Despre iertare
Conceptul de iertare, una dintre premisele fundamentale ale conditiei de bun crestin, este, desi simplu, deosebit de greu de pus in aplicare, chiar si in conditiile unui individ foarte bine intentionat. In momentul in care cineva ne face un rau, sufletul nostru este ranit si declanseaza o reactie fireasca de autoaparare: vrem sa fim cat mai departe de cel care ne-a produs suferinta. Insa lucrurile nu se opresc aici.
Simtim, in acelasi timp revolta, manie, tristete si, in final, ura. La fel cum functionarea defectuoasa a unui organ intern, provoaca o durere fizica, cu rolul de a ne avertiza asupra faptului ca ceva e in neregula cu organismul nostru si trebuie sa eliminam un factor care ne imbolnaveste, tot asa, sufletul ranit reactioneaza prin sentimente negative.
Din nefericire, alegem sa alimentam aceste sentimente, care nu sunt cauza, ci doar efectul, ne simtim indreptatiti sa o facem si ajungem sa ne canalizam o mare parte din energie in aceasta directie. Oricat de mult am incerca sa depasim aceste stari, de cele mai multe ori, ne este foarte greu. E ca si cum, am alege sa ne doara o masea din ce in
ce mai tare, in loc sa tratam caria.
Rezultatul este previzibil: ne amplificam suferinta sau, altfel spus, ducem la bun sfarsit ceea ce a inceput cel care ne-a gresit. Mai mult decat atat, alocam atat de multe resurse acestui scop, incat „performanta” noastra o poate depasi pe cea a vinovatului initial.
Ceea ce nu pot intelege multi dintre noi este aceea ca, iertand pe cel care ne-a facut un rau (cu sau fara voia lui), ne salvam, in primul rand, pe noi insine. Altfel, continuam sa ne facem rau singuri si sa caram dupa noi un balast, la care adaugam in mod constant cate o pietricica sau cate un bolovan (dupa caz) si care, incet – incet, ajunge sa ne incovoaie si sfarseste prin a ne strivi.
La asta se adauga si modul in care universul rezoneaza cu actiunile noastre: „Vrei sa te simti nefericit, nedreptatit si frustrat, sa ai statut de victima? Pai de ce nu spui asa? Dorinta ta e porunca pentru mine!” Si astfel, constatam ca tot ceea ce ni se intampla, se inscrie in acesti parametri. Intram de fapt, intr-un cerc vicios, din care ne e aproape imposibil sa mai iesim.
Avem poate impresia ca „legea atractiei” e o revelatie a secolului nostru. Sigur, denumirea e relativ noua si i se acorda acum mult mai multa atentie, insa principiile ei au fost sesizate cu foarte mult timp in urma. Nu degeaba, bunicii si strabunicii nostri (si, probabil, si strabunicii lor) stiau ca „o nenorocire nu vine niciodata singura”, ca „bine faci, bine gasesti”, „cine sapa groapa altuia, cade singur in ea”, „dupa fapta, si rasplata” si asa mai departe.
Faptul de a ierta are, practic, proprietati curative: ne ajuta sa ne vindecam, ne permite sa evoluam, sa avem mintea limpede si sufletul sanatos. E o conditie obligatorie, pentru a putea trai in armonie cu noi insine.
Si mai exista si un alt aspect, demn de luat in seama, pe care l-a semnalat foarte frumos Dalai Lama. Sfatul lui este sa incercam sa ne privim dusmanul ca pe un profesor. Sa transformam, practic, o situatie care ne este potrivnica, intr-una care este in avantajul nostru. El explica acest concept foarte simplu si clar, spunand ca cel care ne face rau, are rolul de a ne provoca dezvoltarea personala, invatandu-ne sa ne antrenam unele dintre cele mai importante calitati: rabdarea, intelegerea, puterea de a ierta si multe altele.
Pentru a putea deveni mai bun, trebuie sa fii pus in situatii, care sa te scoata din starea de confort. Altfel, nu exista nici un impuls, nicio dorinta de evolutie. Daca ti-e bine acolo unde esti, evident, nu are niciun rost sa pleci de-acolo, sa iti doresti altceva.
Nu in ultimul rand, atunci cand ni s-a facut un rau, trebuie sa fim foarte sinceri cu noi. Nu cumva raul acela a fost provocat de noi insine, intr-un fel sau altul? Desi exista persoane care ne fac rau in mod gratuit, acestea sunt, trebuie sa recunoastem, destul de putine. Marea majoritate doar reactioneaza la o fapta, un gand, un cuvant, provenite de la noi. Deci, e corect ca, atunci cand ne simtim loviti si nedreptatiti sa ne intrebam daca nu suntem vinovatii principali de cele care ni se intampla.
Totodata, decat sa ne afundam in tristete si ura, mult mai eficient si mai igienic e sa ne gandim la cum am putea indrepta cele intamplate si la ce putem face, pentru a evita pe viitor situatiile de acest gen. Si, nu in ultimul rand, ne putem intreba ce putem invata dintr-o astfel de situatie.
In definitiv, faptul de a ierta, nu te face neaparat mai generos sau mai tolerant, acestea sunt doar efecte din subsidiar. Principalele atuuri ale celui care iarta sunt acelea de a fi suficient de intelept si deschis pentru a-si percepe conditia si conditiile care ii sunt necesare, pentru o viata echilibrata si armonioasa si, in acelasi timp, faptul de a fi suficient de puternic, curajos si responsabil, pentru a pune in aplicare lucrurile pe care le intelege.
Dincolo de iertare, exista o alta invatatura crestina, pe care putini dintre noi o considera posibila si, si mai putini reusesc sa o puna in aplicare: „Iubeste-ti dusmanul!” Singurul mod de a accepta acest lucru si de a-l transforma din imposibil in posibil, este a intelege puterea intrinseca extraordinara a acestui concept: e, de fapt, singura metoda prin care putem „anihila” puterea actiunilor negative, indreptate catre noi. Doar in situatia in care, iubirea, implicit, fluxul de energie pozitiva emanata de noi, depasesc ca intensitate si volum ura care ne este destinata, putem spera la atingerea unui rezultat pozitiv.
Cei care urasc si fac rau sunt, in definitiv, demni de mila noastra, pentru ca, alimentandu-si aceste sentimente, sfarsesc prin a se chinui singuri. Aici abia intervine generozitatea noastra: dupa ce ne-am salvat pe noi insine, prin iertare, le putem arata calea spre salvare si celor care nu sunt capabili sa o recunoasca.
In fond, iubirea este singurul instrument, pe care il avem la indemana, pentru a ne proteja si pentru a ne putea asigura fericirea la care aspiram, pentru noi si cei din jurul nostru.
Articol scris de Tea Cristescu, utilizator Aimee.ro
Cum pierdem din energia sufletului si cum o putem recupera
Samanii cred ca parti din suflet sunt libere sa paraseasca corpul. Pentru ca bucati din suflet sunt libere sa paraseasca corpul, ele vor pleca atunci cand visam, sau pentru a ne proteja de situatiile cu potential daunator, la nivel emotional sau psihic. In situatii in care suferim traume, e posibil ca bucati din suflet sa nu se mai intoarca in corpul energetic, si atunci trebuie intervenita si recuperata forta vitala pierduta.
Motive pentru care pierdem bucati de suflet
Sunt multe motive pentru care se intampla asta. Daca o persoana a trait o situatie abuziva, atunci o mare parte din energia sufletului sau a fost detasata cu scopul de a o proteja de abuz. Uneori, cand suntem copii, certurile cu parintii pot afecta anumite parti ale sufletului, deoarece copilul este speriat.
Daca se intampla un accident, sufletul poate pleca pentru a nu fi afectat de accident. Daca pierdem pe cineva drag, fragmente de suflet pot sta departe de noi, pana cand suntem pregatiti sa facem fata durerii. Toate acestea sunt mecanisme de protectie. In anumite cazuri, fragmentele de suflet se vor intoarce de la sine. In alte cazuri, trebuie intervenit pentru a se ajunge din nou la plenitudinea sufleteasca.
O alta metoda de a-ti pierde sufletul este de a-l da cuiva. Atunci cand oamenii se indragostesc, sau in cadrul unei familii, se intampla sa cedeze fragmente de suflet celor dragi. Mama poate ceda copilului, pentru ca vrea sa il protejeze. Acest tip de schimb pare acceptabil din perspectiva de a darui ce ai mai bun celor dragi, insa nu este o idee prea buna.
Unei persoane nu-i este de folos sufletul alteia, dintr-un motiv simplu: in acest caz, persoana trebuie sa mai faca si energiilor straine nefolositoare, pe langa problemele personale pe care le are. Iar persoana care isi cedeaza din energia sufletului isi pierde puterea personala. Calatoria lui devine mult mai dificila, deoarece nu este pe deplin prezent in viata lui. Este o situatie pierd-pierzi.
Si pentru ca nu ne-a avertizat nimeni referitor la aceste pierderi de suflet, facem asta in mod inconstient. Pe masura insa ce devenim mai constienti de aceasta dinamica a energiilor, putem gasi cai mult mai folositoare prin care sa ne impartim dragostea si afectiunea intr-o relatie. Putem observa, daca suntem atenti, limbajul pierderii sufletului in vorbirea noastra zilnica: “i-am dat sufletul pe tava”, “ma doare sufletul”, “ti-am oferit sufletul”, “am pierdut o parte din mine”, “mi-a furat sufletul.”
Un alt motiv pentru pierderea sufletului se numeste furtul sufletului, sau mai bine zis imprumutatul sufletului. Asa cum am spus, un om obisnuit nu este constient de dinamica energiilor. Furtul sufletului poate fi ceva inocent, de ex. vezi pe cineva cu multa energie si vrei sa imprumuti putin de la ea. Sau iti e frica sa nu pierzi pe cineva, si atunci iei un fragment din energia acelei persoane astfel incat sa o ai in permanenta aproape. Furtul sufletului este o metoda de a-l domina pe celalalt. Se poate observa usor atunci cand un sot abuziv ia din energia partenerului abuzat. Cand iei din sufletul unei persoane, iei din puterea ei.
Este important de stiut ca nimeni nu-ti poate fura energia sufletului fara acordul tau. Daca cineva ti-a luat fragmente de suflet, intr-un anumit fel i le-ai cedat tu sau i-ai permis sa ti le ia. Daca simti ca cineva te hartuieste energetic, ia decizia ferma ca nu le vei mai ceda din energia ta.
Simptomele pierderilor de suflet
Pierderea sufletului poate fi asociata cu conceptul psihologic al disocierii. In samanism, simptomele asociate pierderii de suflet sunt: depresia, un sentiment de neimplinire, incapacitatea de a merge mai departe in anumite domenii, pierderi de memorie, sentimentul ca nu esti cel care isi conduce viata. Pierderile de suflet sunt asociate cu sentimentul ca ceva lipseste din viata ta.
Si limbajul pe care il avem exprima uneori ceea ce se intampla la nivel energetic: am pierdut ceva important cand mi-am pierdut slujba, nu m-am mai simtit niciodata bine dupa acel accident, etc.
Coma este o situatie extrema de pierdere a sufletului, in care o parte imensa din suflet este in afara corpului fizic. Insa se poate crea o situatie de protectie: pentru cazul in care corpul fizic are dureri mari iar sufletul are nevoie de timp pentru a intelege experienta, atunci starea de coma poate furniza timpul necesar reasezarii lucrurilor.
Oamenii care constientizeaza pierderea sufletului, isi doresc foarte mult sa traisca starea de reintregire. Daca sufletul a fost cedat unei persoane sau intr-un loc anume, atunci putem simti nevoia stringenta de a ne intoarce in acel loc sau de a intalni acea persoana, chiar si atunci cand nu mai avem niciun motiv sa o facem.
Asadar, cum stiu ca am nevoie de recuperarea sufletului?
Multi oameni stiu instinctiv ca le lipseste ceva. Apoi aud de procesul de recuperare a sufletului si realizeaza ca este ceva care li se aplica si lor. Insa pentru cei care nu au o intuitie prea buna, este posibil sa nu constientizeze astfel si atunci e bine sa se tina cont de urmatoarele simptome ale pierderii de suflet:
* sentimente de depresie
* sentimentul de a te simti incomplet
* sindromul stresului post-traumatic
* incapacitate de a depasi un obstacol, in ciuda eforturilor
* sentimentul ca ai facut tot, dar esti blocat
* sentimentul de deconectare, ca si cum nu ai mai simti nimic sau sentimentul ca nu te poti conecta cu nimic
* amintiri sau incidente din trecut despre care poti spune: “Simt ca am pierdut atunci ceva ce nu pot recupera niciodata.”
* sentimentul ca cineva a luat o parte din tine, inima ta, sufletul tau, ca tu nu mai esti acelasi de cand acea persoana a plecat sau a murit
* dorinta de a te reintoarce la o persoana sau intr-un loc neplacut, chiar daca nu ai niciun motiv sa faci asta
* sentimentul ca recuperarea sufletului te poate ajuta
Procesul de recuperare a sufletului
Daca samanul observa in campul energetic aceste pierderi de suflet, atunci poate face o calatorie, in plan simbolic, pentru a vedea daca reintregirea sufletului este necesara la acel moment.
In practicile samanice predate in SUA si in alte parti ale lumii, samanul aduce partile sufletului cu el din calatoria simbolica pe care o face. Vindecatorul va integra apoi aceste parti in corpul clientului, pe rand, concentrandu-se ca esenta sufletului sa intregeasca corpul energetic al persoanei respective.
Cand se face ritualul recuperarii sufletului, vindecatorul saman creeaza un spatiu sacru, in care tu esti infasurat in iubire, si esti protejat de influentele lumii exterioare. Daca clientul devine vulnerabil in timpul acestui proces, vindecatorul va proteja acea vulnerabilitate.
Intoarcerea sufletului Celebreaza intoarcerea sufletului la tine!
In culturile indigene, intoarcerea sufletului este intampinata cu multa bucurie si se petrece destul de repede pentru cel in cauza, pentru ca ei traiesc aceste lucruri la nivel constient. In cultura occidentala, poate trece o viata intreaga pana ne recuperam anumite parti ale sufletului asa ca intoarcerea lui poate fi considerata asemanatoare cu cea a fiului risipitor.
E important insa sa celebram intoarcerea fortei vitale in corpul nostru, in acelasi mod in care am celebra intoarcerea unei persoane dragi care a venit de departe.
Reactiile oamenilor dupa acest proces de recuperare a sufletului sunt variate. Beneficiile experimentate dupa un astfel de proces includ: capacitatea de a lua decizii in viata, sentimentul de a fi mai prezenti in viata de zi cu zi, capacitatea de a trece peste lucruri care altadata erau perceputa ca obstacole, inceputul unui proces de crestere si de vindecare, abilitatea de a face fata durerii emotionale.
Unele persoane experimenteaza intoarcerea unei parti din propria fiinta: intoarcerea puterii de a spera sau de a avea incredere in sine. Este posibil ca recuperarea sufletului sa fie pentru tine incheierea unui proces vindecator complex, dar in egala masura e posibil sa fie inceputul unui nou proces de crestere. Important insa este sa il incepi!
Sursa: aimee.ro
Constientizarea se face in trei pasi (Osho)
Mai intai, fii constient de corpul tau – cand mergi, cand tai lemne, sau cand cari apa de la fantana. Fii atent la el, constientizeaza fiecare miscare, nu mai face lucrurile mecanic, ca un zombie, ca un somnambul.
Dupa ce ai devenit constient de corpul tau si de miscarile lui, treci mai departe la minte si la activitatea ei – ganduri, imaginatie, proiectii.Cand devii constient de minte, te asteapta o mare surpriza. Cu cat esti mai constient de ea, cu atat circula mai putine ganduri. Gradul de constientizare este invers proportional cu numarul gandurilor,energia fiind aceeasi.Cand esti constient in proportie de suta la suta, nu mai exista energie disponibila pentru ganduri, si mintea devine absolut tacuta.Atunci este timpul sa mergi si mai adanc.
Al treilea pas este sa devii constient de sentimente, de stari de spirit, de emotii. Cu alte cuvinte, treci la inima si la activitatile ei. Atunci te asteapta o noua surpriza. Tot ce e bun creste, si tot ce e rau incepe sa dispara. Iubirea creste, ura dispare. Compasiunea creste, supararea dispare. Darnicia creste, lacomia dispare.Cand ai constientizat pe deplin inima, ai ultima si cea mai mare surpriza: nu trebuie sa mai faci nici un pas.
Un salt calitativ se produce de la sine. Din inima, te pomenesti dintr-o data in insusi centrul fiintei tale. Acolo esti constient doar de constiinta. Nu mai ai de ce altceva sa fii constient. Iar asta este puritatea suprema. Asta este ceea ce numesc eu Iluminare.
Osho
Abonați-vă la:
Postări (Atom)