Despre suflete, reincarnare si karma


Citat din cartea lui Aryana Havah - Cristofor Magul din Carpati

"– Există un număr limitat de suflete?
- în creaţie nu există limite. Acesta este un cuvânt pământesc. Nimic în Univers nu este limitat. Totul este în continuă expansiune şi transformare.

- Dar copiii care se nasc nu sunt suflete noi? întreb eu.


– Nu, ele sunt suflete care au mai trăit pe acest pământ sau suflete care vin la încarnare din alte universuri sau sisteme solare, şi cărora întruparea terestră le este necunoscută, însă cu siguranţă nu sunt nou create. Este drept că nu toate sufletele au aceeaşi vechime astrală; unele sunt foarte bătrâne, au milioane de ani vechime, altele sunt mai tinere, au doar câteva sute de mii de ani.

– Eu nu cred în reîncarnare, ce argumente pot fi aduse în sprijinul acestei teorii?

– A te îndoi de reîncarnare este a te îndoi de însăşi actul creaţiei. Cum crezi că Dumnezeu în marea lui înţelepciune ar putea da unui copil la naştere sănătate, înţelegere, capacitate intelectuală, o familie iubitoare cu posibilităţi materiale şi altuia deficienţe, necazuri, părinţi denaturaţi.


- Aici intervin faptele părinţilor. Dacă aceştia au păcate, atunci copilul are probleme, se naşte cu anumite boii sau handicapuri şi părinţii suferă, spun eu, aducându-mi aminte vag, de ceea ce afirmă biserica.

– Bine dar atunci unde este dreptatea? Ce vină are sufletul care s-a întrupat? Dacă sufletele sunt egale în faţa lui Dumnezeu, dacă sunt fără de păcat, atunci ar trebui să aibă din start aceleaşi coordonate de viaţă. Ce vină are entitatea care se avântă întrun trai plin de privaţiuni, care se naşte din start cu o tară socială. Dacă pleci de la ideea că nu există reîncarnare şi că vin suflete noi, atunci explică tu această nedreptate. Asta ar însemna că cineva acolo sus stă şi împarte norocul după bunul său plac.


– Exact asta spun eu! Cineva acolo sus stă şi împarte dreptatea. Cred că este mare coada la Bill Gates şi Donald Trumph, cu liste de aşteptare de câţiva ani. Dacă ar fi după liberul arbitru, cred că toţi ar vrea ca ei să le fie taţi.

– Dacă nu accepţi legea reîncarnării, nu îi poţi explica unui copil născut fără picioare de ce nu poate deveni atlet, de ce Dumnezeu în mila lui a hotărât aşa. Totul pare fără logică. Vezi că nu se leagă. Dacă însă accepţi reîncarnarea, atunci explicaţia este simplă. Aici intervine karma.


Ce este karma?

– Legea karmei este legea supremă. Este legea cauzei şi a efectului. Fiecare cauză dă naştere la un efect şi fiecare efect are o cauză. Mai exact, o acţiune are un anume rezultat. Este însăşi legea fizicii. Dacă arunci o piatră în lac, în urma ei vor rămâne unduirile apei, din ce în ce mai line, până când vor dispărea, numai că într-o încarnare, efectele unei acţiuni pot să dispară abia după mai multe încarnări succesive.

Cum poţi ieşi din legea karmei?

- Plătindu-ţi toate datoriile şi primind înapoi tot ceea ce ţi se datorează. Este un fel de punct zero dacă vrei, un punct în care nu mai datorezi şi nici nu ţi se mai datorează nimic. Odată ajuns aici ai şansa de a putea fi deasupra acestei legi, însă numai dacă ai cunoaştere şi înţelepciune.


- Bine, să admitem ideea, spun eu, dar un om trăieşte în medie 70 de ani. Dacă cei de care sunt legat nu se află aici, odată cu mine? Dacă există un decalaj, o defazare, dacă aceasta durează mai multe încarnări la rând. Eu mor, iar ei abia se nasc.

Vezi în aceasta constă înţelepciunea Creatorului. Legea atracţiei face ca voi să vă naşteţi în grupuri compacte de entităţi. Toate sufletele legate între ele se nasc şi trăiesc cam în aceeaşi perioadă, chiar dacă la mii de kilometri distanţă. Trebuie să vezi aceste grupuri ca pe nişte stoluri, ele vin şi pleacă cam în acelaşi timp. Zăbovesc doar cei ce au într-un fel sau altul legătură cu grupul ce urmează să sosească. Aceasta este explicaţia faptului că într-o eră muzica, pictura, literatura au luat amploare, iar în alta ştiinţele, medicina, tehnica. Este vorba de omogenitatea grupului.

Trebuie să recunosc că ceva logică are. Din trei fraze a reuşit să îmi clatine argumentele.

Dacă reîncarnarea există totuşi? Atunci cum intră sufletul în trup?
- Cum intră sufletul în trup? spun eu cu voce tare.

- Legătura dintre suflet şi trup se realizează cu ajutorul matricei astrale. Aceasta reprezintă conexiunea dintre suflet şi trup şi aici se regăsesc toate trăsăturile de caracter ale unui individ.

- Te referi la aură?
- Nu, aura este cu totul altceva. Ea reprezintă emanaţia, radiaţia tuturor elementelor îngemănate în om, emanaţie care produce anumite vibraţii, cărora le corespund anumite culori, pe când matricea astrală este o punte între suflet şi tru p, prin care acesta percepe planul terestru. Fără suflet matricea s-ar dezintegra, căci ea nu este de sine stătătoare.
- Ce se întâmplă cu sufletele după ce mor?
- Ele trec din planul terestru în cel astral, în locul specific şi conform cu vibraţia fiecăruia. Aici intervine principiul densităţii luminice. Cu cât un suflet este mai luminos, cu atât el va accede către planuri vibraţionale mai înalte, cu cât sufletul este mai întunecat, cu atât va ajunge în planuri mai grosiere. Acest lucru depinde de gradul de dezvoltare şi evoluţie a fiecărui individ în parte. în momentul morţii are de fapt loc ruperea bruscă a legăturilor dintre elemente şi astfel sufletul este eliberat şi poate urca în lumea astrală. Sufletul străbate toate zonele acesteia şi rămâne agăţat de planul care corespunde perfect vibraţiei lui.
– Adică în iad sau rai, punctez eu.
– Nu există nici iad, nici rai. Există doar apropiere sau depărtare de Divin. Iadul şi raiul sunt cuvinte pământene. Este drept că sufletele descriu depărtarea de Dumnezeu ca fiind cea mai cruntă tortură. Dacă entităţile ar şti ce înseamnă să trăieşti în întuneric, chiar pentru o perioadă scurtă de timp, ar renunţa la activarea polarităţii lor negative.

– Aceasta este o altă problemă. De ce nu ştim ce am făcut şi ce ne aşteaptă? Cred că ar fi mult mai bine.

- Uitarea este o altă lege a universului. Ea trebuie să existe pentru ca omul să poată anihila karma. Crezi că dacă ai şti că te căsătoreşti cu ucigaşul tău din altă viaţă ai faceo? Ai putea accepta că sora ta este persoana care ţi-a distrus viaţa şi pe care ai ucis-o? Ţi-ai iubi copilul dacă ai şti că el este întruparea celui care te-a ucis în trecut? Te-ai aşeza la masă cu părinţii tăi, dacă ai şti că în altă viaţă au fost cei care te-au obligat să renunţi la şcoală pentru a te căsători? Şi exemplele pot continua la nesfârşit. Pentru ca şi karma sa să poată fi îndeplinită, legiuitorul trebuie să devină nelegiuit, călăul victimă, soţul amant şi amantul soţ, copilul părinte, medicul pacient şi tot aşa până când fiecare suflet îşi va fi însuşit toate aceste vibraţii, trăiri, desăvârşindu-şi cunoaşterea. Când acest lucru va fi înfăptuit, el va ajunge la înţelepciune. Nu există suflet înţelept care să nu fi cunoscut toate aceste planuri. Ceea ce diferenţiază entităţile între ele este numărul de încarnări în care şi le-au însuşit. Unora le-au trebuit câteva vieţi altora câteva sute, însă în final toate fiinţele vor ajunge desăvârşite, în acelaşi loc de unde au plecat. între timp ele trebuie să treacă prin naşteri şi morţi succesive, prin şederi şi aşteptări în planul astral pentru a se încarna optim. Sunt încarnări ce sunt alese pentru ei de îngerii karmei..."


"
– Care este calea ce trebuie urmată pentru a ajunge la desăvârşire?
Calea cumpătării. Calea echilibrului. Urmând aceste căi omul trebuie să ajungă la dăruire, iertare,
iubire, cunoaştere, adevăr şi înţelepciune. Dar mai înainte de a-şi însuşi aceste vibraţii el trebuie să fi trecut prin toate păcatele lumii, prin deznădejde şi extaz, prin ură, mânie şi pasiune, prin sărăcie şi abundenţă. Trebuie să cunoască toate laturile creaţiei şi să îşi însuşească toate caracteristicile specifice lor. Diamantul desăvârşirii se află ascuns în mocirla trăirilor animalice. Trebuie să bagi mâna în nămol, să te murdăreşti pentru a-1 aduce la lumina, iar odată scos el este al tău, reprezintă strădania ta de veacuri. Nimeni şi nimic nu ţi-1 mai poate lua. Oamenii trebuie să ajungă să îşi
conştientizeze propria divinitate, să ajungă în acel punct în care Christosul lor interior se poate manifesta. Oamenii trebuie să înţeleagă că nu sunt un capriciu al naturii ci sunt fii şi fiice de Dumnezeu, că în matricea lor astrală străluceşte Duhul Sfânt, care le conferă aceleaşi drepturi şi puteri, egale cu cele ale lui Iisus.
Iisus şi-a ales singur drumul, nu Tatăl a făcut-o pentru el; el a păşit pe această cale spre a arăta lumii cum fiecare om îşi poate schimba viaţa, că moartea nu este o piedică în calea învierii, împărăţia lui Dumnezeu se află aici, acum printre voi. nu trebuie decât să vreţi să intraţi în ea şi aflându-vă acolo veţi constata că viaţa voastră păcătoasă va dispărea de la sine, toate părţile ascunse şi întunecate ale conştiinţei vor fi anihilate şi transformate în lumină. Poarta împărăţiei vă este deschisă, trebuie doar să găsiţi calea de a ajunge la ea. Drumul nu este uşor, este lung şi anevoios, însă răsplata va fi pe măsura strădaniei.

– Şi cum să găsim această cale? , întreb eu mânat de o curiozitate reală.

– în primul rând să vă schimbaţi principiile de viaţă. Primul pas ar fi înţelegerea faptului că Dumnezeu este Gândire Pură, iar atunci când apare un bruiaj sau o dizar-monie, îndreptaţi-vă imediat inima către această gândire şi puneţi-vă întrebarea ce ar fi făcut Dumnezeu în această situaţie. Cum ar fi reacţionat el? Veţi constata cu uimire că sufletul vă va fi invadat de o mare pace şi înţelepciune. Veţi şti instinctiv ce aveţi de făcut. Nu uitaţi că pentru a vi se da trebuie să cereţi, căci a primi fără a cere înseamnă încălcare de liber arbitru, adică nerespectarea legii. Al doilea lucru foarte important este sacralizarea activităţii. Fiecare activitate ar trebui făcută ca şi cum creatorul însăşi o execută.
- Poţi fi un pic mai exact?
- Spre exemplu când găteşti, fă-o ca şi cum Dumnezeu se manifestă prin tine. Pune în oală nu numai alimente ci şi sănătate, linişte, iubire. Gândeşte-te ca mâncarea să conţină exact atâtea elemente câte îi sunt necesare fiecăruia în parte, pentru un organism echilibrat. Fă curăţenie gândindu-te că prin aceasta scoţi din casă tot răul vrajba, ura, boala şi introduci pace, bună-înţelegere, armonie. Adu în casă plante verzi în ghiveci, căci ele reprezintă viaţa. Evită florile tăiate deoarece ele sunt sisteme vii aflate pe moarte. Adu suflul divin în orice acţiune în orice trăire în orice gând. Când faci duş imaginează-ţi că toate trăsăturile negative ale caracterului tău se şterg şi că devii mai bun, mai înţelegător, mai plin de Duh Sfânt. Iubeşte oamenii din jurul tău şi fă-le bucurii, surprinde-i cu mici gesturi de apreciere, laudă-i şi încurajează-i, scoate în evidenţă lucrurile bune pe care le-au făcut şi minimalizează-le greşelile.
Când te duci la
birou fă-o cu drag, ca şi cum ai face-o pentru Dumnezeu. Cam asta trebuie făcut."

Puteti gasi cartea in format digital aici: www.scribd.com

2010 – Cel mai uimitor an al vietii voastre!


" 2010 este anul din care se nasc legendele!
Din multe puncte de vedere, energia acestui an special este mult mai importanta decat cea a anului 2012. Ea este esentiala pentru evolutia planetei. Lucrurile pe care le faceti si pe care le activati in acest an, la scara mare, determina viitorul vostru si contribuie la viitorul planetei. Acesta este anul in care trebuie sa aveti aspiratii inalte si sa va asumati, cu mult curaj, riscuri. Viitorul vostru (si viitorul nostru colectiv) va fi insamantat in lunile care urmeaza. Semintele pe care le plantati in solul fertil al sufletelor voastre in acest an vor prinde radacini in 2011 si vor rodi in 2012.

2010 este anul in care este bine sa va concentrati asupra visurilor voastre, sa renuntati la atasamente, la credintele limitative privind viitorul. Nu mai este nevoie sa va considerati victime ale copilariei, ale circumstantelor sau ale vremurilor in care traiti. Priviti inainte. Incetati sa mai conduceti masina vietii voastre, privind in oglinda retrovizoare. Decideti ca anul care vine va fi cel mai plin de oportunitati, de pasiune, cel mai transformator an din viata voastra de pana acum…si asa va fi!

Acesta este anul in care aveti posibilitatea de a manifesta dorintele inimilor voastre.

In lunile care urmeaza, puteti descoperi adevarul din sufletele voastre. Ceea ce a fost ascuns, se va dezvalui. Este un timp in care sa va ascultati visele si intuitiile si sa observati semnele care va ies in cale. Atunci cand ascultati ceea ce ele va transmit, veti face alegerile corecte. Iesiti din ceata care va inconjoara si patrundeti in stralucirea voastra. Concentrati- va pe lucrurile pentru care sunteti recunoscatori si, pe cat este posibil, nu va mai lasati absorbiti de problemele trecutului. Imbratisati anul care vine, cu placere si bucurie. Tema anului 2010 este: “energia urmeaza gandul”. Gandurile voastre vor deveni noua realitate, cu o viteza tot mai mare. Va rog, nu pierdeti aceasta pretioasa deschidere a timpului.

Iata cateva lucruri pe care le puteti face in zilele ce urmeaza, pentru a profita de avantajele oferite de acest timp foarte puternic:

- Creati un “Colaj cu semintele viziunii” voastre pentru viitor. Acesta este un instrument puternic, ce da rezultate, pentru ca da forma lumii nevazute. Procesul in sine este o ceremonie a creatiei, care faciliteaza procesul prin care visurile voastre devin realitate. Iata cateva sugestii: nu incercati sa gasiti fotografii cu imaginea exacta a “lucrurilor” pe care le doriti. Folositi fotografii sau cuvinte care va creeaza “sentimentul” a ceea ce doriti sa experimentati, ca rezultat al dobandirii obiectului dorintelor voastre. Este mult mai usor sa manifestati ceea ce doriti, atunci cand sunteti in legatura cu “emotia” legata de implinirea dorintei. De asemenea, nu puneti in colajul vostru nimic din ceea ce ar putea face subconstientul vostru sa tipe: “Asa ceva nu se poate intampla”! Colajul vostru trebuie sa fie cat se poate de realizabil. Asezati colajul intr-un loc din care energia lui sa poata fi absorbita de subconstientul vostru.

- Creati o Cutie magica, cu miracole. Aceasta seamana cu crearea colajului, dar este mult mai fluida. Decorati o cutie – poate fi din carton, lemn sau material plastic – iar in jurul laturilor exterioare, scrieti: “Multumesc! Multumesc”! Iar in interiorul capacului, scrieti: “Tot ceea ce e scris in aceasta cutie este adevarat”! Apoi, scrieti-va pe biletele dorintele voastre…ca si cand s-ar fi materializat deja . Cand una dintre dorinte se materializeaza, inlocuiti biletelul respectiv…si, daca vreti, puteti adauga si alte biletele. Puneti in cutie obiecte speciale, cum ar fi cristalele sau petalele de flori. Asezati cutia intr-un loc special, pentru a ajuta la manifestarea visurilor voastre.

Faceti o bagheta a manifestarii spiritului. Decorati o bagheta cu ata, margele, burete, pene s.a.m.d., in timp ce va afirmati intentiile si rugaciunile pentru anul 2010. Fiecare parte reprezinta un aspect diferit al vietii voastre din anul ce va veni. Lasati bagheta afara, timp de 24 de ore, de preferat intr-un loc in care poate primi lumina soarelui de dimineata. Apoi, agatati-o in interior, pentru a putea radia aceasta energie, in noul an."

Denise Linn

Sursa: www.editura-foryou.ro

2010, UN AN NOU si INTENS!


2010, UN AN NOU si INTENS! (le multumim Anei si Mihaelei Nicolai)
de Patricia Diane Cota-Robles

Este greu de crezut ca deja am incheiat prima decada din mileniul al treilea. Nu cred sa existe cineva care sa contrazica faptul ca timpul este accelerat. Procesul extraordinar de trezire a Omenirii, pe care l-am trait pe parcursul primilor zece ani din secolul al XXI-lea, a fost miraculos, insa va fi mai prejos fata de transformarea constiintei care va avea loc pe parcursul urmatorilor zece ani. Aceasta transformare a constiintei va avea drept rezultat unirea a milioane de Lucratori intru Lumina, a caror munca dedicata Omenirii si Luminii va schimba cursul istoriei. Privita prin prisma aparentelor exterioare, aceasta declaratie poate parea prea buna ca sa fie adevarata, insa, in realitate, ea nu descrie cu exactitate minunile ce urmeaza sa vina pentru Omenire si intreaga Viata de pe aceasta planeta. Aceste transformari marete vor incepe in 2010 si se vor desfasura zi dupa zi, pana in momentul in care tiparele de perfectiune pentru Noul Pamant se materializeaza la nivel fizic. Daca aveti vreo indoiala cu privire la acest lucru, va rog sa meditati asupra urmatorului Adevar: “Lumina lui Dumnezeu este INTOTDEAUNA Triumfatoare, iar NOI suntem acea Lumina!”

Inca din zorii Noului Mileniu, Lucratorii intru Lumina din lumea intreaga au invocat Interventia Divina pentru a ajuta la trezirea Omenirii si la Inaltarea Pamantului in dimensiunea a cincea. Pe durata acestor zece ani, Pamantul a trecut printr-un proces de purificare intensa, care a scos la suprafata toate lucrurile ce se afla in contradictie cu Raiul pe Pamant, pentru a fi vindecate. Acest proces inca nu s-a incheiat, insa suficiente creatii umane disfunctionale ale Omenirii au fost curatate, pentru a se incepe procesul de materializare a tiparelor de perfectiune pentru Noul Pamant. Aceasta reprezinta urmatoarea etapa din desfasurarea Planului Divin, care va incepe odata cu Anul Nou, in 2010.

Exista cateva evenimente ceresti care coincid cu inceputul anului 2010. Acest lucru nu este intamplator. Prin eforturile reunite ale Lucratorilor intru Lumina si ale intregii Companii a Cerului, acest An Nou intens este propulsat catre frecventele de vibratie cele mai inalte pe care Legea Cosmica le va ingadui. 2009 a fost un an cu vibratia 11. Unsprezece este un numar maestru, care reflecta transformarea naturii fizice, in natura Divina. Aceste energii au pregatit fiecare particula atomica si sub-atomica si fiecare unda de Viata de pe Pamant, in vederea transformarii ce va avea loc in 2010.

Pe 12 decembrie 2009, orele 12:12, Mama noastra Dumnezeu si Aspectele Feminine ale Dumnezeirii din intregul Univers au expansionat portalul Transfigurarii Iubirii Divine. Prin acest portal expansionat, Pamantul si intreaga Viata de pe el sunt scaldate in energii mai inalte si mai transformative, decat am cunoscut vreodata. Aceste frecvente ale Iubirii Divine se vor amplifica zi de zi si ora de ora, pana la 12 decembrie 2010. Pe durata acestui ciclu de 12 luni, Omenirea va cunoaste o ocazie fara egal de a elibera toate tiparele comportamentale care ne impiedica sa manifestam, in mod tangibil, tiparele de perfectiune pentru Noul Pamant. Acesta este un dar milostiv, de Gratie Divina. Reprezinta o perioada in care noi sa ne concentram atentia asupra Intentiilor Divine.

Pe 16 decembrie 2009, portalul Transfigurarii Iubirii Divine a fost intensificat prin intermediul unui intens moment de Luna Noua. Acesta a amplificat influxul de Lumina si a scaldat Pamantul pe durata Solstitiului de iarna din 21 decembrie 2009. Pe 31 decembrie 2009 vom cunoaste o ECLIPSA LA CEA DE-A DOUA LUNA PLINA DIN ACEASTA LUNA. Fiintele de Lumina au dezvaluit faptul ca acesta va fi cel mai semnificativ An Nou pe care l-am trait de la caderea noastra din Gratie, acum milioane de ani in urma. Aceasta este o perioada extrem de importanta pentru noi toti, ce confera putere la tot ceea ce dorim sa co-cream in viata noastra personala si pe aceasta planeta. Nu numai ca sperantele, visele, viziunile noastre si Intentiile Divine vor fi expansionate de o mie de ori, de catre Compania Cerului, insa ele vor fi expansionate exponential de catre extraordinarul influx de Lumina pe care il vom cunoaste in acea zi sfanta.

Aceste daruri ale Interventiei Divine se vor extinde in intensitate si putere, pana pe 14 ianuarie 2010. In acea zi vom trece printr-o Eclipsa Solara la Luna Noua, incredibil de puternica. In timpul Eclipsei Solare, tiparele de perfectiune carora le-am conferit putere vor fi pecetluite pentru totdeauna, in frecventele vibrationale cele mai inalte cu putinta. Din acel moment, ele se vor amplifica zi de zi si ora de ora. In momentul in care viziunile noastre ating o masa critica, are loc o transformare extrem de puternica, ce va face ca toate co-creatiile noastre sa se materializeze.

Este important ca noi toti sa intram in inima noastra, ca sa observam ca Prezenta noastra EU SUNT ne calauzeste, ca sa ne confere putere in viata noastra personala. De asemenea, ne putem reuni ca sa invocam Lumina in numele Omenirii si al intregii Vieti de pe aceasta planeta. Compania Cerului ne-a oferit instrumente foarte puternice si minunate, care sa ne ajute sa ne re-programam. As dori sa va impartasesc unul dintre aceste instrumente. Acest exercitiu ne va ajuta sa eliberam formele-gand fragmentate si bazate pe frica, din cadrul naturii noastre umane. El ne va ajuta sa-i acordam Prezentei noastre EU SUNT, suveranitate deplina asupra vietii noastre.

NOUA TEHNOLOGIE A FLACARII VIOLET

Frecventele penta-dimensionale ale Flacarii Violet ne ajuta sa descarcam cu usurinta programe sau tipare de perfectiune, din Corpul Cauzal al Tatalui-Mamei Dumnezeu, pe care ne-am dori sa le manifestam in viata noastra. Incepem cu o invocatie, apoi hotaram care sunt programele pe care dorim sa le descarcam si ii cerem Prezentei noastre EU SUNT sa ne ajute. Aceste descarcari au loc in mod instantaneu si automat, intr-un mod foarte similar procesului prin care introducem un program nou in computerul nostru.

Dupa ce am descarcat programul, Prezenta noastra EU SUNT foloseste tehnologia Flacarii Violet, pentru a scana toate inregistrarile, amintirile, sistemele de credinta, fricile, blocajele etc. pe care le avem, din toate structurile de timp si dimensiunile - atat cunoscute, cat si necunoscute. Orice gand, cuvant, actiune sau sentiment pe care le-am exprimat vreodata, in oricare dintre vietile noastre, si care este in contradictie cu noul program, este identificat, transmutat si sters.

Avem, de asemenea, capacitatea de a descarca programe pentru familia, prietenii nostri si intreaga Omenire. Tot ce avem de facut este sa invocam Prezenta lor EU SUNT si sa cerem ca programul sa fie descarcat in conformitate cu Planul lor Divin.

Pentru menirea noastra colectiva de aici, Fiintele de Lumina au grupat programele pe care urmeaza sa le descarcam, in functie de subiectul in cauza. Vom invoca, de asemenea, familia noastra, prietenii nostri si intreaga Familie a Omenirii.

Primul pas implica invocarea Tatalui-Mamei noastre Dumnezeu, Prezenta noastra EU SUNT si Prezenta EU SUNT a intregii Omeniri.

DESCARCAREA PROGRAMELOR DIN CORPUL CAUZAL AL LUI DUMNEZEU

Prin Prezenta lui Dumnezeu, EU SUNT, Invoc:

Tata-Mama Dumnezeu, Prezenta Mea EU SUNT, Prezenta EU SUNT a INTREGII Omeniri si intreaga Companie a Cerului.

Invoc forta deplina a Flacarii Violet din dimensiunea a cincea.

Cer Prezentei EU SUNT a fiecaruia dintre membrii familiei mele, prietenii mei si din intreaga Familie a Omenirii sa descarce aceste programe pentru fiecare persoana, in conformitate cu binele ei cel mai inalt si cu Planul ei Divin. Si incep ...

Prea-iubita Prezenta EU SUNT, descarca acum din Corpul Cauzal al lui Dumnezeu programele pentru Fluxul Infinit al Abundentei lui Dumnezeu, Belsug, Libertate Financiara si Furnizare de catre Dumnezeu a TUTUROR lucrurilor bune. (pauza)

Programele sunt descarcate cu succes, iar Prezenta mea EU SUNT scaneaza acum toate fatetele Fiintei mele si transmuta si sterge tot ceea ce este in contradictie cu aceste programe. (pauza)

Prea-iubita Prezenta EU SUNT, descarca acum din Corpul Cauzal al lui Dumnezeu programele pentru Tinerete Vesnica, Sanatate Vibranta, Frumusete Radianta si Forma Perfecta, Ferma si Zvelta. (pauza)

Programele sunt descarcate cu succes, iar Prezenta mea EU SUNT scaneaza acum toate fatetele Fiintei mele si transmuta si sterge tot ceea ce este in contradictie cu aceste programe. (pauza)

Prea-iubita Prezenta EU SUNT, descarca acum din Corpul Cauzal al lui Dumnezeu programele pentru Obiceiuri pentru Sanatate Perfecta, inclusiv Obiceiuri alimentare, de Miscare Fizica, de Munca, Relaxare si Recreere, Obiceiuri de Dedicare Spirituala, de Meditatie si Contemplatie. (pauza)

Programele sunt descarcate cu succes, iar Prezenta mea EU SUNT scaneaza acum toate fatetele Fiintei mele si transmuta si sterge tot ceea ce este in contradictie cu aceste programe. (pauza)

Prea-iubita Prezenta EU SUNT, descarca acum din Corpul Cauzal al lui Dumnezeu programele pentru Viata de Familie Divina, Relatii pline de Iubire, Adorare, Iubire Divina, Sexualitate Divina, Intelegere Adevarata, Comunicare Clara si Eficienta, Impartasire cu Inima Deschisa, Unime si Unirea Familiei Omenirii. (pauza)

Programele sunt descarcate cu succes, iar Prezenta mea EU SUNT scaneaza acum toate fatetele Fiintei mele si transmuta si sterge tot ceea ce este in contradictie cu aceste programe. (pauza)

Prea-iubita Prezenta EU SUNT, descarca acum din Corpul Cauzal al lui Dumnezeu, programele pentru Pace Eterna, Armonie, Echilibru si Veneratie pentru INTREAGA Viata. (pauza)

Programele sunt descarcate cu succes, iar Prezenta mea EU SUNT scaneaza acum toate fatetele Fiintei mele si transmuta si sterge tot ceea ce este in contradictie cu aceste programe. (pauza)

Prea-iubita Prezenta EU SUNT, descarca acum din Corpul Cauzal al lui Dumnezeu, programele pentru Imputernicire de Sine, Succes, Implinire, Menire Divina, o Cariera plina de Satisfactii, Respect de Sine, Dezvoltare Spirituala, Iluminare, Constiinta Divina si Perceptie Divina. (pauza)

Programele sunt descarcate cu succes, iar Prezenta mea EU SUNT scaneaza acum toate fatetele Fiintei mele si transmuta si sterge tot ceea ce este in contradictie cu aceste programe. (pauza)

Prea-iubita Prezenta EU SUNT, descarca acum din Corpul Cauzal al lui Dumnezeu, programele pentru Perceptie si Inima Deschisa si Comunicare Telepatica Mentala cu Compania Cerului si Taramurile Ingerilor si Elementalilor. (pauza)

Programele sunt descarcate cu succes, iar Prezenta mea EU SUNT scaneaza acum toate fatetele Fiintei mele si transmuta si sterge tot ceea ce este in contradictie cu aceste programe. (pauza)

Prea-iubita Prezenta EU SUNT, descarca acum din Corpul Cauzal al lui Dumnezeu, programele pentru Creativitate Inspirata prin Muzica, Cantec, Sunet, Incantare, Dans, Miscare, Arta si Educatie. (pauza)

Programele sunt descarcate cu succes, iar Prezenta mea EU SUNT scaneaza acum toate fatetele Fiintei mele si transmuta si sterge tot ceea ce este in contradictie cu aceste programe. (pauza)

Prea-iubita Prezenta EU SUNT, descarca acum din Corpul Cauzal al lui Dumnezeu, programele pentru Ras, Bucurie, Zburdalnicie, Haz, Exprimare de Sine, Exaltare, Entuziasm, Beatitudine, Extaz, Uimire si Veneratie. (pauza)

Programele sunt descarcate cu succes, iar Prezenta mea EU SUNT scaneaza acum toate fatetele Fiintei mele si transmuta si sterge tot ceea ce este in contradictie cu aceste programe. (pauza)

Prea-iubita Prezenta EU SUNT, descarca acum din Corpul Cauzal al lui Dumnezeu, programele pentru materializarea fizica a Raiului pe Pamant. (pauza)

Programele sunt descarcate cu succes, iar Prezenta mea EU SUNT scaneaza acum toate fatetele Fiintei mele si transmuta si sterge tot ceea ce este in contradictie cu aceste programe. (pauza)

ACCEPT si STIU acum, prin fiecare fibra a Fiintei mele, ca aceste programe din Corpul Cauzal al lui Dumnezeu au fost descarcate cu succes. ACCEPT si STIU, de asemenea, ca Prezenta mea EU SUNT va actualiza aceste programe zi de zi si va sterge, in mod continuu, toate lucrurile din Fiinta mea, care sunt in contradictie cu aceste programe.

In profunda Smerenie, Iubire Divina si Recunostinta, declar:
S-a infaptuit. Si asa este. Prea-iubit EU SUNT, Prea-iubit EU SUNT, Prea-iubit EU SUNT.

Patricia Diane Cota-Robles
a 501 (c) 3 nonprofit educational organization
Website: http://eraofpeace. org

Sursa:

Viaţa pe Pământ... încotro?


"Cine poate sa afirme cu tarie ca are gânduri, actiuni curate, în fiecare zi a vietii lui? Câti dintre noi ne ascundem esecurile aruncând în ceilalti oameni gânduri, sentimente, vorbe, actiuni care încalca toate perceptiile morale posibile.
Câti dintre noi trateaza animalele, plantele, natura, pamântul din care ne hranim, ca si când ar fi ceva lipsit de importanta? Câte animale omorâm în fiecare zi, pentru a ne hrani, fara sa ne dam seama ca preluam în corpul nostru frica lor, sentimentele lor, sclavia si sacrificiul lor.
Toate acestea migreaza în corpul nostru si asa devenim sclavii propriei noastre ignorante.
Câti dintre noi sunt interesati si de altceva decât propria bunastare, propriul succes, propria ascensiune, propria masina, propria casa, propriul confort? Câti? Câta ura, câta rautate, câta
urâtenie aruncam în ceilalti oameni în fiecare zi, când gândim, vorbim, actionam, în afara compasiunii si iubirii? Cum ne uitam dimineata când mergem la serviciu, la cei din jurul nostru, în
autobuz sau în masina? Cum urlam unii la altii în trafic? Ce le spunem colegilor si ce gândim de fapt? Cât mintim, cât înselam? Cum ne învatam copiii sa se comporte? Altfel decât actionam noi?
Ce predica preotii în biserica? Cum îi învata sa urasca alti oameni, din alte religii? Alte religii, alte sistem de valori, pe care le numim comod secte, si le punem repede sub presul ignorantei noastre. Religia mea e mai buna decât a ta, eu sunt mai destept decât tine, eu sunt diferit de tine, eu sunt alb, tu esti tigan, negru, rosu, albastru. Unde credeti ca duce toata nebunia asta? Unde?
Câte razboaie aprobam si sustinem tacit, în numele banilor, al religiei, al intereselor obscure si murdare? Toate acestea se aduna, se contorizeaza si se transmit mai departe, la fiecare generatie care se naste. Numiti-le cum vreti, karma sau blesteme, ele au acelasi efect: împovararea generatiei urmatoare. Si fiecare generatie devine mai încarcata si mai apasata de faptele predecesorilor ei. Dupa care ne lamentam si, plini de întelepciune, constatam alterarea valorilor generatiilor tinere. Printr-un exercitiu simplu de imaginatie, încercati sa contorizati toate aceste fapte, de la începuturile timpului si pâna acum. Din pacate, toate acestea contribuie din plin la crearea acestei realitati, pe care cartea de fata ne-o arata.
În ultimii 100 de ani, omenirea a înregistrat o impresionanta crestere economica, un progres stiintific semnificativ, extraordinar pentru ultimii 2000 de ani. Am ajuns, în anul 2009, sa traim o viata controlata din ce în ce mai mult de computere si masini. Este minunat, este extraordinar sa folosesti tehnologia, inteligenta umana, pentru a-ti înfrumuseta si îmbunatati calitatea vietii pe
pamânt.
Toate marile civilizatii care au trait pe acest pamânt au folosit tehnologii avansate. Noi nu facem exceptie. Însa, pâna acum, nicio civilizatie nu a atins dezvoltarea, numarul si întinderea la care acum am ajuns. În mod normal, ar trebui sa ne simtim mândri, împliniti, iluminati. Însa si aici înregistram, de fapt, un esec colosal. Sursa principala a acestui sistem sta în electricitate si
petrol. Pâna în acest moment, o infima parte a populatiei foloseste sursa de energie nepoluanta. Din lacomia liderilor nostri, am ajuns sa devenim tributari unui sistem economic si tehnologic bazat exclusiv pe consum, care la rândul lui distruge atât natura, cât si propria creatie: oamenii. Noi am creat aceasta tehnologie si acum observam cum aceasta a devenit propriul nostru inamic. Am devenit dependenti de petrol, iar asta ne omoara orasele, copiii, viitorul. Între timp, refuzam orice tehnologie nepoluanta si neinvaziva, pastrând acest status quo, care, în viitorul apropiat, va
face imposibila viata pe aceasta planeta.
Poate unii ar putea spune ca prin aceasta cale, prin aparitia unor astfel de mesaje, aceasta posibila realitate devine mai puternica, mai aproape de a se materializa. Ei bine, da. Este posibil. Dar cred ca orice om este responsabil. Este responsabil pentru el, în primul rând. Este responsabil pentru o schimbare în viata lui, daca îi pasa de el, de oamenii pe care îi iubeste, de viitorul pe care, fara sa stie, îl construieste.
Viitorul, asa cum este el perceput de majoritatea oamenilor, înca nu a fost creat. Ne aflam în prezent, iar, în acest moment, totul este deja perfect. Daca simtiti ca nu este perfect, atunci, cu siguranta, vorbim de situatia în care, adânc întiparite în fiecare, sunt frici, posesie, ura, zgârcenie, ignoranta, cu alte cuvinte, convingeri limitative care ne otravesc existenta, cât si viata celor din jurul nostru. Acestea sunt si cauzele bolilor din corpul nostru fizic. Daca ne vom debarasa de ele, vom putea trai cu adevarat în puterea noastra, în prezent, plini de iubire, compasiune si întelepciune. Este singura cale prin care putem crea un univers cu adevarat demn de aceasta rasa, de acest Pamânt.
Poate acest semnal este menit sa trezeasca ce este mai bun în oameni. Personal, cred ca este posibil sa ne schimbam orice viitor, univers care înseamna distrugere, totala sau partiala. Cred în
oameni, în puterea lor de a depasi obstacole. Istoria ne-a aratat cam cât de puternici suntem, daca actionam din inima, cu întelepciune si curaj. Desi sunt tanâr, vreau sa traiesc pe un pamânt pe care fiecare om sa existe si sa actioneze ca Iisus, Buddha sau cum vreti sa-i spuneti. Vreau sa traiesc pe un pamânt populat de oameni care sunt constienti de puterea lor de a crea, de a iubi, de a exista prin iubire si compasiune.
Împreuna putem crea acest univers, acest prezent, acest viitor. Si este atât de usor!
Avem la dispozitie îndeajuns de multe metode, cai spirituale, religii pentru depasirea tuturor piedicilor cu care universul ne pune la încercare. Stiinta, mai mult decât niciodata, începe sa ne
confirme teorii care pâna nu demult erau considerate ca fiind pura mistica religioasa. Stiinta devine si ea o cale spirituala, care poate schimba perceptia multor oameni.
În ultima perioada am constatat o intensificare a cautarilor spirituale. Sincer, sunt foarte bucuros sa vad cum interesul pentru partea spirituala a vietii s-a dezvoltat rapid. Ne viziteaza, împartasindu-ne învataturile lor, maestri din toate culturile spirituale importante ale lumii. Nu cred ca a existat vreo ramura spirituala majora care sa nu-si fi facuta simtita prezenta în România, în ultimii 2 ani. Acesti oameni sunt bucurosi sa împarta cu noi din cultura lor spirituala. Va invit sa mergeti la aceste cursuri si seminare, cu inima deschisa. Experimentati si sa va
cultivati mintea cât mai mult. Viata noastra este orice altceva decât posesie, mânie, ura, zgârcenie, ignoranta, lasitate, minciuna.
Cautati si gasiti raspunsul la întrebarea „Cine sunt Eu”. Amintitiva ca orice calatorie pleaca doar din interior. Acolo sunt toate raspunsurile pe care le-ati cautat vreodata. Acolo sunt toate.
Este atât de simpla si frumoasa aceasta calatorie, încât alegeti sa întelegeti cât mai mult si gasiti-va calea catre iluminare, oricare ar fi ea. Zamolxe, Buddha, Iisus, Zen sau orice tehnica care rezoneaza cu mintea, fiinta, sufletul vostru. Puteti recunoaste usor o cale spre iluminare. Atâta vreme cât în aceasta cale exista doar infinita iubire neconditionata, infinita compasiune, infinita pace, infinita libertate interioara si exterioara. Viitorul apropiat ne va aduce în fata unor
evenimente energetice unice pentru toti. Vom accesa un nivel superior de energie, care va materializa, va proiecta în interiorul si exteriorul nostru, tot ceea ce noi vom reprezenta în acel moment.
Haideti sa avem în interiorul nostru un spatiu plin de iubire, compasiune si iluminare, lipsit de frici si alte convingeri limitative.
Haideti sa realizam constient, din toata fiinta noastra, ca toti avem acceasi esenta, ca toti suntem unul. Îmi doresc sa avem toti parte de infinita iubire neconditionata, infinita întelepciune, si sa cunoastem toti aceasta minunata comoara, iluminarea."

Florin Sebastian Piscociu
(in postfata din cartea a lui Aryana Havah - Viaţa pe Pământ...
încotro?)


Despre credinta, iubire si karma - S. Lazarev


"Un suflet neputincios si golit de iubire nu-i va oferi trupului sanse de supravietuire. Samânta goala în interior nu va putea sa dea vlastari sanatosi. „Din cauza înmultirii faradelegilor se va raci în multi oameni iubirea", spunea Isus Hristos. Desi lumea moare sub ochii nostri nu-mi pierd încrederea ca aceasta criza va împinge omenirea spre renastere si salvare. Schimbarile puternice si profunde ale oricarui organism viu sunt asemanatoare cu moartea si de aceea noi întreprindem ceva concret pentru salvarea noastra abia atunci când aproape ca nu exista practic sanse reale de a supravietui. Daca doriti sa va ajutati fiica imaginati-va procedura mortii dumneavoastra posibile si luati-va ramas bun de la tot ce va este scump. înainte de aceasta învatati-va sufletul sa
iubeasca lumea înconjuratoare, pe sine si destinul oricât de imperfecte ar parea sa fie si oricâta durere v-ar pricinui.

-Se poate sa lucrezi cu sine însuti în metrou, în
autobuz, etc?

-Este mai usor sa te rogi în timpul postului, izolându-te atât cu trupul cât si cu sufletul. Daca nu sunteti irascibil si nu aveti pretentii când va calca cineva pe picior, când va împinge sau va umileste în transportul în comun, puteti sa va rugati.

Am citit cândva despre boala lui Confucius. Discipolii îi spuneau: „Roaga-te si îti va fi mai bine." Confucius a ridicat din umeri si a raspuns: „Ma rog tot timpul." în principiu, rugaciunea în transportul în comun poate sa depinda de atitudinea indulgenta fata de oameni si situatii care va deranjeaza. Din punctul meu de vedere, principalul este sa nu-ti pierzi iubirea fata de oamenii care nu va plac si sa încercati sa-i reeducati tinând seama de faptul ca educatia unui alt om începe cu autoeducatia.
-Daca nu va place situatia, trebuie, de asemenea, s-o iubiti, iar aceasta nu exclude actiunile de schimbare a ei. Si, iarasi, nu trebuie sa uitati, cauza oricarei situatii se ascunde în starea noastra emotionala de profunzime care interactio-neaza cu aceasta. Tot ce se întâmpla în jurul unui om la cel mai profund nivel corespunde în totalitate cu starea lui emotionala, în jurul nostru nu poate sa se întâmple nimic agresiv daca în sufletul nostru nu exista agresivitate. Sufletul care a uitat de Dumnezeu si a pierdut iubirea se îndreapta, în mod automat, spre zgârcenie, invidie, gelozie si poate sa comita în viitor crime împotriva iubirii si a oamenilor. în jurul omului încep a se produce evenimente neplacute si el neîntelegând ca aceste evenimente sunt generate de sufletul si subconstientul sau începe a se supara, condamna si a urî, amplificând în continuare problemele sale. Daca cineva v-a îmbrâncit sau v-a jignit înseamna ca sufletului dumneavoastra nu-i ajunge puterea sa iubeasca si vi se aminteste de acest lucru. Acceptati ce vi se întâmpla si zâmbiti în
interiorul dumneavoastra.

-- Unul dintre cunoscutii mei considera ca pentru un om credincios primeaza credinta apoi iubirea. Daca nu vom avea credinta în Dumnezeu nu-l vom putea iubi pe Acel în care nu credem. Va rugam sa comentati acest punct de vedere.

- Iubirea ca unitate cu Dumnezeu exista întotdeauna în subconstientul nostru. Orientându-ne catre iubire ne unim cu întreg Universul si abia atunci apare procesul cunoasterii si al supravietuirii. Notiunea de credinta a aparut atunci când omul avea un nivel foarte ridicat al constiintei si, conform datelor istorice, aceasta s-a întâmplat relativ nu demult, daca examinam istoria aparitiei omului chiar de la începuturi.
Chiar daca un om este departe de religie dar a acceptat iubirea de Dumnezeu, el poate sa-si schimbe conceptia despre lume si sistemul de valori. Atunci începe dezvoltarea lui si supravietuirea este constientizata.
Frica si îndoiala frâneaza iubirea si atunci iubirea de Dumnezeu din constiinta noastra si din straturile exterioare ale subconstientului slabeste. în consecinta apar bolile, nenorocirile, etc. Credinta ne ajuta sa ne eliberam de frica si îndoieli, sa depasim dependenta de constient care, fiind legata de trup, ne provoaca îndoiala, frica si condamnarea.
Când un om care tine de civilizatia orientala îsi frâneaza constiinta în procesul meditatiei sau un om care tine de civilizatia occidentala îsi pastreaza credinta în Dumnezeu indiferent de lipsa de logica, duritatea si stupiditatea evenimentelor care se deruleaza, atât într-un caz cât si în celalalt are loc depasirea dependentei de constiinta, mai exact de straturile ei exterioare, fapt care permite sa simtim unitatea cu Creatorul prin iubirea fata de El. Asadar, apare un paradox: credinta în Dumnezeu poate fi prima veriga dar poate si a doua. Daca facem abstractie de aceste doua momente si ne deplasam la un nivel mult mai înalt al energiilor, pe planuri mult mai subtile, vom vedea ca nu exista contradictii.
Pe plan exterior credinta ajuta iubirea prin constiinta care este legata de trup. Pe planurile de profunzime iubirea ajuta credinta. în straturile cele mai profunde, credinta ca aspect superior al constiintei si iubirea de Dumnezeu ca aspect superior al sentimentelor devin un tot, un întreg.

- Cum explicati cuvintele: „totul se iarta cu exceptia pacatului împotriva Duhului Sfânt"?

- în clipa de fata înteleg în felul urmator. O suparare mare pe alt om si neacceptarea comportamentului acestuia dau nastere la suparare si condamnare care se exprima prin emotii si cuvinte. Atât timp cât agresivitatea se afla în constiinta ea nu poate sa aiba influenta asupra sanatatii si a destinului. Daca agresivitatea patrunde în subconstient, iar aceasta se întâmpla în cazul unei suparari de lunga durata sau este intensificata de conceptia gresita despre lume, sau este acumulata de parinti sau de omul cel mai apropiat în decursul multor ani, ea va ramâne acolo pentru mult timp. Va iesi doar în caz de moarte, boala, nenorociri.
In filosofia clasica indiana despre karma se spune ca omul trebuie sa purifice prin suferinta toate actiunile sale gresite.
Era adevarat pentru acel moment istoric, ori energetica omului era mai slaba si posibilitatile sale de a se schimba erau minime. Pentru a depasi greselile savârsite de sufletul uman era nevoie de zeci de ani de asceza, de studierea cartilor sfinte. în religiile de mai târziu a aparut notiunea de pocainta. Pocainta înseamna schimbarea atitudinii fata de lume, a conceptiei fata de aceasta, iar ca rezultat schimbarea subconstientului prin iubirea fata de Dumnezeu.
Cercetând sute si mii de cazuri am observat o particularitate: supararea îndelungata pe un vecin poate crea o problema, dar aceeasi suparare îndreptata catre un grup de oameni uniti dupa criteriul economic, social, national, religios patrunde mult mai adânc si se vindeca mult mai greu. Condamnarea frecventa a statului, societatii, patrunde foarte adânc si poate sa genereze cele mai grave boli în câteva generatii chiar pâna la pieirea neamului. Daca omul crede ca toata lumea este cruda si nedreapta, agresivitatea în cazul dat atinge cota maxima.
Daca suntem nemultumiti de starea lucrurilor în lumea înconjuratoare si pe lume însasi, suntem nemultumiti de Cel care o conduce. Cred ca acesta este pacatul împotriva Sfântului Duh.
Orice om, chiar cel mai convins ateu, stie în subconstientul sau ca lumea vazuta si perceputa de noi este dirijata de Creator: „Ponegrirea Sfântului Duh" este în esenta respingerea legilor supreme dupa care se dezvolta Universul. In acest caz, agresivitatea patrunde atât de adânc în subconstient încât sansele de ispasire a pacatelor se apropie de zero. Consecinta este moartea neamului. Postulatul despre inadmisibilitatea pacatului împotriva Creatorului, respingerea vointei Lui exista nu numai în crestinism ci si în iudaism si în alte religii.

Trebuie sa întelegem particularitatile constiintei si subconstientului. Pe plan exterior, la nivelul
constiintei, conflictul, adica respingerea situatiei dureroase provoaca actiunea si dezvoltarea. Concurenta,conflictul, agresivitatea ca distrugere a legaturilor exterioare care s-au format la nivelul constiintei este necesara. Pe plan exterior noi suntem izolati si de aceea nu ne putem dezvolta fara conflict. Neacceptarea situatiei pe plan exterior duce la actiuni active pentru schimbarea lumii înconjuratoare. Pe planurile din profunzime nu mai sunt actiuni active. Acolo poate sa existe agresivitate ca distrugere a legaturilor superioare, totul se desfasoara însa sub controlul iubirii care nu-i permite sa patrunda prea adânc. Pe planurile cele mai profunde, cu cea mai mare încarcatura energetica, exista doar iubirea. Acolo lumea este unitara si agresivitatea
este imposibila. în cartile anterioare am încercat sa explic notiunea de Sfânta Treime. Astazi înteleg acest lucru în felul urmator:
fara o iubire continua catre Dumnezeu sunt imposibile supravietuirea, dezvoltarea. Creatorul a creat timpul care se împarte în doua curente: lumea vazuta, materiala, pe care o asociem cu prezentul si trecutul si lumea nevazuta, spirituala, pe care o asociem cu viitorul. Creatorul se afla dincolo de limitele timpului si ale lumii vazute si nevazute. Daca însa noi vom considera, ca exista Creator numai dincolo de limitele timpului atunci noi trebuie sa presupunem ca în lumea vazuta si nevazuta exista ceva diferit de creator, adica, în final, ajungem la politeism si erezie. Cred ca dogma despre Sfânta Treime le permite credinciosilor sa simta în tot ce ne înconjoara, în lumea vazuta si nevazuta, prezenta vointei Divine."

Fragment din: Principii de vindecare - Serghei Lazarev
Daca doriti sa cititi cartile lui Lazarev le puteti gasi aici:
http://putereaprezentului.wordpress.com