Copiii, îngeri pe pământ!



Un adult afla ce putine stie atunci când un copil începe sa-i puna întrebari.

"Copii când sunt mici vor sa devina adulti ca sa aiba drepturi depline. Adultii vor sa fie mai în vârsta pentru a fi respectati ca si oameni întelepti, iar batrânii vor sa mai redevina copiii sau macar adolescenti pentru a retrai viata cu mintea de la apusul vietii. Niciodata omul nu a fost multumit cu starea sa si nu s-a bucurat deplin de vârsta aducatoare de daruri specifice si de clipa unica a fiecarei zile. Toate experientele adunate, placute sau mai putin placute, sunt lectii de viata, sunt „examene luate sau picate”, sunt întâlniri sau despartiri de Dumnezeu.

Copilaria am vrea sa dureze o vesnicie. Atunci povestile prind viata si simtim ca zburam. Toata lumea, toate visurile, toate razele sunt ale noastre. Prichindeii nu stiu de rautati, au acea candoare, curatie si lumina pe care noi, adultii, am pierdut-o pe cale. Cu suflete de plus ei sunt prezente îngeresti pe pamânt. Daca vrei sa vezi Raiul pe pamânt, priveste în ochii unui copil! Când copiii se cearta si îsi spun: „Te urasc, nu ma mai joc cu tine niciodata!” Si încep sa se joace separat. Dar dupa câteva minute, se joaca din nou si îsi împart jucariile. De ce? Pentru ca la vârsta aceea, fericirea este mult mai importanta decât mândria! Ce pacat ca între timp noi am crescut…!

Când esti îngeras mic si crezi ca totul e posibil, ca Luna chiar se uita la tine si ca stelele îti zâmbesc si le pui nume, parca lumea e mai buna, mai frumoasa, mai plina de viata. În timpul când traim momentele magice ale copilariei, citim povestea aleasa de noi si calatorim cu personajele într-o lume mirifica, avem convingerea ca parintii nostri sunt un univers solid si stabil si ne simtim cel mai bine. Oare cum e alaturi de Parintele Ceresc când „ne citeste povestea de seara”?! Când suntem mici cea mai „înspaimântatoare” propozitie este „Te spun lu’mama!” Oare cum ar fi atunci când am auzi „Te spun lui Doamne-Doamne!” De fapt din asta gustam cu totii…

Un adult afla ce putine stie atunci când un copil începe sa-i puna întrebari. Pentru ca nu ceea ce îi lasi copilului tau, ci ceea ce lasi în copilul tau este important! Spunea cineva în gluma, ca un copil face iubirea mai puternica, zilele mai scurte, noptile mai lungi, portofelul mai gol, casa mai fericita, trecutul mai nesemnificativ, viitorul mai important si sufletul mai colorat. Iar Dostoievski era de parere ca unui copil poti sa-i spui tot, tot: „Întotdeauna m-a uimit cât de putin cei mari, tatii si chiar mamele, îsi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie sa le ascunzi nimic sub pretextul ca sunt înca mici si e prea devreme pentru ei sa stie ceva. Ce idee trista si nefericita! Si ce bine îsi dau seama copiii ca parintii lor îi cred prea mici si prea nestiutori, când ei, în realitate, înteleg totul. Adultul nu stie ca, pâna si în chestiunea cea mai dificila, copilul îi poate da un sfat util.”

Cu timpul am crescut, lucrurile s-au complicat, noi ne-am complicat. Inimi frânte, orgolii, dureri, jertfe, invidii, greseli, neputinte, lacrimi, toate au încondeiat paginile vietii fiecaruia. Acum, unii dintre cei ce au copii si nu numai, înteleg de ce în copilarie, mama tremura când eram egoist, se supara când eram nedrept si izbucnea în lacrimi când o minteam. Pentru ca mult iubita mama îsi dorea sa cresc frumos !

Asadar, socotesc ca în Biserica nu sunt tineri, adulti si batrâni, ci doar tineri sau copiii de diferite vârste. Ca poti sa ai 16 ani si sa te comporti sau sa gândesti mai matur decât cineva de 28 de ani, sau sa ai 31 de ani si sufletul si mintea ca la 85, obosit si trist cu oarece regrete melancolice, si poti sa ai 59 de ani si sa fii mereu proaspat, plin de viata si cu lumina aprinsa în suflet. Sunt mereu copii copii, copii mari si batrânei copii. Prin copii ne descoperim dragostea neconditionata, ne reinventam continuu, recuperam iubirea si viata si mai ales regasim copilul din noi de care, de ce sa nu recunoastem, uneori ne este asa de dor !

Si aceste modeste slove, le-a scrijelit pe un perete al inimii un adult care nu a uitat niciodata copilul din el…"

ierom. Hrisostom Filipescu 
http://www.doxologia.ro

Influenta emotiilor asupra vietii noastre


Majoritatea oamenilor privesc boala ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, mai ales dacă este vorba de o maladie ereditară sau e luată de la cineva. Orice boală sau accident apărut în viaţa ta a fost provocat de tine. Boala este pur şi simplu  un semnal al corpului tău. Supraconştiinţa ta, latura ta divină, Dumezeul tău  interior îţi trimite un mesaj ca să-ţi atragă atenţia asupra faptului că în acţiunile, vorbele şi gândurile tale este ceva care se opune legii iubirii. De aceea este necesar să captezi mesajul şi să mulţumeşti supraconştiinţei tale că ţi l-a transmis. Dacă nu reuşeşti să descifrezi mesajul, bolile şi accidentele tale nu vor face decât să se intensifice.

Cand starea de rău persistă, e timpul să vezi neapărat despre ce e vorba. Dacă boala e puternică înseamnă că ea s-a instalat în tine de multă vreme. Este sufletul tău care strigă ajutor. Trebuie să revii pe drumul cel bun, pe drumul dragostei. Fiecare boală, indispoziţie sau accident nu este decât un semnal. Boala încetează de îndată ce ai înţeles mesajul. Cu cât doreşte omul mai mult să se schimbe, cu atât mai repede şi mai uşor se desfăşoară însănătoşirea lui.

Bolile sunt cu miile, iar cauza este una singură: insuficienta iubire de Dumnezeu. De îndată ce încetăm să năzuim către Divin, noi ne cufundăm în uman şi începem să depindem de acesta, adică de viaţă, desfătare sexuală, mâncare, dorinţe şi conştiinţă. Cu cât depindem mai mult de acestea cu atât mai mare va fi îmbolnăvirea. Toate aceste boli se lecuiesc într-un singur mod: să accepţi pierderea umanului, să vezi în aceasta voinţa divină şi să înţelegi că fără boală nu există dezvoltare spirituală. Boala este un bec roşu care ne avertizează asupra faptului că noi ne aflăm pe un drum greşit.
Dacă ani în şir faci prostii, repetând greşelile, vine o vreme a plăţii prin boala pe care singur ţi-ai creat-o. De fapt boala se datoreşte pierderii divinului din noi, iar însănătoşirea este rezultatul restabilirii acestei legături. Practic te vindeci trupeşte dacă te-ai vindecat sufleteşte.

Noi oamenii suntem alcătuiţi din trei componente: trup, suflet şi spirit - asemeni Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh - şi orice dezechilibru al uneia din cele trei structuri ne aduce suferinţă. Boala şi starea de rău sunt opuse sănătăţii şi stării de bine şi se manifestă în realitatea ta din vina ta. Tu nu poţi să fii bolnav fără ca la un anumit nivel să-ţi cauzezi boala şi poţi să te faci iarăşi bine într-o clipă, pur şi simplu decizând aceasta. Oamenii care nu cred în Dumnezeu sunt mai expuşi bolilor din cauza coeficientului de imunitate care este foarte scăzut. De aceea, oamenii credincioşi sunt mai sănătoşi psihic şi fizic decât cei care nu au credinţă. Drumul însănătoşirii este drumul catre Dumnezeu.

Toate bolile sunt autocreate. Până şi doctorii îşi dau seama acum de modul în care oamenii se autoîmbolnăvesc. Oamenii cu un orgoliu interior crescut atrag boala şi nenorocirea. Boala ne obligă să ne schimbăm lăuntric, să ne transformăm, să acumulăm iubire pentru Dumnezeu. Cu cât mai puternic se schimbă omul lăuntric în direcţia bună, cu atât mai puţine medicamente îi sunt necesare şi mai repede poate învinge boala.

Întotdeauna bolile apar în câmpul energetic al omului cu mulţi ani înainte ca ele să se manifeste în planul fizic. Câmpul energetic este primordial în raport cu corpul şi îi determină acestuia soarta, caracterul şi starea fizică. Organismul trebuie să blocheze programele distructive ce au pătruns în câmpul omului. Cu cât este mai puternic şi mai periculos programul distructiv, cu atât mai eficientă şi mai sigură poate să fie blocarea acestuia, adică boala. Când omul încalcă Legile Supreme se abate de la calea sa de evoluţie, i se deformează structura energetică, apar breşe în sistemul său defensiv şi el devine o pradă uşoară pentru virusuri, care îndeplineşte funcţiile unui program punitiv. Omul începe să fie bolnav. Bolile grave contribuie la protejarea structurii spirituale.

Dacă distrugem armonia dintre noi şi univers vom avea parte de boli, nefericire, necazuri şi suferinţe. Gândurile sumbre, pline de neîncredere, grijile, ura şi frica,împreună cu rudele lor: anxietatea, amărăciunea, nerăbdarea, avariţia, lipsa de amabilitate, obiceiul de a judeca pe alţii şi de a-i condamna, toate acestea atacă trupul la nivelul celulei, ceea ce va conduce la suferinţă, nefericire şi deprimare. În aceste condiţii este imposibil să ai un corp sănătos. Prin gândurile, dorinţele şi obiceiurile noastre inducem sănătate sau boală în corpul fizic. Noi suntem singurii răspunzători pentru starea noastră de sănătate, pentru fericirea şi nereuşitele noastre. Nu Dumnezeu ne trimite boli, accidente sau suferinţe, ci noi ni le creem singuri prin gândurile noastre distructive. Cu alte cuvinte, culegem ce am semănat în trecut. Sentimentul de prosperitate prin rezonanţă atrage prosperitatea. A-ţi fi teamă de o boală înseamnă a-i înlesni evoluţia, a o provoca. Dacă aveţi gânduri despre boală şi suferinţă trupul va atrage aceste gânduri în corpul fizic.

Gândiţi-vă că întâmplările nu sunt cauze, ci efecte ale stării mentale în care vă complaceţi. Boala nu trebuie considerată ca o pedeapsă sau ca o nedreptate. Ea este cel mai drept act din existenţa noastră, pentru că a fost generată de comportamentul nostru mental şi afectiv. Prin gând omul se îmbolnăveşte şi tot prin gând el se vindecă. Orice boală porneşte din minte. Mulţi bolnavi îşi pregătesc în mental, cu străduinţă, anii de-a rândul, o îmbolnăvire definitivă. Nimic nu se manifestă în corp fără să aibă un prototip mental corespunzător. Adevărata vindecare începe în momentul în care ne gândim ce am vrea să facem atunci când ne vom recâştiga sănătatea. Nu tratamentul medical este cauza vindecării, ci credinţa fermă. ”De veţi crede, toate sunt cu putinţă celui care crede”. (Marcu 9, 23) Când suntem bolnavi să cerem să ni se dea sănătate şi nu să fim vindecaţi de boală.
În cazul unui om bolnav, cu cât vă temeţi mai mult pentru el cu atât produceţi un rău mai mare şi-l împiedicaţi să supravieţuiască. Când se îmbolnăveşte cineva să-i acordăm un ajutor minim şi foarte detaşat, nu unul sufocant. Atenţia exagerată în timpul bolii întreţine boala şi dependenţa. Dacă compătimeşti un om, te poţi îmbolnăvi. Pe om poţi să-l ajuţi, dar nu să-l compătimeşti. Compătimirea se adresează corpului şi poate prejudicia spiritul omului. Când compătimeşti un om bolnav înseamnă să nu fii de acord cu boala lui, dar nu iei în considerare cauzele spirituale ale bolii respective, care favorizează destrămarea spiritului. De aceea, boala trebuie acceptată cu smerenie. Singura soluţie a celorlalţi este să se roage pentru sănătatea lui, dar nu să-l compătimească.

Medicul pansează rana şi Dumnezeu o vindecă. Când rana este tratată cu iubire, ea se vindecă repede. Vindecarea poate fi instantanee sau poate dura o viaţă, în funcţie de cât de mult aţi capitulat în faţa iubirii. În măsura în care putem păstra în suflet starea de bucurie şi iubire vom putea să învingem treptat orice boală. Vindecările au loc doar atunci când greşelile sunt plătite, lecţiile învăţate, atenţionarea luată în seamă. Nu este suficient să acceptăm boala, trebuie să ne bucurăm că ea ne salvează sufletul şi trupul. Noi trebuie să acceptăm toate umilinţele, neplăcerile pricinuite trupului nostru prin intermediul cărora ni se purifică sufletul. Obiceiul oamenilor de a discuta în societate despre simptomele diverselor boli, cauzele lor, morţi, agonii şi scene de coşmar, atrag asupra lor un torent de impresii dăunătoare, care le vor pricinui boli şi suferinţe.

Să nu uitaţi locul în care v-aţi născut. De locul în care aţi văzut lumina zilei şi de poporul din care vă trageţi v-a legat şi vă leagă întotdeauna energii uriaşe, cu influenţe nebănuite. Să nu uitaţi că un om bolnav va fi ajutat cel mai bine să se vindece în locul în care s-a născut, pentru că numai acolo paternul lui bioenergetic funcţionează cel mai bine. Dacă avem curajul să fim cinstiţi cu noi, putem uşor să observăm că: jumătate din viaţă ne străduim să ne distrugem sănătatea pentru avere, pentru ca apoi în cealaltă jumătate să cheltuim averea pentru a ne recâştiga sănătatea, cât se mai poate din ea.

Prin boală omul trebuie să înţeleagă că a greşit undeva pe drumul vieţii şi, până nu-şi elimină greşeala, nu se poate vindeca decât parţial, deoarece în el persistă cauza generatoare de rău. De aceea trebuie ca mai întâi să fie depistată cauza bolii, iar bolnavul să înţeleagă să evite pe viitor greşelile comise. Dacă nu se elimină cauza aceasta, poate alimenta în continuare boala sau poate migra de la un organ la altul. Când cauzele vor fi eliminate boala va dispărea.

Sursa: http://suntsanatos.ro