Din afara corpului




Din afara corpului 

Corina Mihaela Roman

Confesiuni 

   M-am decis să îmi asum riscul unor relatări uimitoare pentru mintea umană obișnuită, din iubirea pentru mine însămi (spre care tind) și libertatea ce mi-a înființat existența, în speranța că odată ajunsă la ultima pagină de scris totul va fi mai clar în primul rând pentru mine, iar încrederea și respectul îmi vor fi luminat deja Calea. Cum port în suflet ambiția unui final reușit, cine știe când și care va fi pagina destinată încheierii?!

   Dedic aceste pagini fricii mele de moarte, ca ultim omagiu și cu recunoștință că mi-a aparținut, că mi-a permis să îi străbat fiecare încăpere, acum când zăresc deja ușa pe care intrasem.
   Cred că cele mai mari emoții le-am avut și le am încă, în minutele dinaintea somnului. Cele mai mari dezamăgiri au fost și rămân cele născute din privirile acuzatoare ale celorlalți. Cea mai mare suferință mi-a adus-o negarea în fața tuturor inclusiv în fața mea, a ceea ce sunt și trăiesc. Nu mă voi ascunde în spatele unor metafore, și nu mă voi folosi de scris pentru a-mi și a-ți spori imaginația. Această carte nu este un exercițiu de imaginație! Fiecare trăire, experiență, emoție, este autentică.
Te provoc la curaj!
Fiecare om este dator cu cel puțin o moarte...




- Cap 1- 

Prima dată

 ...s-a întâmplat pe fondul unei epuizări fizice foarte mari, astfel că toată atenția corpului, a gândurilor și a oricăror trăiri interioare, era îndreptată către finalizarea cât mai rapidă a renovării unui apartament.
   Într-o astfel de stare fizică, și cu un bagaj de două palme peste obraji, cu rol de control vis-a-vis de capacitatea mea de a menține ritmul respirației, venite din partea soțului îngrijorat, în cele din urmă am adormit.
   Spre dimineață, mă ridic puțin din poziția în care mă aflu privind în urmă, iar ceea ce privesc este chiar trupul meu. Îmi pot descrie trupul din perspectiva a ceea ce sunt privindu-l, și anume eu, cât se poate de reală, de conștientă asupra a ceea ce sunt și văd și mi se întâmplă. Trupul meu este întins pe burtă, fața mea este așezată pe pernă, pe o parte, și nu mă fascinează, nu mă atrage și nu mi se pare grozav acest trup al meu. Îmi privesc apoi soțul dormind liniștit, cu spatele la mine.
   Cum arăt eu- cea desprinsă de trup, îți pot descrie din perspectiva unei alte eu, cea de a treia eu, pe care o privesc și mă privește și care sunt în același timp, și nicio clipă acest trup.
   Cea de a treia eu, sunt o masă de energie, fără formă anume, fără gânduri, emoții, sentimente, și doar cu o singură calitate- aceea de observator...care mă observă desprinsă de trup, până la jumătate, ținându-mă de acesta cumva prin ombilic, transparentă, ușoară și de o dimensiune mult mai mică decât cea a corpului.
   Ca și cum cineva mă întreabă dacă vreau să mă întorc în trup, eu cea de a doua, răspund: "Da, vreau să mă întorc pentru că soțul meu are nevoie de mine". În clipa imediat următoare, mă ridic brusc în șezut și nu știu de ce îmi propun să mă sperii, să-mi fac cruci peste cruci și să rostesc "Doamne ferește" de câteva ori.

   Nu am fost niciodată o persoană normală. Să mă fi născut oare cu această boală a nebuniei?...Pentru că dintotdeauna, o altă lume după care tânjeam mai mult, se desfășura în mine și încerca să iasă la suprafață, să o cunosc mai bine, să mă cunosc mai bine. Visele premonitorii de mic copil, au evoluat mai târziu în mesaje privind următoarele decese în familie, data aproximativă a acestora adeverindu-se întotdeauna. Cine să sufere mai mult de nebunie? Eu care povesteam dinainte, care anunțam? Sau cei foarte apropiați și care, deși sceptici (“Sunt doar vise…”), se luptau să le nege realitatea chiar în fața împlinirii lor? Comunicările prin vise cu rudele decedate ale apropiaților, pe care eu niciodată nu le cunoscusem, au rămas așa....agățate pe câteva uimiri.
   Darul poeziei l-am avut din adolescență și s-a întrerupt brusc, dar dorul și altceva...au existat dintotdeauna în interiorul meu reținut. Visele în care vizitam lumi de dincolo, sau cele în care mă vedeam prăbușindu-mă în corp, erau la vremea aceea extraordinare și cam atât, și totuși o trăsătură a mea constantă.
   Iată bagajul cu care am venit în fața acestei experiențe petrecute în anul 2009, când împlinisem deja 27 de ani.
   Un an mai târziu, în timpul unei plimbări prin Grădina Zoologică, am simțit și am văzut brusc cum o lumină caldă sub forma unui înger, coboară din cer și îmi umple sufletul. Atât de intensă și de curată a fost simțirea, încât mi-am desfăcut brațele să o primesc, să îl primesc, brațe care imediat și-au reluat mișcarea normală, la strigătul soțului: - Ce faci? Se uită lumea la tine...



   Când nimeni nu te ia în serios (cel puțin, la început), începi și tu să te ignori. Totuși, după acest moment, mai exact la câteva zile, din senin m-am așezat în fața calculatorului și am început să scriu versuri după versuri, fără să mă opresc timp de șase ore (după o pauză de unsprezece ani). Și tot de atunci scrisul versurilor și mai apoi a prozelor scurte, au devenit felul meu de a fi, de a mă defini, de a exterioriza: iubire de dincolo de orice imaginație, îndrumări prin vise și atenționări, ghizi spirituali, piramide și balanțe cu talere unite și pietre de ametist.
   Tot de atunci am început să practic meditația, la fel de simplist ca și în ziua de astăzi, să citesc din ce în ce mai multe cărți de spiritualitate, despre experiențe în preajma morții, despre karmă, suflete gemene, chakre, etc.

   Trăiam două vieți pe care nu reușeam să le contopesc și nu știam să trăiesc bine pe niciuna din ele.
Teama de întuneric s-a intensificat atât în visele mele din timpul nopții în care bâjbâiam și încercam să ajung undeva și să înțeleg orice, cât și în viața fizică, chiar dacă un înger, mi-a spus într-un vis:
Dacă există încredere în Dumnezeu, nu mai ai nevoie de niciun felinar și nicio lumânare pe drumul tău, pentru că Încrederea, este însăși lumina.


 - Cap. 2- 

A doua oară? 

   Înaintea acestei noi întâmplări (care a avut loc în anul 2013), îmi conștientizasem deja frica de moarte și imensul atașament față de acest trup în care mă aflu. Mai mult, conștientizasem că toate strigătele, afirmațiile, scrierile, pledoariile mele despre iubire, despre întoarcerea Acasă la Dumnezeu, despre libertatea spiritului și dorul de lumi mai înalte, erau false într-o oarecare măsură. False, da! Dar necesare și ele evoluției, cel puțin în cazul meu. Asta pentru că, în fața experienței...bucuria din teoriile, visele și scrierile mele, se metamorfozase în uimire și teamă.
   Am realizat pentru prima dată acest lucru înaintea unei operații laparoscopice, când am jelit decedații tuturor medicilor și pacienților din spitalul respectiv, de teamă și disperare că nu mă voi mai trezi după această intervenție chirurgicală. Am înțeles că mă identificam foarte mult cu acest corp și că vedeam cumva înălțarea mea la Dumnezeu în genul Iisus din Nazaret- partea a doua.

   Dorm. Mă trezesc în mijlocul nopții. Sunt trează dar nu mă pot mișca și văd fără să am ochii deschiși. Deasupra mea, sunt tot eu, într-o formă de abur a acestui trup. Sunt eu, și aștept. Eu cea trezită din corpul pe care nu-l pot mișca, sunt speriată, dar știu că așa trebuie să se întâmple și aștept să treacă.
   Simt cum trupul îmi este invadat de o energie, de un spirit, de ceva ...ce vine fără voința mea, și simt că va încerca de trei ori, să mă locuiască, și va pleca. Simt intrarea acestei energii prin piept, de două ori, însă fără reușita de a rămâne.
   Poate că percep această experiență ca fiind violentă într-o oarecare măsură, din cauza fricii mele față de moarte, față de viață, față de tot ce mi se întâmplă, și iubesc în aceeași măsură.

   E greu să-ți descriu ce-am simțit: ca și cum o imensă lingură de aer pe care nu eu o respiram, a încercat să intre în plămânii mei și a eșuat. Sau nu?
La fel: câteva cruci și Doamne ferește. Să fi fost... a doua oară?




- Cap.3 - 

A treia oară, s-a aprins

   Trecuse încă un an, cu poezii și meditații, simțul iubirii la cote înalte, cu familie, prieteni, lacrimi, lecții, răni, soț, casă, pisică, îndatoriri, serviciu și concedii de odihnă.
   Îmi propusesem un program de meditație în seara aceea, și deși mă simțeam foarte obosită fizic, m-am așezat în meditație în cele din urmă, în poziția lotus. Nu aveam foarte multe gânduri din cauza sau datorită oboselii ce o simțeam. Am rămas în tăcere, cu ochii închiși și am început să experimentez câteva furnicături la nivelul capului unde simțeam în același timp prezența unei coroane. (Se poate întâmpla acest lucru în timpul unei meditații, atunci când se deschide chakra a 7-a, de culoare violet, numită și chakra coroană). Îmi amintesc că am rostit în gând : “Ies din corp acum. Doamne, vreau să ies în afara acestui corp!”
   Cine s-ar fi gândit că Dumnezeu ascultă, și mai ales că îndeplinește instant fiecare dorință?!  Eu nu…
   Mă întorc în pat în clipa în care soțul meu se ridică făcându-și drum în bucătărie. Mă așez pe o parte și deodată încep să simt pornind de la picioare și urcând în întreg corpul, o vibrație atât de puternică încât o pot auzi. Zâmbesc.
- E de la meditație, îmi spun.
Totuși atât de puternică este această vibrație și crește atât de mult în intensitate sporind în aceeași măsură sunetul pe care îl aud, încât simt pocnindu-mi urechile ca atunci când ești la mare înălțime, în avion. Atât de puternic încât mă gândesc că trupul meu nu va face față. 
...Și sunt deja în șezut la marginea patului (neamintindu-mi momentul în care m-am ridicat). Întind mâna să aprind o veioză, apăs pe întrerupător de trei ori. Nu se aprinde.
- Probabil nu este în priză. gândesc, și îmi propun să merg după soțul meu în bucătărie, când deja mă văd fiind în pragul ușii de la dormitor și mă prăbușesc ca și cum nu mai am niciun strop de energie. Ridic privirea și văd un suflet, o persoană de statură medie, zâmbind și care…brusc mă apucă de un picior și mă aruncă înspre corp.
 - Așa ceva nu este posibil, e un vis- am gândit imediat cum poate și tu gândești acum, citind. Deschid ochii. Sunt în pat, pe o parte. Mă ridic în șezut și întind mâna spre veioză să o aprind. Nu se aprinde.
- Probabil nu este în priză. ..din nou, gândul acesta. Mă ridic și ajung în bucătărie, unde soțul meu cu țigara abia aprinsă înțelege că ceva s-a întâmplat imediat ce mă vede. Îl întreb cât timp a trecut de când a ajuns în bucătărie și eu l-am urmat și îmi răspunde că doar câteva secunde. Aprind o țigară și îi povestesc, insistind pe momentul cu veioza, și ajungem în dormitor să îi exemplific. Întind mâna, apăs pentru a treia oară: s-a aprins!


Continuarea aici:

23 de comentarii:

stefan_m spunea...

Nu trebuie sa-ti fie teama de moarte, doar asa o poti invinge. Asa cum spunea Eliade in Fragmentarium, ''Drumul spre "înţelepciune" sau spre "libertate" este un drum spre centrul fiinţei tale'', e suficient sa intelegi ce si cine esti pentru a trece peste asta. Si tot din Eliade :
''Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate.''
Aceasta teama de intuneric sau moarte fizica e doar o senzatie, o idee incoltita in mintea noastra si care constientizata ...dispare.
App de forma astrala a corpului tau...''Deasupra mea, sunt tot eu, într-o formă de abur a acestui trup. ''...probabil fiecare percepem altfel aceasta forma, eu de exemplu m-am vazut intr-o ceatza galbuie, o aura incadrata de Lumina. Totusi e greu sa descrii forma asta neavand echivalent material in lumea reala.

Unknown spunea...

Așa este, Ștefan. Iar această formă o percepem diferit și de la o experiență la alta, prin depășirea treptată a fricii și creșterea nivelului de înțelegere.

Anonim spunea...

Da...si eu vad lumea cu ochii sufletului... si eu am simtit cum o caldura-lumina a intrat in corpul meu.. nu am avut decorporalizari..insa multe multe experiente frumoase.. extrag mesajele divine ce curg prin oameni...va iubesc fiinte minunate ce suntem..sa fim lumina!

Anonim spunea...

Buna Corina,
In povestirea ta spuneai ca iti cureti chakrele. Poti scrie un articol cum faci tu ? pe mine m ar interesa..
Si eu era sa ies din corp dar m am oprit la jumatate ca sa spun asa; cred ca s a intamplat asa de frica..am citit ca fara protectie sau ajutoare nu este bine sa pleci pt ca lucruri sau entitati te pot opri acolo sa te mai intorci.
Acum citind ce ai scris tu se pare ca este un motiv pt care aceste lucruri se intampla , cui se intampla etc ..nu stiu daca se va mai intampla la mine ...
Astept cu nerabdare modul de curatare a chakrelor ..cine stie ce se va intampla dupa .. O zi buna iti doresc

Unknown spunea...

Nu decorporalizările sunt importante. Ci cum înflorim sub raza acestor treziri, cum ne aflăm a fi fără sfârșit, și cum decoperim Iubirea, mai presus de iubire. Mulțumim pentru iubire, sinceritate, deschidere, lumină...și îți întoarcem pe toate, infinit!

Unknown spunea...

Sigur că pot scrie un articol detaliat despre cum am procedat, și absolut tot ceea ce te interesează. Îți doresc și eu o zi frumoasă, îți mulțumesc pentru Prezență, înțelegere și interes, și îți promit că în câteva zile, îți voi dărui acest articol.

Elsa spunea...

Dragă Corina,în aceea ce priveste nasterea unui copil...ai credință,că planurile lui Dumnezeu se mai schimbă câteodată.Sunt dovada vie ca ete așa:am doi copii sănătoși(fata are 21ani,baiatul are 11ani),nascuti pe cale naturală.Aceeași operație aceleași condiții,final diferit.Eu nu am scăpat de "ciopârțeală",care a fost destul de masivă. "Măcar menstruație să ai mamă că ești prea tânără(aveam doar 20 de ani),că de copii nici nu poate fi vorba cu ce-a rămas în tine"-au fost vorbele madicului ce a efectuat operatia...

Unknown spunea...

Elsa, iti multumesc din suflet pentru impartasire, si pentru ca mi-ai venit astfel in sprijin, intelegand mai mult ca detasarea si increderea, fac loc miracolului sa se intample. Suntem aici unii pentru ceilalti, iar eu invat de la fiecare din voi cu deschidere, asa cum voi m-ati primit in vietile voastre.

Anonim spunea...

Draga Corina,MULTE SUFLETE sunt acum in aceast proces de trezire!E foarte bine ca impartasesti ce simti si ce vezi,multi nu o vor face din cauza conceptiilor gresite despre viata!Multumesc ca ne lasi sa traim alaturi de tine aceste experiente.Eu in stare de transa am experimentat ce tu ai facut in decorporare.E foarte placut sa vad ce multa dragoste exista totusi in noi!Si te-as ruga totusi sa incerci sa faci si un articol cu Chakrele pentru ca multi incercam si nu toti reusim!!!si sa ne explici si ceva de resiratia Yoga!
Namaste suflet lumina!!!!!!!

Unknown spunea...

Hei, mă bucur că ai întâmpinat cu entuziasm și recunoaștere experiențele mele, vă mulțumesc tuturor celor care m-ați căutat și aici și pe facebook, mi-ați dat un puls și un plus de curaj și de încredere. Promit că voi scrie în seara aceasta un articol sau un capitol de carte, despre ce anume făceam eu în perioada aceea de am avut ca rezultat declanșarea decorporalizării la acel nivel. Nu sunt o expertă, și vă rog să nu vă așteptați la tehnici, explicații profesioniste. Eu am ales din ce am studiat spre înțelegere, atât cât a corespuns puterii și structurii mele de practicare, am simplificat, am ales puțin....iar în puțin am pus toată atenția și intenția mea fără nicio așteptare, doar dragostea pt Dumnezeu.

Anonim spunea...

Eu sunt

Eu sunt, dimineata ce-si rade-n lagune
Miresme dulci amare, pe-oglinzi tremurand
Masti de cristal indigo, pe-aceeasi minune
Despletesc aromele clipei, defiland

Eu sunt, miezul din zi ce umbra-ti arata
Spre-al doisprezecelea ceas, din senin suspinand
Dor greu, clar-straveziu din lacrima-mir sfanta
Sub pasi grei de pamant, izvor, lumini renascand

Eu sunt, inserarea si covorul de stele
Cu soapte pleoapa-ti apropii de vis, descantand
Rugaciuni lumanari, adormite candele
Sub trena magica a noptii, mor-vietuind



Eu sunt, nimicul ce striga in lumina
Prin taina vremilor fara spatiu, cantand
Adevarul ascuns in ochi de minciuna
Ce-si rade-n plans de cuvant destinul, pribegind

Unknown spunea...

Tatăl nostru
Corina Mihaela Roman

Seninul se apropie în palme
Când lumânarea picură colostru,
Se-mpărtășesc în minte gânduri calme,
Și inima îmi strigă: Tatăl nostru...

În formă de triunghi pe fruntea albă
Frisoane de etern dezbracă geruri
Și spovedesc în plâns de șoaptă caldă:
...care ne ești, Părinte Sfânt, în ceruri,

Sfințească-se numele Tău de-a pururi, Tată,
Vie împărăția Ta în noi fără sfârșit
Și voia Ta, prin inimi să se facă
Precum în cer, în lutul dăruit.

Iar pâinea noastră- hrana gurii sfinte,
Să ne-o dai nouă, noi s-o dăruim
Prin mângieri și fapte și cuvinte,
Precum iertăm, ne iartă când greșim.

Nu ne lăsa în brațele uitării,
În dulcele ispitei ce tânjește
Prelingerea minciunii, depravării,
a nepăsării..Tu, ne izbăvește!

Împărăția, slava și puterea
Doar Ție, Doamne, toate- Ți aparțin,
Acum Îți las din mine doar tăcerea,
Pe mâine seară. Te iubesc.
Amin

Anonim spunea...

Poate ca ultima experienta este un avertisment. Poate spune ca e destul. Poate spune sa incheiati calatoriile astrale, decorporalizarea si yoga. Poate asta spune.

Mira Wolf spunea...

Corina,esti o binecuvantata...Ma regasesc in multe lucruri pe care le-ai scris,am ras copios la unele fraze,parca eu le scrisesem.Imi amintesc ca si eu faceam fata la fel,imbinam frica cu gluma ca sa trec cu bine si sa nu raman cu sechele in urma experientelor.Din pacate sau din fericire,ale mele au fost horror,desprinse din filme de groaza la care nu ma uit ca imi ajung filmele de noapte.Am trecut exact prin acele lucruri oribile de care nimeni nu vrea sa auda cand se dedubleaza.Sunt actorul principal al filmelor mele gotice.La polul opus,am avut si cateva experiente frumoase care sa ma "imbuneze".Dintr-un motiv sau altul eu am intrat direct in contact cu entitati demonice,draconice,luciferice,am invatat multe,dar din sfera intunecata.M-am"specializat"pe intuneric,pentru ca atunci cand nu ai incotro inveti sa dansezi pe carbuni incinsi.Insa,Dumnezeu ma iubeste si cateodata imi trimite niste lucruri extraordinare care ma fac sa ma simt ca sunt in regula,ca nu sunt "rea"pentru ca interferez cu ei,ca toate astea au un scop.Care o fi acela,inca nu stiu...Caut.Ma simt ca si cand Doamne Doamne imi da "bobo"ca sa nu urlu prea tare si sa rezist la toate chestiile nasoale,sa le inteleg,sa iau notite si sa..Habar n-am.Deci la mine azi poate fi iad si maine rai.In aceeasi noapte pot sa visez diavoli si peste trei ore ingeri.Ma simt uneori o punte,un "hibrid"spiritual destinat sa le cunoasca pe amandoua.Sunt lumina dar experimentez intuneric.Frica? Culmea,sunt cea mai fricoasa fiinta din lume si tocmai mie sa mi se dea asa ceva! Am fost pe punctul sa o iau cu sorcova pe campii din cauza atacurilor energetice din astral si din cauza...entitatilor cu infatisari deloc magulitoare.Poate o sa scriu o carte ca si asa scriu mereu...Dar nu as vrea sa sperii lumea :))

Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Unknown spunea...

Da, este posibil să fie un avertisment, sau este posibil să fie chiar împlinirea unei dorințe aproape complet, pentru a răspunde cu toată ființa dacă în adevăr aștept cu nerăbdare întoarcerea Acasă sau nu. Eu consider că experiența aceasta a fost o binecuvântare, pentru că mi-a răspuns și mi-am răspuns la întrebările mele referioate la importanța vieții și a celor două lumi, și pentru că mi-a adus înțelegerea a ceea ce reprezintă viața pentru mine, și că misiunea este pe cât de modestă în simplitate, pe atât de înălțătoare- aprecierea vieții, doar pentru că se întâmplă!
Dar, cu yoga s-a terminat definitiv, pentru că nu se potrivește rezistenței și construcției mele, oricât de mult aș admira pacea din exercițiile executate de alții.
În legătură cu decorporalizările....eu nu cer decât să se facă voia Lui Dumnezeu! :)
Mira...Doamne Dumnezeule! Te rog să mă ierți dar cred că eu făceam pe mine și-n afara corpului, să experimentez așa ceva :))))))))) Glumesc, dar ești cu adevărat un suflet curajos, cu o misiune înaltă și luminoasă! Nu orice suflet se coboară acolo unde e mai multă tristețe, pentru a înțelege, pentru a vindeca necunoașterea, furia, confuzia și lacrima! Mă înclin!Scrie o carte, o carte prin care să vindeci, extrăgând din experiențele tale învățătura! Vreau să vorbim mai multe!

Unknown spunea...

Deblocarea chekrelor realizată de mine:

Am extras din cartea “Manualul chakrelor” – Shalila Sharamon și B.J.Baginski, informațiile privind denumirea, blocajul, funcționalitatea, mantra, culoare, arome, pietre semiprețioase pentru fiecare chakră, toate acestea putând fi găsite gratis și cu ușurință pe google. În următoarele zile mi-am procurat pentru fiecare chakră, cu o investiție modică, aromele sub formă de uleiuri sau bețișoare parfumate, pietricele specifice fiecărei chakre, dar câteva, de bun simț, din ceea ce am putut găsi.

Dimineața spuneam/spun o rugăciune: Mă rog să primesc inspirație pentru a găsi un mod de a rezolva singură orice problemă, frământare sau confuzie în care mă aflu, folosindu-mă la maxim de abilitățile de ființă divină. Mă rog să mi se arate cea mai bună cale de a transforma situația actuală într-un exemplu creativ al plutirii divine. Mă rog din tot sufletul să fiu eliberată de toate blocajele, de stima de sine scăzută și de rușinea știută sau neștiută, și să mă asociez doar cu cea mai creativă expresie a binelui Divin în serviciul căruia mă aflu.Mă rog ca temerile mele să dispară astfel încât să pot merge mai departe cu încredere. Mă rog să fiu eliberată de orice tulburare a liniștii din viața mea. Mulțumesc. Te iubesc. Reușesc!

Fiecare zi decurgea astfel: îmi urmam programul în mod normal, doar că încercam să port la mine, culoarea chakrei pe care o curățam în acea săptămână, toată săptămâna, pe stradă urmăream culoarea, o remarcam, în buzunar,țineam pietricelele semi-prețioase. Îmi făceam timp câteva minute să citesc în fiecare zi câteva rânduri despre chakra respectivă- caracteristici, funcționare defectuoasă, funțioare armonioasă, blocajul chakrei, și încercam să înțeleg și să mă autoanalizez. (informațiile despre chakre se găsesc pe internet)

După serviciu, acasă, făceam exerciții de yoga kundalini, urmărind la laptop un videoclip de pe youtube, și anume acesta:

https://www.youtube.com/watch?v=hiWDwhQRVQg

Indiferent dacă nu îmi ieșea un exercițiu, dacă îmi era mai greu, sau făceam pauze, mergeam mai departe, conștiincios și serios.
După exercițiile de yoga, aprindeam candela, puneam uleiul parfumat sau aprindeam bețișorul cu parfum cât de cât specific chakrei (iar dacă se întâmpla să nu am, era la fel de ok), și stăteam în meditație, cu căștile pe urechi, ascultând de pe youtube mantra chakrei respective (mai târziu le-am downloadat), și anume de aici:
https://www.youtube.com/watch?annotation_id=annotation_2018084775&feature=iv&src_vid=BZR6yuCIie0&v=FOiuoRrZRwQ
Înainte de culcare, mai meditam puțin. Niciodată nu am făcut-o ca pe o obligație, ci doar cât și cum am simțit. Dacă după 3 minute se întâmpla să nu mai vreau să mai stau în meditație, mă ridicam foarte bine, cu pace și mulțumire în suflet.

Cel mai important este că pe parcursul tuturor zilelor, am manifestat o atenție și o intenție deosebite asupra acestei curățări, și atenția, intenția și lipsa așteptărilor au cântărit cel mai mult în declanșarea experiențelor.

Atenția și intenția au fost asupra curățării și atât. În meditație lăsam gândurile să se joace, și le acopeream cu gânduri mai înalte, gândind la curățarea chakrei, vizualizam curățarea, afirmam curățarea, și îi declaram iubirea mea Lui Dumnezeu.

Mihaela spunea...

Mi.a placut, ma regasesc! Eu inca doar caut, ma caut, am o neobosita framantare si aspiratie nesfarsita catre Lumina si El, catre Acasa. Numai bine iti doresc si continua sa scrii ca scrii atat de bine!

doilau spunea...

Foarte tare!!!!!!!!!!!!!!!!

Unknown spunea...

Impresionant. Mi s-a făcut pielea de găină de câteva ori citind experiențele tale. Mă bucur pentru tine. Mulțumesc pentru impartasire

Unknown spunea...

Multumesc mult, Mihaela! Cunosc framantarea ta. Ramai ambitioasa si scrie si tu! :) te imbratisez

Unknown spunea...

Multumesc mult. Ma bucur ca v-a placut :)

Unknown spunea...

Si eu iti multumesc, Nicoleta. Nu exista deosebire intre noi. Crede in tine!