este un rezultat a ceea ce gândim, vorbim sau facem. Pentru a ni se îmbunătăţi armonia cu Creaţia Divină putem pleca de la situaţia în care suntem şi prin paşii pe care-i putem face. Din acest motiv este foarte important ca făcând tot ce simţim că trebuie să facem, să ne acceptăm pe noi şi ceea ce este în jurul nostru aşa cum suntem şi să fim mulţumiţi cu cât şi cum putem face. Acceptarea şi mulţumirea sunt cele care asigură o bază solidă pe care ne putem ridica. Din acest motiv Iisus ne spune că “trebuie construită casa pe stâncă solidă”. Trebuie să înţelegem că viitorul nu se poate baza decât pe starea de acceptare şi de mulţumire. Dacă nu suntem mulţumiţi putem avea toate bogăţiile pe pământ şi să fim cei mai grozavi în toate domeniile că totul se destabilizează şi se pierde.

5.15 Să avem imaginea de bine spre care tindem!

Să avem întotdeauna imaginea de bine spre care tindem ca şi cum Dumnezeu le rezolvă pe toate. În acelaşi timp să facem tot ce simţim nevoia să facem, lăsând grijile în seama lui Dumnezeu, bucurându-ne că se face voia Lui, şi primindu-le pe toate cu smerenie, cu bucurie, cu mulţumire, cu sufletul deschis; să ne bucurăm că Dumnezeu îşi face lucrarea şi prin noi şi cei apropiaţi nouă.

Ioan Muntean - Alchimie spirituala