Un adult afla ce putine stie atunci când un copil începe sa-i puna întrebari.
"Copii când sunt mici vor sa devina adulti ca sa aiba drepturi depline. Adultii vor sa fie mai în vârsta pentru a fi respectati ca si oameni întelepti, iar batrânii vor sa mai redevina copiii sau macar adolescenti pentru a retrai viata cu mintea de la apusul vietii. Niciodata omul nu a fost multumit cu starea sa si nu s-a bucurat deplin de vârsta aducatoare de daruri specifice si de clipa unica a fiecarei zile. Toate experientele adunate, placute sau mai putin placute, sunt lectii de viata, sunt „examene luate sau picate”, sunt întâlniri sau despartiri de Dumnezeu.
Copilaria am vrea sa dureze o vesnicie. Atunci povestile prind viata si simtim ca zburam. Toata lumea, toate visurile, toate razele sunt ale noastre. Prichindeii nu stiu de rautati, au acea candoare, curatie si lumina pe care noi, adultii, am pierdut-o pe cale. Cu suflete de plus ei sunt prezente îngeresti pe pamânt. Daca vrei sa vezi Raiul pe pamânt, priveste în ochii unui copil! Când copiii se cearta si îsi spun: „Te urasc, nu ma mai joc cu tine niciodata!” Si încep sa se joace separat. Dar dupa câteva minute, se joaca din nou si îsi împart jucariile. De ce? Pentru ca la vârsta aceea, fericirea este mult mai importanta decât mândria! Ce pacat ca între timp noi am crescut…!
Când esti îngeras mic si crezi ca totul e posibil, ca Luna chiar se uita la tine si ca stelele îti zâmbesc si le pui nume, parca lumea e mai buna, mai frumoasa, mai plina de viata. În timpul când traim momentele magice ale copilariei, citim povestea aleasa de noi si calatorim cu personajele într-o lume mirifica, avem convingerea ca parintii nostri sunt un univers solid si stabil si ne simtim cel mai bine. Oare cum e alaturi de Parintele Ceresc când „ne citeste povestea de seara”?! Când suntem mici cea mai „înspaimântatoare” propozitie este „Te spun lu’mama!” Oare cum ar fi atunci când am auzi „Te spun lui Doamne-Doamne!” De fapt din asta gustam cu totii…
Un adult afla ce putine stie atunci când un copil începe sa-i puna întrebari. Pentru ca nu ceea ce îi lasi copilului tau, ci ceea ce lasi în copilul tau este important! Spunea cineva în gluma, ca un copil face iubirea mai puternica, zilele mai scurte, noptile mai lungi, portofelul mai gol, casa mai fericita, trecutul mai nesemnificativ, viitorul mai important si sufletul mai colorat. Iar Dostoievski era de parere ca unui copil poti sa-i spui tot, tot: „Întotdeauna m-a uimit cât de putin cei mari, tatii si chiar mamele, îsi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie sa le ascunzi nimic sub pretextul ca sunt înca mici si e prea devreme pentru ei sa stie ceva. Ce idee trista si nefericita! Si ce bine îsi dau seama copiii ca parintii lor îi cred prea mici si prea nestiutori, când ei, în realitate, înteleg totul. Adultul nu stie ca, pâna si în chestiunea cea mai dificila, copilul îi poate da un sfat util.”
Cu timpul am crescut, lucrurile s-au complicat, noi ne-am complicat. Inimi frânte, orgolii, dureri, jertfe, invidii, greseli, neputinte, lacrimi, toate au încondeiat paginile vietii fiecaruia. Acum, unii dintre cei ce au copii si nu numai, înteleg de ce în copilarie, mama tremura când eram egoist, se supara când eram nedrept si izbucnea în lacrimi când o minteam. Pentru ca mult iubita mama îsi dorea sa cresc frumos !
Asadar, socotesc ca în Biserica nu sunt tineri, adulti si batrâni, ci doar tineri sau copiii de diferite vârste. Ca poti sa ai 16 ani si sa te comporti sau sa gândesti mai matur decât cineva de 28 de ani, sau sa ai 31 de ani si sufletul si mintea ca la 85, obosit si trist cu oarece regrete melancolice, si poti sa ai 59 de ani si sa fii mereu proaspat, plin de viata si cu lumina aprinsa în suflet. Sunt mereu copii copii, copii mari si batrânei copii. Prin copii ne descoperim dragostea neconditionata, ne reinventam continuu, recuperam iubirea si viata si mai ales regasim copilul din noi de care, de ce sa nu recunoastem, uneori ne este asa de dor !
Si aceste modeste slove, le-a scrijelit pe un perete al inimii un adult care nu a uitat niciodata copilul din el…"
ierom. Hrisostom Filipescu
http://www.doxologia.ro
Un comentariu:
Copii vad multe lucruri dar parintii se tem daca ei zic ceva ce li se pare a nu fi ,,norma,,Am o nepotica de 1an si noua luni,e un copil vesel care zice lucruri care ii sperie pe parinti. Sa va spun o intimplare...eram intr-o seara cu ea afara, se uita spre cer si cinta si chicotea.Am itrebat-o de ce ride si ce vede acolo sus.A pus capul in pamint rusinata si mi-a zis ca sus e soalele (soarele),, Cum sa fie soarele ca acum e seara,, a pus iarasi capul in pamint si mi-a zis cumva rusinata dar si vesela ca sunt copii care se joaca.Am lasat-o sa cinte si sa se uite sus spre cer si am intrebat-o ,, Anda unde sunt copii?!,,vesela mi-a raspuns,, sus in pod,, Mi-am dat seama ca e un copil deosebit si o intreb de fiecare data cu cine se joaca si imi spune ca, cu un baietel si o fetita. Parinti se sperie cind o aude ca se cearta sau vorbeste cu ei. Le-am explicat ca nu e nimic ra anormal cu ea, doar ca e un copil ,,deosebit,, care zice ce vede.Toti copii vad dar nu spun. O alta intimplare... eram in sufragerie mai multe persoane si Anda era bucuroasa ca,, baietelul a mincat toata mancarea,, am intrebat-o care baietel si mi-a aratat cu degetutul spre masa,, acolo,, S-a dus la scaunul de la masa si mi-a zis,,baiatul ici( baiatul e aici).Toti s-au ingrozit ...nora mea a zis ca poate baietelul acela ii face rau.
Sunt copii care sunt asa ca si nepotica mea Anda, care sunt tratati de schizofrenie, iar daca au noroc de un medic putin evoluat spiritual le zice ca e un prieten imaginar. Sunt parinti care ii duc la popi sau le zice sa nu mai zica prosti si asa se pierde contactul cu Divinitatea.
Trimiteți un comentariu