Simonia...


"Incep acest articol cu a prezenta un personaj mai putin cunoscut ce are legatura cu apostolii lui Iisus: Simon Magul. Simon Magicianul sau Vrajitorul (vrajitor in sensul ca lucra impreuna cu fiinte asa-zis demonice) a fost un mag de origine samariteana care se spune ca a fost convertit la crestinism si botezat de catre apostolul Filip. Acesta ii amagea pe cei din Samaria cu fapte care-i faceau pe oamenii din jurul lui sa creada ca puterea lui este o putere divina, data de Dumnezeu. Cand Simon a ajuns sa-i cunoasca pe Petru si pe Ioan, si i-a vazut oferind binecuvantarea Sfantului Duh oamenilor prin a pune mana pe ei, acesta si-a dorit si el aceasta putere. S-a dus la apostoli si le-a oferit bani spunandu-le sa-i ofere si lui aceasta putere ca, asupra oricui va pune el mana, sa primeasca pe Duhul Sfant in ei. Dar Petru i-a spus sa piara banii lui impreuna cu el, daca el crede ca darul lui Dumnezeu poate fi cumparat cu asa ceva. I-a mai spus ca el nu are nici o treaba cu acele fapte, pentru ca inima lui nu este dreapta in ochii lui Dumnezeu. Petru a continuat prin a-i zice sa renunte la acel viclesug, sa se roage si poate va urma sa fie curatat.

Aceasta relatare face parte din Faptele Apostolilor, dar povestea lui Simon Magul se mai gaseste si in alte surse. Important este faptul ca acest vrajitor a crezut si chiar a insistat asupra faptului ca puterile spirituale divine pot sa fie cumparate cu bani. Pe langa aceste fapte ale lui, alti autori precum Irenaeus au scris ca Simon, dupa ce a fost alungat de catre Apostoli, a fugit la Roma unde s-a dat drept cel care a fost intruparea Fiului lui Dumnezeu printre evrei. A sustinut aceste vorbe facand miracole prin acte magice in timpul domniei imparatului Claudius, si a ajuns sa fie privit drept un zeu. Printre multe alte relatari despre Simon, cea despre moartea lui in "Faptele lui Petru" (un text apocrif) are o mare relevanta. In timp ce Simon demonstra puterile sale magice in Forum la Roma, el a aratat ca este un zeu levitand in aer deasupra Forumului. Apostolul Petru s-a rugat ca Dumnezeu sa-i opreasca zborul, iar acesta s-a oprit in aer si cade, rupandu-si picioarele "in trei parti". Multimea care-l privea a inceput sa arunce cu pietre spre el. Ulterior, ranit si dezonorat, a fost alungat din Roma dupa care a murit. Alte povesti despre moartea lui difera ca si context, insa invatatura este comuna.

De la acest personaj a fost creat termenul de “simonie”, care desemneaza actul de a cumpara sau vinde puteri spirituale sau obiecte sfinte. In cazul articolului de fata, simonia este incercarea de a cumpara puteri spirituale dobandite prin evolutie spirituala proprie, ca pe orice bun material. Cazul lui Simon Magul este exemplul clar de om care a crezut ca puterile spirituale pot sa fie cumparate cu bani si care a incercat sa se prezinte oamenilor drept un mesager al lui Dumnezeu si chiar un zeu in persoana prin trucuri magice sau puteri dobandite pe cai asa-zis necurate. Iar raspunsul dat lui de catre Apostolul Petru arata ca astfel de lucruri nu numai ca sunt iluzii mari, dar ca Spiritul nu poate fi niciodata cumparat cu nimic material.

Sa privim, in acest caz, in prezent la initiatorii actuali in Reiki de atatea tipuri si in alte discipline spirituale care ofera asa-zise puteri spirituale si initieri pe bani cu pretextul ca “totul se plateste” sau ca “trebuie sa traim si noi din ceva”. Sa ne uitam si la naivii care cred ca oferind bani, pot sa primeasca acele puteri spirituale de la un om mai “evoluat” decat ei. Ce putere cu adevarat divina (deci fiind o actiune a Creatorului in si prin oameni) poate fi platita in bani, o forma de schimb pur materiala ? Ce parte a puterii Creatorului in om poate fi cumparata cu bani sau alte bunuri materiale ? Altfel spus, cum poate fi puterea Creatorului activata intr-un om, de catre un alt om care o face pe bani ? Credeti vreo clipa ca ceea ce se ofera este de fapt o putere de vindecare adevarata ? Ca este o initiere esoterica autentica ?...

Aceste practici spirituale au fost facute in prezent atat de atractive si disponibile oricui incat s-a transformat totul intr-o afacere foarte profitabila. Iar nestiutorii care vad aceste lucruri, considera ca sunt cu adevarat initieri divine, spirituale in cel mai inalt grad, si platesc de multe ori sume ridicole pentru ca asa-zisii initiatori sa le ofere si lor acele puteri.

Cati astfel de simonisti, constienti sau inconstienti, lucreaza in ziua de azi amagindu-se pe ei insisi si pe altii ca le pot oferi initieri si activari de diverse puteri spirituale pe baza de valori materiale ? Cui credeti ca i-ar fi oferite puteri de catre Dumnezeu: celui ce plateste pentru ele, sau celui care are nevoie de ele si invata sa si le trezeasca in adancul lui in mod sincer ?

Cititi mai in detaliu povestile despre Simon Magul si despre amagirea lui ca poate sa cumpere acea putere a Duhului Sfant de la apostoli prin a le oferi bani in schimbul acelei… initieri. Si ganditi-va ce primesc de fapt cei care se lasa amagiti de astfel de “initiatori”: este cu adevarat o putere sincera si divina ? Sau este ceva cu efecte iluzorii sau temporare ? Ganditi-va daca, vreo clipa, are nevoie Dumnezeu-Unul de initieri platite ca sa fie activ si manifestat prin vreun om, fie vorba despre orice fel de putere. Si odata ce va dati seama ce fac de fapt cei care actioneaza prin simonie, descoperiti sensul spuselor urmatoare: Dumnezeu este in toti si in toate si puterea prezentei Lui nu poate fi cumparata prin nimic din lumea asta sau din celelalte, ci doar prin dedicare si cautare in adancul fiecaruia dintre noi. Acest lucru nu tine de nici o religie, ci de o credinta libera in Divinul omniprezent si omnipotent, care se poate manifesta prin astfel de puteri doar in cei ce cunosc cu adevarat natura Sa.

Nu va mai lasati amagiti de materialism si de catre acesti asa-zisi “initiatori” pe bani din prezent. Spiritul nu se poate da pe bani, nici vreo initiere autentica nu depinde de valoarea banului."

Sursa: Ganduri din Atlantida

6 comentarii:

Anonim spunea...

Acest articol ar fi bine sa ajumga la cat mai multa lume...invatatorii spirituali au aparut ca ciupercile dupa ploaie si toti i-si au pretul....sunt o "autodidacta" si-mi hranesc spiritul si eu dar dezapreciez materialismul exagerat a zilelor noastre....

catalin spunea...

SALUT. FOARTE INTERESANT ARTICOLUL! AM SI EU O INTREBARE : RECONECTAREA SI VINDECAREA RECONECTIVA FACUTA DE DR. ERIC PEARL ESTE TOT ; SIMONIE ;?ATUNCI LUCRAREA - 'THE KEYS OF ENOCH ' ( CHEILE LUI ENOCH ) ESTE O FACATURA ? CITESTE CHEIA 3.1.7

Amuul spunea...

Pentru Anonim... da, asta e si intentia mea. Sa ajunga articolul cat mai departe. "Negustorii de Spirit" ar trebui sa fie expusi in adevarata lor forma.

Alina S. spunea...

Sunt in mare masura de acord cu ceea ce scrieti in articol. In schimb, citind viata maestrului Usui, initiatorul Reiki, reiese faptul ca a cere bani nu este o plata a "initierii" sau "activarii" energiei, ci un act de responsabilizare a celui care cere initierea, o valorizare a ceea ce el primeste. Pentru unii oameni, a primi ceva valoros este echivalent cu a fi scump. Maestrul Usui a initiat la inceput pe gratis pe toti cei pe care i-a intalnit, insa dupa un timp si-a dat seama ca acel lucru minunat pe care el l-a dariut gratuit a fost "aruncat la cosul de gunoi", oamenii revenind la vechile lor boli si probleme, fara a valoriza cu adevarat ceea ce au primit. De aceea maestrul s-a hotarat ca initierea sa o dea, de atunci inainte, doar celor care o puteau valoriza si care cereau acest lucru, contra unei sume de bani, cateodata semnificativa. Era vorba aici de o forma de jertfa materiala pentru o initiere spirituala, o forma de valorizare a ceea ce se primeste prin aceste initieri.

Amuul spunea...

Inteleg foarte bine aceasta valorizare a initierii sub forma unui schimb pe care oamenii pun pret. Insa doar pentru ca oamenii nu sunt in stare sa aprecieze ceva cu adevarat util sufletului lor, ar trebui sa se coboare la astfel de fapte ?

Oare asta nu arata, de fapt, cat sunt de nepregatiti oamenii sa pretuiasca sinceri acel dar, cum e in cazul intemeietorului Usui-Reiki ? Aici este doar viziunea mea proprie, separata de articolul pe care l-am scris. Dar daca unui om trebuie sa-i ceri bani ca sa stie sa puna pret pe o astfel de initiere, atunci acel om nu a inteles deloc ce va primi. Si nu intelege importanta si profunzimea darului primit prin acea initiere. Daca nu intelege asta, cum poate folosi cu adevarat ceea ce primeste ?...

Aici nu e vorba de un obiect pe care poti invata sa-l folosesti. O initiere este un lucru menit sa atinga sufletele celor pregatiti, pentru care nici un manual in cuvinte nu te poate invata cum sa-l folosesti cu adevarat. Aici ramane sa descoperi asta prin intuitie, dedicare, deschidere totala si cunoastere profunda. Iar daca criteriul pentru aceasta pregatire este suma de bani data (ca si semn al "valorizarii" cum ai spus), crezi ca asta arata cu adevarat ca acel om e pregatit pentru initiere ? Atunci ar fi "pregatiti" si cei mai mari bogatani din lumea asta...

CrystaDesign spunea...

eu sunt de acord cu toti, dar imi pun niste intrebari logice: salile unde se tin aceste initieri sau cursuri costa, drumurile facute in anumite orase de catre maestri costa, hoteluri, cd-urile, cartile, totul costa, asadar intr-o lume in care nimic nu e gratis inca mai visati la initieri neplatite?