ANUL 2012 - ANUL ASCENSIUNII


Nivelul al doisprezecelea, reprezintă ascensiunea, destinatia acestui mare salt evolutiv!
Ea este marcată de activarea completă si mutarea vehiculului interdimensional luminos (Merkabah) în centrul trupului.
Ascensiunea poate avea loc atât la nivel individual cât si în grup. Este de fapt un proces foarte simplu, care se întâmplă într-o clipă, tu fiind tot aici, dar un altul. Diferenta constă în abilitatea de a trăi si simti bucuria, extazul, uniunea cu Creatorul Universal. Tot ce ai de
făcut în realizarea acestui obiectiv divin este să-ti trăiesti fiecare clipă ca pe o capodoperă a bucuriei, devenind pe deplin responsabil de viata ta. Numeroase fiinte extraterestre sunt acum în jurul nostru. Ele sunt printre noi, camuflate în trupuri de oameni obisnuiti, cu misiunea de a ajuta procesul. Numeroase nave orbitează în jurul Pământului, influentând probabilitătile spre partea pozitivă si mentinând liniile energetice ale planetei, pentru a nu se generaliza cataclismele naturale. Acestea de obicei, sunt cauzate de diferentele de frecvente dintre cea planetară si cele ale constiintei umanitătii, ele fiind ca niste forte care debalansează planeta, care este nevoită să reactioneze, reactia ei fiind prin asa zisele cataclisme (inundatii, cutremure, taifunuri, secete, etc.). Deci, nu suntem singuri în acest moment de cumpănă din istoria noastră. Aceasta trebuie să ne dea curaj si sperantă. Aceste fiinte extraterestre, în general, lucrează în plan telepatic, prin contacte cu diverse persoane, mai evoluate, a căror frecventă le permite comunicarea. Astfel ne-au fost transmise cantităti imense de informatie stiintifică, în ceea ce priveste fizica hiperdimensională a universului si legile creatiei. Ei practic, încearcă să ghideze gândurile tuturor pământenilor si să-i ajute în a se trezi la adevăr, aceasta făcându-se, atât în starea de veghe, cât si în vis.
Multă lume se întreabă de ce acesti extraterestri, dacă există cu adevărat, nu aterizează să intre în contact fizic direct cu noi. Răspunsul este foarte simplu. Chiar dacă sunt multi care ar dori aceasta, contactul fizic ar însemna o violare a vointei celor ce nu doresc aceasta si chiar si
pentru cei care într-adevăr o doresc, ar însemna o impunere. Respectarea vointei personale este legea de bază pe care ei nu o pot încălca. Evolutia constiintei se face constient, la nivel personal, prin vointă proprie si nu poate fi impusă de altcineva, altfel aceasta nu ar mai fi asistentă ci control. Si tocmai de aceasta urmează să ne debarasăm noi acuma: de controlul la care am fost supusi mii de ani, de către fortele întunericului. Timpul în care altii să ne impună adevărul lor a trecut. Acum este momentul să descoperim adevărul înăuntrul nostru si să ne schimbăm viata! Desigur, se mai pune întrebarea de ce aceste informatii nu sunt făcute public, prin mass media? Pentru că pe de o parte mass media este cenzurată, iar pe de alta, imaginativă panica ce s-ar produce în rândul oamenilor neinitiati, aflând că vine “sfârsitul lumii”! Agresivitatea si experientele negative ar lua o amploare de neimaginat. Si în loc să ne îndreptăm spre lumină si iubire, ne-am bloca în cea mai întunecată si egocentristă perioadă din istorie. Aceasta i-ar împiedica pe cei ce într-adevăr vor să evolueze si practic ar putea duce la sfârsitul tuturora. De aceea, este vorba de o revolutie pasnică, spirituală, care are loc dinspre interior spre exterior. Energia crescândă, care va intra în trupurile noastre, având o frecventă din ce în ce mai ridicată, precum si cresterea numărului de oameni care se trezesc la realitate si adevăr, iesind de sub capcana iluziei, vor ajuta procesul fizic de ascensiune.
Deci este timpul să ne bucurăm, nu să ne speriem. Să întelegem că nu este vorba de o păcăleală si că acest moment, de care s-a stiut din cele mai vechi timpuri, este acum, astăzi în viata fiecăruia. Să credem în proces, în puterea Creatorului, în dragostea Lui necondiŃionată pentru fiecare dintre noi si în sansa noastră de a trăi într-o lume mai bună.
Efectele existentei la frecventa Dimensiunii a 4 a vor fi de-a dreptul miraculoase. ADN-ul va avea activate douăsprezece spirale, iar creierul va functiona la capacitatea sa maximă. Aceasta va însemna că ne vom transforma în adevărati super-oameni, având abilităti si puteri care acuma tin de domeniul paranormalului si anume: levitatia (posibilitatea de a zbura prin aer fără
aripi), telekinezia (capacitatea de a misca obiecte cu ajutorul mintii), telepatia, călătoria în timp, puterea de vindecare spontană, capacitatea de a transforma si crea materie, etc. Toate acestea în conditiile existentei ca o constiintă de grup, nu separată că acum, în care vom trăi ca o familie, în armonie cu noua planetă, în dragoste si pace. Vom întelege că este energie si hrană din belsug si vom dezvolta tehnologii de antigravitatie si “porti stelare”, ceea ce ne va permite să începem explorarea galaxiei.
Aceasta va fi, asa cum spunea Isus, “împărătia lui Dumnezeu pe Pământ”, adevăratul Paradis, în care moartea va dispare, corpul nemaifiind supus îmbătrânirii, putând fi modelat după plac.
Tot ce avem de făcut, odată ce am aflat această informatie si am crezut-o, este să dorim să ne schimbăm, să stergem programarea trecută si să ne reprogramăm în spiritul iubirii, compasiunii, veseliei si ajutorului reciproc.
Să stăm cât mai mult în frecventă ridicată si să ne dorim schimbarea. Nu este greu de loc! Nu este vorba decât să ne reîntoarcem la esenta noastră, pe care de atâta timp am uitat-o...
Suntem o generatie norocoasă, am venit aici în acest ceas tocmai pentru a fi parte din procesul transformării planetei. Să-i respectăm pe toti cei care sunt aici cu noi, indiferent unde se află, sau unde vor ajunge, căci într-un fel sau altul, toti suntem speciali si toti vom face un mare
salt în evolutia personală, fie că vom rămâne în Dimensiunea a 3 a, sau vom sări într-a 4 a, sau unii, chiar direct într-a 5 a. Pacea si dragostea Creatorului să ne umple inimile! Să
căutăm si să folosim asistenta, care este din belsug în jurul nostru si să ne lansăm intentia clară de a evolua accelerat.

Teodor Rosca - Anul 2012

Un comentariu:

Adrian-Alexandru spunea...

As dori sa postez pe blogul meu personal poza de la postarea ta: anul 2012- anul ascensiunii Adresa mea de blog este: www.armadaa.blogspot.com. Astept raspunsul tau! Numai bine!