Puterea rugaciunii in vindecarea naturala

Extras din lucrarea "Principii si directii in vindecarea naturala", ed. Kamala

De secole, stiinta oficiala cauta „medicamentul miraculos”, care alina suferinta, ia cu mana boala si slabiciunea, redand practic peste noapte sanatatea. „Medicamentul miraculos” nu a fost gasit inca, pentru nici macar o boala, dar medicii ne dau asigurari ca in curand stiinta va face noi descoperiri, gratie carora vor fi produse noi medicamente, care fireste vor costa foarte multi bani si care in sfarsit vor vindeca leucemia, cancerul, SIDA si alte boli virale grave si, de ce nu, batranetea. In ciuda increderii afisate, pentru aproape orice om de stiinta este evident ca aceste medicamente absolute nu vor fi descoperite niciodata, pentru ca pur si simplu nu pot exista, desi... Desi un asemenea “medicament” exista din timpuri imemorabile si nu si-a pierdut eficienta nici in prezent, dar oamenii de stiinta abia acum au curajul sa-i verifice eficienta si sa-i pronunte numele: RUGACIUNEA.

Fie ca a fost vorba de increderea in puterea mintii umane ori a intuitiei, in puterea iubirii ori in puterea lui Dumnezeu, credinta a fost tainica energie care a dat omului vointa sa invinga dificultatile, care a animat toate marile elanuri ale fiintei umane. Ar fi incorect sa asociem in exclusivitate credinta cu religia ca si cand ele ar coexista intotdeauna, deoarece credinta se poate raporta si la alte concepte ale fiintei si vietii, cum ar fi iubirea, binele sau dreptatea. Credinta este o opinie ferma, o convingere puternica asupra unui lucru care nu poate fi intotdeauna demonstrat, dar pe care noi il simtim in mod inefabil in fiinta noastra ca fiind adevarat. Toate lucrurile pot fi posibile pentru o persoana care CREDE cu ardoare intr-un lucru, iar sustinerea acestor convingeri este realizata si de catre mental prin intermediul vointei.

Credinta face posibila trecerea de la o stare interioara negativa la una superioara si permite abordarea extrem de coerenta a situatiilor de viata si a vietii in ansamblu, deoarece fiinta care crede este eliberata de majoritatea spaimelor si incertitudinilor cu care se confrunta omul obisnuit. Referitor la domeniul vindecarii, intotdeauna fiinta care are o mare credinta este extrem de receptiva la terapiile aplicate, procesul vindecarii fiind extraordinar de mult accelerat.

Exista forme mai mult sau mai putin elevate de credinta. Credinta in medic sau in terapia aplicata are un efect benefic asupra starii de sanatate a pacientului, insa in momentul in care apar simptome neplacute, deseori aceasta credinta este rapid zdruncinata, iar cel tratat se confrunta cu o stare de angoasa extrem de nociva. In schimb, o persoana care crede foarte mult in puterea tamaduitoare a iubirii va fi mult mai stabila in convingeri, desi ar putea avea si ea momente mai grele.

Din acest punct de vedere credinta in Dumnezeu este forma cea mai elevata de credinta, deoarece obiectul sau este o valoare absoluta, care nu este supusa schimbarii, degradarii temporale ori vreunei transformari. Crestinismul si toate marile religii ale lumii probeaza aceasta putere uriasa a credintei in Dumnezeu, lucrarile religioase fundamentale fiind presarate cu numeroase exemple de vindecari miraculoase.

Medicina este printre primele domenii care ar trebui sa beneficieze de pe urma acestui enigmatic si atotputernic medicament numit credinta. Insa ceea ce face ca deocamdata stiinta oficiala sa se delimiteze de acest concept este faptul ca apeleaza la valori ne-demonstrabile si ne-masurabile din perspectiva materialista. Mai mult, experienta vindecarii prin credinta este aparent irepetabila, datorita uriasei diversitati a fiintelor umane si a varietatii sentimentelor umane incadrate in mod arbitrar in notiunea de credinta. Pentru medicul zilelor noastre, insusi cuvantul credinta are conotatii extrem de vagi, asociind-o mai degraba formelor perturbate de vointa, despre care vom vorbi mai tarziu. Si totusi dincolo de posibilele confuzii, credinta in valorile supreme, in Dumnezeu, este o potentialitate existenta in fiecare fiinta, care preexista in cel mai inversunat ateu si in sfant, in fiintele decazute si in cele virtuoase. Majoritatea miracolelor terapeutice, pe care stiinta, neputandu-le nega, a preferat sa le ignore, se explica prin puterea credintei.

Therese Neumann – unul din cele mai celebre cazuri de vindecare prin puterea credintei

Therese Neumann s-a nascut in anul 1892, ca fiica a unor oameni simpli din Bavaria (Germania). A crescut si s-a dezvoltat normal pana cand, la varsta de 20 de ani, a avut un grav accident in urma caruia a ramas paralizata. Nervul motor era practic sectionat din cauza socului, ea fiind considerata irecuperabila, neexistand absolut nici un tratament care sa poata ameliora starea sistemului nervos care guverneaza acea zona. Dar ea nu a crezut acest lucru si a inceput sa se roage cu fervoare si completa daruire lui Dumnezeu, efectiv crezand in faptul ca va fi din nou sanatoasa si ca va putea merge din nou. Astfel, dupa o anumita perioada, credinta ei in divinitate a fost “rasplatita” si, in cele din urma, ea a putut merge din nou ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Acest miracol insa a fost continuat de altele mult mai mari.

La varsta de 26 de ani, ea a capatat pe maini si in zona pieptului rani care nu aveau nici o cauza externa, dar care coincideau cu cele pe care le avusese Iisus in timpul crucificarii. Mai mult, a inceput sa aiba stari asemanatoare celor de transa in timpul carora rostea cuvinte in aramaica, limba arhaica care se vorbea in timpul lui Iisus si pe care Therese Neuman nu avea de unde sa o cunoasca. Seria fenomenelor generate de credinta sa simpla, dar extrem de profunda, a culminat cu capacitatea sa de a trai vreme de mai multe zeci de ani fara a consuma nici un aliment. Acest post negru intins pe perioada a cateva decenii a putut fi verificat de cele mai mari somitati medicale ale vremii care au constatat pur si simplu ca Therese avea o vitalitate excelenta, crestea si scadea in greutate fara a manca absolut nimic si chiar fara a bea apa. Considerata initial impostoare, ea a fost verificata de nenumarate ori, tinuta sub observatie, dovedindu-se astfel autenticitatea acestui miracol. Este un exemplu extrem de graitor, dar nici pe departe singurul al uriasei puteri a credintei.

Putine fiinte se nasc avand trezita profund in fiinta aceasta putere a credintei. De asemenea, arareori credinta apare ca o consecinta a unei demonstratii de forta a lui Dumnezeu sau a altor puteri supranaturale supuse Lui. Noi nu credem “pentru ca”; credem pur si simplu. Foarte putini oameni au asistat la miracole, la demonstratii veridice, la evidente incontestabile si chiar si dupa aceste intamplari multi inca nu au crezut total in ceea ce au trait. Credinta apare mai degraba dintr-o experienta interioara proprie, decat prin raportarea la ceva exterior, oricat ar fi de palpabil si de concret acel lucru.

Rugaciunea este o modalitate sigura care duce la dobandirea acestei credinte ferme in Dumnezeu. Taina nu este constituita de textul rugaciunii (pot fi folosite si chiar sunt recomandate rugaciuni simple, cum ar fi “Tatal nostru”, “Rugaciunea lui Iisus”), ci de trairea si starea de concentrare din timpul rugaciunii si de perseverenta in acest demers. Majoritatea oamenilor contemporani ajung sa se roage mai ales in perioadele de criza existentiala. Mai intai ei se roaga cu indoiala, apoi cu disperare pana apar rezultatele, apoi din nou se poate instala indoiala… Dar, la un moment dat, se trezeste cu putere credinta, intr-un mod foarte firesc.

Rugaciunea nu este o simpla rostire formala sau artistica de cuvinte. Pentru a deveni cu adevarat eficienta, pentru a trezi puterea credintei, ea trebuie facuta cu dragoste, cu trairea cat mai profunda a mesajelor cuvintelor. Treptat, rugaciunea, trairea devotionala devine un mod de viata. In formele sale superioare, credinta este o exprimare a unei afectivitati profunde, a unei intuitii continue a divinitatii si este chiar un act de continua cunoastere.

Dialog misterios intre om si Creatorul sau

Vindecarea prin rugaciune este un domeniu totodata fascinant si extrem de controversat. De-a lungul timpului au existat nenumarati oameni care s-au vindecat doar prin rugaciune sau prin remedii ce le-au survenit in mod aproape miraculos atunci cand nu mai aveau aproape nici o speranta. Experientele si relatarile lor au ramas adesea ca marturii iesite din comun nu prin elementul miraculosului, ci mai ales prin pacea, credinta si starea profund afectiva pe care o emana. La polul opus exista in acelasi timp firi rigide si sectare care au transformat vindecarea prin rugaciune intr-un circ desfasurat pe scene sau stadioane, unde nu in putine cazuri orgoliul si falsitatea asa-zisilor predicatori “cu har” se impletesc cu naivitatea si lipsa de intelegere a privitorilor. Acestea din urma au dus la situatii mai triste in care cei bolnavi nu au mai folosit nici macar leacurile pe care tot Dumnezeu le-a lasat la indemana lor, fiind astfel pacaliti, dezorientati si in continuare bolnavi.

Rugaciunea nu este un „medicament” pentru sceptici, pentru cei orgoliosi si rigizi. Ea nu este nici pentru fanatici, nici pentru cei care sunt suparati pe Dumnezeu. Am putea spune ca ea este prin excelenta metoda spirituala accesibila celor care au sau isi trezesc cu un anumit efort bunatatea, umilinta si o mare sinceritate fata de ei insisi si fata de ceilalti.

Chiar daca pentru multi intelectuali fiinta umana nu pare sa mai poata aduce multe surprize, considerand ca stiinta a revelat deja foarte mult din misterele ei, omul este inca un mare mister, de care merita sa ne apropiem cu multa curiozitate si cu dorinta sincera de a-l intelege.

Sursa: http://suntsanatos.ro