Semne de la nașa de botez
Eram la sute de kilometri depărtare de casă și chiar dacă eram într-o casă străină, noaptea o visez pe nașa mea de botez, Dorina, care intra în apartamentul unde trăia fata ei. O văd în apartament cum se îndreaptă, în mare viteză, spre ultima cameră unde o aștepta ginerele. Eram un pic mirată deoarece știam că ginerele ei, fost pilot, aviator, a murit la fel ca și mama mea, la 36 de ani, având, de asemenea, aceeași cauză medicală, rinichii. Dimineața primesc un telefon de la tata care mă anunța că în acea noapte, nașa Dorina a murit. Mă întorc în grabă la București și împreună cu tata și Maricuța mergem la fiica nașei, Liliana, acasă. Imediat ce am intrat în apartamentul cu trei camere al nașei tinere, Liliana, situat la parterul unui bloc din sectorul doi al Capitalei României, am retrăit, în întregime, visul. Mi-a atras atenția imaginea unei combine stereo așezată chiar în prima camera de la intrare, respectiv sufrageria. Era exact așa cum am văzut-o în vis… Și mai mult decât atât, am aflat că acea camera unde am visat pe nașa că intra, era camera preferată a ginerelui, plecat demult dintre noi…
Tata socru…
Cele trei istorioare sunt despre una și aceeași persoană – socrul meu. Un înger pe Pământ. A avut parte însă, aici, pe planeta noastră, de suferință, foarte multă suferință…
• Prima dată în viața mea am fost nevoită să văd zbuciumul ultimelor clipe de viață. Nici la mama sau la vreuna dintre bunicile sau bunicii mei nu am văzut cum și-au dat ultima suflare. La socrul meu trebuia să văd, să simt și într-un fel să înțeleg… Având o boală necruțătoare, cancer la stomac, durerile erau infernale. Cu toate acestea, a avut puterea, în momentul în care l-am luat de mână, chiar dacă se afla în luptă cu moartea, să mă mângâie, ca o consolare… În momentul în care îi scoteau trupul firav, răpus de boală, din casă, eu am căzut pe podea, lângă pat, sfâșiată de durere… Am avut, însă, în acel moment o străfulgerare a unui gând care suna cam așa: ”Tata Valentin, dacă este viață dincolo de moarte, dă-mi un semn te rog…” Și de trei ori a scârțâit parchetul, ca și cum pe podeaua rece de lemn s-au făcut trei pași… Un mers încetișor, ca atunci când mergem în vârful picioarelor, de teamă să nu trezim pe cineva…
• Ne aflam acasă, noaptea, după priveghi, mă trezesc și privesc țintă spre colțul patului. Văd silueta socrului meu, care telepatic mă întreabă ”Dormiți? Am venit să văd dacă sunteți bine...” Eu, mă ridic și întreb, retoric, ”A, dumneavoastră sunteți?!” și mă întind la loc, cu capul pe perna moale. În același timp soțul, care dormea lângă mine, se trezește și el și mă întreabă cu voce tare: ”ce este, ce s-a întâmplat, de ce te-ai ridicat?” Am răspuns în șoaptă – ”Nimic, dormi la loc...” Ce era să spun? Știi, tatăl tău este aici... nu puteam, mai ales că simțeam că nu trebuie să vorbesc despre aceasta și nici nu știu dacă am povestit vreodată, chiar dacă au trecut mai mult de 13 ani de atunci...
• Ne aflam în incinta unui restaurant, la masa de pomenire. Auzeam cum toți oamenii foloseau tacâmurile. Metalul greu lovea farfuriile delicate... Un zgomot care nu poate fi descris în cuvinte. Gândul meu era – ”cum pot oamenii mânca, având atâta poftă, când un om a murit?”... Deodată, simt ceva greu energetic, direct în ceafă. Din spatele meu aud ... ”Lijia” ... Spun - ”da” și întorc, brusc, capul... Nu văd pe nimeni. Imediat îmi aduc aminte că un singur om îmi spunea așa, numai iubitul meu tată socru, tata Valentin, pentru care zeci de oameni l-au condus, în acea zi, pe ultimul drum.
Ligia Beatrice Vasilescu
Va urma...
