Experienta in apropierea mortii



Experienta Anitei Moorjani in apropierea mortii


Ziua in care am trecut dincolo…
“Am avut cancer in faza finala (Limfom Hosgkin) si eram ingrijita acasa. Eram conectata la un tub de oxigen si aveam o asistenta care ma ingrijea 24 de ore pe zi. Insa in dimineata de 2 februarie 2006 nu m-am mai trezit.”
Am intrat in coma. Sotul meu l-a sunat pe doctor care i-a spus sa ma duca de urgenta la spital. Oncologul sef m-a consultat si i-a spus sotului meu ca acesta este finalul si ca toate organele mele interne se opresc. Verdictul a fost ca nu voi supravietui mai mult de 36 de ore. Totusi, oncologul a spus ca va face tot ceea ce este posibil, insa l-a avertizat pe sotul meu ca este extrem de posibil sa nu supravietuiesc, pentru ca organele interne nu mai functioneaza. Acest lucru a fost indicat de faptul ca intregul meu corp incepuse sa se umfle si aveam leziuni deschise pe toata pielea. Mi-au administrat un cocktail de medicamente, m-au umplut de tuburi si mi-au dat oxigen.
Claritatea Constiintei
Credeam ca imi tot pierd constiinta si mi-o recapat in tot acest timp, pentru ca eram constienta de tot ceea ce se intampla in jurul meu. Insa mi s-a confirmat mai tarziu, de catre familie si de catre doctori ca eu am fost in coma in tot acest timp. Am vazut si am auzit toate conversatiile dintre sotul meu si doctori, care aveau loc in afara camerei in care eram asezata, la aproximativ 12 m. distanta pe un hol. Am putut sa verific autenticitatea conversatiilor mai tarziu impreuna cu sotul meu, care a fost socat de acest fapt. Apoi, chiar „am trecut dincolo”, intr-o alta dimensiune, unde am fost complet inconjurata de un sentiment total de iubire. Am experimentat si o claritate extrema a motivelor pentru care aveam cancer, de ce am venit in aceasta viata de la inceput, ce rol a jucat fiecare membru al familiei mele in viata mea, in marea schema a vietii si in general cum functioneaza viata. Claritatea si intelegerea pe care le-am obtinut in aceasta stare este aproape de nedescris. Cuvintele par sa limiteze experienta – am fost intr-un loc unde am inteles cat de infinit mai mult este dincolo de perceptia noastra a lumii tri-dimensionale. Am realizat ce dar este viata si ca eram inconjurata de fiinte spirituale iubitoare, care erau intotdeauna langa mine, chiar daca eu nu stiam de existenta lor.
Darul vietii
Iubirea pe care am simtit-o era coplesitoare si din aceasta perspectiva, stiam perfect cat de puternica sunt si am vazut in mod clar posibilitatile uimitoare pe care noi ca fiinte umane le putem atinge in timpul vietii fizice. Am descoperit ca scopul meu ar fi sa aduc „Raiul pe Pamant” folosind noua intelegere si sa impartasesc aceasta cunoastere si cu altii. Totusi am putut alege intre a ma intoarce la viata sau sa merg inainte catre moarte. Am fost facuta sa inteleg ca nu imi venise inca timpul, insa ca am intotdeauna posibilitatea de a alege si ca daca aleg moartea atunci nu voi mai putea experimenta o gramada de daruri pentru restul de viata care ar fi ramas daca as fi ales viata. La inceput, nu mi-am dorit sa ma intorc, pentru ca aveam un corp extrem de bolnav si nu vroiam sa ma intorc in acest corp al carui organe interne incetasera sa mai functioneze, plus leziunile deschise de pe piele. Insa se pare ca am devenit aproape instantaneu constienta de faptul ca daca aleg viata, corpul meu se va vindeca extrem de repede. Iar diferenta nu s-ar vedea in luni sau saptamani, ci in decurs de cateva zile!
Apoi am inceput sa inteleg cum incep bolile la nivel energetc inainte de a apare la nivel fizic. Daca as fi ales sa raman in viata, cancerul ar fi disparut din energia mea, iar coprul fizic s-ar fi recuperat extrem de rapid. Apoi am inteles ca atunci cand oamenii se trateaza cu medicamente pentru boli, acestea elimina boala doar din corpul fizic, insa nu si din energie, asa ca boala revine. Am realizat ca daca ma intorc, as face-o cu o energie extrem de sanatoasa. Apoi corpul fizic s-ar fi aliniat foarte rapid si permanent la conditia energiei mele. Am inceput sa fiu constienta ca acest lucru se aplica in orice caz, nu numai in cazul bolilor – probleme fizice, psihologice etc. Am devenit constienta ca tot ceea ce se intampla in viata noastra este dependent de aceasta energie din jurul nostru, creata de noi. Nimic nu era real – noi am creat imprejurimile, problemele etc. in functie de tipul de energie. Claritatea cu care am simtit modul in care primim ceea ce primim era fenomenala! Totul se leaga de modul in care noi suntem din punct de vedere energetic. Cumva am stiut ca voi vedea aceste „dovezi” direct daca ma voi intoarce in corp. Parea ca baleiam intre cele doua lumi, aceasta lume fizica si partea cealalta, insa de fiecare data cand treceam in „partea cealalta”, parea ca intru tot mai profund si ca experimentez tot mai multe „scene.” A fost una dintre ele in care am vazut cum viata mea a atins toti oamenii din viata mea – era precum o tapiserie si am vazut cum am schimbat viata tuturor celor care traiau in apropierea mea. Apoi am vazut o alta scena in care l-am vazut pe fratele meu intr-un avion, care auzind vestea ca urma sa mor, venea sa ma vada (am verificat acest lucru cand am inceput sa imi revin, iar fratele meu era acolo, tocmai coborat din avion). Apoi am vazut o strafulgerare a fratelui meu si a mea si am inteles intr-un mod anume ca ca era dintr-o viata anterioara, in care eram mult mai in varsta decat el si eram ca o mama pentru el (in viata aceasta el este mai in varsta decat mine). Am vazut ca eram extrem de protectoare cu el. Deodata am devenit constienta ca el era in avion si am simtit ca „nu pot sa ii fac asta acum – nu il pot lasa sa vina si sa ma vada moarta.” Apoi am vazut cum menirea sotului meu era legata de mine si cum a decis el sa vina si sa experimenteze viata aceasta impreuna cu mine. Daca as fi plecat, probabil ca m-ar fi urmat repede.
“Raiul pe Pamant”
Dupa experienta aceasta, m-am recuperat rapid. Doctorii au asteptat sa fiu stabila inainte de a face o biopsie a nodurilor limfatice pentru a cerceta prezenta celulelor canceroase, insa nu au putut descoperi niciun nod limfatic destul de mare pentru a sugera prezenta cancerului (la intrarea in spital corpul meu era plin de noduri limfatice si tumori de dimensiunea unei lamai, incepand cu baza craniului pana in abdomen). Apoi mi-au facut o biopsie a maduvei spinarii, din nou pentru a gasi activitate canceroasa, pentru a ajusta chimioterapia in conformitate cu boala si nu au gasit nicio urma de cancer. Doctorii erau extrem de confuzati, insa au pus totul pe un raspuns subit la chimioterapie. Pentru ca nu au reusit sa inteleaga ce se intampla, m-au pus sa fac test dupa test, iar eu le-am trecut pe toate cu brio, si cu siguranta ca fiecare test m-a facut sa am si mai mare incredere in mine! Mi-au facut o radiologie a intregului corp si pentru ca nu au reusit sa gaseasca nimic l-au pus pe medicul raiolog sa repete testul!!! Din cauza experientei mele, acum impartasesc cu toata lumea faptul ca stiu ca miracolele sunt posibile in viata ta, in fiecare zi. Dupa ce am vazut ceea ce am vazut, realizez ca absolut orice este posibil si ca nu am venit aici ca sa suferim. Viata ar trebui sa fie mareata, iar noi suntem extrem de iubiti. Modul in care am privit viata s-a schimbat in mod dramatic si sunt extrem de recunoscatoare ca mi s-a dat o a doua sansa de a experimenta „Raiul pe Pamant.”

Scară la cer… (2)




Începutul 

           Să dau timpul înapoi este ca și cum aș întoarce ceasul și l-aș potrivi... undeva, demult, în copilărie, la vârsta de numai 6-7 ani. Am avut o boală considerată pe atunci ”boala copilăriei”, adică oreion. Nu era vaccin pentru așa ceva pe vremea aceea. Știu că am avut febră foarte mare. Tata vorbea cu mine dar apoi mă gândeam ce a spus, dacă așa a spus sau doar mi-am imaginat... Cred că de aici a început totul. Acum mă gândesc că probabil am avut o deschidere a unor câmpuri energetice, necunoscute, dar care fac legătura directă cu lumea de dincolo. Dincolo de materie, de ceea ce simțim și de ceea ce vedem și chiar dincolo de limitele înțelegerii umane.
          Scriu și adun astfel de momente cu gândul de a-mi demonstra mie dar și întregii lumii că viața continuă chiar și după trecerea noastră în neființă. Au trecut anii și totul a început mai accentuat în urmă cu 20 de ani. Am visat pe bunica, de care mă îndepărtasem deoarece nu îi înțelegeam comportamentul, spunând – ”eu nu am murit, eu mai trăiesc încă... și râdea...” La câteva ore de la trezirea din acest vis, un telefon mă anunța că bunica murise cu o săptămână în urmă. Foarte mult timp am avut coșmaruri legate de ea și acestea au durat câțiva ani. Toate au luat sfârșit când am mers la biserică am aprins o lumânare și am spus că am iertat-o. Într-unul dintre vise era agitată și a spus că mă lasă în pace dacă voi cumpăra un costum tricotat de la un magazin pe care îl văzusem cu o zi în urmă. Am cumpărat costumul și s-a liniștit. Vreau să precizez că ea era croitoreasă la o casă de modă renumită din București și în același timp avea ca pasiune tricotatul. Aceasta este doar o întâmplare. Legătura mea cu cei de dincolo a continuat, desigur, în cea mai mare parte prin intermediul viselor.
         Am primit și primesc mesaje în vis de la apropiați, cunoscuți, dar și necunoscuți. Cele mai profunde mesaje sunt de la cei dragi inimii mele – mama, tata, Maricuța...în vise, dar am putut să îi văd pe unii, necunoscuți și nu numai, și în stare de veghe, aș spune un semi-somn... Așa s-a întâmplat cu 20 de ani în urmă când citeam o frază interesantă într-o carte, care spunea așa – ”dacă suntem puternici, ei, cei din lumea de dincolo ne dau semne”...eu spun, da, sunt puternică este ok să primesc semne și în acel moment ușa camerei mele s-a deschis...M-am speriat, mi-am facut cruce și totul s-a oprit... După câteva ore însă, un bătrânel, semănând leit cu celebrul Einstein, cu mâinile la spate, trecea prin drepul ușii mele și a intrat în bucătărie. Eram singură acasă deși locuiam în acea vreme cu cei doi frați gemeni, mai mici...

Ligia Beatrice Vasilescu

Va urma...

Scară la cer… (1)



Între normal și paranormal

Scară la cer… 

• Primul pas… prima treaptă

Noapte, vis, existență paralelă. Pentru mine una așa este și foarte mult aș dori să știu dacă mai sunt pe undeva oameni ca mine… Aceasta este determinarea cu care am pornit la acest drum, al peniței, al scrisului, al ideilor așternute pe coala albă de hârtie. Cuvintele ”Scară la cer” au venit de undeva departe de mine, dincolo de ce sunt eu, dintr-un subconștient care dictează, uneori, ce să facem, încotro să ne îndreptăm pașii, unde să mergem sau unde să ne oprim…Auzind aceste cuvinte fiind într-un dialog eu cu mine însămi nu am înțeles imediat sensul lor… dar în următoarele ceasuri și zile, da, am înțeles mesajul. El este simplu, cât se poate de simplu. ”Cât trăim trebuie să ne construim, noi oamenii, o scară… o scară la cer”. Pornind de la această idee am să vorbesc în mai multe episoade despre experiențele mele, mesajele primite, dialogul sau monologul, călătoria în lumea de dincolo… toate în 99 la sută din cazuri … prin intermediul visului. Voi încerca să aprofundez existența paralelă cu interviuri, povestiri, declarații ale altor oameni, unii dintre ei, prin natura meseriei având această oportunitate de a primi semne de la cei plecați dintre noi. Ce mi se pare și mie interesant în cazul meu este că nu caut semne cu orice preț, nu am depus eforturi să ajung acolo unde mintea omenească cu greu poate pătrunde…
Totul la mine a decurs cât se poate de firesc, de natural. Totodată, am avut și am norocul să cunosc oameni cu deschidere paranormală dar aceasta în primul rând din curiozitatea de jurnalist care mă caracterizează. Voi vorbi cu ei și despre ei, dar cu permisiunea lor, desigur. Mi-au trebuit 20 de ani ca să mă înțeleg pe mine, să înțeleg primele mesaje, să înțeleg sensul vieții mele, să înțeleg de ce am fost lăsată pe Pământ să îmi îngrop nu un părinte ci trei părinți, bunici, socrul meu iubit, alți oameni dragi, apropiați… Nu mi-am propus… dar de la toți am primit semne…în vis. Ceea ce povestesc unii oameni că văd în moartea clinică, eu am avut și am privilegiul de a vedea în vis. Dacă sunt oameni ca mine tare aș vrea să știu de existența lor. Am avut multe momente grele, cumpene, lacrimi, mii de lacrimi. Întotdeauna m-am întrebat de ce am fost lăsată să merg mai departe…
Acum știu, aveam și eu menirea, ca noi toți dealtfel, să construiesc scara spre cer… Aceasta este doar prima treaptă…Vom parcurge toate treptele împreună…



Viața ne-a fost dată cu un sens, am venit pe lume cu scopul bine determinat de a face ceva, o menire, am primit misiunea de a fi prezenți aici, acum, în același timp material, noi toți, eu și voi... 
Desigur, prima întrebare – care este misiunea mea? Simplu, se rezumă la trei cuvinte – ”Scară la cer”. Aceasta este misiunea mea, dar și a ta. Cât trăim să ne construim, treaptă cu treaptă scara la cer, scara spre cer, locul unde vom ajunge mai devreme sau mai târziu... urmăriți episoadele noastre și haideți să construim împreună această necesară scară la cer,  fără de care viața pământeană nu ar avea niciun sens.

Ligia Beatrice Vasilescu

Va urma...