In Viata dupa viata Raymond Moody prezinta peste o suta de cazuri de „moarte clinica” – persoane care au fost declarate decedate si apoi au revenit la viata. Publicata pentru prima data în 1975, aceasta explorare devenita clasica a ceea ce se întâmpla dupa moarte a stârnit o veritabila revolutie în modul în care este perceputa viata de „dincolo”, transformând pentru totdeauna ideile si optica populara privind aceste doua mari mistere: viata si moartea – si pragul dintre ele.
Cazurile prezentate se constituie în dovezi ale existentei vietii dupa moartea trupului, relatarile celor care au trecut acest prag oferindu-ne o imagine impresionanta a pacii, a saninatatii si iubirii neconditionate care ne asteapta, pe toti, „dincolo”.
Raymond Moody este doctor în filosofie al Universitatii Virginia, doctor în psihologie al Colegiului West Georgia si doctor în medicina al Colegiului Medical din Georgia.
„Viata dupa viata ne-a readus în atentie ceea ce omenirea a stiut dintotdeauna despre moarte. Nu murim pur si simplu; fenomenul mortii este mult mai complicat. Este o carte fara vârsta, care va fi si peste douazeci si cinci de ani la fel de importanta precum era în urma cu un sfert de secol.”
„Am învatat multe despre procesul mortii, dar avem înca numeroase nedumeriri cu privire la momentul trecerii pragului si la ceea ce se întâmpla cu pacientii nostri în clipa în care sunt declarati clinic morti. Studiile de tipul celor pe care dr. Moody le prezinta în cartea sa vor aduce o noua lumina în acest domeniu si ne vor confirma ceea ce stim de doua mii de ani – si anume ca exista viata dupa moarte.”
Preluare din cartea lui Raymond Moody - Viata dupa viata:
"Experientele pe care le-am studiat se împart în trei categorii distincte:
1. Experientele unor persoane care au fost readuse la viata dupa ce au fost socotite,
judecate si declarate ca moarte clinic, de catre doctorii lor.
2. Experientele unor persoane care, în. Timpul unor accidente sau raniri si îmbolnaviri
foarte grave, au ajuns foarte aproape de moartea fizica.
3. Experientele unor persoane care, în timp ce mureau, au povestit altor persoane
prezente.
In ciuda marii variatii a circumstantelor care înconjoara momentele apropiate mortii, precum si a tipurilor de persoane care trec prin ele, ramâne cert ca exista o asemanare izbitoare între relatarile experientelor însele. De fapt, similaritatile între variatele rapoarte sunt asa de mari, încât cu usurinta se pot scoate aproximativ 15 elemente separate care apar iara si iara în masa de povestiri pe care ie-am. adunat. Pe baza acestor puncte de asemanare, permiteti-mi acum sa construiesc o experienta scurta, teoretic „ideala" sau „completă" care cuprinde toate elementele comune, în ordinea în care este tipic să aibă loc.
„Un om moare si, în momentul în care atinge punctul celei mai mari confuzii trupesti, îi aude pe doctori pronuntându-1 mort (ca fiind mort).In acel moment începe sa auda un zgomot neplacut, un fel de zumzet sau sunet puternic (tare) si în acelasi timp se simte pe sine miscându-se foarte rapid printr-un tunel lung si întunecat. Dupa aceasta, dintr-odata se descopera pe sine în afara propriului trup fizic dar înca în imediata apropiere fizica, sisi vede propriul trup de la distanta, ca si cum ar fi spectator. Urmareste (vede) cum medicul încearca sa-l readuca la viata (din acel punct neobisnuit de avantajos în care se afla) si este într-o stare de tumult emotional.
Dupa o perioada, se reculege si devine tot mai obisnuit cu conditia lui ciudata. Observa ca înca are un „trup", dar unul de o foarte diferita natura si cu puteri foarte diferite de trupul fizic pe care l-a lasat în urma (l-a parasit). Curând alte lucruri încep sa se întâmple.
Vin alte persoane sa-1 întâmpine si sa-1 ajute. Desluseste spiritele unor rudenii si ale unor prieteni care au murit deja si apoi îi apare înainte o fiinta de lumina atât de iubitoare, atât de calda încât niciodata nu a mai întâlnit asa ceva. Aceasta fiinta îi pune o întrebare, fara cuvinte cerându-i sa-si evalueze viata si-1 ajuta sa faca aceasta aratându-i un panoramic, o reluare instantanee a momentelor majore din viata lui. La un moment dat i se pare ca se apropie de un fel de bariera sau granita, aparent reprezentând limita dintre viata pamânteasca si viata de apoi. Si totusi afla curând ca trebuie sa se reîntoarca pe pamânt, ca înca nu a sosit timpul mortii sale. Aflând aceasta se opune pentru ca de acum se obisnuieste cu experienta sa în viata de apoi si nu mai vrea sa se reîntoarca. Este coplesit de sentimente intense de bucurie, iubire si pace. In ciuda atitudinii sale, se reuneste totusi oarecum cu trupul sau fizic si continua sa traiasca. Mai târziu încearca sa povesteasca altora, dar îi este dificil sa faca aceasta. Mai întâi pentru, ca nu poate gasi cuvinte omenesti adecvate spre a descrie aceste episoade nepamântesti De asemenea, observa ca persoanele carora le. povesteste se îndoiesc si-1 ironizeaza, încât înceteaza sa mai povesteasca altor oameni. Totusi experienta îi afecteaza viata profund, în special parerile sale despre moarte si legaturile sale cu viata".
Multe persoane descriu ca ar fi avut simtaminte si senzatii extrem de placute de-a lungul primelor stadii ale experientelor lor. Dupa o ranire foarte severa a capului un barbat nu a mai dat semne de viata. Asa cum spune: „în momentul ranirii a fost o izbitura momentana de durere dupa care toata durerea a.disparut. Aveam impresia ca pluteam într-un spatiu întunecat Acea zi era foarte friguroasa, dar pe când eram în acea negura tot ceea ce simteam era un fel de caldurasi cea mai puternica mângâiere pe care am simtit-o vreodata... îmi amintesc cum ma gândeam ca „trebuie sa fiu mort".
O femeie readusa la viata dupa un atac de cord remarca:
„Am început sa trec prin cele mai minunate simtaminte. Nu puteam simti absolut nimic decât pace, mângâiere, usurinta, liniste. Simteam ca toate necazurile mele se terminaseră şi mă gândeam: „Ia te uită cât este de linişte şi cât de împăcată sunt şi nu mă doare deloc".
Un alt barbat îsi reaminteste: „Aveam doar un sentiment de singuratate si pace... Era frumos si aveam o astfel de pace în minte". Un barbat care murise dupa rani suferite în Vietnam spune ca în timp ce era lovit a simtit: „O stare deosebita de usurare. Nu era nici o durere si nu am fost niciodata asa de relaxat. Eram linistit si toate erau bune".
Iată câteva pasaje din 5 interviuri în care unele din aceste aspecte fantastice ale existenţei în trup spiritual sunt relatate de însăşi persoanele respective.
1. Am pierdut controlul masinii într-o curba si parasind drumul, masina a planat în aer si-mi amintesc cum am vazut cerul albastru si cum masina s-a dus într-o prapastie,în momentul în care masina a parasit drumul mi-am spus „Sunt într-un accident". In acel punct mi-am pierdut oarecum simtul trupului si mi-am pierdut realitatea fizica în ceea ce priveste trupul meu mi-am pierdut contactul cu trupul. Fiinta mea sau eul meu sau spiritul meu, sau oricum i-oi spune, am simtit cumva cum s-a ridicat din mine, iesind afara parca din cap. Si nu ma durea nimic, era numai ca o ridicare si apoi o fiintare deasupra mea... „Fiinta mea parea sa aiba un fel de densitate, dar nu o densitate fizica- nu stiu precis, ca niste valuri sau ceva de acest fel, presupun; nimic cu adevarat fizic, ca si cum era încarcata, as putea spune. Dar o simteam ca si când avea ceva in ea... Era mica si parea sa fi fost ceva de forma circulara, fara nici un schelet rigid. Ai putea sa o asemeni cu un nor.Aproape ca parea sa fi fost în propria-i carcasa, în timp. ce iesea din trupul meu, parea ca un capat lat a iesit mai întâi, iar celalalt capat, mai mic, la sfârsit... Era o senzatie foarte usoara. Nu era nici o strâmtoare asupra trupului meu (fizic); senzatia era total separata. Trupul meu nu avea greutate... Cel mai izbitor moment al întregii experiente a fost acela în care fiinta mea a fost suspendata deasupra capului meu. Era aproape ca si cum încerca sa decida daca voia sa plece sau sa ramâna. Parea ca si cum timpul se oprise. De la începutul pâna la sfârsitul accidentului, totul a trecut atât de repede cu exceptia acestui moment deosebit care a fost parca între celelalte, cel în care fiinta mi-a fost parca suspendata deasupra mea, iar masina mergea peste balustrada, moment în care a parut ca a trecut mult timp pâna ce masina a ajuns acolo, iar chiar în acel timp nu eram preocupat cu adevarat nici de masina nici de accident nici de propriul meu trup,numai de mintea mea. Fiinta mea nu avea caracteristici fizice dar eu trebuie s-o descriu în termeni fizici. As putea-o descrie în atâtea feluri cu atâtea cuvinte, dar nici unul din ele nu ar fi corect. Este asa de greu de descris. In sfârsit, masina a lovit pamântul si s-a rostogolit, dar singurele mele rani au fost gâtul sucit si un pieioi strivit.
2. Atunci când am iesit în afara trupului meu fizic a fost ca si cum am iesit din trupul meu si am intrat.în altceva. Nu credeam ca eram nimic. Eram un alt trup... dar nu un alt trup omenesc obisnuit.Era putin diferit. Nu era exact ca un trup omenesc,dar nu era nici in fel de glob mare de materie. Avea forma, dar nu era colorat. Si stiu ca înca aveam ceva ce ai putea numi mâini. Nu pot să-l descriu. Erammult prea fascinat de tot ceea ce percepeam în jur,văzându-mi acolo propriul trup şi toate celelalte,astfel încât nu m-arn gândit la felul de trup în care eram. Şi toate păreau să treacă aşa de iute. Timpul nu era realmente un element şi totuşi era.Lucrurile par să se întâmple mai repede (iute) după ce ieşi din trup.
3. Imi amintesc cum am fost transportat în camera de operatie si urmatoarele câteva ore au fost o perioada critica,în acel timp am continuat sa ies si sa intru din si în trupul fizic si 1-arn putut vedea de deasupra. Dar facând aceasta eram totusi, într-un trup,nu un trup fizic, dar ceva ce as putea descrie ca un mod de energie. Daca ar trebui sa spun cu cuvinte, as spune ceva transparent, o fiinta spirituala în comparatie cu cea materiala. Si totusi, cu siguranta avea parti diferite.
4. Atunci când a încetat sa-mi bata inima simteam ca parca eram o minge rotunda si poate aproape ca o sfera cu un fel de Bol în interiorul ei. Pur si simplu nu v-o pot descrie.
5. Eram în afara trupului privind la el de la o distanta de aproximativ 10 yardzi (8—9 m) dar înca gândeam chiar ca în viata fizica. Locul unde gândeam era cam la înaltimea normala a iranului meu. Nu eram într-un trup obisnuit. Puteam simti ceva ca un fel de capsula sau ceva de forma clara. Nu puteam s-o vad bine; parca era transparenta dar nu prea. Era ca si cum doar eram acolo,o energie poate, parca o minge mica de energie. Si nu eram cu adevarat constient de vreo senzatie trupeasca, precum temperatura sau orice de acest fel."
Destul de multi mi-au spus ca la un moment dat în timp ce erau pe moarte - uneori la începutul experientei, alteori numai dupa ce alte evenimente au avut loc - ei deveneau constienti de prezenta unor alte fiinţe spirituale în vecinătatea lor, fiinţe care aparent erau acolo să-i ajute la trecerea lor prin moarte (în moarte) sau în alte două cazuri, să le spună că încă nu le sosise timpul să moară şi că trebuie să se întoarcă în trupurile lor fizice.
„Am avut aceasta experienta când am nascut. Expulzarea era foarte dificila si am pierdut mult sânge. Doctorul a pierdut orice speranta si le-a spus rudelor mele ca eram pe moarte. Totusi am fost foarte agitata tot timpul si chiar în momentul în care l-am auzit spunând aceasta am simtit cum îmi recapat cunostinta. Atunci mi-am dat seama ca toti acesti oameni erau acolo, o multime întreaga, planând la înaltimea tavanului camerei. Toti erau oameni pe care-i cunoscusem în viata mea trecuta dar care murisera înainte. Am recunoscut pe bunica mea si pe o fata pe care o cunoscusem când eram în scoala si pe multe alte rude si prieteni. Pare ca le-am vazut mai ales fetele si le-am simtit prezenta.
Toti pareau multumiti. Era o ocazie foarte fericita si simteam ca venisera sa ma protejeze sau sa ma conduca. Era ca si cum veneam acasa iar ei erau acolo sa ma salute si sa-mi spuna bun-venit. Tot acest timp, aveam senzatia ca totul era foarte luminos si frumos. Era un moment frumos si plin de glorie".
Un barbat îsi aminteste: „Mai multe saptamâni înainte de moartea mea aparenta, un bun prieten de-al meu, Bob, a fost omorât. Acum, în momentul în care am iesit din trup aveam senzatia ca Bob statea acolo, lânga mine. L-am putut vedea în mintea mea si simteam ca parca era acolo, dar era ciudat. Nu l-am vazut în trupul lui fizic.Puteam sa vad lucruri, dar nu în forma lor fizica, si totusi asa de clar, trasaturile sale, totul'. Este oare posibil asa ceva? Era acolo dar nu avea un trup fizic. Era ca un fel de trup transparent si-i puteam simti fiecare parte - brate, picioare si asa mai departe -dar nu-1 vedeam fizic. Nu m-am gândit ca era . neobisnuit în acel moment pentru ca nu aveam nevoie cu adevarat sa-1 vad cu ochii. Nu aveam, oricum, ochi. Am continuat sa-1 întreb „Bob, oare unde merg eu acum? Ce s-a întâmplat? Sunt mort sau nu? Iar el nu mi-a raspuns nici o data, nu a zis nici un cuvânt. Dar, adesea, tot timpul cât am fost în spital el parca a fost acolo iar eu parca îi întrebam din nou.Ce se întâmpla?, dar el nu mi-a raspuns niciodata. Iar apoi în ziua în care doctorii au zis despre mine „Va trai" el a plecat. Nu l-am mai vazut si nu i-am mai simtit prezenta. Era ca si cum el m-ar fi asteptat pâna ce as fi trecut acea frontiera finala dupa care mi-ar fi spus, mi-ar fi dat detalii în legatura cu ceea ce se petrecea".
In alte cazuri, spiritele pe care ei le întâlnesc nu sunt persoane pe care le-au cunoscut în viata fizica. Astfel, o femeie povestea faptul ca în timpul experientei ei în afara trupului a vazut nu numai propriul ei trup spiritual transparent ci înca unul, cel al unei persoane care murise foarte recent. Nu stia cine era acea persoana dar a facut o foarte interesanta remarca; „Nu am vazut aceasta persoana, acest spirit ca având vreo anumita vârsta. Eu însumi, de fapt, nu aveam nici o senzatie a timpului"
„(1) l-am auzit pe doctori spunând ca eram mort si în acel moment am început sa simt ca parca ma rostogoleam, de fapt un fel de plutire, prin aceasta întunecime care era ca un fel de îngradire. Nu sunt cu adevarat cuvinte spre a descrie aceasta. Totul era foarte negru, cu exceptia faptului ca,undeva departe de mine, puteam vedea aceasta lumina. Era o lumina foarte stralucitoare, dar nu prea mare la început. A devenit mai mare în timp ce ma apropiam tot mai mult de ea. Incercam sa ajung la acea lumina, pentru ca simteam ca ea era Hristos si voiam sa ating acel punct.Nu era o experienta care sa produca teama. Era mai mult sau mai putin un lucru placut. Pentru ca, fiind crestin, am facut imediat legatura dintre lumina si Hristos care spusese „Eu sunt lumina lumii". Mî-am spus mie însumi: „Daca aceasta este, daca trebuie sa mor, atunci stiu cine ma asteapta la capat, acolo în acea lumina".
„(2) M-am sculat si am iesit pe sala sa iau ceva de baut. Si asa cum am aflat mai târziu, tocmai în acel moment mi s-a perforat apendicele. Am simtit ca eram foarte slabit si am cazut jos. Am început sa simt un fel de deplasare, un fel de miscare a fiintei mele reale înnauntru si în afara trupului meu si apoi sa aud o muzica foarte frumoasa. Pluteam în josul salii si afara pe usa spre balconul ascuns. Acolo mi s-a parut ca au început sa se adune în jurul meu un fel de nori, un fel de pâcla roz si apoi am plutit drept prin... (portic) ca si cum nici nu era acolo si apoi în sus în aceasta lumina clara si pura ca cristalul, o lumina care ilumina alb. Era frumoasa si asa de stralucitoare, asa de radianta, dar nu mi-a ranit ochii. Nu este un fel de lumina pe care ai putea-o descrie pe pamânt. Nu am vazut chiar o persoana în aceasta lumina si totusi avea o identitate speciala, categoric. Este o lumina de întelegere perfecta si de dragoste perfecta. Imi veni în minte următorul gând: "Mă iubeşti?" Nu era exact în forma unei întrebări, dar cred că semnificaţia a ceea ce spusese lumina ar fi: „Dacă mă iubeşti, întoarce-te înapoi şi termină ceea ce ai început în viata". Si în tot acest timp m-am simtit ca parca eram înconjurat cu o dragoste si o compasiune coplesitoare."
„(3) Stiam ca eram pe moarte si ca nu puteam face nimic, pentru ca nimeni nu ma putea auzi... Eram în afara trupului, fara îndoiala, pentru ca puteam sa-mi vad propriul trup acolo pe masa din sala de operatie. Sufletul meu iesise afara! Toate acestea m-au facut sa ma simt foarte rau la început, dar, dupa aceea, a venit aceasta lumina cu adevarat stralucitoare. La început parea un pic palida dar apoi am vazut acea raza imensa. Era o cantitate uimitoare de lumina, nu numai ca o mare pâlpâire ci era foarte multa lumina. Si m-a încalzit; aveam o senzatie de caldura. Era o lumina de un alb galbui stralucitor — mai mult alb. Era teribil de stralucitoare, pur si simplu nu pot sa o descriu. Parea ca acopera totul si totusi nu m-a împiedicat sa vad totul în jurul meu — sala de operatie, doctorii si surorile, totul. Puteam vedea clar si nu ma orbea. La început, când a aparut lumina, nu prea am fost sigur ce se întâmpla, dar apoi, a întrebat, m-a întrebat oarecum daca eram gata sa mor. Parea a vorbi cu o persoana, dar.nu era nici o persoana acolo. Era parca doar o voce a luminii care vorbea cu mine. Acum, cred ca acea voce care a vorbit cu mine si-a dat seama ca eu nu eram gata sa mor. Stiti, era doar un fel de a ma încerca pe mine mai mult decât orice. Totusi, din momentul în care lumina a vorbit cu mine m-am simtit cu adevarat bine — în siguranta si iubit. Venea din ea un fel de dragoste care este pur si simplu de neînchipuit si de nedescris. Era o persoana cu care era placut sa fii! Si avea, categoric,si un simt al umorului!"
„Atunci când a aparut lumina, primul lucru pe care mi 1-a spus a fost „Ce poti sa-mi arati ca ai facut cu viata ta?" sau ceva de acest fel. Iar aceasta odata cu momentul în care au început aceste reluari. M-am gândit „Oare ce se întâmpla?" pentru ca, asa dintr-o data, ma întorceam înapoi în timpul copilariei. Si de atunci încolo, era ca si cum umblam începând cu timpul celei mai fragede vârste, prin fiecare an al vietii mele si pâna în prezent. De asemenea, era foarte ciudat unde a început,momentul când eram fetita mica, jucânduma în vecinatatea noastra si continua cu alte scene din acel timp — experiente pe care le avusesem cu sora mea si apoi lucruri despre oameni din vecinatatea noastra si locuri în care am fost,dupa aceea m-am vazut la gradinita si mi-era reamintit timpul în care avusesem o anumita jucarie care îmi placuse foarte mult si, rupând-o, am plâns mult timp. Aceasta a fost pentru mine o experienta cu adevarat traumatica. Imaginile au continuat reluând aspecte din viata mea si am revazut un alt moment când eram la Gire- Scout cu corturile si apoi mi-am reamintit multe lucruri despre toti anii scolii primare. Apoi anii ceilalti de scoala, în liceu (high school) când. m-am bucurat de marea onoare de a fi ales membru ai unei societati a scolii si mi-am amintit si alta. Astfel am trecut atât prin primii cât si prin ultimii ani ai liceului, prin absolvire si apoi de la primii mei ani în colegiu pâna în momentul respectiv..Lucrurile pe care le vedeam veneau în ordinea vietii mele si erau asa de vivace. Scenele erau pur si simplu ca si cum ieseau afarasi ie vedeai complet tridimensional si în culori. Si se miscau. De pilda când m-am văzut rupând jucăria, am putut să văd toate mişcările. Nu era ca şi cum o vedeam în întregime din perspectiva mea în acel timp. Era ca şi cum fetiţa pe care o vedeam era altcineva, într-un film, o fetiţă mică printre alţi copii care se jucau la locul de joacă. Şi totuşi eram eu. Mă vedeam făcând aceste lucruri, ca un copil şi erau exact aceleaşi lucruri pe care le făcusem, pentru că mi le amintesc.în momentul în care treceam prin aceste reluări nu mai vedeam realmente lumina. Ea a disparut imediat dupa ce m-a întrebat ce am facut, si atunci au început reluarile si totusi am stiut ca era acolo cu mine tot timpul, ca ma purta prin aceste reluari, pentru, ca-i simteam prezenta si pentru ca facea comentarii ici si colo, încerca sa-mi arate câte ceva în fiecare din aceste reluari. Nu era ca si cum încerca sa vada ce am facut — stia deja — dar alegea anumite reluari din viata ca si, punându-mi-le înainte, trebuia sa mi-le reamintesc bine. în tot acest timp, „el" a continuat sa accentueze importanta iubirii. Locurile în care mi-a aratat-o cel mai bine o implicau pe sora mea, întotdeauna am fost foarte apropiat de ea. Mi-a aratat câteva situatii în care am fost egoista cu sora mea, dar apoi tot atâtea situatii în care i-am aratat cu adevarat dragoste si am împartit cu ea. A scos în evidenta faptul ca ar trebui sa încerc sa fac lucruri pentru altii, încerc sa fac ce pot mai bine. Totusi nu era nici un fel de acuzatie în toate acestea. Atunci când treceam peste momente în care fusesem egoista, atitudinea lui era numai ca învatasem si din acestea. Parea de asemenea foarte interesat în lucruri referitoare la cunoastere. A insistat în evidentierea unor lucruri care aveau de-a face cu învatatura si spunea ca voi continua sa învat si mai spunea ca chiar si când va veni (din nou) înapoi pentru mine (pentru ca în acel moment îmi spusese deja ca ma voi întoarce la viata) va fi. totdeauna un test al cunoasterii. Spunea ca este un proces continuu, astfel încât am avut impresia ca va continua si dupa moarte.
Cred ca încercase sa ma învete tot timpul cât treceam prin aceste reluari. Totul a fost cu adevarat ciudat. Eram acolo, vedeam cu adevarat aceste reluari, mergeam prin ele si totul era asa de repede. Si totusi a fost îndeajuns de încet ca sa le pot prinde pe toate. Dar cred ca nu a trecut mult timp. Parca a aparut lumina, am trecut, prin acele reluari, iar lumina s-a reîntors. Parea sa fi durat mai putin de 5 minute si probabil mai mult decât 30 secunde, dar nu pot spune precis. Singura data când am fost speriat a fost atunci când ma îngrijorasem ca nu mai puteam sa-mi termin viata aici. Dar mi-a placut trecerea prin aceste reluari. A fost distractiv. M-a distrat trecerea mea din nou prin copilarie, ca si cum aproape am retrait-o. A fost o cale de a merge înapoi spre a o vedea ceea ce pur si simplu nu poti face în mod obisnuit".
Puteti cumpara aceasta carte de aici: www.divin.ro
sau in format digital: Raymond-Moody-Viata-Dupa-Viata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu