Scară la cer... (12)



Semne de la nașa de botez

Eram la sute de kilometri depărtare de casă și chiar dacă eram într-o casă străină, noaptea o visez pe nașa mea de botez, Dorina, care intra în apartamentul unde trăia fata ei. O văd în apartament cum se îndreaptă, în mare viteză, spre ultima cameră unde o aștepta ginerele. Eram un pic mirată deoarece știam că ginerele ei, fost pilot, aviator, a murit la fel ca și mama mea, la 36 de ani, având, de asemenea, aceeași cauză medicală, rinichii. Dimineața primesc un telefon de la tata care mă anunța că în acea noapte, nașa Dorina a murit. Mă întorc în grabă la București și împreună cu tata și Maricuța mergem la fiica nașei, Liliana, acasă. Imediat ce am intrat în apartamentul cu trei camere al nașei tinere, Liliana, situat la parterul unui bloc din sectorul doi al Capitalei României, am retrăit, în întregime, visul. Mi-a atras atenția imaginea unei combine stereo așezată chiar în prima camera de la intrare, respectiv sufrageria. Era exact așa cum am văzut-o în vis… Și mai mult decât atât, am aflat că acea camera unde am visat pe nașa că intra, era camera preferată a ginerelui, plecat demult dintre noi…


Tata socru… 

Cele trei istorioare sunt despre una și aceeași persoană – socrul meu. Un înger pe Pământ. A avut parte însă, aici, pe planeta noastră, de suferință, foarte multă suferință…

• Prima dată în viața mea am fost nevoită să văd zbuciumul ultimelor clipe de viață. Nici la mama sau la vreuna dintre bunicile sau bunicii mei nu am văzut cum și-au dat ultima suflare. La socrul meu trebuia să văd, să simt și într-un fel să înțeleg… Având o boală necruțătoare, cancer la stomac, durerile erau infernale. Cu toate acestea, a avut puterea, în momentul în care l-am luat de mână, chiar dacă se afla în luptă cu moartea, să mă mângâie, ca o consolare… În momentul în care îi scoteau trupul firav, răpus de boală, din casă, eu am căzut pe podea, lângă pat, sfâșiată de durere… Am avut, însă, în acel moment o străfulgerare a unui gând care suna cam așa: ”Tata Valentin, dacă este viață dincolo de moarte, dă-mi un semn te rog…” Și de trei ori a scârțâit parchetul, ca și cum pe podeaua rece de lemn s-au făcut trei pași… Un mers încetișor, ca atunci când mergem în vârful picioarelor, de teamă să nu trezim pe cineva…

• Ne aflam acasă, noaptea, după priveghi, mă trezesc și privesc țintă spre colțul patului. Văd silueta socrului meu, care telepatic mă întreabă ”Dormiți? Am venit să văd dacă sunteți bine...” Eu, mă ridic și întreb, retoric, ”A, dumneavoastră sunteți?!” și mă întind la loc, cu capul pe perna moale. În același timp soțul, care dormea lângă mine, se trezește și el și mă întreabă cu voce tare: ”ce este, ce s-a întâmplat, de ce te-ai ridicat?” Am răspuns în șoaptă – ”Nimic, dormi la loc...” Ce era să spun? Știi, tatăl tău este aici... nu puteam, mai ales că simțeam că nu trebuie să vorbesc despre aceasta și nici nu știu dacă am povestit vreodată, chiar dacă au trecut mai mult de 13 ani de atunci...

• Ne aflam în incinta unui restaurant, la masa de pomenire. Auzeam cum toți oamenii foloseau tacâmurile. Metalul greu lovea farfuriile delicate... Un zgomot care nu poate fi descris în cuvinte. Gândul meu era – ”cum pot oamenii mânca, având atâta poftă, când un om a murit?”...  Deodată, simt ceva greu energetic, direct în ceafă. Din spatele meu aud ... ”Lijia” ... Spun - ”da” și întorc, brusc, capul... Nu văd pe nimeni. Imediat îmi aduc aminte că un singur om îmi spunea așa, numai iubitul meu tată socru, tata Valentin, pentru care zeci de oameni l-au condus, în acea zi, pe ultimul drum.

Ligia Beatrice Vasilescu

Va urma...

Scară la cer... (11)


Veterinarul 

Un alt om deosebit, rudă, de asemenea, cu soțul meu, este nenea Ionică, veterinarul satului. O boală cumplită i-a curmat viața. Repede. Dureros, pentru el și pentru noi toți. Pentru oameni, dar și pentru cele care nu cuvântă. Omul care și-a dedicat întreaga viață animăluțelor și mari și mici din satul lui de baștină, și în plus și din câteva sate alăturate. A apărut în visul meu și mi-a spus că acum îngrijește un cațeluș care are o lăbuță rănită... Ce am înțeles? Că și dincolo de moarte își duce vocația mai departe...



Cine l-a omorât? 

Un alt unchi, altă poveste... Avea o funcție importantă în oraș. Putere decizională, un loc de muncă la care foarte mulți râvneau. Într-o după-amiază fatidică urca scările în grabă, la birou. Cu telefonul la ureche. Așa l-a prins ”moartea”. Stop cardiac. S-a prăbușit pe asftaltul rece al clădirii unde lucra. Să fi fost acela telefonul care a provocat stresul la care inima nu a mai rezistat? Posibil, orice este posibil. Fără să vreau, să știu sau să îmi propun ceva, l-am visat. A venit la mine, ca un fulger, repede și într-o fracțiune de secundă mi-a spus: ”Ei m-au omorât!”... Cine sunt ei, sincer nu am aprofundat și nici nu cred că trebuie. Cred în karma și în efectul bumerang – faci bine se întoarce, facă rău tot se întoarce...



Parașuta 

Am dormit o noapte la o colegă de serviciu, pe când lucram în presa din România. Pe la mijlocul nopții mă trezește un foșnet. Văd balconul si acolo ceva alb, fluturând... ca niște aripi care vroiau să își ia zborul sau care tocmai se închideau, după aterizare. Mă ridic, privesc, văd cele povestite anterior și apoi mă întind la loc răpusă de somn. Dimineața povestesc colegei ce am auzit și m-a trezit. Ea, se uită mirată la mine și îmi spune: ”Știi, am în balcon, parașuta unui aviator, om de știință, ufolog, care stă la mine de ceva vreme, dar nimeni nu a vazut și nu a auzit nimic legat de ea, până la tine... Proprietarul parașutei a dispărut cu un avion pe care îl pilota, într-o anumită cursă pentru care fusese angajat, în condiții misterioase...”

Ligia Beatrice Vasilescu

Va urma...

Scară la cer... (10)


Crucea

   O primăvară caldă, frumoasă. Cerul senin. Înainte de Sfintele Paști, cu foarte mulți ani în urmă, tata mă ia și mergem la mormântul mamei Elena și bunicii Teodora (mama mamei), undeva la granița cu Bucureștiul. Am aprins o lumânare și la un moment dat tata spune: ”Știi, o să tăiem florile acestea așa de lungi de pe mormânt, de fapt chiar ar trebui să le scoatem cu rădăcini cu tot deoarece cresc prea mari...” Abia ce a terminat ideea și imediat auzim și vedem cum se desprinde cuiul de la partea de sus a crucii din lemn de pe mormânt și rămâne înclinată într-o parte... Florile erau plantate de bunica pentru mama, motiv pentru care mama mamei ținea foarte mult la ele...



Gardul

   Eram la casa de vacanță din Nordul Moldovei. Și visez pe tanti Greta, o mătușă de-a soțului, care murise de o bună bucată de vreme. Îmi spune ” nu o să plec de aici până nu o să termine Oleg gardul...” Oleg este băiatul ei, care are peste 40 de ani, și trăiește singur... Mă trezesc dimineața și merg la casa lui Oleg care stă peste drum, nu departe de noi. Surpriză – gardul era făcut pe jumătate iar Oleg îmi spune că mama lui nu a apucat să îl termine... Și nu l-a mai terminat nici el deoarece partea financiară este deficitară, el trăind dintr-o pensie modestă de boală...



Mătușa 

   Sora socrului meu Valentin, Nina, ultima dată când am văzut-o, mă întreba încontinuu: ”De ce eu? De ce eu? NU am omorât pe nimeni, de ce eu?” Nu îmi părea bolnavă, dar la o săptămână după ce am văzut-o, starea sănătății s-a înrăutățit și a fost internată la spital, unde a murit ca un îngeraș. I-a lăsat soțului moștenire un apartament cu o cameră, dar soțul ei nu a vrut să cedeze decât după propriile lui condiții. Desigur că am încercat să îl înțelegem și pe el. Noaptea dormind la unchiul acasă am visat-o pe mătușa Nina care umbla agitată, într-o cameră, dintr-un colț în altul, spunând, telepatic: ”Ia să văd cum veți ieși voi din asta...” Iar următorul vis, tot în apartamentul unchiului, au fost doi bărbați care mă priveau curioși, ca și cum ar fi întrebat ”cine sunt, ce caut acolo...”
   Dimineața am văzut fotografia lor în vitrina bibliotecii din camera unde am dormit...mai târziu unchiul a spus că aceia din fotografie erau frații lui mai mici, care au murit, în două accidente diferite... Un alt vis legat de mătușa Nina este cred, explicația a ce face ea acolo... O casă bătrânească undeva în vârful dealului. Jos, o fântână. Mătușa a umplut o căldare de apă și se întoarce spre mine. În mare grabă îmi spune: ”Nu am timp, trebuie să ajung la fata de care am grijă...” și fuge repede pe scări, la casa din deal...

Ligia Beatrice Vasilescu

 Va urma...

Scară la cer... (9)



Casa de vacanță 

Am cumpărat o casă bătrânească pentru petrecerea vacanțelor noastre, în nordul Moldovei, lângă Prut. Chiar în prima noapte am visat o fotografie. În imagine era portretul unei doamne. Spre surprinderea mea, doamna din fotografie a început să se miște astfel încât o vedeam veselă, simpatică, interesantă. Și mai mult decât atât, fotografia a început să vorbească, spunându-mi: ”Eu sunt Maria, dar poți să imi spui Măriuca”… A doua zi, vecinii și cunoscuții din sat mi-au spus că ”da”, în casa aceea a trăit o doamnă pe nume Maria…



Apariția inexplicabilă… 

De mai mulți ani și Iașiul a devenit orașul meu de suflet. Ca toată lumea, imediat ce am ajuns în Iași, primul gând a fost să-mi iau familia, soțul și cei doi copii, și să mergem la bisericuța unde este găzduită Sfânta Paraschiva. Am intrat, eram debusolați, ne uitam dezorientați, neștiind pe unde să ne închinăm la racla Sfintei Paraschiva. De undeva dinspre altar a venit spre noi o femeie blândă, binevoitoare, imaginea ei asemeni unei călugărițe de la mânăstire, care ne-a dat senzația că este ”de-a casei”. S-a aplecat spre noi să ne audă dorința și apoi, întinzând mâna, ca un indicator, ne-a îndrumat pașii spre locul unde doream să ajungem. Imediat ne-am îndreptat spre moaștele Sfintei Paraschiva. După nici cinci minute am întors capul să văd măicuța care ne-a ajutat, dar ea dispăruse…Au trecut mai multe de trei ani de când avem o reședință și în Iași. Am revenit de nenumărate ori la biserica unde se află așezată în nemurire Sfânta Paraschiva. Niciodată nu am mai văzut măicuța. Analizând acest caz, din curiozitate, am căutat, folosind mai multe surse, imaginea Sfintei Paraschiva. Și încă o dată, spre surprinderea mea, imaginea coincide perfect cu Măicuța întâlnită în biserică, lângă racla Sfintei Paraschiva.

Ligia Beatrice Vasilescu

Va urma...

Scară la cer... (8)



Icoana din vis 

   Trebuia să iau o hotărâre – îmi schimb țara sau nu. Era o decizie foarte grea pentru mine. Era vorba nu numai despre schimbarea locului de trai, dar și despre o altă viață. Printre oameni necunoscuți. Alt loc de muncă. O schimbare totală. Înainte de culcare, mă rog și desigur, întreb: ”Ce să fac, Doamne? Este oare bine să fac acest pas decisiv ?” Noaptea visez pe Maica Domnului cu mâinile strănse, ca și cum s-ar ruga iar din ochiul stâng se prelingea, încet, încet, o lacrimă, care aluneca agale pe obraz în jos… Mă uit la ochii Maicii Domnului și văd că privește spre cer. Privirea ei se îndrepta, printr-o săgeată galbenă, ca o rază de soare, dincolo de nori, unde se distingea un soare roșiatic, frumos, care emana o căldură extraordinară, calmă, liniștitoare… Și o văd că dă din cap, afirmativ, aprobând decizia mea.
   Dimineața, la trezire, analizând visul, mi-am dat seama că trebuie să plec că va fi bine pentru mine. Și așa a fost... A trecut ceva timp și eram deja în noua mea țară. Intru într-o biserică și spre surprinderea mea o văd pe Maica Domnului exact cum am visat-o, într-o icoană…

Ligia Beatrice Vasilescu

Va urma...