"Vi s-a aratat ceea ce ni se arata si noua, ca omul se manifesta complet intreg doar atata timp cat realizeaza constient acest lucru si isi foloseste in mod corect puterea si stapanirea; dar in clipa in care, in sinele sau muritor, a conceput puteri duale, el a inceput sa vada dual, si-a folosit gresit aceasta putere, si a manifestat dualitatea; caci omul dispune de vointa libera si aduce in manifestare ceea ce ii retine atentia. Atunci rezulta diversitatea si marea separare, si asta s-a intamplat pe tot Pamantul. Dar se apropie o schimbare. Diversitatea aproape ca si-a atins limita, si omenirea recunoaste ca totul vine dintr-o unica Sursa. Recunoscand asta, oamenii se apropie tot mai mult intre ei. Omul incepe sa realizeze ca orice alt om este fratele sau, si nu inamicul sau. Cand omul va intelege asta pe deplin, el va vedea ca, asa cum toti au venit dintr-o unica Sursa, toti trebuie sa se intoarca la acea sursa, sau sa devina cu adevarat frati. Atunci el va fi in cer, si va recunoaste ca cerul inseamna pace launtrica si armonie create de om chiar aici pe pamant. El va intelege atunci ca isi faureste raiul sau iadul, dupa cum alege. Acest rai a fost conceput corect, dar a fost rau plasat ca fiind in spatiu. Omul va recunoaste ca Dumnezeu locuieste inlauntrul sau, si nu numai inlauntrul sau, ci in orice lucru din jurul lui, in orice piatra, copac, planta, floare, si in orice lucru creat; ca Dumnezeu este chiar si in aerul pe care il respira, in apa pe care o bea, in banii pe care ii cheltuieste; ca Dumnezeu este substanta tuturor lucrurilor. Cand el respira, il respira pe Dumnezeu si aerul, in aceeasi masura; cand isi imparte hrana cu altii, il imparte in aceeasi masura pe Dumnezeu.
Dorinta noastra nu este de a forma noi culte sau secte. Credem ca bisericile existente astazi sunt suficiente, si sunt centrele rationale din care oamenii pot fi ajutati in a-L realiza pe Dumnezeu, prin Christul din toti. Cei atasati bisericilor trebuie sa realizeze ca biserica nu reprezinta decat un lucru: Constiinta Christica din toata omenirea. Daca ei inteleg asta, unde mai poate exista diversitate, decat in conceptia mintii limitate a omului, si nu in biserica? Prin ce mai difera atunci o biserica sau o societate, de o alta? Gandul diversitatii, care exista astazi, se gaseste doar in mintea limitata a omului. Vedeti la ce a condus aceasta diversitate, la mari razboaie, ura adanca nascuta intre natiuni, familii si chiar indivizi, si toate din cauza ca o organizatie bisericeasca sau alta a considerat ca doctrina sau crezul ei este mai bun decat al alteia. Dar in realitate toate sunt acelasi lucru, caci toate conduc in acelasi loc. Nu este posibil ca fiecare sa aiba raiul ei; caci dacaar fi asa, atunci un individ care si-a incheiat misiunea particulara legata de o organizatie bisericeasca, si este gata sa-si primeasca recompensa, ar fi obligat sa-si petreaca restul existentei cautand, prin labirintul de raiuri, pe acela destinat lui. Organizatiile bisericesti si cei asociati cu ele se apropie cu fiecare zi, si va veni timpul cand vor fi uniti ca unul. Cand toti sunt ca unul, nu va mai fi nevoie de o organizatie.
Dar eroarea nu tine doar de organizatiile bisericesti. Putini oameni s-au trezit la intelegerea a ceea ce le rezerva viata cu adevarat. Vedem ca marea majoritate a oamenilor se lasa dusi de valurile vietii, nemultumiti, derutati, coplesiti sau nesiguri. Fiecare trebuie sa invete sa pretuiasca viata si sa inceapa sa exprime, din centrul propriei sale vieti, prin actiune consecventa si hotarata, darurile pe care Dumnezeu i le-a daruit. Fiecare trebuie sa-si dezvolte propria viata. Nu este posibil ca unul sa traiasca in locul altuia. Nimeni nu poate da expresie vietii tale in locul tau, si nimeni nu-ti poate spune cum trebuie sa-ti construiesti viata. Asa cum Tatal are viata in Sine, tot asa El a dat Fiului sa aiba viata in El. Sufletul nu poate realiza asta cand se lasa sa pluteasca in voia vietii, caci intregul scop al vietii i se reveleaza in privilegiul si oportunitatea de a exprima divinul Eu launtric. Scopul lui Dumnezeu pentru om este ca omul este si va fi dupa chipul si asemanarea Sa Divina. A exprima ceea ce Dumnezeu a conceput pentru el, ar trebui sa fie cel mai mare tel al omului in viata. Cand Isus era pe varful muntelui si ucenicii Sai au venit la El, vedeti ce cuvinte intelepte le-a spus. Constiinta Lui se trezise la aceasta intelegere si El devenise neclintit in inalta conceptie ca omul poate progresa pana la deplina putere numai atunci cand are un ideal adevarat, un scop adevarat in viata. O samanta poate incepe sa incolteasca numai atunci cand este ferm fixata in pamant. Puterea launtrica Divina poate aduce in manifestare o dorinta adevarata numai cand aceasta este fixata ferm in sufletul omului. Trebuie sa stim toti, ca si Isus, ca primul impuls spiritual spre exprimare este dorinta hotarata de a exprima.
Iisus a spus: Fericiti cei saraci cu duhul, realizand ca orice limitare din viata care poate crea in individ o dorinta de a se inalta deasupra limitarii si de a se elibera de ea, este buna. El a inteles ca necesitatea este profetia indeplinirii. El vedea orice nevoie ca pe un ogor pregatit de semanat. Daca samanta este plantata, apoi ajutata sa creasca si sa rasara, ea va satisface nevoia. Nevoia sau dorinta, sunt neintelese in derularea vietii. Unii mari invatatori au spus ca ar trebui smulse din inima. Iisus a spus: Vai celor ce sunt multumiti! Daca esti multumit, esti intr-un impas. Pentru a gasi viata deplina, trebuie sa cauti, in fiecare moment, sa exprimi viata pe deplin. Dorinta pentru asta este impulsul spre ea. Epuizat de a se tari prin pulberea pamantului, omul tanjeste sa zboare, si acest dor il indeamna sa gaseasca manifestarea legii care ii va permite sa se ridice mai presus de aceasta limitare a lui. Gasind-o, va fi capabil sa mearga unde doreste, fara ideea de timp sau de distanta. S-a mai spus ca omul propune si Dumnezeu dispune. Adevarul este invers: caci Dumnezeu propune si omul dispune; dacaomul este atat de puternic, el poate face tot ce face Dumnezeu. Nu poate face Fiul ceea ce a facut Tatal?
Faptul ca lucrurile exterioare nu reusesc sa ne satisfaca conduce sufletul spre cautarea puterii launtrice. Atunci individul poate descoperi acel EU SUNT, poate cunoaste ca inlauntrul sau se afla toata puterea care satisface sufletul, ii implineste orice nevoie si dorinta. Aceasta cunoastere nu poate veni pana cand individul nu este impins de loviturile vietii sa caute acest plan interior al pacii si linistii. Cand el stie ca EU SUNT este implinirea dorintei sale, dorinta este implinita. A cauta in afara Eului Divin pentru indeplinirea propriei dorinte, este o nebunie. Ca sa evolueze, Eul trebuie sa realizeze progresul.
Si atunci, ce mare realizare, ce trezire este cunoasterea lui EU SUNT! Sa stii ca inlauntru este puterea, substanta si inteligenta din care toate lucrurile isi iau forma! si a sti ca, in momentul in care s-a format o idee clara si adevarata a dorintei, puterea, inteligenta si substanta spiritului trebuie sa curga spre ea si s-o aduca in manifestare! Nu sunt acestea comorile din ceruri, pe care nu le zaream? Aici, in neformat, comori nelimitate se afla ascunse in noi insine. cat de limpede e acest lucru pentru cel ce a gasit perla! Reflectati la Cauta, inainte de toate, Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui (dreapta folosinta), si toate aceste lucruri iti vor fi adaugate. Motivul pentru care ele nu sunt adaugate este faptul ca ele sunt facute din insasi esenta spiritului. Constiinta trebuie sa descopere mai intai spiritul, inainte de a crea lucrul dorit.Cel trezit percepe principiul creator inlauntrul sau; apoi il intelege, si intelegerea sa este sansa vietii sale. El are viziunea, sau devine constient de posibilitatile sale, de cele aflate inaintea lui. Cu cunoasterea faptului ca puterea creatoare este inlauntrul lui, el isi aminteste dorinta inimii sale; aceasta devine un ideal sau un model care ii da puterea si substanta pentru a-l implini. EU VAD este conceptia sufletului, este pamantul Fagaduintei, visul devenit realitate, spre care sufletul poate privi plin de credinta. Desi poate sa nu fie stapanit in mod constient, el trebuie sa ia o forma vizibila, in masura in care este implinita legea. O sumedenie de experiente trebuie infruntate si depasite. Doar asta face sufletul sa merite recompensa. Intelegand viziunea ca Pamant al Fagaduintei, ideal care trebuie realizat sau sa devina real, sufletul vede acum numai binele, obiectul dorintei sale. Aici nu trebuie sa existe indoiala, oscilatii sau limitare, caci ar fi fatal. Trebuie sa credem in viziune si sa insistam asupra ei. Aceasta viziune este ideala si la fel de necesara ca si planurile si schitele unei cladiri. Trebuie sa credem in viziune, asa cum constructorul are incredere in planurile si schitele furnizate de arhitect. Orice altceva in afara de adevar trebuie inlaturat.
Toate marile suflete cred in viziunea lor. Orice lucru implinit a fost mai intai o viziune, o idee-germen plantata in suflet, apoi lasata sa se dezvolte si sa rasara. Aceste suflete nu se lasa influentate niciodata de neincrederea altora. Ei sunt gata sa se sacrifice pentru viziunea lor, cred ferm in ea, ii sunt fideli, si le este lor dupa credinta lor. Iisus a ramas credincios si ferm stabilit in viziunea Sa. El si-a urmat fidel planul Sau, chiar si atunci cand cei mai dragi si mai apropiati Lui au fost neincrezatori si neloiali. si a fost pentru El dupa credinta Sa. si asa este pentru toti.
Cand individul porneste spre Tara Fagaduintei, tara intunericului trebuie abandonata, uitata. El trebuie sa paraseasca intunericul si sa porneasca spre lumina. Este imposibil sa mergi si sa stai pe loc in acelasi timp. Vechiul trebuie abandonat pentru a se adera la nou. El trebuie sa uite lucrurile pe care nu doreste sa si le aminteasca, si sa-si aminteasca numai lucrurile pe care doreste sa le pastreze. Una e la fel de esentiala ca si cealalta. Numai viziunea trebuie sa si-o aminteasca, dacao doreste implinita. El trebuie sa-si aminteasca, pastrand in minte, viziunea pe care doreste s-o reproduca. Trebuie sa uite, sa refuze sa-si aminteasca, ceea ce nu doreste sa reproduca. Orice idee, gand, cuvant sau fapta trebuie sa fie conforma cu viziunea pentru a o aduce la indeplinire. Aceasta este adevarata concentrare, concentrarea devotiunii, centrarea fortelor asupra esentialului. Asta inseamna sa iubesti idealul. Numai prin Iubire poate fi exprimat un ideal. Iubirea face ca idealul sa devina real.
Daca la inceput el esueaza, trebuie sa fie hotarat si sa insiste. si aceasta este exercitarea vointei, chemarea increderii in sine, exprimarea credintei, dirijand puterea spre ideal. Idealul n-ar putea fi atins niciodata fara aceasta directionare constienta a puterii, aceasta exercitare a vointei; si totusi ar fi fatal pentru ideal dacavointa nu ar fi tot ideala. Vointa trebuie sa aiba aceeasi calitate ca si idealul pe care il slujeste. Daca vointa nu contine dorinta de a sluji, puterea pe care vointa doreste s-o directioneze nu poate fi eliberata din suflet. Vointa de a fi slujit intoarce curentul vietii impotriva sufletului. Vointa de a sluji mentine curentul vietii curgand prin suflet, si mentine sufletul in emisie radiala. Slujirea da un tel viziunii. Ea elibereaza Iubirea in viata. Cum poate fi exprimata Iubirea, decat curgand prin cel care exprima viata? Daca ea curge prin constiinta, intregul organism raspunde; ea face sa vibreze fiecare celula cu Iubirea pe care o exprima. Atunci trupul devine armonizat; sufletul devine iradiant; mintea devine iluminata; gandirea devine profunda, stralucitoare, vie, clara; vorbirea devine pozitiva, adevarata, constructiva; carnea este reinnoita, purificata si vitalizata; problemele sunt rezolvate si toate lucrurile isi dobandesc adevarata lor pozitie. EU SUNT este exprimat prin Eu, si Eu-lui nu-i mai este ingaduit sa-l suprime pe EU SUNT. Daca trupul nu ar fi supus spiritului, cum ar mai putea sa exprime spiritul? Mintea constienta trebuie sa caute si sa doreasca spiritul, ca sa invete puterea spiritului.
In acest fel, individul recunoaste ca spiritul inseamna satisfacerea tuturor nevoilor. Nicicum nu i se poate da o exprimare mai inalta decat atunci cand este lasat sa satisfaca nevoile celorlalti. Curgerea spre ceilalti este cea care deschide tezaurul spiritului. Acel Vreau sa slujesc este cel care deschide nelimitata trezorerie a lui Dumnezeu pentru toti, si aduce sufletului realizarea sa.Sufletul s-a intors spre casa Tatalui de indata ce a vrut sa slujeasca. Risipitorul care slujeste devine fiul sarbatorit; sarmanul care se hranea cu coji devine print al unei case regale, casa propriilor sale posibilitati. El cunoaste Iubirea lui Dumnezeu, si intelege, si ia in stapanire darul Tatalui sau. Numai un Fiu poate primi acest dar. Nici un servitor, nici un ticalos nu poate sa se bucure de mostenirea Fiului. Servitorul cauta permanent sa obtina, Fiul deja a mostenit tot ce are Tatal. Cand recunoastem ca apartinem casei Tatalui si ca suntem mostenitori a tot ce are Tatal, atunci putem incepe sa traim asa cum vrea Tatal ca noi sa traim. Iata ca acum suntem Fiii lui Dumnezeu. Constiinta Fiului cauzeaza implinirea; constiinta servitorului cauzeaza lipsa. Vom vedea ca orice dorinta a inimii este indeplinita de Tatal de indata ce indeplinim datoria Fiului in gandire, cuvant si fapta. Vom descoperi ca Fiii lui Dumnezeu sunt liberi."
de Baird T. Spalding
esoterism.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu