Crucea de foc
Era seară și mă aflam în vizită la colega mea, Teodora, într-un cartier îndepărtat al Bucureștiului. Obosită, mă întind pe canapeaua ei din sufragerie. Ea se așează la picioarele mele, în partea dreaptă a patului. Se uita la televizor. În cameră era o lumină vagă, galben muștar. La un moment dat, într-o stare de semi-adormire, deschid ochii și văd pe fruntea Teodorei o cruce de foc. Marginile crucii ardeau cu un foc stălucitor, galben aprins, aproape orbitor. Mă simțeam ca într-un basm unde, după cum știți, se spune, pe drept cuvânt, că ”la soare te poți uita, dar la dânsa ba”. Așa simțeam și eu... Închid ochii și merg cu odihna mai departe, pe drumul meu... Văd un bărbat cam la vreo 30-35 ani, care aplecând capul cu toată fața se uita la mine. Privirea lui pătrundea adânc în sufletul meu să vadă cine sunt... Mă gândesc în acel moment că este un vis, poate... Dimineața, Teodora îmi spune: ”Știi, aseară am văzut o umbră aplecată, asupra ta, care te privea...” Au trecut ani și ani de atunci și zilele trecute, spre surpriderea mea, am aflat că există un astfel de om, exact ca în visul meu sau ce a fost atunci în seara aceea... Și se ocupă de măsurarea câmpului energetic la un Institut de biofizica, în Ucraina... Ce a însemnat aceasta, numai bunul Dumnezeu știe!
Tabloul
O zi de primăvară, cu soare… totul revenea la viață, după o iarnă grea și geroasă. Teodora, colega mea de serviciu, de care mă apropiasem în ultima perioadă, îmi spune, într-o dimineață: ” Hai cu mine la casa părinților mei de la țară, lângă Buzău, mergem cu șoferul redacției noastre…”. Ok, am plecat din București încet, încet… Mă gândeam că ne vor întâmpina părinții Teodorei și când colo ne aștepta o casă goală, părăsită… Pe un perete se afla doar un tablou cu părinții Teodorei, plecați de mult din viață… Doi oameni, bărbat și femeie, respectiv soț și soție, trecuți de 40 de ani, cu fețe luminoase, frumoși, cu ochi mari, pătrunzători… Am înconjurat casa, în spatele căreia se afla o livadă cu o diversitate de pomi fructiferi, toți înfloriți și frumos mirositori, un colț de Rai aici pe Pământ. O excursie de vis… M-a întrerupt din visare Teodora când mi-a spus: ”Hai la cimitir, la mormântul părinților mei”… Ok, hai…Găsim cimitirul, intrăm pe poarta principală, dar Teodora dintr-o dată îmi spune: ”Știi, nu am idee unde este mormântul…!” Nici nu a terminat bine fraza că eu îi răspund : ”Stai că te duc eu acolo!” Și am dus-o exact la locul unde își aveau odihna de veci părinții Teodorei… Pașii mei se îndreptau spre locul căutat de parcă nu îi duceam eu, mergeau singuri… Au trecut mai mult de 20 de ani și încă mai văd, atunci când închid ochii, tabloul de pe peretele casei părăsite, ai cărei pereți erau triști și goi…
Ligia Beatrice Vasilescu
Va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu